ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2482/2010

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 1024 din 7 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, în baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. 1) lit. c) C. pen., art. 99 C. pen., 109 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. condamnă pe inculpatul I.P.M., la pedeapsa închisorii de 2 ani, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei, dar nu mai devreme de împlinirea vârstei de 18 ani și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de luni închisoare aplicată prin prezenta.

În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsă perioada reținerii din data de 01 septembrie 2006, timp de 10 ore, de la ora 12:00, până la ora 22:00.

la act că partea vătămată I.V., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 313 alin. (1) din Legea nr. art. 998 C. civ., admite acțiunea civilă formulată de pairțea civilă Spitalul Clinic Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri și obligă inculpatul P.M. la plata către aceasta a sumei de 1189,74 lei în despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. 1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, din care onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile M.J.L.C.

Cu apel în 10 zile de la pronunțare pentru M.P., pentru partea vătămată I.V. și inculpatul I.P.M., și de la comunicare pentru partea civilă Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică și Reparatorie și Arsuri.

S-a reținut că în seara zilei de 31 august 2006, inculpatul, în vârstă de 14 ani, împreună cu fratele său, partea vătămată I.V., în vârstă de 22 de ani, au consumat împreună bauturi alcoolice, cel puțin la un local din comuna Moara Vlăsiei, jud. Ilfov (declarațiile inculpatului și părții vătămate nu corespund întru totul cu privire la numărul de localuri și la tipul de băuturi alcoolice pe care fiecare din cei doi Ie-a consumat, variații constatându-se și între declarațiile inculpatului date la momente procesuale diferite). Martorul P.F.A. a menționat în faza urmăririi penale, că frații I. Erau sub influența băuturilor alcoolice când au venit, în data de 31 august 2006, în jurul orelor 23:00, în barul aparținând SC P.M.A.G. SRL, din comuna Moara Vlăsiei. Audiat fiind, însă, în cadrul cercetării judecătorești, acesta a declarat că nu își amintește dacă inculpatul și partea vătămată i-ar fi creat impresia că sunt sub influența băuturilor alcoolice. A pretins martorul că nici nu își mai amintește faptul că ar fi dat declarația aflată la dosarul de urmărire penală, din cuprinsul căreia i s-a dat citire pasajului referitor la starea de ebrietate a părților, dar prezentându-i-se declarația în cauză, și-a recunoscut scrisul și semnătura. Tribunalul apreciază că declarația din faza urmăririi penjale este conformă cu realitatea (de altfel, nici în faza judecății, martorul nu a contestat faptul că părțile ar fi fost în stare de ebrietate, ci doar a precizat că nu își amintește), declarația din faza judecății putând fi rezultatul uitării intervenite în intervalul de timp destul de lung care a trecut de la faptele cu privire la care a fost audiat (mai mult de 3 ani; pe de altă parte, în faza urmăririi penale, declarația a fost dată la nici 24 de ore de, la momentul când inculpatul și partea vătămată fuseseră văzuți de martor în localul respectiv), sau al incapacității martorului de a face o declarație pe care o aprecia ca fiind în dezavantajul inculpatului, în chiar prezența acestuia, în condițiile în care tocmai declarase că sunt prieteni. Se observă că declarația de la dosarul de urmărire penală a fost dată în cu totul alte împrejurări, și anume, în fața organelor de poliție, nu și a părților implicate în incident, la scurt timp de la agresiunea exercitată de inculpat asupra părții vătămate, când impactul emoțional asupra celor care aflaseră de incident era mult mai puternic.

Din declarațiile concordante ale inculpatului și părții vătămate rezultă că, ajunși acasă, l-au găsit pe tatăl lor, numitul I.I., căzut la pământ, ajungând la concluzia că a fost agresat de un văr al acestuia. Între cei doi frați a izbucnit un conflict pornind de la refuzul părții vătămate de a-i permite fratelui său să îl însoțească la locuința celui care l-ar fi agresat pe tatăl său și căruia vroia să îi ceară socoteală. Partea vătămată și inculpatul au declarat în faza urmăririi penate în fața procurorului că partea vătămată l-a lovit pe inculpat pentru a-l împiedica să îl însoțească la locuința celui care l-ar fi lovit pe tatăl său. Martorul G. (actualmente I.) N. care i-a văzut pe cei doi în noaptea de 31 august spre 1 septembrie 2006 în curtea imobilului părinților lor, și care a văzut și momentul lovirii părții vătămate cu un cuțit de către inculpat, a menționat că atât partea vătămată cât și inculpatul erau în stare de ebrietate.

Din declarațiile inculpatului și părții vătămate rezultă că inculpatul, după agresarea sa, a mers în bucătărie de unde a luat un cuțit, s-a apropiat de partea vătămată și a lovit-o cu cuțitul în zona gâtului. Partea vătămată nu a întreprins nimic pentru a evita lovitura, fiind surprinsă de faptul că inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul, deși a văzut că acesta a venit cu un cuțit. Și martora G. (actualmente I.) N. a menționat că a văzut cuțitul din mâna inculpatului, adăugând că acesta ar fi aplicat lovitura în momentul în care a trecut în fugă pe lângă partea vătămată.

Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, unde a fost internată în perioada 01 septembrie - 04 septembrie 2006. Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-ar fi putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepator (posibil cuțit), laterocervical stâng, posibil în data de 31 august 2006 sau 01 septembrie 2009, partea vătămată necesitând 12-14 zile de îngrijiri medicale. S-a mai concluzionat că leziunile traumatice au pus în pericol viața victimei.

Tribunalul apreciază că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. 1) lit. c), cu aplic. art. 99 C. pen. Astfel, acțiunea inculpatului de a-i aplica o lovitură părții vătămate cu cuțitul în zona laterocervicală stânga, secționându-i parțial artera carotidă comună (conform F.0: nr. reg. 1781 eliberată de Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri), a fost aptă de a produce urmarea imediată specifică infracțiunii de omor, și anume, decesul victimei. Așa cum s-a menționat anterior, concluziile raportului de expertiză medico-legală au fost în sensul că leziunile produse părții vătămate i-au pus acesteia viața în pericol. Singurul motiv datorită căruia nu a survenit decesul părții vătămate, în ciuda hemoragiei suferite, a fost acela al intervenției prompte și adecvate a cadrelor medicale. Prin urmare, în cauză, deși acțiunea specifică elementului material al infracțiunii de omor a fost săvârșită, aceasta nu a produs urmarea imediată constând în decesul victimei, datorită intervenției unor terți, fiind întrunite, în acest fel, condițiile unei tentative fără efect (art. 20 alin. (1) teza finală C. pen.)

Reținerea formei calificate a infracțiunii de omor se justifică prin întrunirea în cauză a condițiilor elementului circumstanțial prev. la alin. (1) lit. c) al art. 175 C. pen., victima, frate cu inculpatul, fiind rudă apropiată a acestuia, în sensul art. 149 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește latura subiectivă, instanța apreciază că se poate reține cel puțin o intenție indirectă, inculpatul acceptând posibilitatea producerii decesului, față de obiectul vulnerant folosit și zona în care a fost aplicată lovitură. Este adevărat că inculpatul a pretins că ar fi vrut să îl lovească în umăr, dar că, din greșeală, a nimerit gâtul fratelui său, însă declarația sa nu se coroborează cu alte mijloace de probă, conform art. 75 C. proc. pen. De altfel, chiar dacă s-ar accepta că inculpatul nu a direcționat foarte precis lovitura, acesta a agpeptat posibilitatea de a-l lovi pe fratele său într-o regiune vitali a corpului, cum s-a și întâmplat.

Tribunalul apreciază că nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări, lovitura cu cuțitul fiind aplicată de inculpat după ce atacul victimei, constând în loviturile aplicate de fratele său, luase sfârșit.

Tribunalul va reține în încadrarea juridică și prevederile art. 99 C. pen., fapta fiind săvârșită la o dată când inculpatul, avea vârsta de 14 ani. În cauză este întrunită condiția, prev. de art. 99 alin. (2) C. pen., a răspunderii penale a minorului cu vârsta între 14 și 16 ani, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică concluzionând că inculpatul a săvârșit cu discernământ fapta pentru ce face obiectul cauzei.

II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inc. I.P.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului motivând că stabilirea acestuia la minimul special de 5 ani închisoare nu se justifică în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei comisă de inculpat, iar față de afecțiunile psihice ale acesteia se impune obligarea inculpatului la tratament medical pe perioada executării pedepsei, măsura de siguranță prev. de art. 113 C. pen.

Cu privire la latura civilă a cauzei s-a solicitat invocându-se dispozițiile art. 100 alin. (2) C. civ. obligarea inculpatului minor în solidar cu părinții la plata despăgubirilor civile reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Inculpatul invocând circumstanțele sale personale cât și starea de sănătate a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a executării acesteia.

Curtea, examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar în raport de motivele de apel invocate, cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. constată fondat doar apelul parchetului pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a manifestat rol activ în cauză pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situația de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptei comisă de acesta și a reținut judicios vinovăția acestuia în concordanță cu probele administrate.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și în mod judicios s-a reținut, alături de circumstanța agravantă a săvârșirii faptei în stare de beție voluntară și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit c) C. pen. care se justifică în cauză prin atitudinea sinceră a inculpatului și prezenta acestuia în fața organelor judiciare la fiecare chemare, circumstanță căreia i s-a dat o eficientă juridică corespunzătoare prin reducerea cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special.

În raport de toate aceste criterii, reținute și motivate în cauză de instanța de fond, se constată că pedeapsa aplicată este, atât prin cuantum cât și modalitate de, executare, de natură a realiza scopul pedepsei, așa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen. situație în care se constată neîntemeiate criticile formulate în speță sub acest aspect de către parchet și inculpat.

În cauză nu se impune obligarea inculpatului la tratament medical pe perioada executării pedepsei, în speță nefiind îndeplinite cerințele art. 113 C. pen. atâta timp cât, acesta nu a comis fapta datorită unei intoxicări cronice prin alcool, fapt stabilit și prin raportul de expertiză psihiatrică efectuat în cauză care a concluzionat că inculpatul prezintă tulburare de conduită pe fond - consum abuziv de alcool și intelect de limită (f. 29 dosar u.p.), fără a face vreo referire la existența unei intoxicări cronice prin alcool.

În raport de dispozițiile art. 1000 alin. (2) C. civ., faptul că inculpatul era minor la data comiterii faptei și în cauză există o parte civilă se constată că se impune ca acoperirea despăgubirilor civile să se dispună prin obligarea inculpatului în solidar cu părinții săi, în calitate de părți responsabile civilmente.

”

Ca urmare se reține că, doar sub acest aspect apelul de la parchet este întemeiat și urmează a fi admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând:

Dispune obligarea inculpatului în solidar cu părțile responsabile civilmente I.I. și P.G. către Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri la 1187,74 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Se vor menține ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate, se va respinge ca nefondat apelul inculpatului.

Așa fiind prin Decizia penală nr. 52/ A din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu pinori și de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, declarat împotriva sentinței penale nr. 1024 din 07 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția penală, în Dosarul nr. 333328/3/2009.

A desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând.

A obligat pe inculpatul I.P.M. în solidar cu părțile responsabile civilmente I.I. și P.G. Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri la 1187,74 lei despăgubiri civile.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

A respins, ca nefondat apelul inculpatului I.P.M. pe care l-a obligat la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariu avocat oficiu de 200 lei se va avansa din fondul M.J.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 171 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, aplicarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen., și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu dispozițiile art. 191 alin. (3) C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de cazurile de casare pe care acesta se întemeiază, Înalta Curte are în vedere că primul motiv de critică din recursul procurorului este nefondat.

Astfel, prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică al I.N.M.L. București din 03 noiembrie 2006 (fila 27-29 dosar urm. penală) s-a concluzionat că, numitul I.P.M. prezintă tulburare severă de conduită pe fond de consum abuziv de alcool și intelect de limită. Structura dizarmonică a personalității.

Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat, recomandându-se măsuri conform art. 104 C. pen.

Așadar, raportul de expertiză psihiatrică indicat mai sus nu recomandă aplicarea măsurii de siguranță prevăzută de art.113 C. pen., în sensul obligării la tratament medicamentos pentru reducerea impulsivității și a instabilității intimatului inculpat I.P.M., așa cum se cere în recursul de față.

De altfel, rezultă că pe durata evaluării psihiatrice medico-legale atestate prin F.O. din 18 septembrie 2006 a Spitalului P.D.A.O. s-a reținut un contact psihic, coerent cu inculpatul și o atitudine adecvată pe parcursul dialogului în condițiile în care acesta este neșcolarizat și nu știe să scrie și să citească; chestiuni care nu justifică aplicarea măsurii de siguranță indicate mai înainte.

Pe de altă parte, secundul motiv de critică este fondat, întrucât cu titlu de premisă potrivit dispozițiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen. partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În condițiile în care în calea de atac a apelului hotărârea instanței de fond a fost reformată în sensul obligării inculpatului în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor datorate Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, aceste părți trebuiau obligate solicjar cu inculpatul și la plata cheltuielilor judiciare stabilite de către instanța de fond.

Întrucât instanța de apel a „menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate", inculpatul a rămas obligat singur la plata cheltuielilor judiciare încălcându-se astfel dispozițiile art. 191 alin. (3) C. proc. pen.

“

Așa fiind, recursul de față al procurorului fiind fondat urmează ca în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen. acest recurs să fie admis, să se caseze în parte ambele hotărâri recurate numai sub aspectul omisiunii obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în solidar cu părțile responsabile civilmente I.I. și P.G.

Urmează ca rejudecând să se dispună obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata în fond și apel, în solidar cu părțile responsabile civilmente I.I. și P.G.

Urmează a se menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.

Urmează ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat I.P.M. în sumă de 200 lei să sesuporte din fondul M.J.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 52/ A din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat I.P.M.

Casează în parte decizia recurată și sentința penală nr. 1024 din 07 decembrie 2009 a Tribunalului București numai sub aspectul omisiunii obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în solidar cu părțile responsabile civilmente I.I. și P.G.

Rejudecând, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata în fond și apel, în solidar cu părțile responsabile civilmente I.I. și P.G.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat I.P.M., în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul M.J.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2010.