ÎCCJ, Decizia nr. 5/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 320 din 19 mai

2005, pronunțată în dosarul nr. 889/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul

M.T.A. împotriva referatului nr. 2795/2004 din 20 decembrie 2004, al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor

militare.

S-a reținut că petentul menționat a

solicitat tragerea la răspundere penală a numitului S.G., fost procuror militar

la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, a numitului P.L., procuror la

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, a numitului H.C., ofițer

S.R.I. la Secția de Informații Iași, precum și a numitului P.G., pentru mai

multe infracțiuni a căror săvârșire, potrivit opiniei petentului, a avut drept

consecință condamnarea sa nedreaptă.

Prin referatul nr. 21167 din 20

decembrie 2004, în dosarul nr. 2795/P/2004, procurorul S.J. a respins, ca

neîntemeiate, plângerile formulate de petentul M.T.A.

Petentul menționat, invocând

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., a sesizat instanța de

judecată, cu plângere împotriva acestui referat.

Instanța de fond a constatat că în

cauză nu s-a dat o soluție de neîncepere a urmării penale, plângerea petentului

privind un referat.

Or, potrivit textului menționat,

sunt supuse controlului judecătoresc pe această cale, exclusiv soluțiile de

netrimitere în judecată confirmate de procurorul ierarhic superior.

A mai reținut instanța de fond că,

urmare a formulării unei noi plângeri de către petent, s-a format dosarul penal

nr. 4/P/2005, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Ca atare, petentul are deschisă

calea pusă la dispoziție de legiuitor, în funcție de soluția ce se va adopta în

dosarul menționat.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

petentul M.T.A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 385

9

pct. 10 și

17

1

C. proc. pen.

În motivarea recursului, petentul a

arătat că a formulat mai multe plângeri penale.

Acestea au rămas nesoluționate,

urmare a faptului că procurorul desemnat a efectua urmărirea penală, „a urmărit

protejarea prietenilor și foștilor săi colegi”.

Ulterior, s-a întocmit actul atacat

cu plângere, greșit apreciat de instanța de fond, ca fiind un referat, și nu

rezoluție.

Drept urmare, sentința atacată este

netemeinică și nelegală.

În concluzie, petentul a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceeași

instanță, în vederea rejudecării plângerii.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor art. 228

C. proc. pen., cu referire la art. 200 din același cod, rezultă finalitatea

actelor premergătoare constând în obținerea datelor necesare începerii

urmăririi penale. Aceste date privesc existența faptei, împrejurarea că fapta a

fost săvârșită de către învinuit și că făptuitorul răspunde penal.

Prin același text, legiuitorul a

avut în vedere și situația în care actele premergătoare efectuate relevă

inutilitatea începerii urmăririi penale.

Convingerea formată în temeiul

actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluție procesuală de

începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.

În concluzie, rezoluția sau

ordonanța, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform

art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziție

al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de

legea procesual-penală, dat în condiții determinate.

Drept urmare, în raport cu

caracterul imperativ al normelor legale menționate și în lipsa temeiului legal,

principiul echipolenței nu poate fi invocat, pentru ca altor acte,

nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura și efectele

rezoluției sau ordonanței, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi

penale.

Or, în cauză organul de urmărire

penală nu a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.

Astfel, organul de urmărire penală a

fost sesizat prin mai multe plângeri formulate împotriva unor magistrați

militari, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni vizând și având ca

rezultat condamnarea pe nedrept a petentului.

Concluzionându-se în sensul

inexistenței indiciilor privind săvârșirea unor infracțiuni, în sensul celor

sesizate de petent, s-a întocmit un referat. Petentului i s-a comunicat faptul

respingerii plângerilor, pentru motivele arătate. Prin urmare, în cauză nu s-a

dat o rezoluție sau ordonanță, după caz.

Ca atare, recursul se constată a fi

nefondat, plângerea formulată de petent privind, într-adevăr, un referat, și nu

unul din actele procesuale prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

În fine, din economia dispozițiilor

art. 278

1

C. proc. pen., rezultă cu evidență că este supusă

controlului judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv dispoziția de

neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii

formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții

vătămate, prin art. 275-278 din același cod.

Este exclusă orice altă interpretare

a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind

desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea

procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor ar duce la

nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar

nesocoti.

Totodată, o altă concluzie dedusă pe

cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului,

ceea ce nu a găsit necesar să prevadă și, în consecință, a altera voința reală

a acestuia.

Or, în cauză petentul a sesizat

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată

împotriva unui act neprevăzut de art. 278

1

C. proc. pen.

Așa fiind, în mod corect instanța

sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă

nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc.

pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.T.A.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.T.A. împotriva sentinței nr. 320 din

19 mai 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 889/2005.

Obligă recurentul-petent menționat

să plătească statului, suma de 240 lei (2.400.000 ROL) cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând

onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.