ÎCCJ, Decizia nr. 5/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 320 din 19 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 889/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul M.T.A. împotriva referatului nr. 2795/2004 din 20 decembrie 2004, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare. S-a reținut că petentul menționat a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului S.G., fost procuror militar la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, a numitului P.L., procuror la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, a numitului H.C., ofițer S.R.I.

la Secția de Informații Iași, precum și a numitului P.G., pentru mai multe infracțiuni a căror săvârșire, potrivit opiniei petentului, a avut drept consecință condamnarea sa nedreaptă. Prin referatul nr. 21167 din 20 decembrie 2004, în dosarul nr. 2795/P/2004, procurorul S.J. a respins, ca neîntemeiate, plângerile formulate de petentul M.T.A. Petentul menționat, invocând dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., a sesizat instanța de judecată, cu plângere împotriva acestui referat. Instanța de fond a constatat că în cauză nu s-a dat o soluție de neîncepere a urmării penale, plângerea petentului privind un referat. Or, potrivit textului menționat, sunt supuse controlului judecătoresc pe această cale, exclusiv soluțiile de netrimitere în judecată confirmate de procurorul ierarhic superior.

A mai reținut instanța de fond că, urmare a formulării unei noi plângeri de către petent, s-a format dosarul penal nr. 4/P/2005, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ca atare, petentul are deschisă calea pusă la dispoziție de legiuitor, în funcție de soluția ce se va adopta în dosarul menționat. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul M.T.A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 385 9 pct. 10 și 17 1 C. proc. pen. În motivarea recursului, petentul a arătat că a formulat mai multe plângeri penale. Acestea au rămas nesoluționate, urmare a faptului că procurorul desemnat a efectua urmărirea penală, „a urmărit protejarea prietenilor și foștilor săi colegi”.

Ulterior, s-a întocmit actul atacat cu plângere, greșit apreciat de instanța de fond, ca fiind un referat, și nu rezoluție. Drept urmare, sentința atacată este netemeinică și nelegală. În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea rejudecării plângerii. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din economia dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din același cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare constând în obținerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existența faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârșită de către învinuit și că făptuitorul răspunde penal.

Prin același text, legiuitorul a avut în vedere și situația în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penale. Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluție procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia. În concluzie, rezoluția sau ordonanța, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziție al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiții determinate. Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al normelor legale menționate și în lipsa temeiului legal, principiul echipolenței nu poate fi invocat, pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura și efectele rezoluției sau ordonanței, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale.

Or, în cauză organul de urmărire penală nu a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale. Astfel, organul de urmărire penală a fost sesizat prin mai multe plângeri formulate împotriva unor magistrați militari, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni vizând și având ca rezultat condamnarea pe nedrept a petentului. Concluzionându-se în sensul inexistenței indiciilor privind săvârșirea unor infracțiuni, în sensul celor sesizate de petent, s-a întocmit un referat. Petentului i s-a comunicat faptul respingerii plângerilor, pentru motivele arătate. Prin urmare, în cauză nu s-a dat o rezoluție sau ordonanță, după caz. Ca atare, recursul se constată a fi nefondat, plângerea formulată de petent privind, într-adevăr, un referat, și nu unul din actele procesuale prevăzute de art. 278 1 C. proc.

pen. În fine, din economia dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., rezultă cu evidență că este supusă controlului judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv dispoziția de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții vătămate, prin art. 275-278 din același cod. Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.

Totodată, o altă concluzie dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului, ceea ce nu a găsit necesar să prevadă și, în consecință, a altera voința reală a acestuia. Or, în cauză petentul a sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 278 1 C. proc. pen. Așa fiind, în mod corect instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.T.A.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.T.A. împotriva sentinței nr. 320 din 19 mai 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 889/2005. Obligă recurentul-petent menționat să plătească statului, suma de 240 lei (2.400.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.