ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5060/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin actul de donație autentificat sub nr. 4474 din 5 decembrie 1997 la Biroul notarului public S.F.E. din Mangalia donatorul C.C. a donat nepoatei sale N.E. și fiului minor al acesteia N.I. un teren arabil în suprafață de 10.000 mp situat în parcela nr. 352/8 din extravilanul comunei 23 August, județul Constanța, un teren arabil în suprafață de 5.000 mp situat în parcela nr. 329/7 din extravilanul aceleiași comune, un teren în suprafață de 2010 mp din intravilanul comunei 23 August și construcția cu destinație de locuință situată pe cel din urmă teren. Donația de mai sus s-a făcut cu obligația asumată de donatari de a asigura donatorului dreptul de a locui în imobilul construcție și întreținere pe toată durata vieții acestuia.

Prin contractul datat 1 ianuarie 1998 și înregistrat la Primăria comunei 23 August sub nr. 188 din 15 ianuarie 1999 C.C. a arendat pe timp de 5 ani terenul în suprafață de 10.000 mp Asociației 23 August reprezentată de M.I. Prin acțiunea civilă din 19 februarie 2003 reclamanții N.E., donatară, și N.V., reprezentant legal al donatarului minor N.I., au chemat în judecată pe pârâtul donator C.C. și pe pârâta arendașă Asociația 23 August, reprezentată de M.I., solicitând: - convertirea obligației de întreținere într-o prestație bănească lunară echivalentă drepturilor cuvenite pârâtului C.C. și deducerea din prestația bănească a lipsei de folosință asupra terenului de 2010 mp și construcției de pe acest teren, aflate în posesia exclusivă a pârâtului donator; - validarea contractului de arendare a terenului de 15.000 mp, anulabil pentru lipsa capacității pârâtului C.C.

de a transmite emolumentul acestui bun, și încuviințarea însușirii contractului de către reclamanți în calitatea lor de proprietari donatari. Motivând primul capăt de cerere, reclamanții au arătat că nu și-au îndeplinit obligația de întreținere din culpa exclusivă a pârâtului C.C., așa cum s-a constatat prin sentința civilă nr. 2395 din 15 noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Mangalia, astfel încât înțeleg să solicite înlocuirea executării obligației în natură printr-o prestație bănească lunară, diminuată cu echivalentul lipsirii lor de folosința imobilului înstrăinat, care a rămas în posesia pârâtului donator. Cu privire la secundul capăt de cerere, reclamanții au arătat că înțeleg să-și exercite atributul dreptului de proprietate prin preluarea contractului de arendare, dată fiind buna-credință a arendașului, deși contractul s-a încheiat fără consimțământul lor.

Prin cerere reconvențională pârâtul C.C. a solicitat fie constatarea nulității absolute a contractului de donație pentru viciu de consimțământ, fie revocarea lui pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de reclamanți și pentru proferarea de injurii și amenințări. Pe cale de întâmpinare același pârât a invocat mai multe excepții privitoare la nulitatea cererii de chemare în judecată, lipsa calității procesuale active a reclamanților privitor la secundul capăt de cerere și prescripția dreptului la acțiune referitor, de asemenea, la secundul capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr. 1068 din 28 iulie 2003, Judecătoria Mangalia a respins excepțiile, cererile de suspendare a judecății și de conexare a cauzei cu un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța formulate de pârâtul C.C., a admis excepția de litispendență, disjungând capătul de cerere reconvențional privind revocarea contractului de donație, a respins ca nefondat capătul de cerere reconvențional având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație, a admis cererea principală, a transformat obligația de întreținere asumată de donatari în prestație bănească lunară în sumă de 700.000 lei și a constatat valabil contractul de arendă, a cărui valabilitate s-a prelungit de drept până la 31 decembrie 2007, urmând ca beneficiari ai acestuia să fie N.E.

și N.I. Apelul declarat de pârâtul C.C. a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 96/c din 1 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă. Asemenea primei instanțe, curtea de apel a statuat în esență că în privința capătului de cerere reconvențional vizând constatarea nulității absolute a contractului de donație a intervenit autoritatea lucrului judecat dată de decizia civilă nr. 861 din 24 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Constanța, că prin aceeași decizie s-a stabilit definitiv culpa pârâtului donator de a primi întreținerea stipulată în contract în sarcina donatarilor, ceea ce justifică transformarea obligației de întreținere în natură într-o obligație bănească, fără ca astfel să fie alterată voința părților contractante, și, în fine, reclamanții au dreptul de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului obiect al contractului de arendare.

Pârâtul C.C. a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor date în cauză și, pe fond, respingerea ca nelegală și netemeinică a acțiunii reclamanților pentru următoarele motive: 1). Decizia Curții de Apel Constanța este dată cu încălcarea competenței Tribunalului Constanța, dat fiind că apelul a fost declarat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. 2). Instanța de apel nu a rezolvat excepțiile puse în discuția părților referitoare la termenul de declarare a apelului și competenței materiale de soluționare a acestuia, ceea ce înseamnă că a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), caz de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. 3). Instanțele au acordat mai mult decât s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pentru că reclamanții nu au cerut anularea sau constatarea nulității absolute a contractului de arendă și pentru că nu sunt adevărate constatările instanței de apel referitoare la refuzul pârâtului de a primi întreținere și de a permite reclamanților folosința imobilului donat, în realitate reclamanții părăsind de bună voie imobilul și refuzând prestarea întreținerii. 4). Aceleași instanțe, dispunând transformarea obligației de întreținere, au stabilit obligația prestației bănești numai în sarcina reclamantei N.E., deși donația a profitat și minorului N.I.

5). Amândouă instanțele au interpretat greșit cererea de chemare în judecată, iar hotărârile pronunțate sunt lipsite de temei legal și au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pentru că, potrivit acordului de voință al părților contractante, donatarii trebuia să locuiască efectiv cu donatorul și să presteze întreținerea în natură, neconvenind asupra posibilității alternative de echivalare a întreținerii într-o prestație bănească lunară. 6). Instanțele nu au avut în vedere că actul de donație este afectat și de fals prin declarația făcută de donator că este văduv și fără copii, când în realitate are un fiu pe nume C.I. Pârâtul C.C. a decedat la 30 decembrie 2003, ulterior declarării și motivării recursului, locul său în proces fiind luat de fiul I.C.

sau prin cererea din 14 ianuarie 2005, impropriu intitulată „cerere de intervenție în nume propriu”. Recursul astfel declarat și motivat de C.C., continuat de I.C., nu este întemeiat și va fi respins potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru cele ce succed. La data pronunțării sale, 28 iulie 2003, hotărârea primei instanțe era supusă căii de atac a apelului, a cărei judecată intra în competența tribunalului potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 2 C. proc. civ. în forma în vigoare la acea dată. Aceste dispoziții au fost însă abrogate prin art. 1 pct. 4 din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, publicată în M. Of. nr. 460 din 28 iunie 2003 și intrată în vigoare la 60 de zile de la data publicării.

Prin art. 5 din ordonanță a fost modificat conținutul art. 3 C. proc. civ., care în noua sa formă cuprinde punctul 2, prin care competența soluționării apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță aparține curților de apel. În fine, prin art. 2 al ordonanței s-au dispus măsuri tranzitorii potrivit cărora hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a ordonanței rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate, iar dispozițiile ordonanței se aplică și proceselor în curs de judecată începute sub legea anterioară. Ca urmare, apelul declarat la data de 28 august 2003 a fost corect soluționat de către curtea de apel devenită competentă exclusiv a-l judeca, neexistând cazul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. Așa cum rezultă din practicaua deciziei atacate, instanța de apel a pus în discuția părților excepțiile referitoare la tardivitatea apelului invocată de părțile adverse pârâtului, și la competența materială a curții de apel ridicată de pârât, lăsând cauza la a doua strigare pentru ca avocatul pârâtului să facă unele verificări în dosar, după care s-a făcut o nouă strigare a cauzei, în care avocatul pârâtului a susținut că apelul este declarat în termen și a pus concluzii pe fond, fără a mai susține excepția de necompetență materială. Sunt așadar neîntemeiate criticile din recurs referitoare la încălcarea formelor de procedură care fac obiectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Nu corespunde realității nici prima critică încadrată în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanțele nu au dispus anularea sau constatarea nulității contractului de arendă, cereri cu care este adevărat că nu au fost investite, soluționând sub acest aspect cauza așa cum a fost investită, adică procedând la constatarea valabilității acestui contract. Secunda critică din același motiv de recurs, precum și cele arătate la punctul 5 din dezvoltarea recursului, sunt aferente capătului de cerere reconvențional vizând revocarea contractului de donație, cerere care nu a fost soluționată în cadrul proces ca urmare a disjungerii, făcând obiectul altui dosar soluționat între timp, astfel încât nu pot fi cercetate pe calea prezentului recurs.

Nefondată este și critica referitoare la transformarea obligației de întreținere în prestație bănească lunară, deoarece fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat culpa pârâtului de a primi întreținerea, în mod temeinic instanța de apel a statuat că nu se poate refuza reclamanților debitori de a-și îndeplini obligațiile asumate prin contract în altă modalitate decât cea convenită, dar refuzată de pârâtul creditor, fără ca astfel să fie alterat consimțământul părților contractante.

Nu este real că instanțele au stabilit numai în sarcina reclamantei obligația prestației lunare bănești, exonerându-l de obligație pe celălalt donatar, dispozitivul sentinței de primă instanță păstrat în apel fiind neechivoc în sensul că obligația de întreținere în întreg conținutul său a fost transformată în obligația prestației bănești, numai operațiunea propriu-zisă de plată urmând a fi făcută de N.E., ceea ce înseamnă că aceasta va îndeplini în acest mod atât propria obligație, cât și cea a celuilalt donatar debitor, care astfel nu este exonerat de răspundere. În fine, faptul că la momentul donației pârâtul, deși avea un fiu, dar a declarat că nu are copii, nu are semnificația dată de acesta în sensul alterării consimțământului său, asemenea fapt neputând fi imputat celorlalte părți contractante sub forma erorii, dolului sau violenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.C., decedat ulterior, continuat de I.C., împotriva deciziei civile nr. 96/C din 1 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2005.