ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5060/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin actul de donație autentificat

sub nr. 4474 din 5 decembrie 1997 la Biroul notarului public S.F.E. din

Mangalia donatorul C.C. a donat nepoatei sale N.E. și fiului minor al acesteia

N.I. un teren arabil în suprafață de 10.000 mp situat în parcela nr. 352/8 din

extravilanul comunei 23 August, județul Constanța, un teren arabil în suprafață

de 5.000 mp situat în parcela nr. 329/7 din extravilanul aceleiași comune, un

teren în suprafață de 2010 mp din intravilanul comunei 23 August și construcția

cu destinație de locuință situată pe cel din urmă teren.

Donația de mai sus s-a făcut cu

obligația asumată de donatari de a asigura donatorului dreptul de a locui în

imobilul construcție și întreținere pe toată durata vieții acestuia.

Prin contractul datat 1 ianuarie

1998 și înregistrat la Primăria comunei 23 August sub nr. 188 din 15 ianuarie

1999 C.C. a arendat pe timp de 5 ani terenul în suprafață de 10.000 mp

Asociației 23 August reprezentată de M.I.

Prin acțiunea civilă din 19

februarie 2003 reclamanții N.E., donatară, și N.V., reprezentant legal al

donatarului minor N.I., au chemat în judecată pe pârâtul donator C.C. și pe

pârâta arendașă Asociația 23 August, reprezentată de M.I., solicitând:

- convertirea obligației de

întreținere într-o prestație bănească lunară echivalentă drepturilor cuvenite

pârâtului C.C. și deducerea din prestația bănească a lipsei de folosință asupra

terenului de 2010 mp și construcției de pe acest teren, aflate în posesia

exclusivă a pârâtului donator;

- validarea contractului de arendare

a terenului de 15.000 mp, anulabil pentru lipsa capacității pârâtului C.C. de a

transmite emolumentul acestui bun, și încuviințarea însușirii contractului de

către reclamanți în calitatea lor de proprietari donatari.

Motivând primul capăt de cerere,

reclamanții au arătat că nu și-au îndeplinit obligația de întreținere din culpa

exclusivă a pârâtului C.C., așa cum s-a constatat prin sentința civilă nr. 2395

din 15 noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Mangalia, astfel încât înțeleg

să solicite înlocuirea executării obligației în natură printr-o prestație

bănească lunară, diminuată cu echivalentul lipsirii lor de folosința imobilului

înstrăinat, care a rămas în posesia pârâtului donator.

Cu privire la secundul capăt de

cerere, reclamanții au arătat că înțeleg să-și exercite atributul dreptului de

proprietate prin preluarea contractului de arendare, dată fiind buna-credință a

arendașului, deși contractul s-a încheiat fără consimțământul lor.

Prin cerere reconvențională pârâtul

C.C. a solicitat fie constatarea nulității absolute a contractului de donație

pentru viciu de consimțământ, fie revocarea lui pentru neîndeplinirea

obligațiilor asumate de reclamanți și pentru proferarea de injurii și

amenințări.

Pe cale de întâmpinare același pârât

a invocat mai multe excepții privitoare la nulitatea cererii de chemare în

judecată, lipsa calității procesuale active a reclamanților privitor la

secundul capăt de cerere și prescripția dreptului la acțiune referitor, de

asemenea, la secundul capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr. 1068 din 28

iulie 2003, Judecătoria Mangalia a respins excepțiile, cererile de suspendare a

judecății și de conexare a cauzei cu un dosar aflat pe rolul Tribunalului

Constanța formulate de pârâtul C.C., a admis excepția de litispendență, disjungând

capătul de cerere reconvențional privind revocarea contractului de donație, a

respins ca nefondat capătul de cerere reconvențional având ca obiect

constatarea nulității absolute a contractului de donație, a admis cererea

principală, a transformat obligația de întreținere asumată de donatari în

prestație bănească lunară în sumă de 700.000 lei și a constatat valabil

contractul de arendă, a cărui valabilitate s-a prelungit de drept până la 31

decembrie 2007, urmând ca beneficiari ai acestuia să fie N.E. și N.I.

Apelul declarat de pârâtul C.C. a

fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 96/c din 1 octombrie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

Asemenea primei instanțe, curtea de

apel a statuat în esență că în privința capătului de cerere reconvențional

vizând constatarea nulității absolute a contractului de donație a intervenit

autoritatea lucrului judecat dată de decizia civilă nr. 861 din 24 iunie 2003

pronunțată de Tribunalul Constanța, că prin aceeași decizie s-a stabilit

definitiv culpa pârâtului donator de a primi întreținerea stipulată în contract

în sarcina donatarilor, ceea ce justifică transformarea obligației de

întreținere în natură într-o obligație bănească, fără ca astfel să fie alterată

voința părților contractante, și, în fine, reclamanții au dreptul de a-și

exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului obiect al

contractului de arendare.

Pârâtul C.C. a declarat recurs

solicitând casarea hotărârilor date în cauză și, pe fond, respingerea ca nelegală

și netemeinică a acțiunii reclamanților pentru următoarele motive:

1). Decizia Curții de Apel Constanța

este dată cu încălcarea competenței Tribunalului Constanța, dat fiind că apelul

a fost declarat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, caz de

casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

2). Instanța de apel nu a rezolvat

excepțiile puse în discuția părților referitoare la termenul de declarare a

apelului și competenței materiale de soluționare a acestuia, ceea ce înseamnă

că a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2), caz de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

3). Instanțele au acordat mai mult

decât s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pentru

că reclamanții nu au cerut anularea sau constatarea nulității absolute a

contractului de arendă și pentru că nu sunt adevărate constatările instanței de

apel referitoare la refuzul pârâtului de a primi întreținere și de a permite

reclamanților folosința imobilului donat, în realitate reclamanții părăsind de

bună voie imobilul și refuzând prestarea întreținerii.

4). Aceleași instanțe, dispunând

transformarea obligației de întreținere, au stabilit obligația prestației

bănești numai în sarcina reclamantei N.E., deși donația a profitat și minorului

N.I.

5). Amândouă instanțele au

interpretat greșit cererea de chemare în judecată, iar hotărârile pronunțate

sunt lipsite de temei legal și au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii, pentru că, potrivit acordului de voință al părților contractante,

donatarii trebuia să locuiască efectiv cu donatorul și să presteze întreținerea

în natură, neconvenind asupra posibilității alternative de echivalare a

întreținerii într-o prestație bănească lunară.

6). Instanțele nu au avut în vedere

că actul de donație este afectat și de fals prin declarația făcută de donator

că este văduv și fără copii, când în realitate are un fiu pe nume C.I.

Pârâtul C.C. a decedat la 30

decembrie 2003, ulterior declarării și motivării recursului, locul său în

proces fiind luat de fiul I.C. sau prin cererea din 14 ianuarie 2005, impropriu

intitulată „cerere de intervenție în nume propriu”.

Recursul astfel declarat și motivat

de C.C., continuat de I.C., nu este întemeiat și va fi respins potrivit

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru cele ce succed.

La data pronunțării sale, 28 iulie

2003, hotărârea primei instanțe era supusă căii de atac a apelului, a cărei

judecată intra în competența tribunalului potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 2

C. proc. civ. în forma în vigoare la acea dată.

Aceste dispoziții au fost însă

abrogate prin art. 1 pct. 4 din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, publicată în

M. Of. nr. 460 din 28 iunie 2003 și intrată în vigoare la 60 de zile de la data

publicării.

Prin art. 5 din ordonanță a fost

modificat conținutul art. 3 C. proc. civ., care în noua sa formă cuprinde

punctul 2, prin care competența soluționării apelurilor declarate împotriva

hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță aparține

curților de apel.

În fine, prin art. 2 al ordonanței

s-au dispus măsuri tranzitorii potrivit cărora hotărârile pronunțate înainte de

intrarea în vigoare a ordonanței rămân supuse căilor de atac și termenelor

prevăzute de legea sub care au fost pronunțate, iar dispozițiile ordonanței se

aplică și proceselor în curs de judecată începute sub legea anterioară.

Ca urmare, apelul declarat la data

de 28 august 2003 a fost corect soluționat de către curtea de apel devenită

competentă exclusiv a-l judeca, neexistând cazul de recurs prevăzute de art.

304 pct. 3 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din practicaua

deciziei atacate, instanța de apel a pus în discuția părților excepțiile

referitoare la tardivitatea apelului invocată de părțile adverse pârâtului, și

la competența materială a curții de apel ridicată de pârât, lăsând cauza la a

doua strigare pentru ca avocatul pârâtului să facă unele verificări în dosar,

după care s-a făcut o nouă strigare a cauzei, în care avocatul pârâtului a

susținut că apelul este declarat în termen și a pus concluzii pe fond, fără a

mai susține excepția de necompetență materială.

Sunt așadar neîntemeiate criticile

din recurs referitoare la încălcarea formelor de procedură care fac obiectul

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Nu corespunde realității nici prima

critică încadrată în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

întrucât instanțele nu au dispus anularea sau constatarea nulității

contractului de arendă, cereri cu care este adevărat că nu au fost investite,

soluționând sub acest aspect cauza așa cum a fost investită, adică procedând la

constatarea valabilității acestui contract.

Secunda critică din același motiv de

recurs, precum și cele arătate la punctul 5 din dezvoltarea recursului, sunt

aferente capătului de cerere reconvențional vizând revocarea contractului de

donație, cerere care nu a fost soluționată în cadrul proces ca urmare a

disjungerii, făcând obiectul altui dosar soluționat între timp, astfel încât nu

pot fi cercetate pe calea prezentului recurs.

Nefondată este și critica

referitoare la transformarea obligației de întreținere în prestație bănească

lunară, deoarece fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat culpa pârâtului

de a primi întreținerea, în mod temeinic instanța de apel a statuat că nu se

poate refuza reclamanților debitori de a-și îndeplini obligațiile asumate prin

contract în altă modalitate decât cea convenită, dar refuzată de pârâtul

creditor, fără ca astfel să fie alterat consimțământul părților contractante.

Nu este real că instanțele au

stabilit numai în sarcina reclamantei obligația prestației lunare bănești,

exonerându-l de obligație pe celălalt donatar, dispozitivul sentinței de primă

instanță păstrat în apel fiind neechivoc în sensul că obligația de întreținere

în întreg conținutul său a fost transformată în obligația prestației bănești,

numai operațiunea propriu-zisă de plată urmând a fi făcută de N.E., ceea ce

înseamnă că aceasta va îndeplini în acest mod atât propria obligație, cât și

cea a celuilalt donatar debitor, care astfel nu este exonerat de răspundere.

În fine, faptul că la momentul

donației pârâtul, deși avea un fiu, dar a declarat că nu are copii, nu are

semnificația dată de acesta în sensul alterării consimțământului său, asemenea

fapt neputând fi imputat celorlalte părți contractante sub forma erorii,

dolului sau violenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de C.C., decedat ulterior, continuat de I.C., împotriva deciziei

civile nr. 96/C din 1 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2005.