ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8091/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 384/S din 17 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov

în dosarul civil nr. 2364/2003 a fost admisă excepția lipsei capacității

procesuale de folosință a pârâtei Primăria orașului stațiune Predeal, prin primar,

invocată din oficiu și, în consecință, a fost anulată cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanții P.M.M. și P.V., în contradictoriu cu pârâta

Primăria orașului stațiune Predeal, prin primar.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că:

Capacitatea procesuală reprezintă

reflectarea pe plan procesual a capacității civile din dreptul civil material

definită ca fiind acea parte a capacității juridice a persoanei care constă în

aptitudinea acesteia de a avea și de a exercita drepturile civile și de a avea

și de a-și asuma obligație civilă prin încheierea de acte juridice.

Pornind de la dispozițiile art. 5

alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele

juridice potrivit cărora: „Capacitatea de folosință este capacitatea de a avea

drepturi și obligații”, capacitatea procesuală de folosință apare ca fiind

aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan

procesual. Persoana care are capacitate de folosință a drepturilor civile are

și capacitate procesuală de folosință în legătură cu drepturile și obligațiile

sale.

În condițiile art. 41 alin. (1) C.

proc. civ. „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte

în judecată”. Per a contrario, persoana fizică sau juridică ce nu are folosința

drepturilor civile nu poate fi parte în judecată.

În speță, a fost chemată în judecată

în calitate de pârât Primăria orașului stațiune Predeal, or, aceasta ca

structură instituțională administrativă nu se încadrează în nici una dintre categoriile

de persoane juridice enumerate limitativ de art.26 lit. a)-d) din Decretul nr. 31/1954.

De asemenea, Primăria orașului stațiune Predeal nu a luat ființă ca persoană

juridică conform art. 28 din actul normativ menționat.

Conform art. 91 din Legea nr. 215/2001

a administrației publice locale „Primarul, viceprimarul, respectiv

vice-primarii, secretarul comunei, al orașului sau al subdiviziunii

administrativ teritoriale a municipiului, împreună cu aparatul propriu de

specialitate al Consiliului Local constituie o structură funcțională cu

activitate permanentă denumită Primăria comunei sau orașului care aduce la

îndeplinire hotărârile Consiliului Local și dispozițiile primarului,

soluționând problemele curente ale colectivității locale”.

Legea nr. 215/2001, care reprezintă

legea cadru în materia administrației publice locale, nu cuprinde nici o

dispoziție în sensul acordării personalității juridice primăriei însă, în

același timp prevede în art. 19 că unitățile administrativ teritoriale (comune,

orașe și județe), sunt persoane juridice cu patrimoniu propriu și capacitate

juridică deplină.

Ca urmare, în sistemul de drept

actual, primăria este o structură instituțională fără personalitate juridică

iar, într-o atare situație față de dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.,

ea nu poate sta ca parte într-un proces civil.

În consecință, excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria orașului stațiune Predeal

este întemeiată și a fost admisă de către instanță în temeiul art. 137 alin. (1)

C. proc. civ. coroborat cu art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește sancțiunea ce

intervine în cazul lipsei capacității procesuale de folosință este de menționat

că, codul de procedură civilă nu conține în mod expres o dispoziție în acest sens.

Însă, raportat la prevederile art. 161 C. proc. civ., această sancțiune nu

poate consta decât în anularea cererii de chemare în judecată deoarece, dacă

legea instituie această sancțiune cu privire la cererea promovată față de o

persoană fără capacitate procesuală de exercițiu, ea trebuie să opereze și în

cazul mai grav în care în judecată este acționată o persoană ce nu are

aptitudinea de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamanții P.M.M. și P.V.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

civilă nr. 316/Ap din 8 aprilie 2004 a respins apelul reclamanților.

Petru a da această soluție, instanța

de apel a reținut, în esență, că primăria nu are calitate procesuală pasivă și

nici capacitate de folosință.

Conform definiției dată de legiuitor

în art. 91 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură funcțională cu

activitate permanentă formată din primar, viceprimar, secretar și aparatul

propriu al unității administrativ teritoriale, și care aduce la îndeplinire

hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele

curente ale colectivității locale.

Această structură funcțională nu are

personalitate juridică nici din perspectiva Legii nr. 215/2001 și nici a

Decretului nr. 31/1954 și prin urmare, nu poate sta în judecată.

În ceea ce-l privește pe primar,

este adevărat că acesta are un mandat legal de a reprezenta unitatea

administrativ teritorială în relațiile cu terții și în justiție [art. 67 alin.

(1) din Legea nr. 215/2001). Dar aceasta nu înseamnă că primarul poate sta în

nume propriu în instanță, în litigii ca cel de față, el fiind numai un mandatar

al persoanei juridice precizate de legiuitor, [prin excepție, primarul stă în

judecată în nume propriu în condițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 29/1990,

respectiv când prin acțiune se solicită plata unor daune].

Atât Legea nr. 10/2001 cât și

Normele metodologice emise în aplicarea acesteia (aprobate prin H.G. nr. 498/2003)

stabilesc părțile între care se derulează procedura specială pe care o

reglementează: persoana îndreptățită, pe de o parte și unitatea deținătoare, pe

de altă parte.

Unitatea deținătoare este, fie

entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul

de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii,

fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul

său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul

legii [cap. II din Norme, art. 20 alin. (1) din lege].

Sublinierea pe care legiuitorul o

face cu privire la personalitatea juridică pe care trebuie să o aibă unitatea

deținătoare este esențială, deoarece numai o persoană juridică ce are

personalitate juridică, cu patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină,

poate dispune asupra bunurilor imobile pe care le are în proprietate.

În cauza de față, unitatea

deținătoare cu personalitate juridică, așa cum este definită de lege, este orașul

Predeal.

Aceasta deoarece bunurile aflate în

proprietatea privată a statului, cum este cazul locuinței de față, au trecut

,

ope legis

, în proprietatea unităților administrativ teritoriale pe

teritoriul cărora se aflau respectivele imobile (art. 4 din Legea nr. 61/1991

și H.G. nr. 313/1991). Titular al dreptului de proprietate asupra unor asemenea

imobile a devenit comuna, orașul, municipiul sau județul, după caz, și nu

consiliile locale (care sunt organe deliberative), primăria (care este o

structură funcțională) sau primarul (care îndeplinește o funcție de autoritate

publică, fiind șeful administrației publice locale și al aparatului propriu),

conform art. 21, art. 66 și art. 91 din Legea nr. 215/2001.

Este adevărat apoi că unitatea

deținătoare trebuie să emită, prin organele sale de conducere, o decizie sau

dispoziție, prin care să răspundă notificării persoanei îndreptățite.

Aceasta nu înseamnă însă că ulterior

(când persoana îndreptățită nu este mulțumită de decizia respectivă) în

judecată trebuie să stea organul de conducere al unității deținătoare, ci

unitatea deținătoare însăși, care are personalitate juridică și drept de

dispoziție asupra bunului obiect al cererii de restituire.

Altfel spus, nu primăria sau

primarul pot fi chemați în judecată, întrucât ei nici nu au capacitate

procesuală în asemenea litigii (nu au folosința drepturilor procesuale civile

asupra bunului dedus judecății), ei nu pot fi obligați la restituirea

imobilului, ci unitatea administrativ teritorială care are, conform art. 19 din

Legea nr. 215/2001, personalitate juridică, cu „patrimoniu propriu și

capacitate juridică deplină”.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanții au declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. (hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii) și art. 304 pct. 10 din același cod (instanța nu

s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi

administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii).

Recursul se va admite pentru

argumentele care succed.

Raportul litigios prezent are în

vedere dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22

decembrie 1989, și anume, dreptul persoanei îndreptățite de a ataca în justiție

decizia emisă de deținătorul imobilului.

Această situație este acoperită de

art. 20-24 din lege, și, corespunzător cazului de față, dispoziția atacată este

dată de primarul comunei, orașului, etc., îndrituit de lege pentru a emite

astfel de acte.

Refuzul primei instanțe de a aduce o

delegare pe fondul pricinii prin constatarea lipsei capacității de folosință a

persoanei chemată în judecată reprezintă o încălcare severă a liberului acces

la justiție și, în același timp, o derobare a judecătorului de fond de sarcina

rolului activ în judecarea cauzelor cu care este investit.

În motivarea acestei rezoluții

trebuie pornit de la necesitatea ca actul normativ edictat să fie clar, concis,

fără echivocuri și la îndemâna destinatarilor; aceștia trebuie să fie în măsură

a-și regla conduita ulterioară bazându-se pe interpretarea textelor legale cu

judecata omului diligent, normal. Norma juridică trebuie să dea răspunsuri

clare atât în ceea ce privește fondul problemei, cât și în ceea ce privește

aspectele procesuale ce interesează pentru realizarea drepturilor subiective

proprii.

Chiar dacă legea amintită conține

dispoziții confuze, capătă o importanță mărită rolul activ al judecătorului,

acesta fiind un principiu de bază al judecății expres reglementat de lege, art.

129 C. proc. civ.

Lăsând procesul nesoluționat pe fond

prin invocarea unor reguli procesuale indecise cu privire la care practica

instanțelor este variată, judecătorul fondului a manifestat o lipsă de rol

activ importantă. Deslușirea acestor aspecte procedurale trebuia realizată în

cadrul judecării cauzei prin indicarea de către instanță a regulilor ce

definesc cadrul procesual în concepția proprie, pentru a nu expune părțile unor

sancțiuni foarte severe care exclud pe viitor discutarea drepturilor proprii și

valorificarea acestora în justiție prin pierderea termenului de exercitare a

contestației.

După cum, în mod judicios, în

decizia recurată, a fost exprimată opinia separată, câtă vreme legea specială

prevede posibilitatea cenzurii pe calea judecătorească a dispozițiilor emise de

primar, iar partea își exercită acest drept și cheamă în judecată, conform

regulilor procedurale comune, pe emitentul actului, după o evaluare minimă a

omului diligent și care a beneficiat de asistență juridică calificată, orice

incidente procedurale bazate pe diferite interpretări în cazurile în care legea

nu este transparentă, trebuiesc puse în discuția părților și valorificate în

sensul în care judecătorul să poată aduce o hotărâre asupra fondului litigios,

finalitate supremă a sistemului judiciar.

Față de argumentele de mai sus, se

impune admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la

aceeași instanță de fond pentru a continua judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții P.M.M. și P.V. împotriva deciziei nr. 316/Ap din 8 aprilie 2004 a

Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Casează decizia, precum și sentința civilă nr. 384 din 17

octombrie 2003 a Tribunalului Brașov și trimite cauza aceluiași tribunal pentru

continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2005.