ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3969/2005

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 165 din 9 mai

2002, Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.U. București, a admis în parte

cererea reclamantei SC A.T. Brașov, în contradictoriu cu SCA C. SA Brașov și a

obligat pârâta către reclamantă la plata sumelor de 1.679.710.143 lei, cu titlu

de pretenții și 28.353.260 lei cheltuieli de judecată, respingând ca

neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă.

Hotărând astfel, Curtea de Arbitraj a

stabilit că suma respectivă reprezintă dreptul la despăgubire ca urmare a

ratelor de investiții achitate de reclamantă pentru C.T., imobil aflat în

proprietatea pârâtei din data de 28 octombrie 1999.

A mai reținut că față de data

avizului de vânzare din 19 mai 2000, emis de B.C.E. al C.N.C.C.M., cererea de

chemare în judecată a fost formulată înăuntrul termenului de prescripție, iar

în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din decretul - Lege nr. 66/1990

bunurile mobile, mijloace fixe, proprietatea organizatorilor cooperației

meșteșugărești, nu pot fi dobândite de terți prin prescripție achizitivă.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 776 din 6 mai 2003

a respins acțiunea în anulare formulată de SCA C. Brașov, reținând că acțiunea

în pretenții a fost formulată înăuntrul termenului general de prescripție, întrucât

creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă la data de 19 mai 2000.

Nemulțumită de decizia pronunțată

SCA C. Brașov a declarat recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

decizia nr. 638 din 18 februarie 2004 l-a admis, a modificat decizia atacată în

sensul că a admis acțiunea în anulare, a schimbat în tot hotărârea arbitrală și

a respins acțiunea ca prescrisă.

Pronunțându-se astfel, instanța de

recurs a reținut că dreptul reclamantei de a pretinde în justiție sumele

plătite pentru un bun care nu se mai află în proprietatea sa s-a născut în anul

1999, când C.T. a fost predat de la C.P. (reclamanta de acum) la C.C., care în

1999 și-a încetat activitatea prin fuziunea, cu pârâta de acum, iar nu la 19

mai 2000 când a fost emis avizul de vânzare, dată la care s-a cunoscut

cuantumul unei pretenții.

În termenul legal, prevăzut de art. 319

alin. (2) C. proc. civ., SC T. SCA Brașov, a formulat contestație în anulare,

împotriva deciziei nr. 638 din 18 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Susține că admiterea recursului

declarat de pârâtă a fost rezultatul unei greșeli materiale, stabilindu-se

eronat situația de fapt sus pusă judecății.

Suma pretinsă prin acțiune reprezintă

cota parte din bunul deținut în proprietate în perioada ianuarie 1985 – august

1999 și nu o creanță a cărui termen de prescripție a expirat. Dreptul de a

pretinde în justiție pretențiile s-a născut la data emiterii avizului de

vânzare de către U. București, aviz care este absolut obligatoriu la vânzarea

unor active, și nu are un caracter consultativ cum în mod greșit a reținut

instanța de recurs.

Mai susține că dreptul său la

despăgubire în proporție de 19 % din valoarea C.T. deținut în proprietate de

pârâtă a fost recunoscut în ședința C.E.A. Brașov din data de 27 noiembrie

2003.

Contestația în anularea este

nefondată.

SC T. SCA Brașov și-a întemeiat

contestația în anularea pe motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., potrivit

căruia „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație,

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”.

Prin greșeală materială se înțelege

acea eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării,

pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea

probelor.

Această greșeală trebuie să fie

esențială și determinată pentru soluția pronunțată.

Prin contestația de față, nu sunt

invocate asemenea greșeli materiale, încercându-se de fapt ca instanța să reaprecieze

probele, iar pe cale ocolită să se ajungă la judecarea din nou a recursului.

Pentru aceleași considerente nici

procesul verbal încheiat cu ocazia ședinței C.E.A. Brașov din data de 27

noiembrie 2003 nu poate servi ca temei al contestației în anulare.

Acest înscris există la data

judecării recursului, iar partea avea posibilitatea să-l prezinte acelei

instanței, competentă să aprecieze proba respectivă.

În considerarea celor ce preced,

Înalta Curte în temeiul art. 320 C. proc. civ., va respinge contestația în

anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anularea

deciziei nr. 638 din 18 februarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, formulată de contestatoarea SC T. SCA Brașov,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 28 iunie 2005.