ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3969/2005

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 165 din 9 mai 2002, Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.U. București, a admis în parte cererea reclamantei SC A.T. Brașov, în contradictoriu cu SCA C. SA Brașov și a obligat pârâta către reclamantă la plata sumelor de 1.679.710.143 lei, cu titlu de pretenții și 28.353.260 lei cheltuieli de judecată, respingând ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă. Hotărând astfel, Curtea de Arbitraj a stabilit că suma respectivă reprezintă dreptul la despăgubire ca urmare a ratelor de investiții achitate de reclamantă pentru C.T., imobil aflat în proprietatea pârâtei din data de 28 octombrie 1999. A mai reținut că față de data avizului de vânzare din 19 mai 2000, emis de B.C.E.

al C.N.C.C.M., cererea de chemare în judecată a fost formulată înăuntrul termenului de prescripție, iar în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din decretul - Lege nr. 66/1990 bunurile mobile, mijloace fixe, proprietatea organizatorilor cooperației meșteșugărești, nu pot fi dobândite de terți prin prescripție achizitivă.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 776 din 6 mai 2003 a respins acțiunea în anulare formulată de SCA C. Brașov, reținând că acțiunea în pretenții a fost formulată înăuntrul termenului general de prescripție, întrucât creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă la data de 19 mai 2000. Nemulțumită de decizia pronunțată SCA C. Brașov a declarat recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 638 din 18 februarie 2004 l-a admis, a modificat decizia atacată în sensul că a admis acțiunea în anulare, a schimbat în tot hotărârea arbitrală și a respins acțiunea ca prescrisă. Pronunțându-se astfel, instanța de recurs a reținut că dreptul reclamantei de a pretinde în justiție sumele plătite pentru un bun care nu se mai află în proprietatea sa s-a născut în anul 1999, când C.T.

a fost predat de la C.P. (reclamanta de acum) la C.C., care în 1999 și-a încetat activitatea prin fuziunea, cu pârâta de acum, iar nu la 19 mai 2000 când a fost emis avizul de vânzare, dată la care s-a cunoscut cuantumul unei pretenții. În termenul legal, prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., SC T. SCA Brașov, a formulat contestație în anulare, împotriva deciziei nr. 638 din 18 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Susține că admiterea recursului declarat de pârâtă a fost rezultatul unei greșeli materiale, stabilindu-se eronat situația de fapt sus pusă judecății. Suma pretinsă prin acțiune reprezintă cota parte din bunul deținut în proprietate în perioada ianuarie 1985 – august 1999 și nu o creanță a cărui termen de prescripție a expirat.

Dreptul de a pretinde în justiție pretențiile s-a născut la data emiterii avizului de vânzare de către U. București, aviz care este absolut obligatoriu la vânzarea unor active, și nu are un caracter consultativ cum în mod greșit a reținut instanța de recurs. Mai susține că dreptul său la despăgubire în proporție de 19 % din valoarea C.T. deținut în proprietate de pârâtă a fost recunoscut în ședința C.E.A. Brașov din data de 27 noiembrie 2003. Contestația în anularea este nefondată. SC T. SCA Brașov și-a întemeiat contestația în anularea pe motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”.

Prin greșeală materială se înțelege acea eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Această greșeală trebuie să fie esențială și determinată pentru soluția pronunțată. Prin contestația de față, nu sunt invocate asemenea greșeli materiale, încercându-se de fapt ca instanța să reaprecieze probele, iar pe cale ocolită să se ajungă la judecarea din nou a recursului. Pentru aceleași considerente nici procesul verbal încheiat cu ocazia ședinței C.E.A. Brașov din data de 27 noiembrie 2003 nu poate servi ca temei al contestației în anulare. Acest înscris există la data judecării recursului, iar partea avea posibilitatea să-l prezinte acelei instanței, competentă să aprecieze proba respectivă.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 320 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anularea deciziei nr. 638 din 18 februarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, formulată de contestatoarea SC T. SCA Brașov, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 iunie 2005.