ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5250/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 29 iulie 2003, Procurorul

General al Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiție a sesizat

Curtea cu recursul în anulare declarat împotriva deciziei nr. 2374 din 28

octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, apreciind că hotărârea criticată a

fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

S-a arătat în recursul în anulare că

reclamantul K.C.N. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Apărării

Naționale, pentru U.M. 01719 Deva, obligarea pârâtului la plata sumei de

78.365.628 lei, reprezentând impozit reținut, nejustificat, din soldele și

ajutoarele primite cu prilejul trecerii în rezervă, reactualizate conform

indicelui de inflație arătând că potrivit O.G. nr. 7/1998, Legii nr. 138/1999

și art. 5 din O.G. nr. 73/1999, aceste ajutoare nu se impozitează.

Ministerul Apărării Naționale a

formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice cu

motivarea că suma reținută a fost virată la bugetul de stat.

Prin sentința civilă nr. 171 din 14

februarie 2002, Tribunalul Hunedoara a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamantului și cererea de chemare în garanție, cu motivarea că impozitarea

plăților compensatorii s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Recursul formulat de reclamantul K.C.N.

a fost admis prin decizia civilă nr. 2374 din 28 octombrie 2002 a Curții de

Apel Alba Iulia care a modificat hotărârea criticată și rejudecând cauza pe

fond a admis în parte acțiunea și cererea de chemare în garanție, în sensul obligării

pârâtului la plata sumelor de 36.360.952 lei, cu titlu de pretenții,

reprezentând suma de 24.540.628 lei, actualizată până la 1 februarie 2002, ce

va fi actualizată în continuare până la plata integrală a debitului.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de control judiciar a reținut, în esență, că dispozițiile art. 7 din O.G.

nr. 7/1998 au fost abrogate expres prin O.G. nr. 73/1999 și că dispozițiile

Legii nr. 138/1999 au caracterul unor norme speciale, derogatorii, fiind

prioritare față de norma generală cuprinsă în O.G. nr. 73/1999, astfel încât,

pentru abrogarea lor sunt necesare dispoziții exprese în norme generale.

Totodată, s-a reținut că ajutoarele

acordate reclamantului în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au

fost supuse în mod greșit impozitării deoarece, pe de o parte, ele nu au

caracter salarial iar pe de altă parte, această scutire nu a fost abrogată

expres prin O.G. nr. 73/1999.

Prin recursul în anulare declarat,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiție a

susținut, în esență, că instanța de control judiciar a aplicat dispoziții care

la data soluționării cauzei erau abrogate. S-a apreciat de asemenea că s-au

aplicat în mod greșit dispozițiile art. 5 și art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999,

în sensul că ajutoarele și plățile compensatorii acordate cadrelor militare la

trecerea în rezervă, stabilite în baza soldei lunare brute din ultima lună de

activitate ar face obiectul scutirilor de impozit prevăzute în aceste

dispoziții legale.

Recursul în anulare este fondat

pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, deși este real că potrivit

art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept

de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în

raport cu solda lunară brută, acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5

din O.G. nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv H.G.

nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care deși confirmă neimpozitarea veniturilor

provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare

categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși

Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la

drepturile derivate din calitatea de salariat ale acestuia, apare cu evidență

că veniturile acordate militarilor, la trecerea în rezervă sau direct în

retragere, cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege, decurg din

statutul lor de salariați și, prin urmare, sunt supuse impozitării în

condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.

Că este așa o confirmă și Normele

metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit aprobate

prin H.G. nr. 1066 din 24 decembrie 1999 care, referindu-se la prevederile art.

5 din ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt

impozabile.

Din enumerarea făcută de text

rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu

destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care

satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii;

ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate;

ajutorul de înmormântare și altele.

Textul menționat nu face nici o

referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în

raport cu solda lunară brută și prin urmare, aceste ajutoare, fiind de natură

salarială și având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice venit

brut.

De altfel, art. 86 din O.G. nr. 73/1999

cuprinde expres dispoziția conform căreia se abrogă orice prevederi contrare

menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă odată în plus intenția legiuitorului de

a impozita aceste categorii de ajutoare.

Pe de altă parte, este de evidențiat

și faptul că în art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit

care enumeră veniturile scutite de impozit figurează doar plățile compensatorii

și ajutoarele calculate în baza soldei lunare nete.

Or, în speță, ajutoarele acordate

reclamantului s-au calculat în raport de solda lunară brută și prin urmare

aceste venituri erau impozabile.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

va admite recursul în anulare, va casa decizia civilă nr. 2374 din 28 octombrie

2002 a Curții de Apel Alba Iulia și va respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamant împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Hunedoara. Față de

împrejurarea că prin decizia astfel pronunțată, Înalta Curte desființează un titlu

executoriu, în temeiul art. 404

2

C. proc. civ. va dispune și

restabilirea situației anterioare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 2374 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă, pe care o casează și respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul K.C.N. împotriva sentinței civile nr. 171 din 14 februarie 2002 a

Tribunalului Hunedoara.

În baza art. 404

2

C.

proc. civ., dispune restabilirea situației anterioare, în sensul obligării

reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2004.