ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4144/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 octombrie 2003, reclamantul B.N. a chemat în judecată pe pârâtele C.E.C. SA București și M.F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate la plata sumei de 2.259.000.000 lei despăgubiri în baza contractului de administrare, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 6157 din 11 mai 2004, Tribunalul București a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâte să plătească suma de 2.259.000.000 lei despăgubiri și 50.743.999 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 142 din 24 februarie 2005, a admis apelul M.F., a schimbat sentința civilă de mai sus, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea reclamantei în raport de această parte pentru lipsa calității procesuale pasive, menținând celelalte dispoziții.

Totodată a fost respins apelul pârâtei C.E.C. București, cu obligarea sa la cheltuieli de judecată în apel în sumă de 19.148.000 lei către reclamantă. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești pârâta C.E.C. București a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea acțiunii reclamantului, considerând că litigiul era de competența soluționării în fond de către instanța de contencios administrativ, întrucât contractul de administrare este accesoriu și subsecvent deciziei nr. 121/2000 de numire în funcție de vicepreședinte C.E.C. emisă de P.M., iar revocarea actului administrativ de autoritate lipsește mandatul de efecte juridice. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea probelor administrate în cauză rezultă că între reclamant și C.E.C. s-au derulat raporturi juridice de mandat comercial în condițiile contractului de administrare din 11 decembrie 2000, în temeiul căruia reclamantul în calitate de administrator al societății pe acțiuni C.E.C. SA a executat atribuții de organizare și gestionare a activității bancare, reprezentând banca în raporturile cu terții și răspunzând pentru actele de administrare în condițiile Legii 31/1990, pentru activitățile comerciale desfășurate. În consecință, litigiul privind fapte de comerț desfășurate de societăți comerciale (comercianți) art. 56 C. com. este de competența instanțelor comerciale, cum corect a fost soluționat.

În această situație, apare ca nerelevantă susținerea pârâtei recurente privind caracterul subsidiar al contractului de administrare față de actul administrativ de autoritate de numire de către prim ministru, întrucât ceea ce era ținută verifice instanța în acest cadru procesual, bazat pe contractul de administrare, erau condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 13 din contract, privind revocarea și încetarea contractului dintre părți. În ceea ce privește susținerea recurentei pârâtei, că revocarea prin act administrativ de autoritate, ce nu-i este imputabilă, corect a fost înlăturată de instanță, întrucât nu poate fi opusă în raportul cu reclamantul, ci putea fi invocat eventual în situația când ar fi atacat în contencios actul administrativ de autoritate care l-ar prejudicia, ceea ce nu a făcut.

În consecință, cum în cauză nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că nu au fost respectate cerințele manageriale, corect instanța a antrenat răspunderea contractuală prin plata de despăgubiri așa cum au convenit părțile prin art. 14 din contract. Astfel că, susținerile recurentei pârâte nefiind de natură să conducă la casarea hotărârii atacate în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.E.C. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 142 din 24 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2005.