ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4144/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 17 octombrie 2003,

reclamantul B.N. a chemat în judecată pe pârâtele C.E.C. SA București și M.F.,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate la plata sumei de

2.259.000.000 lei despăgubiri în baza contractului de administrare, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6157 din 11

mai 2004, Tribunalul București a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe

pârâte să plătească suma de 2.259.000.000 lei despăgubiri și 50.743.999 lei

cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 142 din 24 februarie 2005, a admis apelul M.F., a schimbat

sentința civilă de mai sus, a admis excepția lipsei calității procesuale active

și a respins acțiunea reclamantei în raport de această parte pentru lipsa

calității procesuale pasive, menținând celelalte dispoziții. Totodată a fost

respins apelul pârâtei C.E.C. București, cu obligarea sa la cheltuieli de

judecată în apel în sumă de 19.148.000 lei către reclamantă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

judecătorești pârâta C.E.C. București a declarat recurs, solicitând, în esență,

respingerea acțiunii reclamantului, considerând că litigiul era de competența

soluționării în fond de către instanța de contencios administrativ, întrucât

contractul de administrare este accesoriu și subsecvent deciziei nr. 121/2000

de numire în funcție de vicepreședinte C.E.C. emisă de P.M., iar revocarea

actului administrativ de autoritate lipsește mandatul de efecte juridice.

Recursul este nefondat pentru cele

ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea probelor administrate

în cauză rezultă că între reclamant și C.E.C. s-au derulat raporturi juridice

de mandat comercial în condițiile contractului de administrare din 11 decembrie

2000, în temeiul căruia reclamantul în calitate de administrator al societății

pe acțiuni C.E.C. SA a executat atribuții de organizare și gestionare a

activității bancare, reprezentând banca în raporturile cu terții și răspunzând

pentru actele de administrare în condițiile Legii 31/1990, pentru activitățile

comerciale desfășurate.

În consecință, litigiul privind

fapte de comerț desfășurate de societăți comerciale (comercianți) art. 56 C.

com. este de competența instanțelor comerciale, cum corect a fost soluționat.

În această situație, apare ca

nerelevantă susținerea pârâtei recurente privind caracterul subsidiar al

contractului de administrare față de actul administrativ de autoritate de

numire de către prim ministru, întrucât ceea ce era ținută verifice instanța în

acest cadru procesual, bazat pe contractul de administrare, erau condițiile

expres și limitativ prevăzute de art. 13 din contract, privind revocarea și

încetarea contractului dintre părți.

În ceea ce privește susținerea

recurentei pârâtei, că revocarea prin act administrativ de autoritate, ce nu-i

este imputabilă, corect a fost înlăturată de instanță, întrucât nu poate fi

opusă în raportul cu reclamantul, ci putea fi invocat eventual în situația când

ar fi atacat în contencios actul administrativ de autoritate care l-ar

prejudicia, ceea ce nu a făcut.

În consecință, cum în cauză nu s-au

făcut dovezi din care să rezulte că nu au fost respectate cerințele

manageriale, corect instanța a antrenat răspunderea contractuală prin plata de

despăgubiri așa cum au convenit părțile prin art. 14 din contract.

Astfel că, susținerile recurentei

pârâte nefiind de natură să conducă la casarea hotărârii atacate în condițiile art.

304 C. proc. civ., recursul se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta C.E.C. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 142

din 24 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 20 septembrie 2005.