ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5827/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 7

decembrie 2004, reclamanții F.D., S.G. și P.C. au chemat în judecată Ministerul

Apărării Naționale, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public, secția

parchetelor militare, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor de

bani reținute în mod ilegal, în perioada 1 august 2002 - la zi, rezultate din

neaplicarea cotei procentuale de reducere a impozitului prevăzute de art. 109

alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în raport cu clasa acordată fiecăruia, prin

distincția „Meritul judiciar”; aplicarea coeficientului de inflație, defalcat

pe fiecare lună, de la data reținerii și până la achitare, precum și a dobânzii

legale; obligarea Ministerului Finanțelor Publice să includă în bugetul pe anul

2005, sumele necesare plății, așa cum au fost menționate.

Prin încheierea de ședință din 1

aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins excepția de necompetență materială a instanței, invocată de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând, ca incidente în

cauză, dispozițiile art. 42 pct. 1 și 2 din O.U.G. nr. 177/2002, privind

salarizarea și alte drepturi ale magistraților.

Prin sentința civilă nr. 1012 din 27

mai 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanți, considerând că

aceștia nu au parcurs procedura prealabilă sesizării instanței, prevăzută de

art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 177/2002.

Împotriva încheierii din 1 aprilie

2005 și a sentinței nr. 1012/2005, pronunțate de Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, a declarat recurs, Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ.

Recurentul a invocat nelegalitatea

hotărârilor menționate care, în opinia sa, au fost date cu încălcarea

competenței altei instanțe.

În acest sens, s-a motivat că

obiectul acțiunii reclamanților îl constituie restituirea unor sume de bani

reținute cu titlu de impozit în mod greșit față de beneficiul reducerii de

impozit, drept ce decurge dintr-o lege specială - Legea nr. 92/1992, și nu din

norme fiscale derivând din codul fiscal sau O.U.G. nr. 177/2002.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis, pentru următoarele considerente.

Acțiunea reclamanților are ca obiect

restituirea unor sume de bani reținute cu titlu de impozit pe perioada 1 august

2002 - la zi, prin neaplicarea cotei procentuale de reducere a impozitului

prevăzut de art. 109 alin. (1) Legea nr. 92/1992, în raport cu clasa acordată

prin distincțiile intitulate „Meritul judiciar”.

Ca atare, este evident că în cauză

nu sunt aplicabile prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, întrucât

reclamanții nu contestă stabilirea unor drepturi salariale în înțelesul și

sensul normei legale menționate, ci faptul că impozitul le-a fost reținut în

limita cotelor prevăzute de legea specială.

De altfel, de reținut este și faptul că parte din

sumele de bani a căror restituire se solicită, privesc o perioadă anterioară

datei de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 177/2002.

Astfel fiind, cum raportul juridic

dedus judecății nu este un raport de drept fiscal, în cauză nefiind contestată

o decizie de impunere în sensul Codului de procedură fiscală, ci un raport de

muncă, chiar dacă nu se întemeiază pe un contract individual de muncă, suma

rezultată din reducerea cotei procentuale a impozitului pe venit fiind un adaos

la salariu, asemănător celorlalte sporuri, urmează a se reține ca fiind

incidente dispozițiile dreptului comun, competența de soluționare fiind cea

stabilită de art. 2 pct. 1 lit. b

1

) C. proc. civ., coroborat cu art.

286 C. muncii.

Văzând și dispozițiile art. 3 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

încheierii din 1 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 743/2005 și a

sentinței civile nr. 1012 din 27 mai 2005, a Curții de Apel București, și

trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Bacău.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2005.