ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2119/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2119/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 29 martie

2004, reclamanta R.A.T.T. a chemat în judecată pe pârâta SC G.I. SRL solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de

6.064.637.382 lei, reprezentând penalități calculate conform contractului din 30

ianuarie 2001 și a actelor adiționale la acest contract, pentru nelivrarea la

termen a componentelor, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 1637

din 9 iunie 2004, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamantă și

a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei 6.064.637.382 lei, cu titlul de

penalități și 88.791.382 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță, pe baza probelor administrate, a reținut următoarele:

Între părți a fost încheiat

contractul de vânzare – cumpărare din 30 ianuarie 2001, având ca obiect 20

bucăți troleibuz, pentru utilizarea în transportul urban de persoane, cu termen

de livrare 31 martie 2001.

Pârâta - vânzătoare s-a obligat să

asigure piese de schimb conform pct. 5.2, cap. V din contract, iar la art. 16,

părțile au prevăzut clauza penală, de sancționare în cazul nerespectării

obligațiilor contractuale de aplicare a unei penalități în cuantum de 0,15% pe

zi din valoarea obligației neacordate de partea în culpă.

Ulterior, între părți s-a încheiat

actul adițional nr. 1 la contract prin care s-a convenit ca pârâta să livreze

gratuit în stare tehnică de funcționare, 3 bucăți bloc electronic de comandă

pentru troleibuz și 3 bucăți C. principal pentru aceleași troleibuze, cu dată

scadentă, 31 iulie 2001, termen care a fost prelungit până la 12 august 2002,

prin actul adițional 2 și respectiv, până la data de 12 decembrie 2002, conform

actului adițional nr. 3.

Apărarea pârâtei în sensul că

piesele la care s-a obligat au fost constituite cu titlu de garanție a fost

respins ca nefonată, în raport de dispozițiile art. 10 din contract prin care

părțile au prevăzut că cele patru troleibuze reprezintă diferență de garanție,

dar care este compensată cu aceste troleibuze în perioada de garanție se

prelungește cu perioada îmbogățirii lor, apărute din vina vânzătorului.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel pârâta invocând în esență că instanța de fond a interpretat

greșit actele juridice deduse judecății, a schimbat natura și înțelesul

lămurit, vădit neîndoielnic al acestora, pronunțând o hotărâre netemeinică cu

încălcarea esențială a legii și a unor principii fundamentale, cuprinzând

motive străine de natura pricinii.

Prin decizia nr. 153 din 16

noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC G.I. SRL,

împotriva sentinței nr. 1637/2004 a Tribunalului Bihor, în contradictoriu cu

reclamanta R.A.T.T.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a avut în vedere următoarele:

Obiectul litigiului, dedus judecății

în primă instanță, l-a constituit plata penalităților de întârziere calculate,

conform contractului din 30 decembrie 2001, și actelor adiționale nr. 1, 2, 3.

Prin adresa din 24 noiembrie 2003,

emisă de intimată și comunicată apelantei, conform verso-ului, prin oficiu

poștal la 28 noiembrie 2003, R.A.T.T. a invitat-o la conciliere conform art. 720

1

C. proc. civ., în 15 zile de la primirea acestuia pentru patru pretenții din

care cea de-a treia face obiectul litigiului, iar din adresa din 5 decembrie

2003, emisă de apelantă, se reține că, aceasta a invocat că și-a îndeplinit

obligația de predare a troleibuzelor vândute solicitându-i a-i comunica modul

de luare în evidență a acestora și care este situația lor. Nu reiese din nici

un act aflat la dosar că, apelanta ar fi dat curs adresei de conciliere,

invocată de apelantă, datată din 11 martie 2004, se referă la un alt obiect,

respectiv predarea celor 3 C. și blocuri electronice de comandă astfel că,

motivele invocate în acest sens sunt nefondate.

Față de considerentele expuse,

instanța de apel a concluzionat că, intimata a respectat procedura instituită

de art. 720/ A C. proc. civ., a convocat-o pe apelantă în 15 zile de la

primirea adresei, nu s-a dovedit că, aceasta ar fi dat curs convocării, astfel

că existând dovada că au trecut mai mult de 30 de zile de la primirea

convocării, în mod corect prima instanță a respins excepția de prematuritate a

acțiunii.

Referitor la respingerea excepției

lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate, se reține că, între

părți s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare a unui număr de 20

troleibuze, iar conform actelor adiționale încheiate între părți nr. 1, acestea

au convenit ca apelanta să-i livreze intimatei 3 bucăți bloc electronic de

comandă și 3 C., până la data de 31 iunie 2001. Prin actul adițional din 12

februarie 2002 SC G.I. SRL s-a obligat ca în 90 de zile să livreze R.A.T.T. 4

troleibuze, în contul penalităților stabilite prin ordonanța din 27 februarie

2002, iar la pct. 2 au convenit ca în caz nerespectare a termenului să se

calculeze penalități conform art. 16 din contract (0,15% zi de întârziere), la

valoarea de 1.277.641.095 lei, urmând ca să se facă facturarea la un preț total

de 1.478.267.653 lei /bucată, inclusiv T.V.A. ce for fi compensate cu

penalitățile, iar troleibuzul, va fi condiționată de livrarea de piese de

schimb în perioada de garanție, conform art. 13 din contract, iar prin actul

adițional din 12 noiembrie 2003, s-a convenit ca livrarea să se facă până la 12

decembrie 2002, în caz contrar s-a convenit ca livrarea să se facă până la 12

decembrie 2002, în caz contrar se vor aplica penalități de 0,15% zi de

întârziere, cum s-a convenit.

Așadar, având în vedere convențiile

încheiate între părți, faptul că, obiectul litigiului decurge din acestea, nu

se poate susține că intimata reclamantă nu ar avea calitate procesuală activă,

în ceea ce privește solicitarea onorării clauzelor convenite, în mod corect

respingând prima instanță excepția invocată ca fiind neîntemeiată, raportat și

la prevederile art. 1073 C. civ., conform cărora creditorul are dreptul la

îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a

reținut că actele încheiate de părți, contractul de vânzare – cumpărare și

actele adiționale la aceasta, reprezintă acordul de voință al părților, acte

care nu au fost contestate sau anulate, deci produc efecte juridice și au forță

obligatorie între acestea, conform art. 969 C. civ.

Apelanta s-a obligat să livreze cele

trei bucăți C. și trei blocuri comandă, iar în contul penalităților trei

troleibuze pentru nelivrarea componentelor s-a stipulat plata de penalități,

motive pentru care instanța de apel a concluzionat că în baza art. 969 C. civ.,

coroborat cu art. 1073 C. civ., în mod corect, pentru neîndeplinirea

obligațiilor prima instanță a obligat apelanta la plata penalităților de

întârziere.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs pârâta SC G.I. SRL Timișoara, susținând că aceasta a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar instanța

interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia și nu s-a pronunțat asupra unui

mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii.

Prin motivele de recurs, pârâta

susține în esență următoarele:

Intenția reală a părților exprimată

prin art. 10 din contractul 9/2001 a fost de a pune la dispoziție

cumpărătoarei, cu titlu de garanție în perioada de 6 luni de la întocmirea

procesului – verbal de recepție un număr de 4 troleibuze care în cazul

defectării unui /uneia dintre cele 20 de troleibuze vândute în perioada de

garanție, fie să înlocuiască troleibuzul defect, fie să fie demontate de pe ele

piesele de schimb sau subansamblele defecte necesare la remedierea defecțiunii

constatate.

În acest context, se susține că

respectivele troleibuze au fost predate reclamantei intimate cu titlu temporar,

pentru perioada de 6 luni cât dura garanția, și nu cu titlu de proprietate,

urmând ca la sfârșitul perioadei de garanție, în cazul în care troleibuzele

respective nu au fost valorificate fie pentru înlocuirea altora, fie ca piese

de schimb, reclamanta avea obligația să le restituie.

Reclamanta mai arată că instanța de

apel a reținut fragmentar din cele trei acte adiționale doar anumite prevederi.

Din actul adițional nr. 1 ar rezulta

că piesele de schimb erau destinate pentru modernizarea celor trei troleibuze

și care urmau să facă subiectul unui nou contract de vânzare – cumpărare la

expirarea termenului de garanție.

În ceea ce privește actul adițional

2 instanțe de apel a reținut doar prevederile art. 3, interpretându-l greșit.

Astfel, se susține că întrucât prin actul adițional 1 s-a stabilit că livrarea

pieselor de schimb este gratuită, prin actul adițional nr. 2 nu se puteau

conveni penalități de întârziere la un act gratuit.

O ultimă critică adusă deciziei

Curții de Apel se referă la novația convenită de părți prin actul adițional

2/2002.

Se susține că prin acest act

adițional, s-a produs o novație prin schimbarea obiectului obligației

debitoarei – pârâte, părțile convenind ca în locul sumei de 6.519.635.662 lei

penalități pentru livrare cu întârziere stabilite în sarcina pârâtei recurente

prin Ordonanța nr. 881 din 27 februarie 2002 a Tribunalului Timiș, debitoarea

să facă o dare în plată constând în predarea către reclamantă a unui număr de 5

troleibuze.

Se arată că greșit instanța de apel

a calificat această novație ca fiind făcută sub condiția suspensivă, iar nu sub

condiția rezolutorie, iar pentru renașterea vechii obligații și desființarea

noii obligații reclamanta trebuia să promoveze o acțiune în rezoluțiunea

contractului și repunerea părților în situația anterioară.

Pârâta solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și, pe fond,

respingerea acțiunii reclamantei.

În drept, recurenta și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 8, 10 C. proc. civ.

Intimata – reclamantă a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia prin prisma

motivelor de fapt și de drept invocate de pârâtă, Înalta Curtea constată că

recursul formulat nu este fondat.

Astfel, din actele și lucrările

dosarului Înalta Curte reține în fapt următoarele:

Prin contractul de vânzare –

cumpărare din 30 decembrie 2001, SC G.I. SRL s-a obligat să-i vândă R.A.T.T. 20

troleibuze, în valoare totală de 25.540.821.900 lei, exclusiv T.V.A., prețul

unui autovehicol fiind de 1.277.041.095.

Tot prin contract s-a stabilit ce

troleibuze să fie puse la dispoziția cumpărătorului până la 31 martie 2001 la

sediul acestuia și să asigure piese de schimb, conform capitolului VI din

contract.

La art. 10 din contract s-a convenit

ca vânzătorul să asigure garanția pe timp de 6 luni de la semnarea procesului –

verbal de recepție, iar diferența de garanție, cerută prin caietul de sarcini,

să fie compensată cu 4 troleibuze puse gratuit la dispoziția cumpărătorului.

S-a mai convenit că perioada de garanție să se prelungească cu perioada

imobilizărilor apărute din vina vânzătorului, în perioada de garanție.

Plata troleibuzelor urma să fie

efectuată pe o perioadă de 2 ani, iar la cap. VIII art. 16 s-a convenit că

nerespectarea obligațiilor contractuale dă dreptul la aplicarea de penalități

în cuantum de 0,15% zi din valoarea obligației neonorate, de partea în culpă.

Prin actul adițional nr. 9 părțile

au convenit ca apelanta să livreze gratuit în stare tehnică de funcționare a

trei bucăți bloc comandă pentru troleibuze și 3 bucăți C., invocându-se că la 7

februarie 2001 și 19 aprilie 2001, livrare care urma să se facă până la 31

iulie 2001.

Prin actul adițional din 12

septembrie 2002, părțile au convenit soluționarea amiabilă a contractului în

raport și de ordonanța 881/2002 a Tribunalului Timiș, privind penalitățile

pentru livrarea cu întârziere a troleibuzelor facturate, în valoare de

5.913.070.612 lei.

La art. 2 din acest act adițional

s-a stabilit că R.A.T.T. va renunța la actualizarea penalităților, condiționat

de respectarea clauzelor contractuale, în caz contrar penalitățile urmau să fie

actualizate, iar art. 2 pct. b prevede că pârâta renunță la acțiunea în anulare

în dosarul 6074/2002 al Tribunalului Timiș și va livra troleibuze, în contul

penalităților, iar în contul diferenței de garanție va livra în 90 de zile,

gratuit, un troleibuz aceeași marcă pentru piese de schimb, în caz contrar se

vor percepe penalități, conform art. 16 din contract.

Prin actul adițional din 12

noiembrie 2002 la art. 1 s-a convenit reformularea alin. (3) din actul adițional

2/2002, SC G.I. SRL obligându-se să livreze componentele prevăzute în actul

adițional nr. 1 (trei C. și blocuri comandă) până la 12 decembrie 2002, în caz

contrar se va aplica penalități de întârziere de 0,15% zi la valoarea de

4.559.636.709 lei, inclusiv T.V.A.

Din contractul părților și din

actele adiționale la acest contract, rezultă că voința reală a părților a fost

în sensul transferării dreptului de proprietate și asupra celor 4 troleibuze,

pe care vânzătoarea s-a obligat să le livreze la prețul celorlalte 20. În acest

sens a fost și acordul reclamantei de a reduce termenul de garanție la 6 luni,

după cum rezultă și din art. 10 din contract.

Nu poate fi reținută susținerea

pârâtei recurente în sensul că cele patru troleibuze au fost livrate ca o

garanție reală imobiliară deoarece, conform prevederilor art. 1883 C. civ.,

gajul este un contract accesoriu prin care debitorul remite creditorului un bun

mobil pentru garantarea datoriei. Ori, în cauză, părțile, având în vedere

valoarea creanței, nu au întocmit un înscris care să includă suma datorată,

felul și natura bunurilor gajate.

Față de faptul că trei dintre

troleibuzele livrate de SC G.I. SRL în aprilie 2001, lipsindu-le C. și blocul

electronic de comandă, conform art. 1 lit. 4) din actul adițional nr. 1, pârâta

– recurentă s-a obligat să livreze corespondentele respective până la 31 iulie

2001, pentru a compensa diferențele de natură tehnică dintre troleibuze.

Dacă troleibuzele ar fi constituit o

garanție reală mobiliară pârâta – recurentă putea să le solicite la sfârșitul

termenului de garanție.

În mod corect, pârâta a fost

obligată la plata penalităților de întârziere pentru întârzierile în livrarea

componentelor prevăzute în actele adiționale la contractul nr. 9/2001, părțile

stabilind modul de evaluare a despăgubirilor pentru neexecutarea obligațiilor

contractuale sau executarea cu întârziere a acestora.

Nici ultimul motiv de recurs

formulat de pârâtă cu privire la greșita reținere de către instanța de apel a

novației sub condiția suspensivă.

Înalta Curte constată că în mod

corect, instanța de apel a constatat că prin actul adițional nr. 2 părțile au

stabilit o modalitate de stingere a debitului sub condiția respectării întocmai

și la timp a obligației livrării a 4 troleibuze, reclamanta rezervându-și

dreptul de a pretinde penalități.

Noua obligație s-a încheiat sub

condiția suspensivă care nu s-a realizat din culpa recurentei, novația ne mai producând

efecte rămânând de executat penalitățile de întârziere, reactualizate.

În consecință, în raport de

considerente expuse, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge

ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC G.I. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 153/C/2004 – A din 16 noiembrie 2004

a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 25 martie 2005.