ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2119/2005

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 29 martie 2004, reclamanta R.A.T.T. a chemat în judecată pe pârâta SC G.I. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 6.064.637.382 lei, reprezentând penalități calculate conform contractului din 30 ianuarie 2001 și a actelor adiționale la acest contract, pentru nelivrarea la termen a componentelor, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 1637 din 9 iunie 2004, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei 6.064.637.382 lei, cu titlul de penalități și 88.791.382 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță, pe baza probelor administrate, a reținut următoarele: Între părți a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare din 30 ianuarie 2001, având ca obiect 20 bucăți troleibuz, pentru utilizarea în transportul urban de persoane, cu termen de livrare 31 martie 2001. Pârâta - vânzătoare s-a obligat să asigure piese de schimb conform pct. 5.2, cap. V din contract, iar la art. 16, părțile au prevăzut clauza penală, de sancționare în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de aplicare a unei penalități în cuantum de 0,15% pe zi din valoarea obligației neacordate de partea în culpă.

Ulterior, între părți s-a încheiat actul adițional nr. 1 la contract prin care s-a convenit ca pârâta să livreze gratuit în stare tehnică de funcționare, 3 bucăți bloc electronic de comandă pentru troleibuz și 3 bucăți C. principal pentru aceleași troleibuze, cu dată scadentă, 31 iulie 2001, termen care a fost prelungit până la 12 august 2002, prin actul adițional 2 și respectiv, până la data de 12 decembrie 2002, conform actului adițional nr. 3. Apărarea pârâtei în sensul că piesele la care s-a obligat au fost constituite cu titlu de garanție a fost respins ca nefonată, în raport de dispozițiile art. 10 din contract prin care părțile au prevăzut că cele patru troleibuze reprezintă diferență de garanție, dar care este compensată cu aceste troleibuze în perioada de garanție se prelungește cu perioada îmbogățirii lor, apărute din vina vânzătorului.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta invocând în esență că instanța de fond a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic al acestora, pronunțând o hotărâre netemeinică cu încălcarea esențială a legii și a unor principii fundamentale, cuprinzând motive străine de natura pricinii. Prin decizia nr. 153 din 16 noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC G.I. SRL, împotriva sentinței nr. 1637/2004 a Tribunalului Bihor, în contradictoriu cu reclamanta R.A.T.T.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele: Obiectul litigiului, dedus judecății în primă instanță, l-a constituit plata penalităților de întârziere calculate, conform contractului din 30 decembrie 2001, și actelor adiționale nr. 1, 2, 3. Prin adresa din 24 noiembrie 2003, emisă de intimată și comunicată apelantei, conform verso-ului, prin oficiu poștal la 28 noiembrie 2003, R.A.T.T. a invitat-o la conciliere conform art. 720 1 C. proc. civ., în 15 zile de la primirea acestuia pentru patru pretenții din care cea de-a treia face obiectul litigiului, iar din adresa din 5 decembrie 2003, emisă de apelantă, se reține că, aceasta a invocat că și-a îndeplinit obligația de predare a troleibuzelor vândute solicitându-i a-i comunica modul de luare în evidență a acestora și care este situația lor.

Nu reiese din nici un act aflat la dosar că, apelanta ar fi dat curs adresei de conciliere, invocată de apelantă, datată din 11 martie 2004, se referă la un alt obiect, respectiv predarea celor 3 C. și blocuri electronice de comandă astfel că, motivele invocate în acest sens sunt nefondate. Față de considerentele expuse, instanța de apel a concluzionat că, intimata a respectat procedura instituită de art. 720/ A C. proc. civ., a convocat-o pe apelantă în 15 zile de la primirea adresei, nu s-a dovedit că, aceasta ar fi dat curs convocării, astfel că existând dovada că au trecut mai mult de 30 de zile de la primirea convocării, în mod corect prima instanță a respins excepția de prematuritate a acțiunii.

Referitor la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate, se reține că, între părți s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare a unui număr de 20 troleibuze, iar conform actelor adiționale încheiate între părți nr. 1, acestea au convenit ca apelanta să-i livreze intimatei 3 bucăți bloc electronic de comandă și 3 C., până la data de 31 iunie 2001. Prin actul adițional din 12 februarie 2002 SC G.I. SRL s-a obligat ca în 90 de zile să livreze R.A.T.T. 4 troleibuze, în contul penalităților stabilite prin ordonanța din 27 februarie 2002, iar la pct. 2 au convenit ca în caz nerespectare a termenului să se calculeze penalități conform art. 16 din contract (0,15% zi de întârziere), la valoarea de 1.277.641.095 lei, urmând ca să se facă facturarea la un preț total de 1.478.267.653 lei /bucată, inclusiv T.V.A.

ce for fi compensate cu penalitățile, iar troleibuzul, va fi condiționată de livrarea de piese de schimb în perioada de garanție, conform art. 13 din contract, iar prin actul adițional din 12 noiembrie 2003, s-a convenit ca livrarea să se facă până la 12 decembrie 2002, în caz contrar s-a convenit ca livrarea să se facă până la 12 decembrie 2002, în caz contrar se vor aplica penalități de 0,15% zi de întârziere, cum s-a convenit. Așadar, având în vedere convențiile încheiate între părți, faptul că, obiectul litigiului decurge din acestea, nu se poate susține că intimata reclamantă nu ar avea calitate procesuală activă, în ceea ce privește solicitarea onorării clauzelor convenite, în mod corect respingând prima instanță excepția invocată ca fiind neîntemeiată, raportat și la prevederile art. 1073 C. civ., conform cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că actele încheiate de părți, contractul de vânzare – cumpărare și actele adiționale la aceasta, reprezintă acordul de voință al părților, acte care nu au fost contestate sau anulate, deci produc efecte juridice și au forță obligatorie între acestea, conform art. 969 C. civ. Apelanta s-a obligat să livreze cele trei bucăți C. și trei blocuri comandă, iar în contul penalităților trei troleibuze pentru nelivrarea componentelor s-a stipulat plata de penalități, motive pentru care instanța de apel a concluzionat că în baza art. 969 C. civ., coroborat cu art. 1073 C. civ., în mod corect, pentru neîndeplinirea obligațiilor prima instanță a obligat apelanta la plata penalităților de întârziere.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs pârâta SC G.I. SRL Timișoara, susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia și nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Prin motivele de recurs, pârâta susține în esență următoarele: Intenția reală a părților exprimată prin art. 10 din contractul 9/2001 a fost de a pune la dispoziție cumpărătoarei, cu titlu de garanție în perioada de 6 luni de la întocmirea procesului – verbal de recepție un număr de 4 troleibuze care în cazul defectării unui /uneia dintre cele 20 de troleibuze vândute în perioada de garanție, fie să înlocuiască troleibuzul defect, fie să fie demontate de pe ele piesele de schimb sau subansamblele defecte necesare la remedierea defecțiunii constatate. În acest context, se susține că respectivele troleibuze au fost predate reclamantei intimate cu titlu temporar, pentru perioada de 6 luni cât dura garanția, și nu cu titlu de proprietate, urmând ca la sfârșitul perioadei de garanție, în cazul în care troleibuzele respective nu au fost valorificate fie pentru înlocuirea altora, fie ca piese de schimb, reclamanta avea obligația să le restituie.

Reclamanta mai arată că instanța de apel a reținut fragmentar din cele trei acte adiționale doar anumite prevederi. Din actul adițional nr. 1 ar rezulta că piesele de schimb erau destinate pentru modernizarea celor trei troleibuze și care urmau să facă subiectul unui nou contract de vânzare – cumpărare la expirarea termenului de garanție. În ceea ce privește actul adițional 2 instanțe de apel a reținut doar prevederile art. 3, interpretându-l greșit. Astfel, se susține că întrucât prin actul adițional 1 s-a stabilit că livrarea pieselor de schimb este gratuită, prin actul adițional nr. 2 nu se puteau conveni penalități de întârziere la un act gratuit. O ultimă critică adusă deciziei Curții de Apel se referă la novația convenită de părți prin actul adițional 2/2002.

Se susține că prin acest act adițional, s-a produs o novație prin schimbarea obiectului obligației debitoarei – pârâte, părțile convenind ca în locul sumei de 6.519.635.662 lei penalități pentru livrare cu întârziere stabilite în sarcina pârâtei recurente prin Ordonanța nr. 881 din 27 februarie 2002 a Tribunalului Timiș, debitoarea să facă o dare în plată constând în predarea către reclamantă a unui număr de 5 troleibuze. Se arată că greșit instanța de apel a calificat această novație ca fiind făcută sub condiția suspensivă, iar nu sub condiția rezolutorie, iar pentru renașterea vechii obligații și desființarea noii obligații reclamanta trebuia să promoveze o acțiune în rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară.

Pârâta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei. În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 8, 10 C. proc. civ. Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Examinând decizia prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de pârâtă, Înalta Curtea constată că recursul formulat nu este fondat. Astfel, din actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține în fapt următoarele: Prin contractul de vânzare – cumpărare din 30 decembrie 2001, SC G.I. SRL s-a obligat să-i vândă R.A.T.T. 20 troleibuze, în valoare totală de 25.540.821.900 lei, exclusiv T.V.A., prețul unui autovehicol fiind de 1.277.041.095.

Tot prin contract s-a stabilit ce troleibuze să fie puse la dispoziția cumpărătorului până la 31 martie 2001 la sediul acestuia și să asigure piese de schimb, conform capitolului VI din contract. La art. 10 din contract s-a convenit ca vânzătorul să asigure garanția pe timp de 6 luni de la semnarea procesului – verbal de recepție, iar diferența de garanție, cerută prin caietul de sarcini, să fie compensată cu 4 troleibuze puse gratuit la dispoziția cumpărătorului. S-a mai convenit că perioada de garanție să se prelungească cu perioada imobilizărilor apărute din vina vânzătorului, în perioada de garanție. Plata troleibuzelor urma să fie efectuată pe o perioadă de 2 ani, iar la cap. VIII art. 16 s-a convenit că nerespectarea obligațiilor contractuale dă dreptul la aplicarea de penalități în cuantum de 0,15% zi din valoarea obligației neonorate, de partea în culpă.

Prin actul adițional nr. 9 părțile au convenit ca apelanta să livreze gratuit în stare tehnică de funcționare a trei bucăți bloc comandă pentru troleibuze și 3 bucăți C., invocându-se că la 7 februarie 2001 și 19 aprilie 2001, livrare care urma să se facă până la 31 iulie 2001. Prin actul adițional din 12 septembrie 2002, părțile au convenit soluționarea amiabilă a contractului în raport și de ordonanța 881/2002 a Tribunalului Timiș, privind penalitățile pentru livrarea cu întârziere a troleibuzelor facturate, în valoare de 5.913.070.612 lei. La art. 2 din acest act adițional s-a stabilit că R.A.T.T.

va renunța la actualizarea penalităților, condiționat de respectarea clauzelor contractuale, în caz contrar penalitățile urmau să fie actualizate, iar art. 2 pct. b prevede că pârâta renunță la acțiunea în anulare în dosarul 6074/2002 al Tribunalului Timiș și va livra troleibuze, în contul penalităților, iar în contul diferenței de garanție va livra în 90 de zile, gratuit, un troleibuz aceeași marcă pentru piese de schimb, în caz contrar se vor percepe penalități, conform art. 16 din contract. Prin actul adițional din 12 noiembrie 2002 la art. 1 s-a convenit reformularea alin. (3) din actul adițional 2/2002, SC G.I. SRL obligându-se să livreze componentele prevăzute în actul adițional nr. 1 (trei C. și blocuri comandă) până la 12 decembrie 2002, în caz contrar se va aplica penalități de întârziere de 0,15% zi la valoarea de 4.559.636.709 lei, inclusiv T.V.A.

Din contractul părților și din actele adiționale la acest contract, rezultă că voința reală a părților a fost în sensul transferării dreptului de proprietate și asupra celor 4 troleibuze, pe care vânzătoarea s-a obligat să le livreze la prețul celorlalte 20. În acest sens a fost și acordul reclamantei de a reduce termenul de garanție la 6 luni, după cum rezultă și din art. 10 din contract. Nu poate fi reținută susținerea pârâtei recurente în sensul că cele patru troleibuze au fost livrate ca o garanție reală imobiliară deoarece, conform prevederilor art. 1883 C. civ., gajul este un contract accesoriu prin care debitorul remite creditorului un bun mobil pentru garantarea datoriei. Ori, în cauză, părțile, având în vedere valoarea creanței, nu au întocmit un înscris care să includă suma datorată, felul și natura bunurilor gajate.

Față de faptul că trei dintre troleibuzele livrate de SC G.I. SRL în aprilie 2001, lipsindu-le C. și blocul electronic de comandă, conform art. 1 lit. 4) din actul adițional nr. 1, pârâta – recurentă s-a obligat să livreze corespondentele respective până la 31 iulie 2001, pentru a compensa diferențele de natură tehnică dintre troleibuze. Dacă troleibuzele ar fi constituit o garanție reală mobiliară pârâta – recurentă putea să le solicite la sfârșitul termenului de garanție. În mod corect, pârâta a fost obligată la plata penalităților de întârziere pentru întârzierile în livrarea componentelor prevăzute în actele adiționale la contractul nr. 9/2001, părțile stabilind modul de evaluare a despăgubirilor pentru neexecutarea obligațiilor contractuale sau executarea cu întârziere a acestora.

Nici ultimul motiv de recurs formulat de pârâtă cu privire la greșita reținere de către instanța de apel a novației sub condiția suspensivă. Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de apel a constatat că prin actul adițional nr. 2 părțile au stabilit o modalitate de stingere a debitului sub condiția respectării întocmai și la timp a obligației livrării a 4 troleibuze, reclamanta rezervându-și dreptul de a pretinde penalități. Noua obligație s-a încheiat sub condiția suspensivă care nu s-a realizat din culpa recurentei, novația ne mai producând efecte rămânând de executat penalitățile de întârziere, reactualizate. În consecință, în raport de considerente expuse, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G.I. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 153/C/2004 – A din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.