ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1130/2015

Decizia nr. 1130

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 154/COM/2005 Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. și, în consecință, a obligat pârâta să livreze reclamantei 3 chopere și 3 blocuri electronice de comandă compatibile cu troleibuzul BERLIET ER 100 H, conform contractului nr. 9 din 30 ianuarie 2001 și actelor adiționale la acesta; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.863,506 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit contractului nr. 9 din 30 ianuarie 2001, pârâta s-a obligat să livreze reclamantei 20+4 troleibuze BERLIET ER 100 H second hand la un preț de 48.677 dolari SUA/vehicul, în preț fiind incluse și cele 4 troleibuze oferite în plus.

În baza contractului mai sus arătat, pârâta a livrat reclamantei cele 4 troleibuze oferite în plus, având numerele de identificare 1811, 2902, 3909 și 3949, însă trei dintre acestea erau de un alt tip decât cele contractate, și anume BERLIET ER 100, lipsindu-le chopperul și blocul electronic de comandă care le diferențiază de troleibuzele BERLIET ER 100 H, motiv pentru care reclamanta nu le-a recepționat, iar părțile au încheiat un act adițional la contract prin care pârâta s-a obligat să furnizeze componentele mai sus arătate, până la data de 31 iulie 2001, termenul de furnizare fiind prelungit succesiv prin acte adiționale, până la data de 12 decembrie 2002.

Constatând că nici la acest din urmă termen pârâta nu a livrat componentele, tribunalul a subliniat că potrivit 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar conform art. 970 C. civ., ele trebuie executate cu bună credință, în caz de neexecutare creditorul având dreptul de a dobândi executarea exactă a obligației, conform art. 1073 din același Cod.

Împotriva acestei sentințe, B. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 27/2006-A/C din 21 februarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 1.850,24 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, notând că tribunalul a reținut în mod corect situația de fapt, a subliniat că, în contra celor susținute de apelantă, livrarea celor 4 troleibuze oferite în plus nu constituie un act de gratificare, oferta acesteia fiind considerată mai avantajoasă tocmai pentru acest considerent.

Totodată, curtea de apel a înlăturat susținerile apelantei conform cărora componentele în litigiu nu se comercializează separat, astfel că a fost indusă în eroare de intimată la asumarea acestei obligații, motivat de faptul că nu poate fi vorba despre o eroare obstacol ci de o invocare a propriei culpe, aceasta având posibilitatea să apeleze la specialiști, care să îi aducă la cunoștință structura motorului și, mai mult decât atât, adresa emisă de către distribuitorul C. nu confirmă că livrarea respectivelor componente ar fi una imposibil de executat.

Având în vedere considerentele sus-menționate, instanța de apel a respins ca nefondată excepția nulității Actului adițional nr. 1/2001 la contractul nr. 9/2001, întemeiată pe lipsa cauzei juridice.

În final, curtea de apel a reținut că susținerile apelantei potrivit cărora părțile au convenit ca obligația predării componentelor ce formează obiectul litigiului să fie înlocuită cu predarea unui alt troleibuz de tip ER 100 - constituie, în fapt, o recunoaștere parțială a pretențiilor reclamantei, astfel că nici criticile referitoare la o eventuală îmbogățire fără just temei a acesteia nu sunt susținute de probele dosarului.

Împotriva acestei decizii, B. a declarat recurs, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului său, cu consecința schimbării sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare, a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, dar și că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; au fost invocate, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Judecata recursului a fost suspendată prin încheierea din 17 octombrie 2008, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a dispus redeschiderea judecății și a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-pârâte B., asupra căreia retine următoarele:

Potrivit art. 41 C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.

Așadar, capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile, persoana care are capacitatea de folosință a drepturilor civile având și capacitate procesuală de folosință.

Dacă în ce privește persoana fizică, capacitatea de folosință se dobândește la momentul nașterii și se pierde odată cu moartea, în cazul persoanelor juridice, în speță a unei societăți comerciale, aceasta se dobândește prin înregistrare și încetează la data încetării persoanei juridice însăși, în oricare dintre modurile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, excepția lipsei capacității de folosință este una de fond, absolută și peremptorie, astfel că, potrivit art. 162 C. proc. civ., poate fi invocată direct în recurs atunci când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului.

Cum, în speță, prin Sentința nr. 3162/F din 23 octombrie 2013, definitivă prin nerecurare, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus închiderea procedurii insolvenței asupra debitoarei B. și radierea acesteia din registrul comerțului, încetându-i astfel capacitatea de folosință, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-pârâte și, în consecință, va respinge recursul ca fiind formulat de o persoană care a pierdut capacitatea procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-pârâte.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva Deciziei nr. 27/2006-A/C din 21 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios și fiscal, ca fiind formulat de o persoană care a pierdut capacitatea procesuală de folosință.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV