ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2118/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 170 din 14 octombrie 2009, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis contestația formulată de reclamantă, a dispus anularea dispoziției nr. 4542 din 10 septembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului Pitești și a constatat că petenta este îndreptățită la despăgubiri în cuantum de 2.677.500 RON pentru terenul de 750 m.p. situat în str. D.B. și 128.709 RON pentru construcții aferente. Au mai fost obligați pârâții la 1.600 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele: În temeiul Legii nr. 10/2001 petenta G.V.M. a notificat Primăria Municipiului Pitești că în calitate de moștenitoare a lui C.N.

(N.) și a mamei sale C.I. (N.) să fie despăgubită în bani pentru imobilul situat în Pitești, str. D.B., un corp de case de zid învelit cu tablă, compus dintr-o sală mare de restaurant, 2 camere, prăvălie și magazie, bucătărie. Prin dispoziția nr. 4542 din 10 septembrie 2007 a fost respinsă notificarea pe motiv că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate. Potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu Decretul de expropriere nr. 92/1950, de unde rezultă că mama sa C.I. (N.) a fost expropriată cu imobilul din str. D.B. Și din certificatul eliberat de Primăria Municipiului Pitești-Serviciul constatare persoane fizice se atestă că imobilul din Pitești str. D.B. unde autorul a deținut un corp de case cu destinație restaurant - denumită C.B.

- ce a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, însă în realitate inventarierea și preluarea de către stat a tuturor bunurilor și a clădirii s-a făcut în data de 11 iunie 1948. Din depozițiile martorilor audiați a rezultat că restaurantul deținut de autorul reclamantei era compus dintr-o clădire mare de restaurant, 2 camere, prăvălie, magazie, bucătărie și grădina pe un teren aferent de 750 m.p. Din expertiza topografică a rezultat că terenul aferent construcției a fost evaluat la 2.657.500 RON, valoare necontestată de Primăria Pitești. Evaluând construcțiile în raport de actele depuse și de depozițiile martorilor audiați rezultă o valoare de 128.709 RON.

Față de faptul că reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a admis contestația și a dispus anularea dispoziției nr. 4542/2007 emisă de Primarul Municipiului Pitești, constatând că petenta este îndreptățită la despăgubiri în cuantum de 2.677.500 RON pentru terenul de 750 m.p., situat în str. B. și 128.709 RON, pentru construcțiile aferente. La data de 15 octombrie 2009 R.G.C. a formulat o cerere prin care a solicitat completarea sentinței civile nr. 170 din 14 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1525/109/2008, în sensul de a fi inclusă în hotărârea de mai sus și petenta alături de reclamanta G.V.M., în contradictoriu cu Primăria Pitești.

În motivarea cererii s-a arătat că mama sa C.I. este sora reclamantei, care a decedat la 7 februarie 2008, iar R.G.C. în calitate de succesoare are aceleași drepturi ca și reclamanta G.V. Prin sentința civilă nr. 25 din 3 februarie 2010, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentă, reținând că petenta are dreptul la despăgubiri în valoare de 2.677.500 RON, pentru terenul de 750 m.p. și de 128.700 RON, pentru construcțiile aferente. Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerea părților sau cele de calcul, precum orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Cererea de îndreptare a erorii materiale sau completarea hotărârii poate fi cerută numai de părțile care au fost prezente la proces, nu de alte părți, așa cum este petenta care nu a participat la soluționarea cauzei. Prin decizia civilă nr. 83 din 4 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a dispus admiterea apelului declarat de apelanții – pârâți Primăria Municipiului Pitești și Primarul Municipiului Pitești împtriva sentinței civile nr. 170 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1525/109/2008. A fost schimbată în parte sentința în sensul că despăgubirile pentru terenul de 750 m.p. situat în Pitești, str. D.B. și pentru construcțiile aferente, stabilite conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, vor fi înaintate către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a dispus menținerea în rest a sentinței apelate. A fost respins ca nefondat apelul declarat de petenta R.G.C., împotriva sentinței civile nr. 25 din 3 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1525/109/2008. S-a dispus respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de R.G.C. Examinând actele și lucrările dosarului și prin prisma motivelor de apel invocate de apelanții-pârâți, respectiv Primăria și Primarul Municipiului Pitești, Curtea constată că apelul este fondat numai în ceea ce privește a doua critică. Referitor la prima critică, Curtea constată că aceasta este nefondată și anume aceea prin care se invocă faptul că intimata-reclamantă nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilele în litigiu.

Curtea reține că, în baza disp. art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a stabilit că, în absența unor prob contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă a deține imobilul sub nume de proprietar. Astfel, nu s-a contestat de către apelanții-pârâți că imobilele în litigiu au trecut în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 în a cărui anexă, la poziția nr. 72, este trecută autoarea reclamantei. În plus, din certificatul de rol fiscal nr. 23100 din 7 noiembrie 2001, s-a arătat că în perioada anilor 1942-1950 figurau imobilele în litigiu pe str. D.B., respectiv un teren și un corp de casă cu destinația unui restaurant denumit „La C.B.”.

Nu în ultimul rând, în speța dedusă judecății, au fost audiați și martori care au lucrat la restaurantul ce a aparținut autorilor comuni (C.N. și C.I.), precizând existența imobilelor în litigiu înainte de data preluări abuzive de către stat. A doua critică este însă fondată și va fi admisă de către Curte pentru următoarele considerente. Astfel, în mod greșit instanța de fond a stabilit în mod concret cuantumul despăgubirilor, respectiv 2.677,500 RON pentru terenul de 750 m.p. și 128,709 RON pentru construcțiile aferente. În acest sens a fost ignorată decizia nr. 52 din 04 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit disp.

art. 329 C. proc. civ. și anume aceea care face referire la faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 instanța de judecată nu mai are competența legală de a se pronunța cu privire la cuantumul despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, această competență revenind în exclusivitate Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, așa cum rezultă din dispozițiile art. 16 - Titlul VII al Legii nr. 247/2005. După stabilirea acestui cuantum, în situația în care intimata – reclamantă ar fi nemulțumită de cuantumul despăgubirilor, are posibilitatea legală să conteste dispoziția respectivă la instanța de contencios administrativ. Ultima critică formulată de către apelanții-pârâți este nefondată și anume aceea prin care se arată că în mod greșit apelanții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, instanța procedând legal, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de disp.

art. 274 C. proc. civ. în sensul că apelanții-pârâți au avut culpă procesuală, atâta vreme cât dispoziția nr. 4542 din 10 septembrie 2007 a fost anulată în parte de către instanța de judecată. Referitor la apelul declarat de petenta R.G.C. împotriva sentinței civile nr. 25/2010, Curtea a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente. Prin sentința arătată mai sus a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de către apelanta - petentă prin care aceasta a solicitat sa fie inclusă în considerente și dispozitivul sentinței civile nr. 170 din 14 octombrie 2009 pronunțată de către aceeași instanță, respectiv Tribunalul Argeș, în calitate de parte alături de reclamanta G.V.M.

și pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Curtea a reținut că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală întrucât potrivit dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs. Având în vedere faptul că apelanta - petentă nu a fost parte în procesul de fond și nici nu avea cum să fie atâta vreme cât procesul a avut loc numai între apelanții-pârâți și intimata-reclamantă, este evident că cererea formulată de către aceasta este inadmisibilă neîncadrându-se în dispozițiile art. 281 2 C. proc.

civ. Legiuitorul a instituit în materia Legii nr. 10/2001 o procedură specială care derogă de la dreptul comun potrivit cu care decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, ale entității învestite cu soluționarea notificării în termen de 30 zile de la comunicare. Pe cale de consecință, doar persoana îndreptățită la măsuri reparatorii, în baza Legii nr. 10/2001, în favoarea căreia a fost emisă respectiva dispoziție, poate ataca în instanță, în condițiile art. 26 alin. (3) acea dispoziție, așa cum de altfel a și procedat intimata reclamantă în speța dedusă judecății și așa cum de altfel s-a și pronunțat instanța de fond, respectând cu strictețe cadrul procesual fixat.

Este evident ca ceea ce se urmărește de către apelanta-petentă este situația de a beneficia de măsurile reparatorii cuprinse în Legea nr. 10/2001 alături de intimata-reclamantă. Este adevărat că Legea nr. 10/2001 s-a modificat în sensul că demersurile întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalți coproprietari urmând ca, ulterior, coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun, respectiv a ieșirii din indiviziune, însă această situație excede cadrului procesual. Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta R.G.C., Curtea a respins-o nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții Primarul Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Pitești și intimata R.G.C. Recursul pârâților Primarul Municipiului Pitești și Primăria Municipiului Pitești vizează următoarele aspecte: Greșit au reținut instanțele că imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului prin naționalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950 la poziția nr. 72 din anexă, pe numele C.S. Astfel, din înscrisul depus în instanță reprezentând matricola 2 privind clădirile, rezultă că în perioada 1942 – 1950 imobilul aflat la nr. cadastral 25 Str. D.B., se afla în proprietatea moștenitorilor defunctei E. și Lt. Col. S.V., iar autorii reclamantei erau chiriași ai imobilelor în litigiu.

Prin urmare, mențiunea reținută de instanța de apel cu privire la faptul că în Decretul de naționalizare nr. 92/1950 apare numele autorilor intimatei reclamante, nu duce la aplicarea art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece au dovedit cu probe că nu a existat un act translativ de proprietate pentru imobilele în litigiu de la moștenitorii lui S.V. către autorii reclamantei la data naționalizării celor două imobile, autorii reclamantei figurând drept chiriași. Din certificatul de atestare fiscală emis în anul 2001, nu reiese că autorul reclamantei era proprietar al imobilelor în litigiu ci că figurau cel mult la rolul fiscal în perioada 1942 – 1950, alături de moștenitorii lui S.V.

În mod greșit instanța de apel a acordat despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul teren în suprafață de 720 m 2 aflat în Pitești, Str. D.B., din moment ce nici reclamanta nu a solicitat acest lucru, iar despăgubirile solicitate pentru imobilele construcții nu erau întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Instanța de apel a admis apelul vizând acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, constatând că nu pot fi solicitate despăgubirile bănești care să fie calculate și stabilite de instanță și în consecință trebuia să respingă contestația deoarece despăgubirile nefiind cerute în condițiile Legii nr. 10/2001, potrivit deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție instanțele nu mai pot stabili cuantumul despăgubirilor în condițiile Legii speciale.

Motivează în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului, desființarea în parte a deciziei, în sensul respingerii contestației reclamantei și înlăturarea obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Prin recursul intervenientei în nume propriu, R.G.C. a solicitat admiterea recursului și constatarea calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii ca succesoare a S. C., moștenitoare a persoanelor N., Ni. și C.C. a căror proprietate a fost naționalizată, și trimiterea cauzei pentru identificarea terenului de 956 m 2 teren atribuite altei persoane decât celor îndreptățiți. Motivele de recurs au fost indicate a aparține art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Instanțele au depășit atribuțiile puterii judecătorești, înlăturând-o prin încălcarea legii de la patrimoniul bunicilor săi (N. și I.C.) reținând că nu are dreptul de a solicita îndreptarea hotărârii nr. 170 din 14 octombrie 2010. Recurenta susține că este îndeplinită condiția de modificare a hotărârilor recurate deoarece instanțele nu au ținut cont că mama sa S.C. era soră cu G.V.M., ambele fiice ale proprietarilor naționalizați, fiind deci îndreptățite la despăgubiri. Procedura îndreptării hotărârilor judecătorești a fost reglementată în art. 281 C. proc. civ., text încălcat de instanțe împreună cu art. 13 din Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001, cu motivarea potrivit cu care nu ar fi fost parte în dosar, realizând astfel condiția pct. 7 din art. 304 C. proc.

civ. pentru a putea fi examinată în recurs, cererea sa fiind greșit calificată ca intervenție în nume propriu din moment ce aceasta a fost făcută în interesul continuatorilor în viață, autori ai proprietății în litigiu. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motivele invocate sunt contradictorii, instanța depășind limitele puterii judecătorești. Se impune trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății în vederea stabilirii situației juridice a suprafeței de 956 m 2 teren. Intimata G.V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea ambelor recursuri. Examinând recursurile declarate de părți instanța reține următoarele: Recursul pronunțat de Primarul Municipiului Pitești și Primăria Municipiului Pitești este neîntemeiat.

Astfel, critica privind nedovedirea dreptului de proprietate de către reclamanți și greșita aplicare de către instanță a art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 pe care instanța o va examina prin intermediul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., este neîntemeiată. În dovedirea calității sale de persoană îndreptățită reclamanta a depus la dosarul cauzei copie de pe anexa la Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile cuprinzând tabelul imobilelor naționalizate în județul Argeș privind pe antecesoarea reclamantei, C.S., care figurează la poziția nr. 72 cu imobilul compus din 5 apartamente Pitești, str. C., str. D.B. În aceste condiții, în mod corect instanța a dat semnificația juridică corespunzătoare art. 24 din Legea nr. 10/2001, din moment ce foaia matricolă nr. 2 depusă de recurentă nu reprezintă o probă contrară.

Aceasta vizează perioada de timp până în anul 1947 iar antecesorul reclamantei este inserat în titlu, în condițiile în care naționalizarea s-a făcut ulterior la 20 aprilie 1950 pe numele antecesoarei reclamantului și în raport cu negațiile autorităților referitoare la actele de proprietate privind imobilul în litigiu, ori la dovada calității de chiriași ai antecesorilor reclamantei pretinsă de recurenți. Față de cele reținute instanța apreciază că recurenții nu au răsturnat prezumția existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, care operează în favoarea reclamantei intimate.

Criticile vizând greșita acordare în condițiile legii speciale, de despăgubiri pentru imobilul teren, în suprafață de 720 m 2 , pe motiv că nu ar fi fost solicitate prin cerere, și în orice caz chiar despăgubirile pentru imobilele construcții nu au fost solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, nu vor fi examinate de instanță deoarece au fost formulate pentru prima dată în recurs cu ocolirea examinării lor în apel. Față de cele reținute instanța urmează a respinge recursul formulat de pârâții, fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reținând că indicarea pct. 6, 7, 8 din art. 304 C. proc. civ., nu au acoperire în criticile formulate, fiind exterioare cadrului juridic dedus judecății.

Recursul formulat de intervenienta R.G.C. este neîntemeiat. Situația juridică a recurentei se prezintă astfel: Fără a fi parte în sens procesual în litigiul purtat între reclamanta G.V.M. și pârâții Primăria Municipiului Pitești și Primarul Municipiului Pitești, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 170 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, recurenta a solicitat completarea acestei sentințe prin includerea sa ca petentă alături de reclamantă, cerere legal respinsă ca inadmisibilă, din moment ce art. 281 2 C. proc. civ. a fost pus de legiuitor la dispoziția părților care s-au judecat și vizează greșelile ori omisiunile săvârșite în acel proces.

Prin urmare, corect a fost respinsă cererea formulată de recurentă ca inadmisibilă, deoarece este exclusă juridic completarea unei hotărâri judecătorești cu părți care nu au figurat ca atare în procesul finalizat cu acea hotărâre judecătorească, neputându-se extinde cadrul procesual în afara condițiilor și limitelor impuse de lege. De asemenea, în apel, recurenta a formulat o cerere de intervenție calificată corect de instanța de apel ca intervenție în nume propriu atâta vreme cât aceasta urmărește realizarea unui drept propriu, cerere care a fost respinsă în condițiile art. 50 C. proc. civ., deoarece în apel intervenția putea fi făcută doar cu învoirea părților conform art. 50 alin. (3) C. proc.

civ., exclus însă dată fiind poziția reclamantei de neîncuviințare a ei. De altfel, cererea recurentei nici nu putea fi calificată juridic ca intervenție în interesul uneia dintre părți atâta vreme cât partea în favoarea căreia se pretinde că s-ar fi intervenit, nu a declarat ea însăși apel iar cererea ar fi primit aceeași finalitate conform art. 56 C. proc. civ. Recurenta critică nemotivarea cererii de disjungere pe care a formulat-o, însă din considerentele deciziei recurate ca și din încheierea de ședință din 7 mai 2010 rezultă că hotărârea este motivată sub acest aspect, fiind de altfel fără relevanță sub aspectul drepturilor procesuale ale părții, dacă sunt judecate împreună sau separat, mai ales că apelul pârâților viza fondul cauzei în care au fost părți, iar apelul recurentei viza încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea sa întemeiată pe dispozițiile art. 281 2 C. proc.

civ. Față de cele reținute, recursul intervenientei calificat de instanță a aparține pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. urmează a fi respins ca neîntemeiat, indicarea motivelor de recurs prevăzute de pct. 4, 7, 8 ale art. 304 C. proc. civ. neavând incidență în cauză în raport cu criticile circumscrise la obiectul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Pitești, Primăria Municipiul Pitești și petenta R.G.C. împotriva deciziei nr. 83/A din 4 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurările sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurenții să plătească reclamantei G.V.M. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.