ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2118/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2118/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 170 din 14 octombrie 2009, Tribunalul Argeș, secția civilă

a admis contestația formulată de reclamantă, a dispus anularea dispoziției nr.

4542 din 10 septembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului Pitești și a

constatat că petenta este îndreptățită la despăgubiri în cuantum de 2.677.500 RON

pentru terenul de 750 m.p. situat în str. D.B. și 128.709 RON pentru

construcții aferente. Au mai fost obligați pârâții la 1.600 RON cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În temeiul Legii nr.

10/2001 petenta G.V.M. a notificat Primăria Municipiului Pitești că în calitate

de moștenitoare a lui C.N. (N.) și a mamei sale C.I. (N.) să fie despăgubită în

bani pentru imobilul situat în Pitești, str. D.B., un corp de case de zid

învelit cu tablă, compus dintr-o sală mare de restaurant, 2 camere, prăvălie și

magazie, bucătărie.

Prin dispoziția

nr. 4542 din 10 septembrie 2007 a fost respinsă notificarea pe motiv că nu s-a

făcut dovada dreptului de proprietate.

Potrivit

art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu Decretul de

expropriere nr. 92/1950, de unde rezultă că mama sa C.I. (N.) a fost

expropriată cu imobilul din str. D.B.

Și din

certificatul eliberat de Primăria Municipiului Pitești-Serviciul constatare

persoane fizice se atestă că imobilul din Pitești str. D.B. unde autorul a

deținut un corp de case cu destinație restaurant - denumită C.B. - ce a fost

naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, însă în realitate inventarierea și

preluarea de către stat a tuturor bunurilor și a clădirii s-a făcut în data de 11

iunie 1948.

Din

depozițiile martorilor audiați a rezultat că restaurantul deținut de autorul

reclamantei era compus dintr-o clădire mare de restaurant, 2 camere, prăvălie,

magazie, bucătărie și grădina pe un teren aferent de 750 m.p.

Din

expertiza topografică a rezultat că terenul aferent construcției a fost evaluat

la 2.657.500 RON, valoare necontestată de Primăria Pitești.

Evaluând

construcțiile în raport de actele depuse și de depozițiile martorilor audiați

rezultă o valoare de 128.709 RON.

Față de

faptul că reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor în

temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a admis contestația și a dispus anularea

dispoziției nr. 4542/2007 emisă de Primarul Municipiului Pitești, constatând că

petenta este îndreptățită la despăgubiri în cuantum de 2.677.500 RON pentru

terenul de 750 m.p., situat în str. B. și 128.709 RON, pentru construcțiile

aferente.

La data de

15 octombrie 2009 R.G.C. a formulat o cerere prin care a solicitat completarea

sentinței civile nr. 170 din 14 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr.

1525/109/2008, în sensul de a fi inclusă în hotărârea de mai sus și petenta

alături de reclamanta G.V.M., în contradictoriu cu Primăria Pitești.

În motivarea

cererii s-a arătat că mama sa C.I. este sora reclamantei, care a decedat la 7

februarie 2008, iar R.G.C. în calitate de succesoare are aceleași drepturi ca

și reclamanta G.V.

Prin

sentința civilă nr. 25 din 3 februarie 2010, Tribunalul Argeș, secția civilă, a

respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentă, reținând că petenta are

dreptul la despăgubiri în valoare de 2.677.500 RON, pentru terenul de 750 m.p.

și de 128.700 RON, pentru construcțiile aferente.

Potrivit

art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele,

calitatea și susținerea părților sau cele de calcul, precum orice alte erori

materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la

cerere.

Cererea de

îndreptare a erorii materiale sau completarea hotărârii poate fi cerută numai

de părțile care au fost prezente la proces, nu de alte părți, așa cum este

petenta care nu a participat la soluționarea cauzei.

Prin

decizia civilă nr. 83 din 4 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a

dispus admiterea apelului declarat de apelanții – pârâți Primăria Municipiului

Pitești și Primarul Municipiului Pitești împtriva sentinței civile nr. 170 din

14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1525/109/2008.

A fost

schimbată în parte sentința în sensul că despăgubirile pentru terenul de 750

m.p. situat în Pitești, str. D.B. și pentru construcțiile aferente, stabilite

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, vor fi înaintate către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a dispus

menținerea în rest a sentinței apelate.

A fost

respins ca nefondat apelul declarat de petenta R.G.C., împotriva sentinței

civile nr. 25 din 3 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul

nr. 1525/109/2008.

S-a dispus

respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de R.G.C.

Examinând

actele și lucrările dosarului și prin prisma motivelor de apel invocate de

apelanții-pârâți, respectiv Primăria și Primarul Municipiului Pitești, Curtea

constată că apelul este fondat numai în ceea ce privește a doua critică.

Referitor

la prima critică, Curtea constată că aceasta este nefondată și anume aceea prin

care se invocă faptul că intimata-reclamantă nu ar fi făcut dovada dreptului de

proprietate cu privire la imobilele în litigiu. Curtea reține că, în baza disp.

art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a stabilit că, în

absența unor prob contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura

preluării abuzive, este presupusă a deține imobilul sub nume de proprietar.

Astfel, nu

s-a contestat de către apelanții-pârâți că imobilele în litigiu au trecut în

mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 în a cărui

anexă, la poziția nr. 72, este trecută autoarea reclamantei.

În plus,

din certificatul de rol fiscal nr. 23100 din 7 noiembrie 2001, s-a arătat că în

perioada anilor 1942-1950 figurau imobilele în litigiu pe str. D.B., respectiv

un teren și un corp de casă cu destinația unui restaurant denumit „La C.B.”.

Nu în

ultimul rând, în speța dedusă judecății, au fost audiați și martori care au

lucrat la restaurantul ce a aparținut autorilor comuni (C.N. și C.I.),

precizând existența imobilelor în litigiu înainte de data preluări abuzive de

către stat.

A doua

critică este însă fondată și va fi admisă de către Curte pentru următoarele

considerente.

Astfel, în

mod greșit instanța de fond a stabilit în mod concret cuantumul despăgubirilor,

respectiv 2.677,500 RON pentru terenul de 750 m.p. și 128,709 RON pentru

construcțiile aferente.

În acest

sens a fost ignorată decizia nr. 52 din 04 iunie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele judecătorești

potrivit disp. art. 329 C. proc. civ. și anume aceea care face referire la

faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 instanța de judecată

nu mai are competența legală de a se pronunța cu privire la cuantumul

despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii prin

echivalent, această competență revenind în exclusivitate Comisiei Centrale

pentru stabilirea despăgubirilor, așa cum rezultă din dispozițiile art. 16 -

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

După

stabilirea acestui cuantum, în situația în care intimata – reclamantă ar fi

nemulțumită de cuantumul despăgubirilor, are posibilitatea legală să conteste

dispoziția respectivă la instanța de contencios administrativ.

Ultima

critică formulată de către apelanții-pârâți este nefondată și anume aceea prin care

se arată că în mod greșit apelanții au fost obligați la plata cheltuielilor de

judecată, instanța procedând legal, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de

disp. art. 274 C. proc. civ. în sensul că apelanții-pârâți au avut culpă

procesuală, atâta vreme cât dispoziția nr. 4542 din 10 septembrie 2007 a fost

anulată în parte de către instanța de judecată.

Referitor

la apelul declarat de petenta R.G.C. împotriva sentinței civile nr. 25/2010,

Curtea a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin

sentința arătată mai sus a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de

către apelanta - petentă prin care aceasta a solicitat sa fie inclusă în

considerente și dispozitivul sentinței civile nr. 170 din 14 octombrie 2009

pronunțată de către aceeași instanță, respectiv Tribunalul Argeș, în calitate

de parte alături de reclamanta G.V.M. și pentru a beneficia de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Curtea a

reținut că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală

întrucât potrivit dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ., dacă prin

hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere

principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate

cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după

caz, apel sau recurs.

Având în

vedere faptul că apelanta - petentă nu a fost parte în procesul de fond și nici

nu avea cum să fie atâta vreme cât procesul a avut loc numai între

apelanții-pârâți și intimata-reclamantă, este evident că cererea formulată de

către aceasta este inadmisibilă neîncadrându-se în dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ.

Legiuitorul

a instituit în materia Legii nr. 10/2001 o procedură specială care derogă de la

dreptul comun potrivit cu care decizia sau, după caz, dispoziția motivată de

respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată

de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, ale

entității învestite cu soluționarea notificării în termen de 30 zile de la

comunicare.

Pe cale de

consecință, doar persoana îndreptățită la măsuri reparatorii, în baza Legii nr.

10/2001, în favoarea căreia a fost emisă respectiva dispoziție, poate ataca în

instanță, în condițiile art. 26 alin. (3) acea dispoziție, așa cum de altfel a

și procedat intimata reclamantă în speța dedusă judecății și așa cum de altfel

s-a și pronunțat instanța de fond, respectând cu strictețe cadrul procesual

fixat.

Este

evident ca ceea ce se urmărește de către apelanta-petentă este situația de a

beneficia de măsurile reparatorii cuprinse în Legea nr. 10/2001 alături de

intimata-reclamantă.

Este

adevărat că Legea nr. 10/2001 s-a modificat în sensul că demersurile

întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilelor preluate

în mod abuziv de către stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor

celorlalți coproprietari urmând ca, ulterior, coproprietarii să se desocotească

între ei pe calea dreptului comun, respectiv a ieșirii din indiviziune, însă

această situație excede cadrului procesual.

Referitor

la cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta R.G.C.,

Curtea a respins-o nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile

art. 50 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Împotriva

acestei decizii au formulat recurs pârâții Primarul Municipiului Pitești,

Primăria Municipiului Pitești și intimata R.G.C.

Recursul

pârâților Primarul Municipiului Pitești și Primăria Municipiului Pitești

vizează următoarele aspecte:

Greșit au

reținut instanțele că imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea

statului prin naționalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950 la poziția nr. 72

din anexă, pe numele C.S.

Astfel,

din înscrisul depus în instanță reprezentând matricola 2 privind clădirile,

rezultă că în perioada 1942 – 1950 imobilul aflat la nr. cadastral 25 Str. D.B.,

se afla în proprietatea moștenitorilor defunctei E. și Lt. Col. S.V., iar

autorii reclamantei erau chiriași ai imobilelor în litigiu.

Prin

urmare, mențiunea reținută de instanța de apel cu privire la faptul că în

Decretul de naționalizare nr. 92/1950 apare numele autorilor intimatei reclamante,

nu duce la aplicarea art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece

au dovedit cu probe că nu a existat un act translativ de proprietate pentru

imobilele în litigiu de la moștenitorii lui S.V. către autorii reclamantei la

data naționalizării celor două imobile, autorii reclamantei figurând drept

chiriași.

Din

certificatul de atestare fiscală emis în anul 2001, nu reiese că autorul

reclamantei era proprietar al imobilelor în litigiu ci că figurau cel mult la

rolul fiscal în perioada 1942 – 1950, alături de moștenitorii lui S.V.

În mod

greșit instanța de apel a acordat despăgubiri în condițiile legii speciale

pentru imobilul teren în suprafață de 720 m

2

aflat în Pitești, Str.

D.B., din moment ce nici reclamanta nu a solicitat acest lucru, iar despăgubirile

solicitate pentru imobilele construcții nu erau întemeiate pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Instanța

de apel a admis apelul vizând acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale, constatând că nu pot fi solicitate despăgubirile bănești care să fie

calculate și stabilite de instanță și în consecință trebuia să respingă

contestația deoarece despăgubirile nefiind cerute în condițiile Legii nr.

10/2001, potrivit deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

instanțele nu mai pot stabili cuantumul despăgubirilor în condițiile Legii

speciale.

Motivează

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.

Solicită

admiterea recursului, desființarea în parte a deciziei, în sensul respingerii

contestației reclamantei și înlăturarea obligării recurentei la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin

recursul intervenientei în nume propriu, R.G.C. a solicitat admiterea

recursului și constatarea calității sale de persoană

îndreptățită la

măsuri reparatorii ca succesoare a S.

C., moștenitoare a persoanelor N., Ni.

și C.C. a căror proprietate a fost naționalizată, și trimiterea cauzei pentru

identificarea terenului de 956 m

2

teren atribuite altei persoane

decât celor îndreptățiți.

Motivele

de recurs au fost indicate a aparține art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Instanțele

au depășit atribuțiile puterii judecătorești, înlăturând-o prin încălcarea

legii de la patrimoniul bunicilor săi (N. și I.C.) reținând că nu are dreptul

de a solicita îndreptarea hotărârii nr. 170 din 14 octombrie 2010.

Recurenta

susține că este îndeplinită condiția de modificare a hotărârilor recurate

deoarece instanțele nu au ținut cont că mama sa S.C. era soră cu G.V.M., ambele

fiice ale proprietarilor naționalizați, fiind deci îndreptățite la despăgubiri.

Procedura

îndreptării hotărârilor judecătorești a fost

reglementată în art.

281 C. proc. civ., text încălcat de instanțe împreună cu art. 13 din Legea nr.

18/1991, Legea nr. 10/2001, cu motivarea potrivit cu care nu ar fi fost parte

în dosar, realizând astfel condiția pct. 7 din art. 304 C. proc. civ. pentru a

putea fi examinată în recurs, cererea sa fiind greșit calificată ca intervenție

în nume propriu din moment ce aceasta a fost făcută în interesul

continuatorilor în viață, autori ai proprietății în litigiu.

Hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motivele invocate sunt

contradictorii, instanța depășind limitele puterii judecătorești.

Se impune

trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății în vederea

stabilirii situației juridice a suprafeței de 956 m

2

teren.

Intimata G.V.

a formulat întâmpinare solicitând respingerea ambelor recursuri.

Examinând

recursurile declarate de părți instanța reține următoarele:

Recursul

pronunțat de Primarul Municipiului Pitești și Primăria Municipiului Pitești

este neîntemeiat.

Astfel,

critica privind nedovedirea dreptului de proprietate de către reclamanți și

greșita aplicare de către instanță a art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr.

10/2001 pe care instanța o va examina prin intermediul pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ., este neîntemeiată.

În

dovedirea calității sale de persoană îndreptățită reclamanta a depus la dosarul

cauzei copie de pe anexa la Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor

imobile cuprinzând tabelul imobilelor naționalizate în județul Argeș privind pe

antecesoarea reclamantei, C.S., care figurează la poziția nr. 72 cu imobilul

compus din 5 apartamente Pitești, str. C., str. D.B.

În aceste

condiții, în mod corect instanța a dat semnificația juridică corespunzătoare

art. 24 din Legea nr. 10/2001, din moment ce foaia matricolă nr. 2 depusă de

recurentă nu reprezintă o probă contrară. Aceasta vizează perioada de timp până

în anul 1947 iar antecesorul reclamantei este inserat în titlu, în condițiile

în care naționalizarea s-a făcut ulterior la 20 aprilie 1950 pe numele

antecesoarei reclamantului și în raport cu negațiile autorităților referitoare

la actele de proprietate privind imobilul în litigiu, ori la dovada calității

de chiriași ai antecesorilor reclamantei pretinsă de recurenți.

Față de

cele reținute instanța apreciază că recurenții nu au

răsturnat prezumția

existenței dreptului de proprietate asupra

imobilului în

litigiu, care operează în favoarea reclamantei intimate.

Criticile

vizând greșita acordare în condițiile legii speciale, de despăgubiri pentru

imobilul teren, în suprafață de 720 m

2

, pe motiv că nu ar fi fost

solicitate prin cerere, și în orice caz chiar despăgubirile pentru imobilele

construcții nu au fost solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, nu vor fi

examinate de instanță deoarece au fost formulate pentru prima dată în recurs cu

ocolirea examinării lor în apel.

Față de

cele reținute instanța urmează a respinge recursul formulat de pârâții,

fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reținând că indicarea

pct. 6, 7, 8 din art. 304 C. proc. civ., nu au acoperire în criticile

formulate, fiind exterioare cadrului juridic dedus judecății.

Recursul

formulat de intervenienta R.G.C. este neîntemeiat.

Situația

juridică a recurentei se prezintă astfel:

Fără a fi

parte în sens procesual în litigiul purtat între reclamanta G.V.M. și pârâții

Primăria Municipiului Pitești și Primarul Municipiului Pitești, în care s-a

pronunțat sentința civilă nr. 170 din 14 octombrie 2009 pronunțată de

Tribunalul Argeș, recurenta a solicitat completarea acestei sentințe prin

includerea sa ca petentă alături de reclamantă, cerere legal respinsă ca

inadmisibilă, din moment ce art. 281

2

C. proc. civ. a fost pus de

legiuitor la dispoziția părților care s-au judecat și vizează greșelile ori

omisiunile săvârșite în acel proces.

Prin

urmare, corect a fost respinsă cererea formulată de recurentă ca inadmisibilă,

deoarece este exclusă juridic completarea unei hotărâri judecătorești cu părți

care nu au figurat ca atare în procesul finalizat cu acea hotărâre

judecătorească, neputându-se extinde cadrul procesual în afara condițiilor și

limitelor impuse de lege.

De

asemenea, în apel, recurenta a formulat o cerere de intervenție calificată

corect de instanța de apel ca intervenție în nume propriu atâta vreme cât

aceasta urmărește realizarea unui drept propriu, cerere care a fost respinsă în

condițiile art. 50 C. proc. civ., deoarece în apel intervenția putea fi făcută

doar cu învoirea părților conform art. 50 alin. (3) C. proc. civ., exclus însă

dată fiind poziția reclamantei de neîncuviințare a ei.

De altfel,

cererea recurentei nici nu putea fi calificată juridic ca intervenție în

interesul uneia dintre părți atâta vreme cât partea în favoarea căreia se

pretinde că s-ar fi intervenit, nu a declarat ea însăși apel iar cererea ar fi

primit aceeași finalitate conform art. 56 C. proc. civ.

Recurenta

critică nemotivarea cererii de disjungere pe care a formulat-o, însă din

considerentele deciziei recurate ca și din încheierea de ședință din 7 mai 2010

rezultă că hotărârea este motivată sub acest aspect, fiind de altfel fără

relevanță sub aspectul drepturilor procesuale ale părții, dacă sunt judecate

împreună sau separat, mai ales că apelul pârâților viza fondul cauzei în care

au fost părți, iar apelul recurentei viza încheierea prin care s-a respins ca

inadmisibilă cererea sa întemeiată pe dispozițiile art. 281

2

C.

proc. civ.

Față de

cele reținute, recursul intervenientei calificat de instanță a aparține pct. 9

al art. 304 C. proc. civ. urmează a fi respins ca neîntemeiat, indicarea

motivelor de recurs prevăzute de pct. 4, 7, 8 ale art. 304 C. proc. civ.

neavând incidență în cauză în raport cu criticile circumscrise la obiectul

cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondate recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Pitești,

Primăria Municipiul Pitești și petenta R.G.C. împotriva deciziei nr. 83/A din 4

iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurările sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă pe

recurenții să plătească reclamantei G.V.M. suma de 2.000 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.