ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6700/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6700/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, la 29 noiembrie 2004, P.A. și P.I. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1314 din 17 februarie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, pronunțată în dosarul 3382/2002. După prezentarea situației de fapt și de drept din celelalte etape procesuale, revizuenții au arătat în motivarea cererii că prin decizia atacată s-a reținut că în speță nu ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995 deși atât la data introducerii cererii de chemare în judecată cât și la data pronunțării erau în vigoare dispozițiile constituționale privitoare la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și care interziceau cetățenilor străini și apatrizilor să dobândească terenuri în proprietate.
Înscrisul nou îl constituie adresa nr. 410/1205399 a Direcției Generale de Pașapoarte. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Examinând cererea de revizuire, Curtea a apreciat că este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Conform art. 322 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Prin hotărârea a cărei revizuire se cere au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Consiliul General al Municipiului București și de intervenienții P.V., P.G., P.A. și P.I. În condițiile procedurale enunțate, instanța de recurs evocă fondul atunci când admite recursul, casează sau modifică decizia instanței de apel și admite apelul, pronunțându-se asupra raporturilor juridice deduse judecății.
Întrucât prin decizia civilă nr. 1314/2003 au fost respinse recursurile, nu s-a evocat fondul, cererea de revizuire nu este admisibilă și va fi respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuenții P.A. și P.I. împotriva deciziei civile nr. 1314 din 17 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în contradictoriu cu recurenții Consiliul General al Municipiului București, P.V., P.G. și intimații E.A.M. și S.Ș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.