ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 956/2006

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 71 din 9 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 113/ P din 22 aprilie 2002 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpatul B.N.D., decizie penală care a fost casată, dispunându-se menținerea sentinței penale nr. 428 din 7 iulie 2000 a Tribunalului Constanța. S-a reținut că, prin hotărârea judecătorească atacată, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat de inculpatul B.N.D., a desființat în totalitate sentința penală nr. 428 din 7 iulie 2000 a Tribunalului Constanța și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen. Curtea Supremă de Justiție a constatat că, prin achitarea inculpatului, instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, înlăturând în mod nejustificat toate probele care dovedeau săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de tâlhărie. În consecință, instanța de control judiciar a menținut sentința instanței de fond nr. 428 din 7 iulie 2000, prin care inculpatul B.N.D. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 24 decembrie 1999, inculpatul a lovit factorul poștal M.T., sustrăgându-i suma de 8.481.262 lei.

Prin contestația în anulare formulată, condamnatul B.N.D. a invocat faptul că la judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța de către Curtea Supremă de Justiție, a fost plecat din țară și nu a avut cunoștință despre proces. Examinând contestația în anulare, Curtea constată că aceasta este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazul în care procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Verificând acest aspect, Curtea constată că la termenul de judecată din 9 ianuarie 2003, când s-a judecat dosarul penal nr. 2512/2002 al Curții Supreme de Justiție, pronunțându-se decizia penală nr. 71, procedura de citare a inculpatului B.N.D.

a fost legal îndeplinită, prin afișarea citației pe ușa principală a locuinței acestuia, potrivit dispozițiilor art. 177 și următoarele C. proc. pen. Dacă inculpatul și-a schimbat domiciliul până la judecarea recursului, era obligația legală a acestuia să încunoștiințeze instanța de judecată despre schimbarea adresei, potrivit dispozițiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen., situație ce nu s-a produs în cauză. Curtea constată că nici cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., nu este îndeplinit în cauză, întrucât contestatorul nu a făcut dovada că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare.

În consecință, contestația în anulare urmează să fie respinsă, ca nefondată. Contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul pentru apărarea din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul B.N.D. împotriva deciziei penale nr. 71 din 9 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2006.