ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 159/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 159/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 385 din 12

septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr.

612/118/2009, s-a hotărât:

În baza art. 215

alin. (1), (2), (3), (4) și 85) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., a condamnat

pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. rap. la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C.

pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea

art. 71 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit.

b) și c) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 22 august 2006 la 24

octombrie 2006.

În baza art. 14 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. a obligat inculpatul

către partea civilă SC I.D.C. SRL Constanța, prin reprezentant Ș.N., la plata sumei

de 2.231.052.311 ROL contravaloare marfă livrată (tablă) și la 7.215.560.322 ROL

penalități de întârziere.

În baza art. 348 C.

proc. pen. a dispus desființarea totală a împuternicirii din 03 aprilie 2000 și

a filei cec X.

Prezenta hotărâre s-a

comunicat Oficiului Registrului Comerțului Ialomița.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 4.500 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariu

avocat oficiu către Baroul Constanța se avansează din fondurile Ministerului de

Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanța nr. 120/P din 15 septembrie 2003, s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului B.N. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Prin sentința penală

nr. 129 din 04 martie 2004, pronunțată în dosar penal nr. 1667/2003, Tribunalul

Constanța a înlăturat prevederile art. 37 lit. a) C. pen., iar în baza alin. (1),

(2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicare art. 13 C. pen. a condamnat inculpatul B.N.,

la pedeapsa de 10 ani închisoare.

Conform art. 65 rap. la

art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 291 C.

pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa

cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 C. pen.,

iar în baza art. 350 alin. (1) C. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului

la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 14 alin.

(3) lit. b) și art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., s-a admis în parte acțiunea

civilă și a obligat inculpatul către partea civilă SC I.D.C. SRL Constanța, prin

reprezentant legal Ș.N. la plata sumei de 9.446.613.613 ROL despăgubiri civile.

Au fost respinse restul

pretențiilor civile ca nefondate.

În baza art. 348 C.

proc. pen., s-a dispus desființarea totală a împuternicirii din 03 aprilie 2000

și a filei cec X.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.600.000

ROL cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe

penale a declarat apel inculpatul B.N., fără a arăta motivele de apel, iar avocatul

din oficiu a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la

art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Prin decizia penală

nr. 57 din 28 martie 2006, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat de inculpatul

B.N., desființând sentința penală nr. 129/2004 a Tribunalului Constanța și a înlăturat

dispozițiile art. 64 lit. d) C. pen., fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței

penale.

Împotriva acestei decizii,

a declarat recurs inculpatul B.N., iar Înalta Curte de Casație și Justiție, din

oficiu, a constatat că atât la data soluționării cauzei pe fond prin sentința penală

nr. 129 din 04 martie 2004, cât și la data soluționării apelului respectiv 28

martie 2006, inculpatul nu a fost prezent nici la dezbateri și nici la pronunțare

în condițiile în care acesta era arestat și neadus la instanță, prezența fiind obligatorie.

Constatând incidente dispozițiile

art. 197 alin. (2) C. proc. pen., prin decizia nr. 6123 din 24 octombrie 2006 pronunțată

în Dosar nr. 1469/36/2006, s-a admis recursul declarat de inculpat, s-a casat decizia

penală și sentința penală, cauza fiind trimisă la rejudecare la Tribunalul Constanța.

Totodată, s-a dispus punerea

de îndată în libertate a inculpatului B.N., de sub puterea mandatului de executare

a pedepsei din 16 mai 2006 emis de Tribunalul Constanta și pus în executare la data

de 22 august 2006.

Dosarul a fost reînregistrat

pe rolul Tribunalului Constanta la data de 30 noiembrie 2006 sub nr. vechi R.2481/2006

și nr. nou 3858/118/2006.

Instanța de fond a reținut:

„Deși inculpatul s-a sustras

urmăririi penale, s-a făcut dovada faptului că are cunoștință de învinuirea ce i

se aduce, fapt demonstrat de corespondența pe care a avut-o cu organele de poliție.

Inculpatul nu s-a prezentat

în faza de judecată în primul ciclu procesual, abia în apel și recurs, iar la rejudecare

doar la termenul din 12 februarie 2008 când a solicitat termen să-și angajeze apărător,

ulterior nu s-a mai prezentat în vederea audierii, apărătorul ales, declarând că

inculpatul este plecat din țară.

Pentru realizarea procedurii

cu inculpatul, acesta a fost legal citat pe parcursul cercetării judecătorești la

toate adresele indicate în dosar, s-a solicitat sprijinul organelor de poliție pentru

identificare și prezentarea acestuia la instanță, s-au făcut demersuri la Administrația

Națională a Penitenciarelor, cât și la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,

de a comunica dacă figurează în evidențele acestora.

Din analiza coroborată

a probelor administrate pe tot parcursul procesului penal instanța reținând situația

de fapt cuprinsă în rechizitoriu, coroborată cu declarațiile constante ale părții

vătămate, din care rezultă că a fost indusă în eroare și că dacă ar fi cunoscut

situația reală a societății și a inculpatului, nu ar fi livrat marfa, declarațiile

martorilor B.I., B.E. și B.N., N.M., relațiile de la Oficiul Registrului Comerțului

Ialomița, fila cec X, în valoare de 2.066.539.834 ROL, pe care a ștampilat-o și

a semnat-o fără știrea martorilor B.E. și B.N., dată la care societatea se afla

în interdicție bancară, declarațiile martorilor C.G., B.D., a reținut vinovăția

inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea prev. de art. 215

alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., în infracțiunea

prev. de art. 84 alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, așa cum s-a solicitat de

apărătorul inculpatului.

Prin sentința penală

nr. 155 din 24 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 3838/118/2006, Tribunalul Constanta

a dispus condamnarea inculpatului art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C.

pen. cu aplic. art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.N. la pedeapsa de 10

ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. rap. la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C.

pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea disp.

art. 71 alin. (2) C. pen. în referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată, durata executată de la 22 august

2006 la 24 octombrie 2006.

În baza art. 14 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat

inculpatul către partea civilă SC I.D.C. SRL Constanța, prin reprezentant Ș.N.,

la plata sumei de 2.231.052.311 ROL contravaloare marfă livrată (tablă) și la 7.215.560.322

ROL penalități de întârziere.

Au fost respinse restul

pretențiilor civile ca nefondate.

În baza art. 348 C.

proc. pen., s-a dispus desființarea totală a împuternicirii din 03 aprilie 2000

și a filei cec X.

Prezenta hotărâre a fost

comunicată Oficiului Registrului Ialomița.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.250 RON cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri

a formulat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 137/P din 18 februarie 2008

pronunțată în dosarul penal nr. 3858/118/2006, Curtea de Apel Constanța a admis

apelul inculpatului și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Constanța

întrucât hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută potrivit

art. 197 alin. (2), (3) C. proc. pen., întrucât inculpatul a fost condamnat fără

să fi fost audiat.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Constanța la data de 21 ianuarie 2009 sub nr. 612/118/2009.

Prin sentința penală

nr. 124 din 21 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 612/118/2009, Tribunalul Constanța

a dispus condamnarea aceluiași inculpat în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4)

și (5) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. rap. la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea disp.

art. 71 alin. (2) C. pen. în referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată, durata executată de la 22 august

2006 la 24 octombrie 2006.

În baza art. 14 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat

inculpatul către partea civilă SC I.D.C. SRL Constanța, prin reprezentant Ș.N.,

la plata sumei de 2.231.052.311 ROL contravaloare marfă livrată (tablă) și la 7.215.560.322

ROL penalități de întârziere.

Au fost respinse restul

pretențiilor civile ca nefondate.

În baza art. 348 C.

proc. pen., s-a dispus desființarea totală a împuternicirii din 03 aprilie 2000

și a filei cec X.

Hotărârea a fost comunicată

Oficiului Registrului Ialomița.

S-a reținut de către instanța

de fond că:

„Inculpatul a fost legal

citat pe tot parcursul cercetării judecătorești la toate adresele indicate în dosar,

s-a solicitat sprijinul organelor de poliție pentru identificare și prezentarea

acestuia la instanță, s-au făcut demersuri la Administrația Națională a Penitenciarelor,

cât și la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, de a comunica dacă figurează

în evidențele acestora.

S-a renunțat la comisia

rogatorie dispusă în cauză prin Ministerul Justiției în Republica Moldova, întrucât

potrivit înscrisurilor atașate la dosarul cauzei inculpatul s-ar afla de 4 ani plecat

în Spania și nu în Republica Moldova, iar realizarea unei comisiei rogatorii pe

o perioadă de cel puțin 6 luni ar conduce la tergiversarea cauzei.

S-a apreciat că inculpatul

se sustrage urmăririi penale, există dovada faptului că are cunoștință de învinuirea

ce i se aduce, prin corespondența pe care a avut-o cu organele de poliție, prezentarea

sa în faza de judecată în primul ciclu procesual, abia în apel și recurs, iar la

rejudecare doar la un singur termen termenul când a solicitat termen să-și angajeze

apărător, ulterior nu s-a mai prezentat în vederea audierii, chiar apărătorul ales,

declarând că inculpatul este plecat din țară.

În acest ciclu procesual

inculpatul a cunoscut de existenta procesului ce se judeca pe rolul instanței sens

în care a trimis pentru atașare la dosarul cauzei o declarație dată în data de 09

septembrie 2010, în fața unui notar din Republica Moldova în care inculpatul a arătat

opinia sa în legătură cu fapta ce se reține, susținând că nu a fost prezent la semnarea

contractului din 07 aprilie 2000 și l-a semnat ulterior la intervenția lui

V.N. motivând că trebuie semnat în calitate de reprezentant legal și nu a citit

contractul contra /semnării lui deoarece era semnat și stampilat în original de

V.N.”

Împotriva acestei hotărâri

a formulat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 101/P din 13 septembrie

2011 pronunțată în dosarul penal nr. 612/118/2009, Curtea de Apel Constanța a admis

apelul inculpatului și a dispus rejudecarea fondului cauzei de către Tribunalul

Constanța întrucât hotărârea primei instanțe era lovită de nulitate absolută potrivit

art. 197 alin. (2), (3) C. proc. pen., întrucât inculpatul a fost condamnat fără

să fi fost audiat, prin renunțarea la efectuarea comisiei rogatorii.

La Tribunalul Constanța

cauza penală a fost reînregistrată la nr. 612/118/2009, din data de 16

noiembrie 2011.

Analizând actele și lucrările

dosarului, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 07 aprilie

2000 inculpatul B.N. a încheiat cu partea vătămată, Ș.N., reprezentant legal al

SC I.D.C. SRL Constanța un contract comercial de vânzare-cumpărare în numele SC

E.P.I. SRL Constanța, prin care SC I.D.C. SRL Constanța se obliga să vândă agentului

economic reprezentat de inculpat tablă în valoare totală 2.500.000.000 ROL.

Din conținutul adresei

din 15 februarie 2001 a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, a

rezultat ca SC E.P.I. SRL Urziceni a fost autorizată să funcționeze în anul 1994

și a avut ca asociat unic pe B.E., iar administratorii societății au fost B.E. și

B.N.

Prin actul adițional

din 19 iunie 2000 numita B.E. a procedat la cesionarea tuturor părților sociale

către numita V.N.I.F.

Inculpatul B.N., legal,

nu a reprezentat niciodată SC E.P.I. SRL Urziceni, însă martorul B.N. i-a pus la

dispoziție biroul la sediul pe care societatea îl avea în București și astfel inculpatul

avea acces la documentele contabile și comerciale ale societății, facturi, chitanțe,

file cec, ștampilă.

Inculpatul, la încheierea

contractului sus-menționat prin activitatea sa a indus în eroare vânzătorul cu privire

la situația economico-financiară a cumpărătorului, a emis fila cec X cunoscând că

SC E.P.I. SRL Urziceni nu avea disponibil în cont; deși nu avea drept de semnătură

și calitate în cadrul societății, a semnat acel contract.

Susținerile inculpatului

că nu a fost prezent la încheierea contractului, că i-a semnat ulterior datorită

intervenției martorului V.N. motivând că trebuie semnat în calitate de reprezentant

legal și nu a citit contractul deoarece era semnat și stampilat în original de V.N.,

nu are corespondent în realitate, întrucât inculpatul nu era reprezentantul legal

al SC E.P.I. SRL Urziceni.

Necunoscând situația reală

a societății, între timp, partea vătămată SC I.D.C. SRL Constanța prin reprezentant

Ș.N. a livrat către SC E.P.I. SRL Urziceni, în 6 rânduri, tablă în valoare de 2.231.052.311

ROL, în perioada 10 - 20 aprilie 2000.

Deși martorul B.N. a declarat

că nu a avut cunoștință despre împrejurările în care inculpatul a avut posibilitatea

să semneze fila cec în numele SC E.P.I. SRL Urziceni, unitatea bancară F. Bank a

precizat că la data de 03 aprilie 2000 martora B.E. ar fi emis o împuternicire prin

care acorda drept de semnătură martorului B.N. și inculpatului B.N., iar cererea

martorei ar fi fost respinsă de bancă conform adresei din 08 noiembrie 2002.

Partea vătămată Ș.N. a

declarat că la momentul încheierii contractul de vânzare-cumpărare SC E.P.I. SRL

Urziceni, i-ar fi prezentat și fila cec, care era semnată ștampilată și având completă

suma.

Respectiva filă cec emisă

de inculpat a fost refuzată la plată la data de 25 mai 2000 deoarece trăgătorul

SC E.P.I. SRL Urziceni se afla în interdicție bancară, încă din data de 19 mai 2000.

Însă indiferent de momentul

în care se fila cec a intrat în posesia părții vătămate Ș.N., cert este faptul că

inculpatul B.N. știa că nu are niciun raport juridic cu SC E.P.I. SRL Urziceni,

nu avea drept de semnătură și reprezentare a societății, care nu desfășura vreo

activitate și nici nu exista posibilitatea reală de achitare a prețului tablei achiziționate

și de aici al onorării filei cec emise.

În dovedirea vinovăției

inculpatului, a intenției sale de a o înșela pe partea vătămată se va avea adresa

din 15 mai 2002 a D.G.F.P. Ialomița, potrivit căreia SC E.P.I. SRL Urziceni, în

numele căreia inculpatul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, nu a desfășurat

activitate economico-financiară în perioada 01 ianuarie 2000 - 21 decembrie 2000.

Mai mult, rezultă că cele

6 facturi emise de partea vătămată nu au fost înregistrate în evidențele contabile

ale SC E.P.I. SRL Urziceni, aceasta neavând activitate în perioada supusă atenției,

lucru cunoscut de inculpat care folosea biroul firmei.

Chiar inculpatul B.N.

a recunoscut în prezența martorilor B.D., N.M. și a părții vătămate Ș.N., în luna

septembrie 2000 când a avut o întâlnire la sediul Fundației T. Brăila că a emis

o filă cec fără acoperire bancară cerând să fie păsuit o lună sau două cu banii,

prezentând chiar un grafic de eșalonare a plății.

Potrivit declarației părții

vătămate inculpatul a promis că va efectua plata prin îngrășăminte chimice sau motoare,

produse petroliere pe care trebuie să le primească.

O altă întâlnire a inculpatului

cu partea vătămată Ș.N. a avut loc chiar la sediul SC I.D.C. SRL Constanța, în prezența

acelorași martori, când inculpatul a precizat că va achita debitul, de această dată

în numele SC G.N.B.P.I. SRL Șercaia, județul Brașov, încheindu-se o minută semnată

și ștampilată de acesta.

Și această promisiune

de plată în numele acestei societăți a determinat continuarea menținerii în eroare

a SC I.D.C. SRL Constanța, deoarece această societate administrată de inculpat se

afla în procedură de reorganizare și lichidare judiciară de la data de 01

septembrie 1997, a se vedea adresa din 04 aprilie 2001 a Camerei de Comerț și Industrie

Brașov.

Prin înscrisul legalizat

la B.N.P. R.M., la data de 30 aprilie 2002 inculpatul B.N. a confirmat faptul că

a încheiat contractul cu SC I.D.C. SRL, în calitate de reprezentant al SC

E.P.I. SRL și că tot în această calitate a semnat fila cec X, făcând referire și

la intervenția martorilor C.G., B.D. și N.M., intervenție care ar fi avut menirea

să-l determine să achite debitul.

Fila cec în litigiu, semnată

de inculpatul B.N. a fost refuzată deoarece trăgătorul se afla în interdicție bancară,

ceea ce dovedește faptul că inculpatul s-a folosit de numele SC E.P.I. SRL și de

documentele acesteia numai pentru a induce în eroare vânzătorul și a obține foloase

materiale pentru sine.

Din declarațiile martorilor

B.E. și B.N. date pe parcursul procesului penal, rezultă că fără știrea acestora,

inculpatul deși nu avea drept de semnătură și nici o calitate în cadrul SC

E.P.I. SRL Urziceni a emis și semnat pentru această societate, folosind și ștampila,

la data de 19 mai 2000 o filă cec X în valoare de 2.066.539.834 ROL, când această

societate se afla în interdicție bancară.

Declară martorul B.N.

că a făcut și sesizare organelor de poliție în anul 2000 în legătură cu sustragerea

ștampilei, a facturilor și a filelor cec și i-a permis niciodată inculpatului să

se folosească de societatea sa în diverse afaceri comerciale.

Referitor la împrejurările

care au contribuit la încheierea contractului din 07 aprilie 2000, atât partea vătămată

Ș.N. și martorul N.M. au precizat că tabla ce a făcut obiectul contractului fusese

achiziționată de la SC S. SA Galați, iar partea civilă era interesată să găsească

clienți care să cumpere acest produs și în aceste împrejurări l-a cunoscut pe inculpat,

care a semnat contractul în calitate de reprezentant al SC E.P.I. SRL Urziceni.

Pentru a reține această

situație de fapt s-au avut în vedere:

- declarațiile constante

ale părții vătămate, care permanent a arătat că a fost indusă în eroare și că dacă

ar fi cunoscut situația reală, nu ar fi încheiat contractul și implicit nu ar fi

livrat marfa;

- declarațiile martorilor

B.I., B.E. și B.N., N.M., relațiile de la Oficiul Registrului Comerțului Ialomița,

fila cec X în valoare de 2.066.539.834 ROL, pe care a ștampilat-o și a semnat-o

fără știrea martorilor B.E. și B.N., dată la care societatea se afla în interdicție

bancară;

- declarațiile martorilor

C.G., B.D.;

- înscrisul legalizat

la B.N.P. R.M., la data de 30 aprilie 2002, inculpatul B.N. a confirmat faptul că

a încheiat contractul cu SC I.D.C. SRL, în calitate de reprezentant al SC

E.P.I. SRL și că tot în această calitate a semnat fila cec X, făcând referire și

la intervenția martorilor C.G., B.D. și N.M.

Vinovăția inculpatului

se mai probează și cu adresa din 15 mai 2002 a D.G.F.P. Ialomița, potrivit căreia

SC E.P.I. SRL în numele căreia inculpatul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare,

nu a desfășurat activitate economico-financiara în perioada 01 ianuarie - 21

decembrie 2000, cât și cu facturile emise de partea vătămată care nu au fost înregistrate

în evidențele contabile ale acestei societăți.

Infracțiunea de înșelăciune

în varianta reglementată de art. 215 alin. (3) și alin. (4) C. pen. se caracterizează

prin aceea că emitentul cec-ului cunoaște că nu există provizia necesară și că astfel,

nu-și va îndeplini obligația de plată asumată, urmărind prejudicierea și obținerea

pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

Reaua-credință a emitentului

cec-ului se analizează în raport de faptul că s-a urmărit nerespectarea obligației

de plată sau aceasta s-a datorat unor cauze independente de voința sa.

În cauză, inculpatul B.N.,

la momentul emiterii filei cec, știa că nu exista provizia necesară valorificării

acestuia și nici că o va putea procura deoarece societatea nu avea activitate, intenția

acestuia de a înșela parte vătămată fiind evidentă.

Cum partea vătămată a

arătat că a fost indusă în eroare și că daca ar fi cunoscut situația reală a societății

SC E.P.I. SRL Urziceni și a inculpatului, nu ar fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare

și nu ar fi livrat marfa, infracțiunea de înșelăciune în varianta alin. (1),

(2) și (3) C. pen. există, inculpatul săvârșind fapta în dauna părții vătămate,

atribuindu-și calitatea de reprezentant al SC E.P.I. SRL Urziceni deși nu o avea,

săvârșind fapta prin folosirea de calități mincinoase.

Art. 215 alin. (4) C.

pen. presupune o inducere în eroare, prin emiterea filei cec, cunoscând că pentru

valorificare, nu există provizia necesară, pricinuindu-se o pagubă posesorului filei

cec, în timp ce art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 încriminează doar emiterea

filei cec fără a avea la tras disponibil suficient, cunoscându-se această împrejurare.

Ceea ce diferențiază infracțiunea

prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 de infracțiunea prevăzută de

art. 215 alin. (4) C. pen., este scopul urmărit de emitentul cec-ului.

În speță sunt aplicabile

și disp. art. 215 alin. (5) C. pen. întrucât prejudiciul depășește suma de 200.000

RON, astfel cum rezultă din probele dosarului.

Așa fiind, urmează să

fie angajată răspunderea penală a acestuia, în raport de încadrarea juridică corectă,

dată faptei prin rechizitoriu.

Inculpatul nu s-a prezentat

în faza de judecată în acest ciclu procesual, fiind ascultat prin comisie rogatorie,

de către autoritățile din Republica Moldova, la data de 02 mai 2012, respectiv Judecătoria

Botanica, municipiul Chișinău, când a primit toate actele transmise, copia rechizitorului,

a sentințelor și deciziilor penale.

Pentru realizarea procedurii

cu inculpatul, acesta a fost legal citat pe parcursul cercetării judecătorești la

toate adresele indicate în dosar, s-a solicitat sprijinul organelor de poliție pentru

identificare și prezentarea acestuia la instanță, s-au emis adrese la Poliția oraș

Chișinău, Ministerul de Interne al Republicii Moldova, Procuratura Generală a Republicii

Moldova.

Declarațiile inculpatului

B.N., în această fază procesuală, prin care acesta a negat săvârșirea faptelor pentru

care este cercetat, nu a recunoscut săvârșirea faptelor de înșelăciune pentru care

s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Inculpatul a susținut

că nu a emis fila cec X și a predat carnetul de cec-uri în alb martorului V.N.L.,

nu a efectuat operațiuni comerciale cu tablă de la SC S. SA Galați și nu s-a folosit

de SC E.P.I. SRL și a solicitat efectuarea unei expertize judiciare contabile și

grafologice pentru a demonstra nevinovăția.

Inculpatul a recunoscut

că în perioada anului 1994-1995 a cunoscut martorii B.N. și B.E., iar în anul 2000

l-a cunoscut pe Ș.N.m reprezentantul legal al SC

I.

D.C SRL Constanța.

Susținerile inculpatului

sunt contrazise însă de declarațiile martorilor B.I., B.E., B.N., N.M., C.G., B.D.,

ascultați atât de procuror, dar și de instanța de judecată, relațiile de la Oficiul

Registrului Comerțului Ialomița, fila cec X, în valoare de 2.066.539.834 ROL, pe

care a ștampilat-o și a semnat-o fără știrea martorilor B.E. și B.N., dată la care

societatea se afla în interdicție bancară, precum și înscrisul legalizat la B.N.P.

R.M., la data de 30 aprilie 2002, care se coroborează cu declarațiile părții vătămate

Ș.N., reprezentantul legal al SC

I.

D.C. SRL Constanța, din care rezultă cu certitudine

că la data de 07 aprilie 2000, inculpatul B.N. a încheiat în calitate de reprezentant

al SC E.P.I. SRL Urziceni, fără a avea această calitate, un contract de vânzare-cumpărare

cu partea vătămată SC I.D.C. SRL Constanța, prin reprezentant Ș.N., inducând-o în

eroare atât cu privire la situația reală a acestei societăți, cât și la propria

persoană, condiții în care a emis fila cec X, cauzându-i acestuia un prejudiciu

cert de 9.446.612.633 ROL.

În consecință nu se impune

efectuarea unei expertize contabile sau grafologice pentru că în cauză s-au administrat

probe concludente și utile din care a rezultat că inculpatul a acționat cu intenția

să inducă în eroare societatea comercială cu care a încheiat contractul menționat.

Fapta inculpatului B.N.,

constând în aceea că la data de 07 aprilie 2000 a încheiat în calitate de reprezentant

al SC E.P.I. SRL Urziceni, fără a avea această calitate, un contract de vânzare-cumpărare

cu partea vătămată SC I.D.C. SRL Constanța, prin reprezentant Ș.N., inducând-o în

eroare atât cu privire la situația reală a acestei societăți, cât și la propria

persoană, condiții în care a emis fila cec X menținând în continuare în eroare partea

vătămată, cauzându-i acestuia un prejudiciu cert de 9.446.612.633 ROL, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin.

(1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen.

La individualizarea judiciară

a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.:

dispozițiile părții generale ale C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul

de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, urmând a aplica pedeapsa

închisorii orientată spre minimum.

În baza art. 71 C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-

a și lit. b) și c) C. pen. în conformitate cu

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabău, Pârcălab împotriva

României).

Inculpatul este necăsătorit,

are studii medii, este cunoscut cu antecedente penale, este necăsătorit, are studii

medii.

Din fișa de cazier judiciar

rezultă că a mai fost condamnat anterior pentru fapte similare, dar nu se poate

reține starea de recidivă post condamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., întrucât

prin Decretul Președintelui României nr. 292 din 23 august 1999, M. Of. nr. 405/26.08.1999,

Partea

I,

inculpatul

a fost grațiat necondiționat privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 20 din 09 februarie 1996 a Tribunalului Vrancea, pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., art. 289 și art. 291 C. pen.,

fiindu-i înlăturată astfel răspunderea penală și implicit executarea acestei pedepse,

consecințele condamnării.

În raport de aspectele

reținute, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată la minimul

special prevăzut de textul încriminator.

Inculpatul a cunoscut

de existența procesului pe rolul instanțelor de judecată, nu s-a prezentat și-a

formulat apărări în scopul tergiversării judecății, s-a sustras de la urmărirea

penală, și de la judecata, instanța depunând toate diligentele pentru ca inculpatul

să fie adus, acesta având cunoștință de prezentul dosar, aflat de rolul instanțelor

din anul 2004.

În raport de aspectele

reținute, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată la minimul

special prevăzut de textul încriminator.

Față de aceste considerente,

s-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepselor prevăzute de lege pentru

infracțiunea de înșelăciune poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea

de 10 ani, pedeapsă care se va executa în regim de detenție potrivit art. 57 C.

pen.

Referitor la acțiunea

civilă instanța a reținut că sunt întrunite elementele

răspunderii civile delictuale

conform art. 998 și urm. C. civ., fiind admise în parte pretențiile civile solicitate

de partea civilă SC I.D.C. SRL Constanța.

Având în vedere somația

făcută prin sentința penală nr. 2073/COM din 24 aprilie 2002 a Tribunalului Constanța,

secția comercială, în Dosar nr. 1349/2002, modul de calcul, tabelul anexat, facturile

depuse la dosar, instanța, în baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.,

art. 346 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., dar având în vedere și adresa

părții civile înaintată în această fază procesuală, inculpatul a fost obligat către

partea civilă SC I.D.C. SRL Constanța, prin reprezentant Ș.N., la plata sumei de

2.231.052.311 ROL contravaloare marfă livrată (tablă) și la 7.215.560.322 ROL penalități

de întârziere (Dosar nr. 612/118/2009, precizări parte civilă din data de 28

aprilie 2010).

Au fost respinse restul

pretențiilor civile ca nefondate, întrucât pentru acestea nu rezultă modul de calcul,

tabele anexate, facturile depuse la dosar.

Împotriva sentinței penale

nr. 385

din 12 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.

612/118/2009, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.N., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea motivelor

de apel inculpatul solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate

și, rejudecând, pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

având în vedere că din ansamblul materialului probator administrat în cauză, nu

rezultă fără putință de tăgadă că acesta ar fi săvârșit infracțiunile pentru care

a fost trimis în judecată.

Astfel, există dubii serioase

privind derularea activității comerciale ce se reține în sarcina inculpatului, întrucât

acesta nu a fost niciodată reprezentant legal al SC E.P.I. SRL Constanța și nu rezultă

din probe că ar fi semnat acea filă cec care a fost înmânată părții vătămate, neexistând

nici date în sensul că ar fi semnat contractul de vânzare-cumpărare în numele SC

E.P.I. SRL Constanța, prin care SC I.D.C. SRL Constanța se obliga să vândă agentului

economic reprezentat de inculpat tablă în valoare totală 2,5 miliarde ROL.

Mai mult decât atât, urmează

a fi avută în vedere adresa emisă de către F. Bank și în care se arată că, anterior

semnării contractului cu SC I.D.C. SRL, B.E. a solicitat ca B.N. și inculpatul B.N.

să aibă drept de semnătură în bancă.

Având în vedere aceste

aspecte, se apreciază că nu s-a dovedit că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile

pentru care a fost trimis în judecată, întrucât declarațiile martorilor nu se coroborează

cu restul probatoriilor administrate în cauză, existând dubii ce profită inculpatului,

astfel încât se impune achitarea acestuia, în baza art. 10 lit. c) C. proc.

pen.

În subsidiar, solicită

reducerea cuantumului pedepsei aplicate de către instanța de fond, avându-se în

vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Prin decizia penală

nr. 21/P din 26 februarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpatul B.N.,

împotriva

sentinței

penale nr. 385 din 12 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în

dosarul penal nr. 612/118/2009.

În baza art. 382

alin. (2) C. proc. pen., a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând,

a dispus:

În baza art. 65 alin.

(1), (2) C. pen. în referire la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. a

aplicat inculpatului B.N. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

A redus cuantumul despăgubirilor

civile la care a fost obligat inculpatul B.N. către partea civilă SC I.D.C. SRL

Constanța de la 2.231.052.311 ROL (contravaloare marfă livrată) și 7.215.560.322

ROL (penalități de întârziere) la 2.231.052.311 ROL, reprezentând contravaloarea

mărfii livrate.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas

în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C.

proc. pen. suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a apreciat, în esență, că situația de fapt, descrisă și analizată în extensio

de prima instanță, prin raportare la întreg ansamblul probator al cauzei, este corectă

și nu este contrazisă de nici un mijloc de probă, pedeapsa aplicată a fost corect

individualizată, instanța reținând corect vinovăția inculpatului pentru fapta pentru

care a fost condamnat.

S-a apreciat însă, că

hotărârea primei instanțe suportă critici în ceea ce

privește aplicarea pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, urmând

a fi aplicată pe o perioadă de 3 ani, astfel cum a dispus instanța de fond în primul

ciclu procesual, ținând seama de principiul neagravării situației în propriul apel,

reglementat de dispozițiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen.

Hotărârea primei instanțe

a fost reformată de instanța de apel și sub aspectul laturii civile a cauzei, prin

înlăturarea dispoziției privind obligarea inculpatului la plata penalităților de

întârziere în cuantum de 7.215.560.322 ROL. Din această perspectivă, prima instanță

de control judiciar a reținut că partea civilă putea pretinde despăgubirile pe calea

unei acțiuni civile delictuale sau pe calea unei acțiuni în răspundere contractuală.

În speță, partea civilă a optat pentru alăturarea acțiunii civile acțiunii penale,

conform art. 14 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care s-a apreciat că aplică

regulile răspunderii civile delictuale și nu cele ale răspunderii civile contractuale.

Așadar, în cauză, obligația

inculpatului de plată a contravalorii mărfii își are izvorul în fapta ilicită cauzatoare

de prejudicii, fiind deci grefată pe răspunderea civilă delictuală.

Reținând că obligația

de plată a penalităților poate fi antrenată în baza prevederilor contractuale, nu

se poate admite soluția de obligare a inculpatului

la plata acestor sume,

întrucât astfel s-ar ajunge la combinarea a două tipuri de răspundere civilă-delictuală

și contractuală.

S-a apreciat că singurele

sume care ar putea însoți creanța principală sunt cele echivalente dobânzii legale

(care însă nu a fost solicitată în prezenta cauză de către partea civilă), în considerarea

dispozițiilor art. 108 C. civ., potrivit cărora, la obligațiile care au ca obiect

o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda

legală, pentru care creditorul nu este ținut a justifica vreo pagubă.

Împotriva acestei decizii,

a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385

3

C.

proc. pen.,

inculpatul,

B.N.

criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

Apărătorul, susținând

motivele scrise de recurs depuse la dosar, a invocat cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. în temeiul căruia a pus concluzii

de admitere a recursului. În susținere a arătat că inculpatul critică faptul că

nu a putut participa în mod legal la proces, apreciind că dacă ar fi fost prezent

ar fi putut aduce mai multe lămuriri situației de fapt întrucât constant și-a susținut

nevinovăția solicitând să fie achitat, neparticipând la comiterea faptei. De asemenea,

prin motivele de recurs inculpatul critică și modul în care a fost sesizată instanța,

apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând actele dosarului

se constată că prin memoriul depus la dosar, inculpatul a criticat decizia atacată

arătând, pe de o parte, că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil dreptul

la apărare, egalitatea armelor, contradictorialitatea, iar pe de altă parte a susținut

că hotărârea este nelegală și netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei.

Inculpatul a considerat

că dispunerea de către instanță a audierii sale prin comisie rogatorie încalcă dreptul

la un proces echitabil chiar dacă această procedură este prevăzută de art. 171 din

Legea nr. 302/2004, modificată. A apreciat că garanțiile procedurale care nu au

fost respectate referitor la audierea sa prin comisia rogatorie dispusă în Republica

Moldova o reprezintă egalitatea armelor și nerespectarea principiului contradictorialității.

Inculpatul a arătat că nu i s-au comunicat toate actele din dosar, că nu a dat nicio

declarație în fața organelor de urmărire penală, și că nu i-a fost prezentat materialul

de urmărire penală. Totodată, a considerat că actele trimise de instanță sunt insuficiente.

Întrucât nu există o tratare

egală a părților a sa, a procurorului, a părții vătămate cu privire la luarea la

cunoștință a tuturor actelor din dosar, inculpatul a apreciat că aceasta reprezintă

o încălcare a principiului egalității armelor. Totodată, a arătat că o altă garanție

procedurală prevăzută de art. 6 parag. 1 din Convenție o reprezintă principiul contradictorialității

care, printre alte aspecte, vizează și prezența personală a inculpatului la judecată,

discutarea probelor și altele. A învederat instanței că reprezentantul Parchetului

în mod corect a solicitat transferul de procedură în conformitate cu art. 124

alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru că această procedură oferea

toate garanțiile unui proces echitabil. A mai arătat că o altă formă agreată de

procedura asistenței judiciare în materie penală ce ar fi putut fi dispusă de instanță

era audierea sa prin videoconferință. A apreciat că această procedură odată

dispusă ar fi avut avantajul ca audierea sa să se fi realizat direct de către instanță

împrejurare în care ar fi avut posibilitatea să pună întrebări martorilor, să propună

probe, să participe la dezbateri și să pună concluzii în ultimul cuvânt.

O altă critică formulată

de recurentul inculpat a fost aceea privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii

sub aspectul cuantumului despăgubirilor și a individualizării pedepsei.

Pentru stabilirea valorii

prejudiciului a solicitat efectuarea unui raport de expertiză contabilă care să

stabilească modalitatea în care s-a desfășurat contractul comercial și eventual

valoarea prejudiciului. De asemenea, a mai solicitat efectuarea unei expertize grafoscopice

care să stabilească dacă fila cec a fost semnată de acesta. Inculpatul a mai arătat

că probele, deși au fost solicitate în fața instanțelor anterioare, i-au fost respinse

în condițiile în care o expertiză contabilă putea stabili cu exactitate valoarea

prejudiciului, iar în funcție de valoarea acestuia se putea stabili o corectă încadrare

juridică și o corectă individualizare a unei eventuale pedepse. Inculpatul a mai

considerat că instanța nu a respectat principiul contradictorialității întrucât

nu s-a pus în discuția părților aspectele ce privesc prejudiciul. Totodată, inculpatul

a apreciat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este extrem de mare în raport de circumstanțele

cauzei și a faptului că nu a beneficiat de un proces echitabil în care să-și poată

face apărarea și să-și dovedească nevinovăția. Inculpatul a mai arătat că au fost

încălcate dispozițiile art. 300 C. proc. pen. referitoare la verificarea regularității

actului de sesizare. Concluzionând, față de considerentele detaliate în scris în

memoriul depus la dosar în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2

lit. c)

C.

proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești

pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Criticile aduse nu sunt

fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei penale atacate în raport de disp. art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen., apreciază

Înalta Curte că recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins

ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte amintește

că decizia penală nr.

21/P

a fost pronunțată de la data de 26 februarie 2013, după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2 din 12 februarie 2013, astfel încât va supune analizei numai acele critici

care se circumscriu cazurilor de casare în vigoare, în forma stabilită de Legea

nr. 2/2013.

Criticile formulate de

inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. nu pot fi supuse analizei.

Potrivit art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării când este contrară

legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele

cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau

incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

Așa fiind, se constată

că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres prin Legea nr. 2/2013 a

fost cel reglementat în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., caz

de casare care permitea cenzurarea situației de fapt în sensul de a se verifica

concordanța dintre situația de fapt și conținutul

probelor, situație în care criticile formulate

de inculpatul B.N.,acesta solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor

art. 11

pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

având în vedere că, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, nu

rezultă cu certitudine că acesta ar fi săvârșit infracțiunea pentru care a fost

trimis în judecată, nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim

control judiciar, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările

anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege și în care nu se mai

găsește și eroarea gravă de fapt care, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 nu

mai poate fi supusă cenzurii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Criticile formulate de

recurentul inculpat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. se referă și la greșita individualizare a pedepsei.

Astfel inculpatul a apreciat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este extrem de mare

în raport de circumstanțele cauzei și a faptului că nu a beneficiat de un proces

echitabil în care să-și poată face apărarea și să-și dovedească nevinovăția.

Ținând cont de regulile

stricte ce reglementează soluționarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta

Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a examina această critică invocată

în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece individualizarea pedepsei

nu se circumscrie art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. ce are

în vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre

s-a făcut o greșită aplicare a legii”.

Individualizarea pedepsei

este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare

și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond

sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

Greșita individualizare

a pedepselor putea fi criticată în vechea reglementare prin prisma cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., caz de casare ce a fost modificat

parțial prin Legea nr. 2/2013 în sensul că hotărârea recurată poate fi criticată

doar sub aspectul nelegalității pedepsei, astfel încât apreciază Înalta Curte că

incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. nu poate fi extrapolată la alte situații decât cele reglementate de

legiuitor.

Criticile formulate de

inculpat referitoare la faptul că nu ar fi beneficiat de un proces echitabil sunt,

de asemenea, neîntemeiate.

Astfel inculpatul a fost

ascultat prin comisie rogatorie, de către autoritățile din Republica Moldova, respectiv

Judecătoria Botanica, municipiul Chișinău, când a primit toate actele transmise,

copia rechizitorului, a sentințelor și deciziilor penale.

Pentru realizarea procedurii

cu inculpatul, acesta a fost legal citat pe parcursul cercetării judecătorești la

toate adresele indicate în dosar, s-a solicitat sprijinul organelor de poliție pentru

identificare și prezentarea acestuia la instanță, s-au emis adrese la Poliția oraș

Chișinău, Ministerul de Interne al Republicii Moldova, Procuratura Generală a Republicii

Moldova.

Prima instanță a apreciat

că nu se impune efectuarea unei expertize contabile sau grafologice pentru că în

cauză s-au administrat probe concludente și utile din care a rezultat că inculpatul

a acționat cu intenția să inducă în eroare societatea comercială cu care a încheiat

contractul menționat.

Latura civilă a cauzei,

de asemenea, a fost corect soluționată de instanța de apel, criticile formulate

de inculpat sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Astfel, ca

urmare a admiterii apelului

declarat de inculpat, prima instanță de control judiciar

a

redus cuantumul despăgubirilor

civile la care a fost obligat inculpatul B.N. către partea civilă SC I.D.C. SRL

Constanța de la 2.231.052.311 ROL (contravaloare marfă livrată) și 7.215.560.322

ROL (penalități de întârziere) la 2.231.052.311 ROL, reprezentând contravaloarea

mărfii livrate.

Față de considerentele

arătate, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea

fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondate recursurile declarate de

inculpați.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 21/P din 26 februarie

2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie

2014.