ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 882/2006

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 641/ PI din 12 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5437/P/2005, Tribunalul Timiș, secția penală, în baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul F.Z.G., la 10 ani închisoare, pentru omor și la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b, d) și e) pe o durată de 5 ani. În baza art. 192 alin. (2) teza a III-a C. pen., a condamnat pe același inculpat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea sporită cu 8 luni închisoare, în final, pedeapsa de 10 ani și 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsă, durata reținerii și a arestării preventive de la 3 februarie 2005 la zi, menținându-se starea de arest a inculpatului. În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus confiscarea corpurilor delicte înregistrate la poziția nr. 22/2005 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Timiș. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.500.000 lei cu titlu de despăgubiri civile și la plata sumei de 10.000.000 lei către partea civilă I.M. Instanța a reținut că, în dimineața zilei de 4 decembrie 2004, în jurul orei 3,20, inculpatul a pătruns în locuința E.B., în vârstă de 81 de ani. După ce a desfăcut legăturile din sârmă ale porții, a intrat în curte, a demontat becul situat deasupra ușii de acces în camera în care se afla victima, a forțat geamul bucătăriei de vară și apoi, prin escaladarea pervazului, a pătruns în cameră.

În jurul orelor 5,30, fiica E.B., I.M. a ajuns la locuința mamei sale pentru a-i administra medicamentele prescrise de medicul de familie. Observând că legăturile de la ușa din stradă erau desfăcute iar lumina era stinsă, I.M. a intrat în camera mamei sale, a aprins lumina și l-a văzut pe inculpat peste B.E. Speriată, aceasta a început să țipe, l-a tras pe inculpat din pat și l-a legat de mâini și de picioare cu diverse textile găsite în cameră, părăsind locuința pentru a chema ajutoare. În timp ce îl imobiliza, inculpatul i-a spus că era un fost elev al său. Profitând de lipsa fiicei victimei, inculpatul și-a desfăcut legăturile și a fugit acasă. I.M. a revenit la locuința mamei sale însoțită de C.L.

și concubinul acesteia R.V. și au constatat că B.E. era decedată. Medicii legiști au stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice, prin obstrucția căilor respiratorii superioare și comprimarea cutiei toracice. Inculpatul a dat declarații asupra cărora a revenit de mai multe ori, nerecunoscând fapta. În final, a recunoscut că a intrat în camera victimei, s-a culcat pe podea, fiind posibil să se fi așezat pe pat peste victimă, dar din cauza stării de ebrietate în care se afla nu-și mai amintește ce s-a întâmplat. Anterior săvârșirii faptei, la data de 17 februarie 2004, C.E.M. din cadrul Consiliului Județean Timiș a stabilit că F.Z.G.

suferă de retardare mentală ușoară, sechele encefalopatie infantilă și a decis trecerea acestuia în categoria persoanelor cu handicap. Prin decizia penală nr. 404/ A din 12 decembrie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Curtea de apel a apreciat că inculpatul este vinovat de moartea victimei, decesul acesteia nefiind întâmplător, în raport cu constatările medicilor legiști privind moartea violentă și cu identificarea pe corpul victimei a unor urme de vânătăi. Totodată, instanța de apel a reținut că pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen., neputându-se reține, față de lipsa probelor în acest sens, starea de beție voluntară ca o circumstanță atenuantă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul. Recursul vizează, în principal, nevinovăția inculpatului, iar, în subsidiar, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., și anume, reducerea pedepsei. Examinând recursul, Înalta Curte constată că nu sunt incidente, în cauză, cazurile de casare invocate, hotărârile criticate fiind legale și întemeiate pe probele administrate. Înalta Curte reține că vinovăția inculpatului a fost corect stabilită în raport cu probele administrate în cauză și cu recunoașterea parțială a inculpatului. Astfel, în noaptea săvârșirii faptei, inculpatul, prin violarea domiciliului victimei a pătruns în camera acesteia, fiind găsit de fiica victimei culcat peste victimă.

Ulterior, el și-a desfăcut legăturile făcute la mâini și la picioare de fiica victimei, părăsind domiciliul victimei. Nu s-a dovedit că o altă persoană decât inculpatul ar fi pătruns în locuință și ar fi ucis-o. Totodată, cauzele medicale ale morții violente a victimei au fost determinate de acțiunile inculpatului, de presare a victimei și de lovituri aplicate acesteia (pe corpul victimei constatându-se vânătăi). Sub aspectul motivului de casare subsidiar, Înalta Curte constată că la stabilirea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de omor, precum și a pedepsei rezultante, ambele instanțe au ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-a ținut seama, atât de gravitatea faptei săvârșite (prin care a fost suprimată viața unei persoane), de persoana inculpatului (persoană cu handicap mental), precum și de concursul de infracțiuni, stabilind, pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., o pedeapsă egală cu minimul special al pedepsei prevăzută de acest text (10 ani închisoare). Aplicând pedeapsa rezultantă, conform prevederilor art. 34 lit. b) C. pen., instanțele au sporit pedeapsa cea mai grea cu 8 luni închisoare, stabilind, în final, în mod legal, pedeapsa principală de 10 ani și 8 luni închisoare. Ținând seama de aceste împrejurări, precum și de nesinceritatea inculpatului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este neîntemeiat, urmând a fi respins, ca nefondat, sub ambele aspecte invocate.

În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 3 februarie 2005 la 10 februarie 2006. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 220 RON, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.Z.G. împotriva deciziei penale nr. 404/ A din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 11647/P/2005. Deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 3 februarie 2005 la 10 februarie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2006.