ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 882/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 641/ PI din

12 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5437/P/2005, Tribunalul Timiș, secția

penală, în baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul F.Z.G., la 10 ani

închisoare, pentru omor și la pedeapsa complementară constând în interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b, d) și e) pe o durată de 5 ani.

În baza art. 192 alin. (2) teza a

III-a C. pen., a condamnat pe același inculpat, la pedeapsa de 3 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea sporită cu 8 luni închisoare, în final, pedeapsa

de 10 ani și 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C.

proc. pen., a fost dedusă din pedeapsă, durata reținerii și a arestării

preventive de la 3 februarie 2005 la zi, menținându-se starea de arest a

inculpatului.

În baza art. 109 C. proc. pen., s-a

dispus confiscarea corpurilor delicte înregistrate la poziția nr. 22/2005 în

Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Timiș.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.500.000 lei cu titlu de

despăgubiri civile și la plata sumei de 10.000.000 lei către partea civilă I.M.

Instanța a reținut că, în dimineața

zilei de 4 decembrie 2004, în jurul orei 3,20, inculpatul a pătruns în locuința

E.B., în vârstă de 81 de ani.

După ce a desfăcut legăturile din

sârmă ale porții, a intrat în curte, a demontat becul situat deasupra ușii de

acces în camera în care se afla victima, a forțat geamul bucătăriei de vară și

apoi, prin escaladarea pervazului, a pătruns în cameră. În jurul orelor 5,30,

fiica E.B., I.M. a ajuns la locuința mamei sale pentru a-i administra medicamentele

prescrise de medicul de familie. Observând că legăturile de la ușa din stradă

erau desfăcute iar lumina era stinsă, I.M. a intrat în camera mamei sale, a

aprins lumina și l-a văzut pe inculpat peste B.E. Speriată, aceasta a început

să țipe, l-a tras pe inculpat din pat și l-a legat de mâini și de picioare cu

diverse textile găsite în cameră, părăsind locuința pentru a chema ajutoare. În

timp ce îl imobiliza, inculpatul i-a spus că era un fost elev al său. Profitând

de lipsa fiicei victimei, inculpatul și-a desfăcut legăturile și a fugit acasă.

I.M. a revenit la locuința mamei sale însoțită de C.L. și concubinul acesteia R.V.

și au constatat că B.E. era decedată.

Medicii legiști au stabilit că

moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței

cardio-respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice, prin obstrucția căilor

respiratorii superioare și comprimarea cutiei toracice.

Inculpatul a dat declarații asupra

cărora a revenit de mai multe ori, nerecunoscând fapta. În final, a recunoscut

că a intrat în camera victimei, s-a culcat pe podea, fiind posibil să se fi așezat

pe pat peste victimă, dar din cauza stării de ebrietate în care se afla nu-și mai

amintește ce s-a întâmplat.

Anterior săvârșirii faptei, la data

de 17 februarie 2004, C.E.M. din cadrul Consiliului Județean Timiș a stabilit

că F.Z.G. suferă de retardare mentală ușoară, sechele encefalopatie infantilă

și a decis trecerea acestuia în categoria persoanelor cu handicap.

Prin decizia penală nr. 404/ A din

12 decembrie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

Curtea de apel a apreciat că inculpatul

este vinovat de moartea victimei, decesul acesteia nefiind întâmplător, în

raport cu constatările medicilor legiști privind moartea violentă și cu

identificarea pe corpul victimei a unor urme de vânătăi. Totodată, instanța de

apel a reținut că pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile

art. 72 C. pen., neputându-se reține, față de lipsa probelor în acest sens,

starea de beție voluntară ca o circumstanță atenuantă.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs inculpatul.

Recursul vizează, în principal,

nevinovăția inculpatului, iar, în subsidiar, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., și anume, reducerea pedepsei.

Examinând recursul, Înalta Curte

constată că nu sunt incidente, în cauză, cazurile de casare invocate,

hotărârile criticate fiind legale și întemeiate pe probele administrate.

Înalta Curte reține că vinovăția

inculpatului a fost corect stabilită în raport cu probele administrate în cauză

și cu recunoașterea parțială a inculpatului.

Astfel, în noaptea săvârșirii

faptei, inculpatul, prin violarea domiciliului victimei a pătruns în camera

acesteia, fiind găsit de fiica victimei culcat peste victimă. Ulterior, el și-a

desfăcut legăturile făcute la mâini și la picioare de fiica victimei, părăsind

domiciliul victimei. Nu s-a dovedit că o altă persoană decât inculpatul ar fi

pătruns în locuință și ar fi ucis-o.

Totodată, cauzele medicale ale

morții violente a victimei au fost determinate de acțiunile inculpatului, de

presare a victimei și de lovituri aplicate acesteia (pe corpul victimei

constatându-se vânătăi).

Sub aspectul motivului de casare

subsidiar, Înalta Curte constată că la stabilirea pedepsei pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, precum și a pedepsei rezultante, ambele instanțe au ținut

seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-a ținut seama, atât de

gravitatea faptei săvârșite (prin care a fost suprimată viața unei persoane), de

persoana inculpatului (persoană cu handicap mental), precum și de concursul de

infracțiuni, stabilind, pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C.

pen., o pedeapsă egală cu minimul special al pedepsei prevăzută de acest text

(10 ani închisoare). Aplicând pedeapsa rezultantă, conform prevederilor art. 34

lit. b) C. pen., instanțele au sporit pedeapsa cea mai grea cu 8 luni

închisoare, stabilind, în final, în mod legal, pedeapsa principală de 10 ani și

8 luni închisoare.

Ținând seama de aceste împrejurări,

precum și de nesinceritatea inculpatului, Înalta Curte constată că recursul

declarat de inculpat este neîntemeiat, urmând a fi respins, ca nefondat, sub

ambele aspecte invocate.

În baza art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 3 februarie 2005 la 10

februarie 2006.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 220 RON, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.Z.G. împotriva deciziei penale nr. 404/ A din 12

septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 11647/P/2005.

Deduce arestarea preventivă a

inculpatului de la 3 februarie 2005 la 10 februarie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 februarie 2006.