Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2005
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6036/2005

HOTĂRÂRE
26.10.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6036/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1985 din 10 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul D.G., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74art. 76 lit. a) C. pen., la 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 26 septembrie 2002 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 2 ani . În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul D.G.

următoarele: 13 comprimate metadonă, 1,71 gr. heroină în amestec cu cofeină, 6,5 gr. heroină în amestec cu cofeină, 1,32 gr. cofeină în amestec cu heroină, 1,23 gr. heroină, lacă din faianță cu urme de heroină, cântarul electronic Kern 442-43. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat de la inculpatul D.G. sumele de 3000 Euro, 3400 dolari S.U.A. și suma de 140.930.000 lei. În baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen., s-au restituit inculpatului D.G.

metalele și pietrele prețioase, astfel: colier cu medalion din metal alb 74,73 gr.; colier din metal galben 282,58 gr.; lănțișor cu medalion din metal galben 9,94 grame; medalion din metal galben 9,94 grame; medalion din metal galben și alb, medalion din metal galben 4,47 grame, medalion din metal galben cu pietre albe 3,35 gr.; inele din metal galben cu diferite culori 109,16 grame; cercei, cercei din metal galben cu pietre 1,24 grame; broșe din metal galben 6,00 grame; lucrare dentară din metal galben 5,10 grame; cercei din metal galben 20,20 grame, brățări din metal galben 40,35 grame, bijuterii deteriorate (cercei și brățări) 86,94 grame, buletin de identitate. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La 26 februarie 2002, organele de poliție ale B.C.C.O.A., împreună cu un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au efectuat o percheziție la ap. 14, situat în Calea Ferentarilor București.

După o supraveghere atentă a zonei, s-a procedat la pătrunderea în apartament, ocazie cu care s-au identificat în interior un nr. de 5 persoane. La momentul în care membrii echipei și-au declinat identitatea, inculpatul D.G. a luat de pe biroul aflat în apropierea ferestrei, o punguță, a spart geamul ferestrei și a aruncat-o. La baza blocului se aflau alți polițiști, care înconjuraseră zona și în prezența martorului asistent, au ridicat punguța în care se aflau un pachet de țigări Viceroy ce conținea 4 țigări, o seringă hipodermică nefolosită, un plic cu sare de lămâie și o pungă din plastic de culoare verde, sigilată la capăt prin ardere, conținând o substanță pulverulentă de culoare bej. Acestea au fost ridicate în vederea cercetărilor și sigilate.

S-a procedat apoi la identificarea celorlalte persoane aflate în apartament, stabilindu-se că se numesc S.G., B.N.F., C.C.B. și T.V.L.C. Din locul în care a fost surprins și imobilizat inculpatul B.N.F., a fost ridicat un tub din plastic de culoare albă în care se aflau 7 punguțe din celofan de culoare alb-transparent, sigilate la capăt, prin ardere, conținând o substanță pulverulentă de culoare bej. Întrebat fiind de organul de urmărire penală asupra provenienței celor 7 punguțe, inculpatul B.N.F. a declarat că le-a cumpărat de la inculpatul D.G. în scopul consumului propriu de către el și prietenul său, inculpatul C.C.B., cei doi oferind în schimbul celor 7 doze, un telefon mobil marca Panasonic.

Pe biroul la care se afla inculpatul D.G., în momentul descinderii polițienești, s-a depistat un portofel în care se aflau 4 punguțe din celofan de culoare bleu, sigilate la capăt prin ardere având o substanță pulverulentă de culoare bej, 2 pungi de culoare bleu conținând aceeași substanță, o punguță din celofan de culoare bleu, conținând aceeași substanță, o punguță din celofan de culoare verde, sigilată la capăt prin ardere, conținând fragmente solide de substanță de culoare bej, o punguță de celofan de culoare albă conținând aceeași substanță pulverulentă de culoare bej. În dormitorul apartamentului, pe pat, a fost găsit un cântar electronic marca Kern 442-43, cu gramaj, 0,1-300 gr., un telefon Ericson și cartela.

S-a percheziționat și autoturismul Mercedes, aparținând inculpatului D.G., găsindu-se suma de 5.500.000 lei și 2 certificate de trezorerie în valoare de 50.000.000 lei, pe numele N.G., despre care inculpatul a relatat că îi aparțin. Și la locuința inculpatului D.G. din str. Sebastian s-a efectuat o percheziție unde s-au depistat, în șifonier, un tub de plastic, conținând 25 comprimate inscripționate S.N., un tub de medicamente, conținând mai multe fragmente de comprimate de culoare albă, suma de 132.300.000 lei, suma de 3000 dolari S.U.A. și 3000 Euro, ce au fost ridicate și sigilate. Totodată, s-au mai găsit și ridicat 62 piese din aur, în greutate de 867,60 grame. În același dormitor, a fost găsit un pistol cu aer comprimat marca Walther, calibru 4,5 mm.

Cele 62 piese din aur ridicate în urma percheziției au fost depuse, pe bază de inventar la B.N.R., sucursala București – S.T.C., certificatele de trezorerie, pistolul marca Walther, o brățară din metal galben cu alb, autoturismul Mercedes 230 de culoare roșie, telefonul Nokia 8850, un portofel piele și documentele auto fiind restituite pe bază de dovadă soției inculpatului D.G. – D.S. Sumele de bani (în valută) au fost depuse la B.N.R. – S.T.C., iar cele în moneda națională, la C.E.C. – Agenția Victoria, cu recipisă de consemnare. Împotriva sus-menționatei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații D.G., B.N.F. și C.C.B.

Prin decizia penală nr. 157/ A din 4 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat, în parte sentința penală nr. 1085 din 10 noiembrie 2003 și rejudecând în fond: A înlăturat aplicarea art. 74art. 76 C. pen., pentru inculpatul D.G. și a majorat pedeapsa de la 4 ani la 12 ani închisoare. A dedus prevenția de la 26 septembrie 2002 la 4 martie 2004 și a menținut starea de arest a inculpatului. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații D.G. și C.C.B., obligându-i la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul B.N.F., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recurs inculpații D.G. și C.C.B. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 591 din 26 ianuarie 2005, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.G. și C.C.B. A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.G. durata reținerii și arestării preventive de la 26 septembrie 2002 la 26 ianuarie 2005. A obligat recurenții-inculpați la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, condamnatul D.G. a formulat contestație în anulare în temeiul art. 386 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. Contestația în anulare formulată, este inadmisibilă în principiu, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc.

pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) – c) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 zile, de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere. Examinând actele și lucrările dosarului se constată că termenul de 10 zile calculat de la începerea executării pedepsei privind pe condamnatul D.G., a fost depășit, motiv pentru care contestația în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă, în principiu, obligându-l pe contestator să plătească suma de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatorul D.G. împotriva deciziei penale nr. 591 din 26 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Obligă contestatorul să plătească suma de 60 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 591/2005
(1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul D.G. următoarele: 13 comprimate metadonă, 1,71 grame heroină în amestec cu cofeină; 6,5 grame heroină în amestec cu cofeină; 1,32 grame cofeină în amestec cu heroină; 1,23 grame hero
ÎCCJ 2004-08-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4096/2004
C. pen., a condamnat pe același inculpat la 4 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b)
ÎCCJ 2003-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2886/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 873 din 24 septembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul S.C.A. la: - 4 luni înch
ÎCCJ 2005-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1238/2005
culoare bej, primind în schimb de la acesta suma de 2.500.000 lei. Prins și imobilizat, inculpatul a fost identificat și percheziționat în prezența martorului B.Șt., găsindu-se asupra sa suma de 3.900.000 lei ce cuprindea și bancnotele inse
ÎCCJ 2004-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 958/2004
e în țiplă, un număr de 21 pungulițe care conțineau, conform raportului de constatare tehnico-științifică, 1,28 gr. cofeină și heroină. Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul M.G.D. care a solicitat schimbarea încadrării jurid
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă