ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 320/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 320/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului I.M.Ș.t. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de ar.257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. În termen legal, inculpatul I.M.Șt. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și judecarea sa în libertate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu se mai impune menținerea ei.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Ca atare, încheierea pronunțată la 9 ianuarie 2006 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M.Șt. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 35546/II/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.