ÎCCJ, Decizia nr. 189/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 26 ianuarie 2006, fixat

pentru judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța și inculpatul V.T. împotriva deciziei penale nr. 23/P din 21 ianuarie

2005 a Curții de Apel Constanța, apărătorul ales al inculpatului a solicitat un

termen pentru pregătirea apărării, arătând că a fost angajat numai în data de

25 ianuarie 2006.

Pentru a da posibilitatea

apărătorului ales al inculpatului să pregătească apărarea, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, a amânat judecata

cauzei la data de 23 februarie 2006.

Prin încheierea pronunțată în

aceeași zi, instanța de recurs a dispus și menținerea delegației apărătorului

desemnat din oficiu pentru a-l asista pe inculpat.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul V.T. a declarat recurs.

Recurentul a susținut că încheierea

atacată a fost pronunțată cu neobservarea dispozițiilor art. 172 alin. (5) C.

proc. pen.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar, posibilitatea provocării

unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși

legea fundamentală.

Din economia textului menționat

rezultă, însă, că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare,

anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate

de lege.

Legea procesuală penală, prin norme

imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care

să corespundă legii și adevărului și care, totodată, să evite provocarea

oricărei vătămări materiale sau morale, părților din proces.

Or, prin art. 385

1

alin.

(1) C. proc. pen., au fost determinate precis și limitativ, hotărârile ce pot

fi atacate cu recurs, între care încheierile pronunțate în etapa procesuală a

recursului nu se regăsesc.

Prin urmare, în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile, ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru exercitarea

oricărei căi de atac, cu referire la existența unei hotărâri, determinate ca

atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judecătoresc pe această

cale.

Se constată, așadar, că excepția de

inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată, completul de 9

judecători fiind sesizat cu o cale de atac, în condiții neprevăzute de legea

procesual-penală.

Or, recunoașterea unei căi de atac,

în condiții neprevăzute de legea procesual-penală, constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca fiind

inadmisibilă în ordinea de drept care, garantând protecția imparțială a

drepturilor procesuale, a garantat finalitatea actului de justiție, în sensul

arătat, prin reglementarea unor norme egal aplicabile persoanelor aflate în

situații identice.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul V.T.,

ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

Așadar, prin textul menționat a fost

stabilită regula generală potrivit căreia încheierile pronunțate în primă

instanță, ca și cele ale instanței de apel, sunt supuse recursului odată cu

fondul.

Pentru ca încheierile să poată fi

atacate cu recurs, separat, înaintea pronunțării în fond sau apel, după caz,

trebuie ca acestea să se încadreze în excepția prevăzută de textul menționat,

adică să fie prevăzute expres de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul

V.T.

împotriva încheierii de ședință din 26 ianuarie 2006,

pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr.

8111/1/2005 (nr. în format vechi:1931/2005).

Obligă recurentul menționat, să plătească statului, suma de 260

lei (2.600.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 mai 2006.