ÎCCJ, Decizia nr. 189/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 ianuarie 2006, fixat pentru judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul V.T. împotriva deciziei penale nr. 23/P din 21 ianuarie 2005 a Curții de Apel Constanța, apărătorul ales al inculpatului a solicitat un termen pentru pregătirea apărării, arătând că a fost angajat numai în data de 25 ianuarie 2006. Pentru a da posibilitatea apărătorului ales al inculpatului să pregătească apărarea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, a amânat judecata cauzei la data de 23 februarie 2006. Prin încheierea pronunțată în aceeași zi, instanța de recurs a dispus și menținerea delegației apărătorului desemnat din oficiu pentru a-l asista pe inculpat.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul V.T. a declarat recurs. Recurentul a susținut că încheierea atacată a fost pronunțată cu neobservarea dispozițiilor art. 172 alin. (5) C. proc. pen. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală. Din economia textului menționat rezultă, însă, că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care, totodată, să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale, părților din proces. Or, prin art. 385 1 alin. (1) C. proc. pen., au fost determinate precis și limitativ, hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, între care încheierile pronunțate în etapa procesuală a recursului nu se regăsesc. Prin urmare, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile, ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru exercitarea oricărei căi de atac, cu referire la existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judecătoresc pe această cale.

Se constată, așadar, că excepția de inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată, completul de 9 judecători fiind sesizat cu o cale de atac, în condiții neprevăzute de legea procesual-penală. Or, recunoașterea unei căi de atac, în condiții neprevăzute de legea procesual-penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca fiind inadmisibilă în ordinea de drept care, garantând protecția imparțială a drepturilor procesuale, a garantat finalitatea actului de justiție, în sensul arătat, prin reglementarea unor norme egal aplicabile persoanelor aflate în situații identice. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul V.T., ca inadmisibil. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului. Așadar, prin textul menționat a fost stabilită regula generală potrivit căreia încheierile pronunțate în primă instanță, ca și cele ale instanței de apel, sunt supuse recursului odată cu fondul. Pentru ca încheierile să poată fi atacate cu recurs, separat, înaintea pronunțării în fond sau apel, după caz, trebuie ca acestea să se încadreze în excepția prevăzută de textul menționat, adică să fie prevăzute expres de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul V.T. împotriva încheierii de ședință din 26 ianuarie 2006, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 8111/1/2005 (nr. în format vechi:1931/2005). Obligă recurentul menționat, să plătească statului, suma de 260 lei (2.600.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2006.