ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5117/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu de la 18 iunie 2004 de Judecătoria sectorului 3 București, a fost respinsă cererea formulată de C.E.B. din cadrul SC B.C.R. SA prin executor P.L., pentru încuviințarea executării silite prin poprire a contractului de cesiune de creanță și a contractului de credit bancar la cererea creditoarei SC B.C.R. SA, agenția Novaci, împotriva debitorului cedat SC G. SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea Județul Vâlcea și a terțului poprit SC B.C.I.Ț. SA, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 56 alin. (2) din Legea bancară nr. 58 din 5 martie 1998, contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii.

Față de aceste dispoziții, contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, au putere de titluri executorii, însă prin aplicarea principiului relativității, acestea obligă numai pe cei care au semnat contractele de credit sau de instituire a garanțiilor reale sau personale. Apare evident că în contractul principal, respectiv contractul de credit bancar, nu poate fi invocat ca titlu executoriu decât împotriva debitoarei SC M.C.P. SRL, iar nu împotriva debitorului cedat SC G. SRL, deoarece acestea nici nu a primit creditul nici nu s-a obligat a-l restitui. În consecință, cum nici contractul de credit, nici contractul de cesiune de creanță nu reprezintă titluri executorii care să poată fi invocate împotriva debitorului cedat, cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 285 din 7 aprilie 2005 a admis apelul declarat de apelanta SC B.C.R. SA, agenția Novaci, împotriva încheierii din Camera de consiliu pronunțată la 18 iunie 2004 în dosarul nr. 3094/2004 de Judecătoria sectorului 3 București, a schimbat în tot încheierea apelată în sensul că a admis cererea creditoarei și a încuviințat executarea silită prin poprire asupra conturilor debitoarei SC G. SRL deschise la terțul poprit SC B.C.I.Ț. SA până la concurența sumei de 6.629.444.444 lei, plus dobânzile datorate până la data plății, suma urmând a fi reactualizată conform art. 371 2 C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, cu majoritate legală, a decis ca, în principal, fiind în discuție o cesiune de garanție cu scop de garantare, iar nu de o garanție reală mobiliară asupra unui drept de creanță, în mod corect apelanta creditoare, în calitatea de cesionară, a invocat dreptul ei direct împotriva intimatei în calitatea de debitor cedat. De asemenea nu se poate reține ideea de încălcare a principiului realității efectelor actului juridic, din moment ce, prin însăși natura ei legală, cesiunea de creanță este bilaterală la momentul constituirii (se încheie între cedent și cesionar), dar triunghiulară prin efecte, în sensul că presupune și atragerea debitorului cedat în raporturi juridice cu cesionarul, prin mecanismul notificării.

Debitorul cedat nu poate susține că banca creditoare nu ar avea titlu executoriu împotriva lui, pe motivul că nici cedentul nu avea un asemenea titlu, în condițiile în care, în speță, contractul de vânzare – cumpărare de carburanți nu este titlu executoriu. Principiul potrivit căruia nimeni nu poate dispune de mai mult decât are nu este aplicabil, deoarece caracterul de titlu executoriu îl conferă numai legea, independent de voința părților, iar legea recunoaște că cesiunea de creanță cu scop de garantare are caracter executoriu. În dezacord cu opinia majoritară, prin opinia separată s-a reținut că executarea silită poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu, iar dreptul de creanță dobândit de către apelantă nu are un asemenea caracter, fiind necesar să se obțină mai întâi un titlu executoriu împotriva intimatei.

Împotriva deciziei comerciale nr. 285 din 7 aprilie 2005, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs debitoarea SC G. SRL Arad, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că a fost încălcat principiul de drept că nimeni nu poate transmite mai mult decât are, recurenta invocă lipsa calității procesuale pasive, deoarece nu este debitoare a SC M.C.P. SRL, nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă față de SC G. SRL, fiind precizat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Este de necontestat că prin contractul de cesiune din 11 decembrie 2002 SC M.C.P.

SRL cu sediul social în Novaci Județul Gorj, în calitatea de cedent și SC B.C.R. SA sucursala Novaci, în calitatea de cesionar, a intervenit un contract de cesiune pentru garantarea creditului în sumă de 5.000.000.000 lei acordat de bancă împrumutatului cedent SC M.C.P. SRL în baza contractului de credit, precum și a dobânzilor aferente, acesta din urmă cesionând băncii creanțele sale în sumă de 9.000.000.000 lei, ce le are de primit de la debitorul său SC G. SRL, cu sediul social în Arad. De asemenea SC M.C.P. SRL Novaci a notificat SC G. SRL Arad că între ea și SC B.C.R. SA, sucursala Novaci, a intervenit contractul de cesiune prin care a cesionat în favoarea cesionarului SC B.C.R. SA creanțele în sumă de 9.000.000.000 lei în baza contractului de vânzare – cumpărare.

Astfel au fost satisfăcute cerințele impuse de dispozițiile art. 1392 C. civ., care prevede că cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea. Amplu argumentat și bine motivat, instanța de apel a apreciat că legea deși nu cere consimțământul debitorului cedat în cazul constituirii cesiunii de creanță cu scop de garantare, este suficientă notificarea ulterioară a lui, iar prin efectul notificării, debitorul cedat, deși nu este parte în contractul de cesiune, suportă efectele cesiunii și devine debitor direct al cesionarului, în limitele necesare satisfacerii creanței pe care cesionarul o are împotriva cedentului. Astfel apar nejustificate criticile referitoare la lipsa calității procesuale pasive a recurentei precum și a încălcării principiului de drept, conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât are.

Rațiunile juridice expuse determină ca toate criticile formulate de debitoarea SC G. SRL cu sediul în Arad să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 285 din 7 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de debitoarea SC G. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 285 din 7 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2005.