ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5185/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 350 din 27

februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis cererea formulată de SC L.G. SRL Iași,

împotriva pârâtului D.M. și s-a dispus obligarea acestuia din urmă la plata

către debitoarea SC D.M.P. SRL, societate în faliment a pasivului societății în

valoare de 192.717.950 lei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel criticând-o ca fiind nelegală și a solicitat admiterea și

modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii nefiind întrunite, în

opinia sa, niciuna din situațiile expres prevăzute de art. 124 din Legea nr. 64/1995,

republicată pentru a fi atrasă răspunderea administratorului social.

Prin decizia civilă nr. 137 din 8

iulie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că față de situația de fapt, corect reținută de

instanța de fond, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 124 lit.

d) din Legea nr. 64/1995, potrivit cărora, tribunalul poate dispune ca o parte

din pasivul societății să fie suportat de către membrii organelor de conducere

dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente

contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Totodată, au fost înlăturate

celelalte apărări privind condițiile în care se poate formula o astfel de

cerere și împrejurarea că în contul creanței reținute s-a efectuat o plată prin

vânzarea unui imobil ipotecat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea este nelegală și netemeinică

deoarece, acțiunea a fost pornită de lichidatorul judiciar deși calitate

procesuală activă avea doar judecătorul sindic sau oricare dintre creditori,

camera de comerț sau tribunalul se putea sesiza din oficiu conform art. 126 din

lege cauza fiind judecată, de altfel, de același judecător care are și

calitatea de judecător sindic, nu sunt întrunite condițiile răspunderii

reglementată de art. 124 din lege și nu s-a ținut cont de soluția legală care

poate fi pronunțată, nefiind posibil să răspundă pentru tot pasivul, cu atât

mai mult cu cât pentru aceeași creanță creditorul mai avea un titlu executoriu.

Recursul este fondat.

Potrivit încheierii din 15 decembrie

2003, judecătorul sindic A.M., desemnat să administreze procedura prevăzută de

Legea nr. 64/1995 R, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 131/F/2002 al

Tribunalului Suceava privind pe debitoarea SC D.M.P. SRL a dispus suspendarea

procedurii falimentului și a sesizat tribunalul în vederea soluționării cererii

formulate de către lichidatorul judiciar, pentru antrenarea răspunderii

administratorului social al debitoarei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava sub nr. 277/2004 dar sentința nr. 350 din 27 februarie

2004 a fost pronunțată tot de către judecătorul sindic, situație care nu

contravine legii care era la momentul pronunțării, de la intrarea în vigoare a

Legii nr. 99/1999 antrenarea răspunderii făcându-se de către tribunal prin

judecătorul sindic, la sesizarea persoanelor abilitate sau din oficiu, și cum

atribuțiile judecătorului sindic din vechea lege au fost preluate de

administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, după caz, în temeiul art. 18

lit. j) și art. 23 lit. k), trebuie interpretat că acesta are calitate

procesuală activă într-o astfel de cerere.

În schimb, fiind o hotărâre

pronunțată de judecătorul sindic, potrivit art. 7 din Legea nr. 64/1995 R,

calea de atac este recursul și nu apelul, astfel că, din oficiu, Înalta Curte

aplicând dispozițiile art. 306 C. proc. civ., a pus în discuție ca motiv de

ordine publică legalitatea căii de atac, instanța pronunțându-se în apel, în

compunere de 2 judecători cu încălcarea dispozițiilor legii speciale, care

derogă de la dreptul comun în materia căilor de atac.

Admițând recursul pe acest motiv, se

impune a se face aplicațiunea dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.,

casarea hotărârii și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea

cauzei în recurs, ocazie cu care se vor avea în vedere și criticile invocate pe

fond de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

D.M., împotriva deciziei nr. 137 din 08 iulie 2004 a Curții de Apel Suceava,

casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecata

căii de atac ca fiind recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 2 noiembrie 2005.