ÎCCJ, Decizia nr. 24/2006

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 288 din 15

decembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 4102/2004, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petentul B.I. împotriva rezoluției nr. 156/P/2004 din 22 aprilie 2004, a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că petentul nu a urmat procedura urmată de art. 275-278 C. proc.

pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători, prin decizia nr. 155 din 6 iunie 2005, pronunțată în

dosarul nr. 85/2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent

împotriva hotărârii primei instanțe.

În motivarea acestei decizii,

instanța de control judiciar a reținut că este supusă controlului judecătoresc,

în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., soluția de netrimitere în

judecată confirmată de procurorul ierarhic superior.

Petentul nu a formulat plângere, la

procurorul ierarhic superior, împotriva rezoluției primare de neîncepere a

urmăririi penale.

Ca atare, prima instanță a reținut

corect finele de neprimire a plângerii, constând în neparcurgerea de către

petent, a procedurii prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen.

Cererea privind revizuirea deciziei

nr. 155 din 6 iunie 2005 a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 251

din 10 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 182/2005, al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

S-a reținut că cererea de revizuire

a fost formulată, fără a justifica existența nici unuia dintre cazurile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen. În fine, cu privire la procedura de

soluționare a cererii de revizuire, s-a reținut că petentul nu a respectat

dispozițiile art. 397 alin. (1) din același cod.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

petentul B.I. a formulat contestație în anulare, fără a invoca nici unul din

cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen.

Acesta a susținut că decizia atacată

pe această cale este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive.

„1. Favorizarea învinuiților din

acțiunea principală.

nr. 303/2004 - Statutul magistraților + Codul deontologic - a completului care

a emis sentința supusă acestei căi extraordinare de atac.

justiție, garantat de art. 24 al Constituției României.

Contestația în anulare este

inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar, posibilitatea provocării

unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși

legea fundamentală.

Din economia textului menționat

rezultă, însă, că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare,

anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate

de lege.

Legea procesual-penală, prin norme

imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care

să corespundă legii și adevărului și care, totodată, să evite provocarea

oricărei vătămări materiale sau morale, părților din proces.

Revine, așadar, părții interesate,

obligația de a exercita căile de atac în condițiile determinate de lege.

În cauză, petentul menționat a

formulat contestație în anulare.

Din dispozițiile art. 386 C. proc.

pen., rezultă, cu referire la exercitarea acestei căi extraordinare de atac, o

dublă limitare a câmpului de aplicare. Aceste limitări privesc predeterminarea

hotărârilor supuse contestației în anulare și cazurile pentru care se poate

apela la acest remediu procesual.

Prin urmare, nu este admisă

exercitarea acestei căi de atac în alte situații și condiții, decât cele expres

și limitativ prevăzute de legea procesual-penală.

Or, criticile formulate de

contestator nu se încadrează în cazurile limitativ și expres prevăzute de legea

procesual-penală.

Prin urmare, se constată

neîndeplinirea condiției, prevăzută în art. 391 C. proc. pen., pentru

exercitarea contestației în anulare, respectiv cea care impune ca „motivul pe

care se sprijină contestația, este dintre cele prevăzute în art. 386”.

Ca atare, excepția pusă în discuție din oficiu se constată a

fi întemeiată și sub acest aspect.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare

a admiterii excepției, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de

B.I., ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., contestatorul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de petentul B.I.

împotriva deciziei nr. 251 din 10 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 182/2005, ca

inadmisibilă.

Obligă contestatorul menționat să

plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.