Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2006
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 24/2006

HOTĂRÂRE
23.01.2006
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 24/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 288 din 15 decembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 4102/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.I. împotriva rezoluției nr. 156/P/2004 din 22 aprilie 2004, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petentul nu a urmat procedura urmată de art. 275-278 C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin decizia nr. 155 din 6 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 85/2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanțe.

În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., soluția de netrimitere în judecată confirmată de procurorul ierarhic superior. Petentul nu a formulat plângere, la procurorul ierarhic superior, împotriva rezoluției primare de neîncepere a urmăririi penale. Ca atare, prima instanță a reținut corect finele de neprimire a plângerii, constând în neparcurgerea de către petent, a procedurii prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen. Cererea privind revizuirea deciziei nr. 155 din 6 iunie 2005 a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 251 din 10 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 182/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

S-a reținut că cererea de revizuire a fost formulată, fără a justifica existența nici unuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. În fine, cu privire la procedura de soluționare a cererii de revizuire, s-a reținut că petentul nu a respectat dispozițiile art. 397 alin. (1) din același cod. Împotriva acestei din urmă hotărâri, petentul B.I. a formulat contestație în anulare, fără a invoca nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen. Acesta a susținut că decizia atacată pe această cale este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive. „1. Favorizarea învinuiților din acțiunea principală. 2. Nerespectarea art. 32 din Legea nr. 303/2004 - Statutul magistraților + Codul deontologic - a completului care a emis sentința supusă acestei căi extraordinare de atac.

3. Îngrădirea dreptului liber la justiție, garantat de art. 24 al Constituției României. 4. e.t.c.”. Contestația în anulare este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală. Din economia textului menționat rezultă, însă, că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual-penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care, totodată, să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale, părților din proces. Revine, așadar, părții interesate, obligația de a exercita căile de atac în condițiile determinate de lege. În cauză, petentul menționat a formulat contestație în anulare. Din dispozițiile art. 386 C. proc. pen., rezultă, cu referire la exercitarea acestei căi extraordinare de atac, o dublă limitare a câmpului de aplicare. Aceste limitări privesc predeterminarea hotărârilor supuse contestației în anulare și cazurile pentru care se poate apela la acest remediu procesual.

Prin urmare, nu este admisă exercitarea acestei căi de atac în alte situații și condiții, decât cele expres și limitativ prevăzute de legea procesual-penală. Or, criticile formulate de contestator nu se încadrează în cazurile limitativ și expres prevăzute de legea procesual-penală. Prin urmare, se constată neîndeplinirea condiției, prevăzută în art. 391 C. proc. pen., pentru exercitarea contestației în anulare, respectiv cea care impune ca „motivul pe care se sprijină contestația, este dintre cele prevăzute în art. 386”. Ca atare, excepția pusă în discuție din oficiu se constată a fi întemeiată și sub acest aspect. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de B.I., ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de petentul B.I. împotriva deciziei nr. 251 din 10 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 182/2005, ca inadmisibilă. Obligă contestatorul menționat să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-06
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 155/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 156/P/2004 din 22 aprilie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a disp
ÎCCJ 2006-02-13
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 61/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 405 din 8 iulie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins plângerea formulată de petentul A.I. împotriva procurorulu
ÎCCJ 2005-11-07
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 278/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 254 din 1 aprilie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, plângerea petentului D.C. împotriva rezol
ÎCCJ 2005-11-07
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 285/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 401 din 7 iulie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. Pen
ÎCCJ 2006-03-06
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 94/2006
necesar să se dovedească faptul că aceștia au acționat cu intenția de a-l prejudicia pe petent și, constatând că această împrejurare nu este probată în cauză, a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale, procurorul a dat o rezoluție leg
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă