ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3254/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de

instanță, înregistrată la data de 27 iulie 2003 la Tribunalul Neamț, reclamanta

A.P.A.P.S., actualmente A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtei SC T. SA Roman

la plata sumei de 1.496.984.000 lei reprezentând fonduri de restructurare puse

la dispoziția societății în baza convenției nr. 598/1995 modificată prin actul

adițional din 30 iulie 1998 și convenției nr. 220/1996 modificată prin actul

adițional încheiat la 30 iulie 1998, fonduri neachitate la termenele scadente

convenite.

Prin sentința civilă nr. 650/ E din

27 aprilie 2004, Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios

administrativ, respinge excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă,

admite excepția prescripției extinctive invocată de aceeași pârâtă și în

consecință admite în parte acțiunea introductivă și obligă pârâta să-i

plătească reclamantei suma de 254.000.000 lei debit scadent la 31 decembrie

2000 și 272.059.400 lei reprezentând dobânzi legale, precum și suma de

21.590.000 lei penalități de întârziere.

Prin aceeași sentință tribunalul

respinge, ca prescrisă, cererea reclamantei privind sumele scadente la 31

decembrie 1998 și 31 decembrie 1999 și penalitățile de întârziere aferente

acestor sume, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în considerentele sentinței că în baza celor două convenții

reclamanta a pus la dispoziția pârâtei suma de 590.000.000 lei destinată

efectuării de investiții necesare modernizării bazei materiale a societății,

sumă ce urma să fie recuperată din dividendele suplimentare realizate de pârâtă

în perioada 1996 – 2000, conform unui grafic stabilit de părți. Mai reține

instanța că ulterior, respectiv la 30 iulie 1998, părțile au încheiat acte

adiționale la cele două convenții potrivit cărora pârâta se obliga să

ramburseze suma acordată de reclamantă în trei rate în perioada 31 decembrie

1998 – 31 decembrie 2000, renunțând tacit să prevadă sursa de finanțare din

dividende, concluzie în raport de care excepția prematurității acțiunii

invocată de pârâtă a fost respinsă.

Referitor la excepția prescripției

extinctive admisă, instanța constată că în raport de scadențele convenite de

părți prin cele două acte adiționale, la data de 1 ianuarie 1999 a început să

curgă termenul de prescripție extinctivă pentru sumele de 53.000.000 lei și

respectiv 30.000.000 lei, iar la data de 1 ianuarie 2000 începe să curgă

termenul de prescripție pentru sumele de 127.000.000 lei și respectiv

126.000.000 lei, termene care la data introducerii acțiunii reclamantei, 25

iulie 2003 se împlinise deja, astfel că pentru aceste sume acțiunea a fost

respinsă ca prescrisă.

Totodată instanța constată că în

perioada 1 ianuarie 1999 și până la data pronunțării sentinței, reclamanta nu a

făcut nici un act întrerupător de prescripție, iar afirmațiile făcute de pârâtă

cu ocazia corespondenței purtate cu reclamanta nu poate avea semnificația

recunoașterii în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, ca act întrerupător

de executare.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apel ambele părți invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Reclamanta a criticat sentința sub

aspectul prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru sumele

scadente la 31 decembrie 1998 și 31 decembrie 1999, susținând că termenul de

prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea debitului de către

pârâtă.

Pârâta a invocat ca motiv de

nelegalitate și netemeinicie prematuritatea acțiunii susținând că dreptul

reclamantei la acțiune s-a născut în raport de cele convenite de părți în art.

2 lit. c) din cele două convenții care stipulau rambursarea sumelor ce i-au

fost puse la dispoziție din dividendele suplimentare aferente perioadei 1996 –

2000.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 214 pronunțată la 21

octombrie 2004, respinge ambele apeluri ca nefondate, constatând legală și

temeinică soluția primei instanțe atât sub aspectul aplicării prescripției

extinctive cât și în ce privește caracterul actual al dreptului reclamantei la

acțiune.

În contra acestei decizii, reclamanta

A.V.A.S. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând modificarea deciziei,

admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței fondului în sensul

admiterii în totalitate a acțiunii introductive de instanță.

Invocând ca motive de nelegalitate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține în argumentarea

criticilor următoarele:

- prin actele adiționale încheiate

la data de 30 iulie 1998, s-a stabilit un nou grafic de rambursare a fondurilor

de restructurare aferente, în perioada 31 decembrie 1998 – 31 decembrie 2000,

iar pârâta – intimată nu a respectat termenele de rambursare stabilite

solicitând acordarea de noi termene de plată; prin adresa nr. 265 din 20

noiembrie 2001, pârâta solicită rambursarea sumei de 590.000.000 lei în 24 de

rate egale, începând cu luna iunie 2003, ceea ce echivalează cu o recunoaștere

atât a creditului nerambursat cât și a neexecutării obligației de restituire

cuvenită contractual;

- recunoașterea pârâtei impunea

aplicarea art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, cu consecința

constatării introducerii acțiunii înlăuntrul termenului general de prescripție

de trei ani.

Recursul este fondat pentru motivul

de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu

încălcarea s-au aplicarea greșită a legii.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a)

din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, recunoașterea

dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge

prescripția, constituie cauză de întrerupere a cursului prescripției.

În speță, instanțele aplicând

dispozițiile privitoare la prescripția dreptului material la acțiune nu au

acordat semnificația juridică cuvenită recunoașterii debitului recunoaștere

făcută în mod neîndoielnic de către pârâta intimată la data de 20 noiembrie

2001, ca act întrerupător al cursului prescripției, pronunțând sub acest aspect

o hotărâre lipsită de temei legal.

Astfel, prin adresa nr. 265 din 20

noiembrie 2001, pârâta intimată, recunoscând debitul de 590.000.000 lei

reprezentând fonduri de restructurare nerestituite solicită o modificare a

termenelor de plată convenite inițial.

Prin urmare, la data de 20 noiembrie

2001, a operat o întrerupere a cursului prescripției, începând să curgă un nou

termen de prescripție, de trei ani, care la data introducerii acțiunii de către

reclamantă, 22 iulie 2003 nu era împlinit.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul, va casa

decizia atacată și va trimite cauza la aceeași instanță, respectiv Curtea de

apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pentru

rejudecare, în ce privește sumele scadente la 31 decembrie 1998 și 31 decembrie

1999 și penalitățile aferente, sume în legătură cu care termenul de prescripție

nu s-a împlinit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

A.V.A.S București împotriva deciziei civile nr. 214 din 21 octombrie 2004 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează

decizia atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2005.