ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3254/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, înregistrată la data de 27 iulie 2003 la Tribunalul Neamț, reclamanta A.P.A.P.S., actualmente A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtei SC T. SA Roman la plata sumei de 1.496.984.000 lei reprezentând fonduri de restructurare puse la dispoziția societății în baza convenției nr. 598/1995 modificată prin actul adițional din 30 iulie 1998 și convenției nr. 220/1996 modificată prin actul adițional încheiat la 30 iulie 1998, fonduri neachitate la termenele scadente convenite.

Prin sentința civilă nr. 650/ E din 27 aprilie 2004, Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, respinge excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă, admite excepția prescripției extinctive invocată de aceeași pârâtă și în consecință admite în parte acțiunea introductivă și obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 254.000.000 lei debit scadent la 31 decembrie 2000 și 272.059.400 lei reprezentând dobânzi legale, precum și suma de 21.590.000 lei penalități de întârziere. Prin aceeași sentință tribunalul respinge, ca prescrisă, cererea reclamantei privind sumele scadente la 31 decembrie 1998 și 31 decembrie 1999 și penalitățile de întârziere aferente acestor sume, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în considerentele sentinței că în baza celor două convenții reclamanta a pus la dispoziția pârâtei suma de 590.000.000 lei destinată efectuării de investiții necesare modernizării bazei materiale a societății, sumă ce urma să fie recuperată din dividendele suplimentare realizate de pârâtă în perioada 1996 – 2000, conform unui grafic stabilit de părți. Mai reține instanța că ulterior, respectiv la 30 iulie 1998, părțile au încheiat acte adiționale la cele două convenții potrivit cărora pârâta se obliga să ramburseze suma acordată de reclamantă în trei rate în perioada 31 decembrie 1998 – 31 decembrie 2000, renunțând tacit să prevadă sursa de finanțare din dividende, concluzie în raport de care excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă a fost respinsă.

Referitor la excepția prescripției extinctive admisă, instanța constată că în raport de scadențele convenite de părți prin cele două acte adiționale, la data de 1 ianuarie 1999 a început să curgă termenul de prescripție extinctivă pentru sumele de 53.000.000 lei și respectiv 30.000.000 lei, iar la data de 1 ianuarie 2000 începe să curgă termenul de prescripție pentru sumele de 127.000.000 lei și respectiv 126.000.000 lei, termene care la data introducerii acțiunii reclamantei, 25 iulie 2003 se împlinise deja, astfel că pentru aceste sume acțiunea a fost respinsă ca prescrisă. Totodată instanța constată că în perioada 1 ianuarie 1999 și până la data pronunțării sentinței, reclamanta nu a făcut nici un act întrerupător de prescripție, iar afirmațiile făcute de pârâtă cu ocazia corespondenței purtate cu reclamanta nu poate avea semnificația recunoașterii în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, ca act întrerupător de executare.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel ambele părți invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Reclamanta a criticat sentința sub aspectul prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru sumele scadente la 31 decembrie 1998 și 31 decembrie 1999, susținând că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea debitului de către pârâtă.

Pârâta a invocat ca motiv de nelegalitate și netemeinicie prematuritatea acțiunii susținând că dreptul reclamantei la acțiune s-a născut în raport de cele convenite de părți în art. 2 lit. c) din cele două convenții care stipulau rambursarea sumelor ce i-au fost puse la dispoziție din dividendele suplimentare aferente perioadei 1996 – 2000. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 214 pronunțată la 21 octombrie 2004, respinge ambele apeluri ca nefondate, constatând legală și temeinică soluția primei instanțe atât sub aspectul aplicării prescripției extinctive cât și în ce privește caracterul actual al dreptului reclamantei la acțiune. În contra acestei decizii, reclamanta A.V.A.S.

a declarat, în termen legal, recurs, solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței fondului în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive de instanță. Invocând ca motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta susține în argumentarea criticilor următoarele: - prin actele adiționale încheiate la data de 30 iulie 1998, s-a stabilit un nou grafic de rambursare a fondurilor de restructurare aferente, în perioada 31 decembrie 1998 – 31 decembrie 2000, iar pârâta – intimată nu a respectat termenele de rambursare stabilite solicitând acordarea de noi termene de plată; prin adresa nr. 265 din 20 noiembrie 2001, pârâta solicită rambursarea sumei de 590.000.000 lei în 24 de rate egale, începând cu luna iunie 2003, ceea ce echivalează cu o recunoaștere atât a creditului nerambursat cât și a neexecutării obligației de restituire cuvenită contractual; - recunoașterea pârâtei impunea aplicarea art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, cu consecința constatării introducerii acțiunii înlăuntrul termenului general de prescripție de trei ani.

Recursul este fondat pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea s-au aplicarea greșită a legii. Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, constituie cauză de întrerupere a cursului prescripției. În speță, instanțele aplicând dispozițiile privitoare la prescripția dreptului material la acțiune nu au acordat semnificația juridică cuvenită recunoașterii debitului recunoaștere făcută în mod neîndoielnic de către pârâta intimată la data de 20 noiembrie 2001, ca act întrerupător al cursului prescripției, pronunțând sub acest aspect o hotărâre lipsită de temei legal.

Astfel, prin adresa nr. 265 din 20 noiembrie 2001, pârâta intimată, recunoscând debitul de 590.000.000 lei reprezentând fonduri de restructurare nerestituite solicită o modificare a termenelor de plată convenite inițial. Prin urmare, la data de 20 noiembrie 2001, a operat o întrerupere a cursului prescripției, începând să curgă un nou termen de prescripție, de trei ani, care la data introducerii acțiunii de către reclamantă, 22 iulie 2003 nu era împlinit. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza la aceeași instanță, respectiv Curtea de apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pentru rejudecare, în ce privește sumele scadente la 31 decembrie 1998 și 31 decembrie 1999 și penalitățile aferente, sume în legătură cu care termenul de prescripție nu s-a împlinit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S București împotriva deciziei civile nr. 214 din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.