ÎCCJ, Decizia nr. 280/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 325 din 20 mai 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul G.S. împotriva referatului din 12 martie 2004, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în dosarul nr. 5741/533/2004. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că petentul G.S. a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o plângere împotriva judecătorilor A.R., I.P. și S.M.C. de la Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Aceștia formau completul de judecată învestit cu soluționarea recursului, în dosarul nr. 1972/2002 al acestei instanțe, privind falimentul unei societăți comerciale.

Petentul a susținut că judecătorii menționați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constând în nepronunțarea cu celeritate în calea de atac exercitată de petent, amânarea nejustificată a soluționării recursului, admiterea nelegală a cererii de suspendare a judecății și greșita respingere, ca inadmisibilă, a cererii de repunere pe rol a cauzei. Prin referatul nr. 5741/533/2004 din 12 martie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a constatat că nu sunt temeiuri pentru înscrierea petiției la cauze penale, întrucât petentul se poate adresa conducerii instanței sau inspecției din cadrul Ministerului Justiției, pentru rezolvarea aspectelor sesizate, de natură administrativ-organizatorică și nu penală.

Împotriva acestui referat, petentul a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., criticile privind prejudicierea intereselor sale legitime, motivat de împrejurarea „că nu s-a analizat cu responsabilitate materialul probator”, de către organul de urmărire penală. Or, referatul atacat nu face parte dintre actele procesuale supuse controlului judecătoresc, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., așa încât plângerea urmează a fi privită ca inadmisibilă. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul G.S. a declarat recurs, criticile privind nelegalitatea acesteia, cu referire la nerespectarea dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., art. 21 din Constituția României, art. 3 C. civ., art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în cauză. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce atingere de către un funcționar public, prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor sale de serviciu. Fapta prin care s-ar produce o astfel de urmare, prezintă pericol social deosebit, în raport cu împrejurarea că este săvârșită tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligația apărării legalității în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Drept urmare, prin art. 246 C. pen., sub denumirea marginală „ abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor” , a fost incriminată „fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane”. Cu referire la cauză, întrunește elementele constitutive ale unei astfel de infracțiuni, îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, printr-o acțiune sau omisiune, de o gravitate care să releve pericolul social concret al infracțiunii, săvârșită cu intenție și care să fi produs o vătămare a intereselor legale ale petentului. În cauză însă, organul de urmărire penală nu a efectuat cercetări sub aceste aspecte și nu a dat o rezoluție.

Astfel, secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a întocmit un referat, la data de 12 martie 2004, în sensul arătat, situație comunicată petentului. Așadar, nu au fost administrate probe din care să rezulte indicii săvârșirii unei infracțiuni, plângerea formulată de petent privind controlul judecătoresc al referatului menționat, prin care, în condițiile legii, s-a constatat că nu sunt temeiuri pentru înscrierea plângerii la cauze penale și a fost comunicat petentului, modul în care aspectele sesizate, de natură administrativ-organizatorică, pot fi supuse examinării. Or, din economia dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., rezultă că este supusă controlului judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv dispoziția de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior.

Prin urmare, constatând că plângerea nu privește unul din actele procesuale prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., în mod întemeiat, prima instanță a respins plângerea, ca inadmisibilă. Ca atare, cu referire și la împrejurarea că nici în această etapă procesuală, petentul nu a produs probe din care să rezulte altă situație, decât cea reținută de către instanța de fond, hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul-petent G.S. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.S. împotriva sentinței nr. 325 din 20 mai 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3329/2004. Obligă petentul G.S. să plătească statului, suma de 100 lei (1.000.000 lei vechi) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.