ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4647/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 218/2004,

Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat de pârâții Ș.I. și M. astfel

încât, a fost menținută sentința civilă nr. 1962/2003 prin care, Judecătoria

Mangalia a contestat că între reclamantul T.I. în calitate de cumpărător și pârâții

Ș. în calitate de vânzători, a intervenit un contract de vânzare–cumpărare cu

privire la suprafața de 600 m teren situat în sat Schitu, comuna Costinești, jud.

Constanța.

Împotriva acestei decizii, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs pârâții Ș.M.

și Ș.I., criticând-o pentru următoarele considerente:

În mod greșit instanța de apel a

respins excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantului deoarece,

termenul general de 3 ani al prescripției extinctive, trebuia calculat de la

data de 1 iunie 1998. Astfel, opinia recurenților, de vreme ce antecontractul

de vânzare cumpărare a fost încheiat la data de 1 mai 1998 iar în conținutul

acestuia s-a înserat clauza potrivit căreia, perfectarea vânzării se va realiza

în termen de 30 de zile și față de data introducerii acțiunii, 3 iunie 2003,

împlinirea termenului de prescripție este evidentă. Faptul că, titlul de

proprietate al vânzătorilor a fost dobândit ulterior încheierii

antecontractului, nu prezintă relevanță deoarece, prin intrarea în posesia

terenului, cumpărătorul putea să dispună de el în orice mod, iar vânzarea a

fost posibilă încă din momentul încheierii respectivului antecontract.

O altă critică se referă la greșita

reținere a împrejurării că prețul a fost achitat integral de către cumpărători

când în realitate, suma de 14.500.000 lei nu a fost achitată, iar suma de

25.000.000 lei a fost plătită în timpul procesului, urmărindu-se în mod

deliberat, devalorizarea.

Pe cale de consecință, recurenții au

considerat că, pentru aceste motive, coroborate cu inexistența condițiilor

esențiale cerute de art. 480 C. civ. în cazul antecontractului, vânzarea nu

trebuia confirmată de către instanță și că, se impune admiterea recursului,

modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii

introduse de reclamant.

Examinând recursul pârâților prin

prisma criticilor formulate, se constată că, acestea sunt nefondate, iar

decizia Curții de Apel este legală și temeinică.

Astfel, cu privire la soluția de

respingere a excepției de prescripție a dreptului la acțiune, ambele instanțe,

de fond și de apel, au interpretat corect atât dispozițiile art. 3 din Decretul

nr. 167/1958, cât și clauzele antecontractului de vânzare–cumpărare, având în

vedere faptul că, titlul de proprietate pentru terenul vândut, a fost dobândit

la data de 10 iunie 2002, iar clauza precontractuală prevedea că, perfectarea

vânzării va avea loc în termen de 30 zile de la data când va fi posibilă

vânzarea. În mod evident, ambele părți contractante, atunci când au introdus o

astfel de clauză, au avut în vedere nevoia obținerii titlului de proprietate în

raport de care, se putea transmite dreptul de proprietate în mod valabil.

Inexistența titlului, ar fi echivalat cu inexistența dreptului de proprietate

al vânzătorilor, fapt cunoscut de aceștia de vreme ce, au înserat o astfel de

clauză.

Folosința faptică a terenului sau

dobândirea unor adeverințe de continuare a folosinței ori a proprietății, nu

puteau duce la dobândirea dreptului de proprietate și nici la încheierea prin

act autentic, a contractului de vânzare–cumpărare, așa după cum au susținut

recurenții.

De altfel, chiar prin motivele de

recurs s-a arătat că, în cazul antecontractului, nu sunt îndeplinite condițiile

cerute de art. 480 C. civ. pentru transmiterea proprietății.

Recurenții au făcut această

susținere pentru a critica faptul validării de către instanță al unui act ce nu

putea transmite proprietatea dar, trebuie constatat că, în condițiile îndeplinirii

condițiilor esențiale ale vânzării, respectiv predarea bunului și plata

prețului, tocmai prin hotărârea instanței se poate perfecta un act care prin el

însuși, nu are valoare de înscris autentic.

Pe cale de consecință, reținând că

acțiunea a fost introdusă la un an după obținerea titlului de proprietate, act

care confirma vocația de proprietar al vânzărilor și că, plata prețului s-a

făcut integral, cu achitarea diferenței chiar anterior perfectării vânzării,

deși părțile au convenit să fie achitată numai la data autentificării

contractului, instanța de apel a respins în mod corect apelul pârâților.

Această instanță a interpretat

corect atât dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cât și prevăzute de

art. 1295 C. civ.

Urmează a se reține corecta interpretare

și a dispozițiilor art. 969 C. civ. atunci când a avut în vedere înțelegerea

părților cu privire la faptul că, prețul convenit la data de 1 mai 1998 va fi

respectat indiferent de valoarea terenului la data perfectării contractului.

Pentru aceste considerente, conform

art. 312 coroborat cu art. 296 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de pârâții Ș.M. și Ș.I. împotriva deciziei nr. 218/C din 9 martie 2004

a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică astăzi, 1 iunie 2005.