ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4647/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 218/2004, Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat de pârâții Ș.I. și M. astfel încât, a fost menținută sentința civilă nr. 1962/2003 prin care, Judecătoria Mangalia a contestat că între reclamantul T.I. în calitate de cumpărător și pârâții Ș. în calitate de vânzători, a intervenit un contract de vânzare–cumpărare cu privire la suprafața de 600 m teren situat în sat Schitu, comuna Costinești, jud. Constanța. Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs pârâții Ș.M.

și Ș.I., criticând-o pentru următoarele considerente: În mod greșit instanța de apel a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantului deoarece, termenul general de 3 ani al prescripției extinctive, trebuia calculat de la data de 1 iunie 1998. Astfel, opinia recurenților, de vreme ce antecontractul de vânzare cumpărare a fost încheiat la data de 1 mai 1998 iar în conținutul acestuia s-a înserat clauza potrivit căreia, perfectarea vânzării se va realiza în termen de 30 de zile și față de data introducerii acțiunii, 3 iunie 2003, împlinirea termenului de prescripție este evidentă. Faptul că, titlul de proprietate al vânzătorilor a fost dobândit ulterior încheierii antecontractului, nu prezintă relevanță deoarece, prin intrarea în posesia terenului, cumpărătorul putea să dispună de el în orice mod, iar vânzarea a fost posibilă încă din momentul încheierii respectivului antecontract.

O altă critică se referă la greșita reținere a împrejurării că prețul a fost achitat integral de către cumpărători când în realitate, suma de 14.500.000 lei nu a fost achitată, iar suma de 25.000.000 lei a fost plătită în timpul procesului, urmărindu-se în mod deliberat, devalorizarea. Pe cale de consecință, recurenții au considerat că, pentru aceste motive, coroborate cu inexistența condițiilor esențiale cerute de art. 480 C. civ. în cazul antecontractului, vânzarea nu trebuia confirmată de către instanță și că, se impune admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii introduse de reclamant. Examinând recursul pârâților prin prisma criticilor formulate, se constată că, acestea sunt nefondate, iar decizia Curții de Apel este legală și temeinică.

Astfel, cu privire la soluția de respingere a excepției de prescripție a dreptului la acțiune, ambele instanțe, de fond și de apel, au interpretat corect atât dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cât și clauzele antecontractului de vânzare–cumpărare, având în vedere faptul că, titlul de proprietate pentru terenul vândut, a fost dobândit la data de 10 iunie 2002, iar clauza precontractuală prevedea că, perfectarea vânzării va avea loc în termen de 30 zile de la data când va fi posibilă vânzarea. În mod evident, ambele părți contractante, atunci când au introdus o astfel de clauză, au avut în vedere nevoia obținerii titlului de proprietate în raport de care, se putea transmite dreptul de proprietate în mod valabil.

Inexistența titlului, ar fi echivalat cu inexistența dreptului de proprietate al vânzătorilor, fapt cunoscut de aceștia de vreme ce, au înserat o astfel de clauză. Folosința faptică a terenului sau dobândirea unor adeverințe de continuare a folosinței ori a proprietății, nu puteau duce la dobândirea dreptului de proprietate și nici la încheierea prin act autentic, a contractului de vânzare–cumpărare, așa după cum au susținut recurenții. De altfel, chiar prin motivele de recurs s-a arătat că, în cazul antecontractului, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 480 C. civ. pentru transmiterea proprietății.

Recurenții au făcut această susținere pentru a critica faptul validării de către instanță al unui act ce nu putea transmite proprietatea dar, trebuie constatat că, în condițiile îndeplinirii condițiilor esențiale ale vânzării, respectiv predarea bunului și plata prețului, tocmai prin hotărârea instanței se poate perfecta un act care prin el însuși, nu are valoare de înscris autentic. Pe cale de consecință, reținând că acțiunea a fost introdusă la un an după obținerea titlului de proprietate, act care confirma vocația de proprietar al vânzărilor și că, plata prețului s-a făcut integral, cu achitarea diferenței chiar anterior perfectării vânzării, deși părțile au convenit să fie achitată numai la data autentificării contractului, instanța de apel a respins în mod corect apelul pârâților.

Această instanță a interpretat corect atât dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cât și prevăzute de art. 1295 C. civ. Urmează a se reține corecta interpretare și a dispozițiilor art. 969 C. civ. atunci când a avut în vedere înțelegerea părților cu privire la faptul că, prețul convenit la data de 1 mai 1998 va fi respectat indiferent de valoarea terenului la data perfectării contractului. Pentru aceste considerente, conform art. 312 coroborat cu art. 296 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâții Ș.M. și Ș.I. împotriva deciziei nr. 218/C din 9 martie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică astăzi, 1 iunie 2005.