ÎCCJ, Decizia nr. 91/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 416 din 15 iulie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul C.D., privind pe intimații I.A., A.M.D. și A.Ș., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 247 și 289 C. pen. S-a reținut că petentul menționat a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 6 iunie 2005, cu plângere penală împotriva Procurorului general al Parchetului Național Anticorupție - I.A. și a judecătorilor A.M.D. și A.Ș., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 247 și 289 C. pen., constând în aceea că procurorul general a cerut nejustificat strămutarea judecării cauzei penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de luare mită de către C.D.; judecătorul A.M.D.

a admis abuziv cererea de strămutare, iar judecătorul A.Ș. a comunicat petentului, cu o întârziere de o zi, termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare. Or, potrivit art. 221 C. proc. pen., plângerile și denunțurile penale se adresează organului de urmărire penală, instanțele de judecată neputând fi sesizate direct, decât în cazurile prevăzute de art. 279 din același cod. De altfel, petentul a menționat că a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aceleași fapte. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul C.D. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. Examinând cauza, în raport cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele: Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., dispozițiile relative la sesizarea instanței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Este de reținut că reglementarea menționată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitor la garanțiile procedurale care trebuie să însoțească, între altele, judecarea acuzațiilor în materie penală. Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziții relative la sesizarea instanței”, Codul de procedură penală nu conține nici o prevedere care să o definească. Însă, cu referire la cauză, sfera și conținutul dispozițiilor procesuale aflate sub protecția nulității absolute, rezultă din dispozițiile art. 279, 221 și 278 1 C. proc.

pen., coroborat cu art. 264 din același cod. Din economia reglementărilor legal menționate rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziții relative la sesizarea primară a instanței de judecată și sunt supuse sancțiunii nulității absolute, toate dispozițiile procesuale care au ca obiect de reglementare determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în fața instanței o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum și cele care stabilesc condițiile de validitate a actului de sesizare și limitele judecății, ca efect a acestora. În cauză, obiectul plângerii formulate de petentul C.D. privește săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 247 și 289 C. pen.

Or, infracțiunile reclamate nu se regăsesc între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanței de judecată. Totodată, infracțiunile sesizate nici nu au făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanței de judecată în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. Prin urmare, în mod legal prima instanță a constatat neîndeplinirea condițiilor de validitate a sesizării, așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinței nr. 416 din 15 iulie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3450/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinței nr. 416 din 15 iulie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3450/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestora din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.