Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2005
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3724/2005

HOTĂRÂRE
17.06.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3724/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 septembrie 2003, reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâții M.G. și SC I.C.P. SRL București, pentru a se constata inopozabilitatea contractului de împrumut încheiat între cei doi pârâți. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că împreună cu pârâtul au înființat SC I.C.P. SRL București, pentru care au luat un împrumut de la B.R.D. și au achiziționat ferma C., dar, datorită neînțelegerilor dintre asociați s-a cerut dizolvarea și lichidarea societății, cerere admisă de Tribunalul București. A mai arătat că pârâtul M.G. a formulat o declarație de creanță împotriva societății pentru 345.000 dolari S.U.A., iar pentru 100.000 dolari S.U.A., a prezentat un contract de împrumut datat 29 aprilie 1992 neînregistrat în contabilitate și pe care îl contestă reclamanta.

Prin sentința comercială nr. 6754 din 20 mai 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea cu motivarea că printr-o altă hotărâre a unei instanțe comerciale s-a stabilit valabilitatea contractului de împrumut în discuție. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, iar prin decizia comercială nr. 557 din 21 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca tardiv declarat apelul E.B. Cu actul înregistrat la 14 decembrie 2004, reclamanta B.E. a formulat motive de recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând următoarele: - apelul a fost declarat în termen, așa cum rezultă din recipisa poștală pe care o depune la dosar, dovedind expedierea înăuntrul termenului de 15 zile; - pe fondul pricinii a susținut că un contract sub semnătură privată cum este cel contestat de reclamantă poate fi opus terților numai dacă are dată certă, conform art. 1182 C. civ., iar în lipsa acestui element esențial reclamanta a fost îndreptățită să solicite inopozabilitatea acestuia. Recursul reclamantei este întemeiat în sensul celor ce se vor arăta: Din actele dosarului rezultă că instanța de fond a comunicat reclamantei copia sentinței nr. 6754 din 20 mai 2004 la data de 8 iulie 2004, așa cum rezultă din dovada de primire aflată la dosarul tribunalului.

Cu actul anexat motivelor de recurs, reclamanta B.E. a dovedit că, în realitate, motivele de apel s-au depus la O.P. București la data de 22 iulie 2004, ceea ce înseamnă că apelul a fost declarat de termenul de 15 zile, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, prin admiterea excepției de tardivitate a apelului, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar recursul va fi admis în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., va fi casată decizia atacată și cauza va fi trimisă la Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pentru judecarea apelului.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.E., împotriva deciziei nr. 557 din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3405/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 15 noiembrie 2007, R.S. și R.T. au formulat, în contradi
ÎCCJ 2007-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1103/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, sub nr. 11708/2003, reclamanta SC B.O. SA, în contradictoriu cu pârâta SC E.P.
ÎCCJ 2006-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 604/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 octombrie 2004, reclamanta A.F.P. București a chemat în judecată pe pârâta SC L.B.I.E. SRL București, pentru ca prin hotărârea ce se va pron
ÎCCJ 2006-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1292/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 13689 din 7 decembrie 2004, Tribunalul bucurești secția a VI-a comercială a respins cererea reclamantei A.F.P. formulată în contradictor
ÎCCJ 2005-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3244/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanțe, înregistrată la data de 15 decembrie 1998 la Tribunalul București, secția comercială, reclamantul C.M., a solicita
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă