ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5775/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5775/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiune, reclamantul C.G., în
calitate de acționar, a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se
constate nulitatea absolută a hotărârilor adunărilor generale extraordinare ale
acționarilor SC S.F. SA din 12 iunie 2003 și 26 august 2003, nulitatea hotărârilor
consiliului de administrație adoptate ulterior adunărilor generale
extraordinare, precum și suspendarea acțiunilor care prin efectul lor ar genera
o modificare a actului constitutiv al SC S.F. SA. Reclamantul și-a întemeiat
cererea pe dispozițiile art. 117 alin. (3) și (8) și art. 131 alin. (2) ind. 1
din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul Satu Mare investit cu
soluționarea acestui litigiu, prin sentința nr. 1203 din 7 iulie 2004 a respins
excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâta SC S.F. SA și A.P.A.P.S.
București și trecând la analiza fondului, a admis în parte acțiunea
reclamantului și a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. a SC S.F. SA
din 12 iunie 2003. Prin aceeași sentință s-a respins capătul de cerere pentru
constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. a SC S.F. SA din 26 august
2003, precum și restul capetelor de cerere.
Pentru a pronunța această soluție,
prima instanță a reținut că hotărârea A.G.E.A. din 12 iunie 2003 este lovită de
nulitate absolută întrucât nu s-a făcut dovada publicării convocatorului și în M.
Of. Partea a IV-a. În ce privește celelalte motive invocate de reclamant, s-a
stabilit că acestea nu duc la nulitatea măsurilor adoptate.
Sentința a fost confirmată de Curtea
de Apel Oradea, secția comercială, care prin decizia nr. 2 din 19 octombrie
2004, a anulat ca insuficient timbrat apelul pârâtei SC S.F. SA și a respins ca
nefondate recursurile declarate de C.G. și A.V.A.S.
Curtea a constatat că apelul pârâtei
SC S.F. SA era insuficient timbrat și, ca urmare, a aplicat dispozițiile art. 20
alin. (3) din Legea nr. 146/1997 dispunând anularea acestuia ca netimbrat. În
ce privește apelul reclamantului C.G. a reținut că acesta nu a fost motivat și
în consecință, legalitatea hotărârii atacate a fost analizată prin prisma
criticilor aduse sentinței de pârâta A.V.A.S. București, care a invocat
excepția necompetenței materiale a instanței de fond și a tardivității
formulării acțiunii pentru anularea hotărârii adunării generale din 12 iunie
2003.
După analiza celor două excepții,
instanța de apel a stabilit că potrivit art. 2 lit. b) C. proc. civ.,
competența revine secției comerciale, iar potrivit art. 131 alin. (2
1
)
din Legea nr. 31/1990 republicată, acțiunea este imprescriptibilă.
În legătură cu soluția pe fond,
Curtea a stabilit că în fața instanțelor nu au fost prezentate probe din care
să rezulte publicarea convocatorului și în M. Of. așa cum prevede art. 117 alin.
(3) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva deciziei pronunțată de
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios a declarat recurs, A.V.A.S.
fostă A.P.A.P.S., prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C.
proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea
deciziei nr. 2/2004, admiterea apelului său și în fond, respingerea în tot a
acțiunii formulată de acționarul C.G.
În argumentarea motivului invocat,
recurenta a susținut:
Excepția tardivității
introducerii cererii privind nulitatea absolută a A.G.E.A. din 12 iunie 2003 a
fost soluționată greșit prin aplicarea art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,
întrucât motivele invocate de acționar nu atrag sancțiunea nulității absolute.
Formalitățile prevăzute de art. 117
alin. (3) din Legea nr. 31/1990 au fost îndeplinite:
a) convocatorul A.G.E.A. din 12
iunie 2003 a fost publicat în ziarul local I. din 22 mai 2003;
b) nepublicarea convocatorului și în
M. Of. partea a IV-a nu privește un aspect de fond ci unul formal care ar
conduce cel mult la repetarea întrunirii adunării generale în condițiile prevăzute
de lege și validarea măsurilor adoptate prin hotărârea inițială a adunării
generale a acționarilor.
Recursul este nefondat.
Art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
stabilește că „Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului
constitutiv pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data
publicării în M. Of. al României ..”.
Din textul citat rezultă că
hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii ori a actelor
constitutive pot fi anulate pe cale judecătorească atât pentru cauze de
nulitate relativă cât și pentru cauze de nulitate absolută, cu deosebirile
prevăzute de alin. (3) din același articol în ce privește nulitatea absolută
sub aspectul imprescriptibilității dreptului la acțiune cât și a persoanelor
care pot să exercite acest drept.
Pornind de la aceste deosebiri pe
care legea le prevede expres, instanțele care au soluționat cauza, în mod
corect au respins excepția de tardivitate a acțiunii în anulare. Concluzia se
înscrie în prevederile dispozițiilor art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990,
prin care se stabilește că „.. dreptul la acțiune este imprescriptibil ..”
atunci când se invocă motive de nulitate absolută.
Cel puțin în ce privește capătul de
cerere admis, se reține că hotărârea adunării generale a fost adoptată cu
încălcarea legii.
Prin urmare această critică este
neîntemeiată.
În conformitate cu art. 117 alin.
(3) din Legea nr. 31/1990, convocarea adunării generale în cazul societăților
pe acțiuni „.. va fi publicată în M. Of. al României, partea a IV-a și
într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află
sediul societății sau din cea mai apropiată localitate”.
Din redactarea dispozițiilor alin.
(3), precizat rezultă pe de o parte că modalitatea de înștiințare a asociaților
este diferită de cea a asociaților din alte forme de societate, iar pe de altă
parte că înștiințarea acționarilor se face atât prin publicarea în M. Of. cât
și într-unul din ziarele de largă răspândire. Textul nu dă dreptul de opțiune
între cele două modalități de comunicare a convocării ci, dimpotrivă,
stabilește obligația de convocare prin cele două modalități. Prin urmare acest
aspect pe care recurenta îl apreciază ca formal în realitate vizează
legalitatea hotărârii care se va adopta. Mai trebuie reținut că încălcarea
dispozițiilor legale privind convocarea are drept consecință îngrădirea
dreptului de participare a acționarilor în cunoștință de cauză la adoptarea
hotărârilor, fiind astfel afectată voința socială. Concluzia se bazează și pe
faptul că în cazul adunărilor generale extraordinare se analizează problemele
cele mai importante pentru activitatea societății.
Față de cele ce preced, întrucât nu
sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea deciziei pronunțată de
instanța de apel, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 2 din 19 octombrie 2004, pronunțată
de Curtea de Apel Oradea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 2 decembrie 2005.