ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3449/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Arad, prin sentința penală nr. 198 din 2 august 2004, pronunțată în dosar nr. 7663/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul Rus F.R. , pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., l-a achitat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., și art. 18 1 C. pen., l-a achitat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar în baza art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii cu caracter administrativ în sumă de 5.000.000 lei.

În baza art. 192 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, din dosarul de urmărire penală și din probele administrate în fața instanței, a reținut în fapt următoarele: Martorul S.I., fiind angajat al SC T.R. SRL Timișoara, în calitate de conducător auto pe autoutilitara marca IVECO și având ca atribuție principală de serviciu aprovizionarea unor unități comerciale, în ziua de 26 aprilie 2003, s-a deplasat în Arad, pe str. Cernei, fiind însoțit de distribuitorul K.C. În Arad au oprit autoutilitara în fața A.F.T., pe care urmau să o aprovizioneze cu produse lactate.

Pe terasa acestei Asociații Familiale, la o masă se aflau trei tineri, adică inculpatul și martorii: C.A. și G.F. Conducătorul auto S.I., dudă ce a oprit autoutilitara în fața acestei asociații, nu a oprit și motorul, lăsând și cheile în contact. În momentul în care conducătorul auto și distribuitorul au coborât din autoutilitară, inculpatul l-a rugat pe unul din ei să oprească motorul pentru că îi afumă. Nu s-a putut stabili dacă aceștia (conducătorul auto și distribuitorul) nu au auzit sau nu au vrut să oprească motorul. Cert este că la un moment dat inculpatul s-a enervat și în timp ce conducătorul auto și distribuitorul) nu au auzit sau nu au vrut să oprească motorul.

Cert este că la un moment dat inculpatul s-a enervat și în timp ce conducătorul auto și distribuitorul cărau marfă, inculpatul a plecat de lângă cei doi tineri cu care era împreună, a urcat la volanul autoutilitarei și încercând să o manevreze mai în față, a acroșat la circa 10 m un autoturism marca Mercedes, ce era parcat regulamentar. În timp ce inculpatul manevra autoutilitara, conducătorul auto S.I., observând că mașina rula, a pornit în urma acesteia, prinzându-l pe inculpat în momentul în care cobora din mașină, evident după ce acroșase mașina Mercedes. Prima reacție a conducătorului auto a fost aceea de a-l lovi pe inculpat, lucru pe care l-a și făcut, gândindu-se probabil că putea rămâne fără mașina pe care o avea în primire sau că inculpatul va părăsi locul accidentului, îngreunându-se astfel identificarea lui.

Inculpatul a ripostat la loviturile lui S.I., lovind și el, timp în care din urmă a venit și distribuitorul C.C. și împreună l-au bătut pe inculpat. La un moment dat, inculpatul a reușit să scape din mâinile lor și a fugit spre locuința sa, pentru că locuia în apropiere, dar din urmă a fost din nou prins de S.I., care a continuat să-l bată, lovindu-l chiar cu o cărămidă în cap, a ajuns în acel loc și distribuitorul și amândoi au continuat să-l lovească până la insistențele unei vecine din bloc, când aceștia au renunțat să-l bată, lăsându-l să meargă în locuință să se spele, întrucât prezenta urme de sânge și noroi. De precizat că părinții inculpatului au auzit gălăgie, iar când inculpatul a intrat în apartament, le-a spus ce s-a întâmplat, ei au coborât până la locul faptei, iar inculpatul a rămas să se spele.

Inculpatul a susținut că după plecarea părinților la locul faptei, ar fi consumat circa 350 ml votcă dintr-o sticlă de 700 ml. La locul faptei sosiseră organele de poliție, care au fost anunțate de C.C., care au început cercetarea locului faptei, după care împreună cu părinții inculpatului, au mers la locuința acestuia și l-au adus la locul faptei. Cu această ocazie, organele de poliție au constatat că inculpatul se afla sub influența alcoolului și i-a condus la Spitalul Județean atât pe inculpat pentru a i se recolta probe biologice, cât și pe martorul S.I., pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare, întrucât prezenta leziuni vizibile. În urma examinării inculpatului, s-a stabilit că acesta a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,70 gr.

%o, iar lui S.I. i-a fost eliberat certificatul medico-legal prin care, pentru leziunile suferite, i s-au acordat 10-12 zile îngrijiri medicale. De precizat că incidentul a avut loc imediat după orele 7,45, iar recoltarea sângelui s-a făcut la orele 9,20, constând dintr-o singură probă. De asemenea, după încheierea procesului-verbal de cercetare la fața locului, inculpatul inițial a refuzat semnarea acestuia, pe motiv că nu corespunde realității și că numai la insistențele părinților l-a semnat. Din analiza comparativă a probelor, tribunalul a reținut că inculpatul nu a intenționat să sustragă autovehiculul în cauză, ci doar să-l mute din loc, pentru că îl deranja fumul și că urmare a acestui eveniment, între inculpat, conducătorul auto S.I.

și martorul C.C., a avut loc un incident, primul care a lovit a fost S.I., inculpatul a încercat să se apere și de frică a fugit, dar nu cu intenția de a-și păstra bunul, de a-și asigura scăparea sau a se sustrage de la locul accidentului, ci pur și simplu de frică, pentru că era agresat de două persoane. Cum S.I. a suferit leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 10-12 zile îngrijiri medicale, dar nu a făcut plângere și nici nu a avut pretenții de la inculpat, în condițiile date, s-a apreciat de prima instanță că încadrarea juridică corectă a faptei este în infracțiunea de loviri sau alte violențe și nu infracțiunea de tâlhărie, pentru care în baza art. 334 C. proc. civ., s-a schimbat încadrarea juridică din tâlhărie în loviri sau alte violențe.

În același timp, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, întrucât lipsește plângerea părții vătămate S.I. În ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului, prima instanță a avut în vedere că inculpatul a plecat de la locul faptei din cauza agresiunilor ce se exercitau asupra sa, lucru care pare normal. Tribunalul a apreciat că acestei fapte îi lipsește un element constitutiv, respectiv latura subiectivă sub forma intenției, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului. Cu privire la starea de ebrietate a inculpatului, tribunalul a apreciat că în mod deliberat inculpatul a mințit în prima declarație, dar nu a pus la îndoială, că în noaptea de 25 aprilie 2003, aflându-se pe ștrand, inculpatul nu ar fi consumat băuturi alcoolice.

Susținerea sa, în sensul că a consumat băuturi alcoolice după incident, nu a fost dovedită. Mai mult, în referatul de terminare a urmăririi penale se vorbește despre o alcoolemie de 0,80 gr. %o, iar în rechizitoriu de 1,70 gr. %o, probabil că poliția a apreciat alcoolemia inițială (ora 7,45 dimineața). Desigur, și în această situație există mici dubii care-i profită inculpatului. Având însă în vedere distanța mică pe care a condus inculpatul (unii au apreciat 4-5 m alții 10 m), chiar dacă inculpatul este recidivist sau că a comis un eveniment rutier, tribunalul a apreciat că fapta în concret nu prezintă gradul de pericol social al acestei infracțiuni, iar achitarea și aplicarea unei sancțiuni cu amenda cu caracter administrativ în sumă de 5.000.000 lei, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen., art. 18 1 C. pen., și art. 91 lit. c) C. pen., îi va fi suficientă, oferindu-i încă o șansă, fiind tânăr, pentru a se reintegra în societate. Împotriva sentinței penale nr. 198 din 2 august 2004 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr. 7663/2003, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței și rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, conform motivelor expuse în memoriul de apel.

Instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad constatând, că prima instanță a reținut corect starea de fapt și că în mod corect a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie și, de asemenea, în mod corect a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 81 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 79 alin. (1) din aceiași ordonanță.

S-a apreciat că în ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie aceasta nu a putut fi reținută, deoarece faptei îi lipsește latura subiectivă, respectiv intenția de a tâlhări, astfel că în mod corect s-a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., și s-a dispus încetarea procesului penal pentru această faptă, întrucât lipsește plângerea prealabilă a părții vătămate S.I. Referitor la infracțiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de O.U.G nr. 195/2002 s-a considerat că achitarea dispusă de prima instanță și pentru această faptă întrucât îi lipsește latura subiectivă, respectiv intenția de a părăsi locul accidentului este, de asemenea, corectă, în cauză dovedindu-se că el a fugit de la locul accidentului spre locuința sa ca urmare a agresiunii pe care a suferit-o din partea martorilor.

În fine și în ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 s-a reținut că în mod justificat prima instanță a constatat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și a dispus achitarea în baza art. 18 1 C. pen., aplicând inculpatului o amendă administrativă . Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, reiterând în esență criticile invocate în apel, respectiv greșita achitare a inculpatului, omisiunea instanțelor de a se pronunța cu privire la toate faptele pentru care s-a exercitat acțiunea penală și greșita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În notele de ședință depuse la dosar de reprezentantul parchetului în susținerea recursului declarat se arată că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 18 1 C. pen., evaluând greșit criteriile în baza cărora a ajuns la concluzia că fapta inculpatului este lipsită de pericol social infracțional. Astfel, cu privire la atingerea adusă valorii sociale protejate prin încriminare se susține că fapta inculpatului de a conduce vehiculul în stare de ebrietate nu a constituit doar un pericol potențial ci s-a obiectivat printr-un incident rutier constând în avarierea atât a vehiculului condus cât și a altuia staționat regulamentar. Referitor la conținutul concret al faptei săvârșite se consideră că instanța a nesocotit valoarea ridicată a alcoolemiei raportată la maxima legal admisă, care, împreună cu starea de ebrietate avansată în care se afla inculpatul imprimă faptei un caracter grav.

În plus atitudinea violentă post-delictuală a inculpatului și perseverența sa infracțională sunt considerate elemente care trebuiau avute în vedere de instanță, ignorarea acestora determinând o apreciere greșită, în sensul că fapta inculpatului ar fi în mod vădit lipsită de importanță, și nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. În ce privește achitarea inculpatului pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului se apreciază că este consecința unei grave erori de fapt, atâta timp cât probele administrate în cauză confirmă o altă situație de fapt și anume că fuga inculpatului de la locul accidentului ar fi precedat acțiunea unuia din martori care au încercat să-l oprească la fața locului.

Schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în raport de care s-a dispus încetarea procesului penal este considerată ca fiind greșită, motivându-se că procedând astfel instanța a ignorat caracterul complex al infracțiunii de tâlhărie, pronunțându-se numai cu privire la una din faptele penale absorbite în conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, respectiv la actele de violență fără a se pronunța cu privire la deposedare. Ca urmare parchetul consideră că se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare. În fine, parchetul consideră, că încadrarea juridică a faptei inculpatului în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 C. pen., prin schimbarea ei din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., este greșită.

Astfel, fapta de furt reprezentând componenta principală a infracțiunii de tâlhărie, constând în speță, în luarea unui vehicul fără consimțământul posesorului legitim al bunului are caracter infracțional chiar dacă bunul nu este luat în scopul de a fi însușit pe nedrept de făptuitor, ci numai în scopul de a fi folosit pe nedrept de acesta. Ca urmare, în condițiile reținerii situației de fapt stabilite de instanțe, în sensul că inculpatul nu a intenționat să-și însușească autoturismul, fapta acestuia de a-l deplasa constituie luarea bunului în scopul folosirii lui pe nedrept, în condițiile art. 208 alin. (4) C. pen. Pe de altă parte dovedindu-se în opinia parchetului, că inculpatul a exercitat violențe pentru a-și asigura scăparea, rezultă că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

Concluzionând se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Recursul declarat de parchet este nefondat. Verificând hotărârile atacate, respectiv actele și lucrările de la dosar, în raport de criticile invocate dar și din oficiu în limitele prevăzute de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că în mod just instanțele au apreciat că în cauză nu poate fi reținută în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., atâta timp cât din probele administrate în cauză a rezultat că acesta nu a intenționat să sustragă autovehiculul respectiv, ci doar să-l mute din locul în care se afla, deoarece îl deranja fumul degajat de mașină.

A mai rezultat din probe, că în momentul în care inculpatul a oprit autovehiculul și a coborât, a fost lovit de conducătorul auto S.I. și de martorul C.C., astfel că inculpatul a încercat să se apere și speriat fiind a fugit spre blocul unde locuia. Așa fiind, corect au reținut instanțele că faptei îi lipsește latura subiectivă și anume intenția specială de a tâlhări, dispunând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., infracțiune pentru care a încetat procesul penal față de inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând, că lipsește plângerea prealabilă a părții vătămate.

Referitor la infracțiunea de părăsire a locului accidentului se constată, de asemenea, că soluția de achitare dispusă și respectiv menținută de instanțe este temeinică și susținută de probele administrate din care rezultă că inculpatul a fugit spre locuință, din cauza agresiunii exercitate asupra sa de către conducătorul auto și de martorul C.C., și în condițiile în care accidentul produs a fost ușor, astfel că faptei inculpatului îi lipsește latura subiectivă, respectiv intenția. În ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală permisă, Înalta Curte apreciază că achitarea dispusă de instanțe, întemeiată pe dispozițiile art. 18 1 C. pen., și aplicarea unei amenzi administrative pentru această faptă, reținându-se că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni este o soluție corectă.

Împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul doar câțiva metri, cu intenția de a o deplasa deoarece fumul degajat de motorul acesteia era deranjant, neexistând intenția de a o însuși sau de a o folosi pe nedrept, este confirmată de probele existente și din care rezultă că anterior acțiunii sale inculpatul i-a solicitat conducătorului auto S.I. să oprească motorul în momentul în care a parcat mașina însă acesta a refuzat, lăsând motorul în funcțiune. Așa fiind, fapta inculpatului care profitând de împrejurarea că, cheile mașinii se aflau în contact a deplasat autoutilitara pe o distanță foarte mică pentru ca fumul degajat de aceasta să nu-l mai deranjeze, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că este corectă achitarea în temeiul art. 18 1 C. pen., iar amenda administrativă aplicată inculpatului în temeiul art. 91 C. pen., este îndestulătoare.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel sunt corecte, neexistând motive care să impună reformarea acestora, astfel că recursul declarat de parchet apare ca nefondat și va fi respins, ca tare, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., menținându-se dispozițiile hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 422/ A din 6 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul F.R. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2005.