ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3449/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3449/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Arad, prin sentința penală

nr. 198 din 2 august 2004, pronunțată în dosar nr. 7663/2003, în baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., în infracțiunea de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal

față de inculpatul

Rus F.R.

, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe același

inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută

de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen., și art. 18

1

C. pen., l-a achitat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de

conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică

în sânge peste limita legală, prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar în baza art. 91 lit. c) C. pen., a

aplicat inculpatului sancțiunea amenzii cu caracter administrativ în sumă de

5.000.000 lei.

În baza art. 192 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 3.000.000

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță, din dosarul de urmărire penală și din probele administrate în fața

instanței, a reținut în fapt următoarele:

Martorul S.I., fiind angajat al SC T.R.

SRL Timișoara, în calitate de conducător auto pe autoutilitara marca IVECO și

având ca atribuție principală de serviciu aprovizionarea unor unități

comerciale, în ziua de 26 aprilie 2003, s-a deplasat în Arad, pe str. Cernei,

fiind însoțit de distribuitorul K.C. În Arad au oprit autoutilitara în fața

A.F.T., pe care urmau să o aprovizioneze cu produse lactate. Pe terasa acestei

Asociații Familiale, la o masă se aflau trei tineri, adică inculpatul și

martorii: C.A. și G.F.

Conducătorul auto S.I., dudă ce a

oprit autoutilitara în fața acestei asociații, nu a oprit și motorul, lăsând și

cheile în contact.

În momentul în care conducătorul

auto și distribuitorul au coborât din autoutilitară, inculpatul l-a rugat pe

unul din ei să oprească motorul pentru că îi afumă. Nu s-a putut stabili dacă

aceștia (conducătorul auto și distribuitorul) nu au auzit sau nu au vrut să

oprească motorul. Cert este că la un moment dat inculpatul s-a enervat și în

timp ce conducătorul auto și distribuitorul) nu au auzit sau nu au vrut să

oprească motorul. Cert este că la un moment dat inculpatul s-a enervat și în

timp ce conducătorul auto și distribuitorul cărau marfă, inculpatul a plecat de

lângă cei doi tineri cu care era împreună, a urcat la volanul autoutilitarei și

încercând să o manevreze mai în față, a acroșat la circa 10 m un autoturism

marca Mercedes, ce era parcat regulamentar.

În timp ce inculpatul manevra

autoutilitara, conducătorul auto S.I., observând că mașina rula, a pornit în

urma acesteia, prinzându-l pe inculpat în momentul în care cobora din mașină,

evident după ce acroșase mașina Mercedes.

Prima reacție a conducătorului auto

a fost aceea de a-l lovi pe inculpat, lucru pe care l-a și făcut, gândindu-se

probabil că putea rămâne fără mașina pe care o avea în primire sau că

inculpatul va părăsi locul accidentului, îngreunându-se astfel identificarea

lui.

Inculpatul a ripostat la loviturile

lui S.I., lovind și el, timp în care din urmă a venit și distribuitorul C.C. și

împreună l-au bătut pe inculpat. La un moment dat, inculpatul a reușit să scape

din mâinile lor și a fugit spre locuința sa, pentru că locuia în apropiere, dar

din urmă a fost din nou prins de S.I., care a continuat să-l bată, lovindu-l

chiar cu o cărămidă în cap, a ajuns în acel loc și distribuitorul și amândoi au

continuat să-l lovească până la insistențele unei vecine din bloc, când aceștia

au renunțat să-l bată, lăsându-l să meargă în locuință să se spele, întrucât

prezenta urme de sânge și noroi. De precizat că părinții inculpatului au auzit

gălăgie, iar când inculpatul a intrat în apartament, le-a spus ce s-a

întâmplat, ei au coborât până la locul faptei, iar inculpatul a rămas să se

spele. Inculpatul a susținut că după plecarea părinților la locul faptei, ar fi

consumat circa 350 ml votcă dintr-o sticlă de 700 ml.

La locul faptei sosiseră organele de

poliție, care au fost anunțate de C.C., care au început cercetarea locului

faptei, după care împreună cu părinții inculpatului, au mers la locuința

acestuia și l-au adus la locul faptei. Cu această ocazie, organele de poliție

au constatat că inculpatul se afla sub influența alcoolului și i-a condus la

Spitalul Județean atât pe inculpat pentru a i se recolta probe biologice, cât

și pe martorul S.I., pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare,

întrucât prezenta leziuni vizibile. În urma examinării inculpatului, s-a

stabilit că acesta a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,70 gr. %o, iar

lui S.I. i-a fost eliberat certificatul medico-legal prin care, pentru

leziunile suferite, i s-au acordat 10-12 zile îngrijiri medicale.

De precizat că incidentul a avut loc

imediat după orele 7,45, iar recoltarea sângelui s-a făcut la orele 9,20,

constând dintr-o singură probă. De asemenea, după încheierea procesului-verbal

de cercetare la fața locului, inculpatul inițial a refuzat semnarea acestuia,

pe motiv că nu corespunde realității și că numai la insistențele părinților l-a

semnat.

Din analiza comparativă a probelor,

tribunalul a reținut că inculpatul nu a intenționat să sustragă autovehiculul

în cauză, ci doar să-l mute din loc, pentru că îl deranja fumul și că urmare a

acestui eveniment, între inculpat, conducătorul auto S.I. și martorul C.C., a

avut loc un incident, primul care a lovit a fost S.I., inculpatul a încercat să

se apere și de frică a fugit, dar nu cu intenția de a-și păstra bunul, de a-și

asigura scăparea sau a se sustrage de la locul accidentului, ci pur și simplu

de frică, pentru că era agresat de două persoane.

Cum S.I. a suferit leziuni pentru a

căror vindecare a necesitat 10-12 zile îngrijiri medicale, dar nu a făcut

plângere și nici nu a avut pretenții de la inculpat, în condițiile date, s-a

apreciat de prima instanță că încadrarea juridică corectă a faptei este în

infracțiunea de loviri sau alte violențe și nu infracțiunea de tâlhărie, pentru

care în baza art. 334 C. proc. civ., s-a schimbat încadrarea juridică din

tâlhărie în loviri sau alte violențe. În același timp, în baza art. 11 pct. 2 lit.

b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea

procesului penal, întrucât lipsește plângerea părții vătămate S.I.

În ceea ce privește infracțiunea de părăsire

a locului accidentului, prima instanță a avut în vedere că inculpatul a plecat

de la locul faptei din cauza agresiunilor ce se exercitau asupra sa, lucru care

pare normal. Tribunalul a apreciat că acestei fapte îi lipsește un element constitutiv,

respectiv latura subiectivă sub forma intenției, motiv pentru care, în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a

dispus achitarea inculpatului.

Cu privire la starea de ebrietate a

inculpatului, tribunalul a apreciat că în mod deliberat inculpatul a mințit în

prima declarație, dar nu a pus la îndoială, că în noaptea de 25 aprilie 2003,

aflându-se pe ștrand, inculpatul nu ar fi consumat băuturi alcoolice.

Susținerea sa, în sensul că a consumat băuturi alcoolice după incident, nu a

fost dovedită. Mai mult, în referatul de terminare a urmăririi penale se

vorbește despre o alcoolemie de 0,80 gr. %o, iar în rechizitoriu de 1,70 gr. %o,

probabil că poliția a apreciat alcoolemia inițială (ora 7,45 dimineața).

Desigur, și în această situație există mici dubii care-i profită inculpatului.

Având însă în vedere distanța mică

pe care a condus inculpatul (unii au apreciat 4-5 m alții 10 m), chiar dacă

inculpatul este recidivist sau că a comis un eveniment rutier, tribunalul a

apreciat că fapta în concret nu prezintă gradul de pericol social al acestei

infracțiuni, iar achitarea și aplicarea unei sancțiuni cu amenda cu caracter

administrativ în sumă de 5.000.000 lei, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen., art. 18

1

C. pen., și art. 91 lit. c) C. pen., îi va fi suficientă, oferindu-i încă o

șansă, fiind tânăr, pentru a se reintegra în societate.

Împotriva sentinței penale nr. 198

din 2 august 2004 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr. 7663/2003, în

termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând

admiterea acestuia, desființarea sentinței și rejudecând cauza să se dispună

condamnarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în

judecată, conform motivelor expuse în memoriul de apel.

Instanța de apel a respins, ca

nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad constatând,

că prima instanță a reținut corect starea de fapt și că în mod corect a dispus

încetarea procesului penal pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie și, de asemenea, în mod corect

a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 81 din

O.U.G. nr. 195/2002 și art. 79 alin. (1) din aceiași ordonanță.

S-a apreciat că în ceea ce privește

infracțiunea de tâlhărie aceasta nu a putut fi reținută, deoarece faptei îi

lipsește latura subiectivă, respectiv intenția de a tâlhări, astfel că în mod

corect s-a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de lovire prevăzută de art.

180 alin. (2) C. pen., și s-a dispus încetarea procesului penal pentru această

faptă, întrucât lipsește plângerea prealabilă a părții vătămate S.I.

Referitor la infracțiunea de

părăsire a locului accidentului prevăzută de O.U.G nr. 195/2002 s-a considerat

că achitarea dispusă de prima instanță și pentru această faptă întrucât îi

lipsește latura subiectivă, respectiv intenția de a părăsi locul accidentului

este, de asemenea, corectă, în cauză dovedindu-se că el a fugit de la locul

accidentului spre locuința sa ca urmare a agresiunii pe care a suferit-o din

partea martorilor.

În fine și în ceea ce privește

infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în

sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală prevăzută de art. 79 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002 s-a reținut că în mod justificat prima instanță a

constatat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și

a dispus achitarea în baza art. 18

1

C. pen., aplicând inculpatului o

amendă administrativă .

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, reiterând în

esență criticile invocate în apel, respectiv greșita achitare a inculpatului, omisiunea

instanțelor de a se pronunța cu privire la toate faptele pentru care s-a exercitat

acțiunea penală și greșita schimbare a încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen.

În notele de ședință depuse la dosar

de reprezentantul parchetului în susținerea recursului declarat se arată că

instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 18

1

C. pen.,

evaluând greșit criteriile în baza cărora a ajuns la concluzia că fapta

inculpatului este lipsită de pericol social infracțional.

Astfel, cu privire la atingerea

adusă valorii sociale protejate prin încriminare se susține că fapta

inculpatului de a conduce vehiculul în stare de ebrietate nu a constituit doar un

pericol potențial ci s-a obiectivat printr-un incident rutier constând în

avarierea atât a vehiculului condus cât și a altuia staționat regulamentar.

Referitor la conținutul concret al

faptei săvârșite se consideră că instanța a nesocotit valoarea ridicată a alcoolemiei

raportată la maxima legal admisă, care, împreună cu starea de ebrietate

avansată în care se afla inculpatul imprimă faptei un caracter grav.

În plus atitudinea violentă

post-delictuală a inculpatului și perseverența sa infracțională sunt

considerate elemente care trebuiau avute în vedere de instanță, ignorarea

acestora determinând o apreciere greșită, în sensul că fapta inculpatului ar fi

în mod vădit lipsită de importanță, și nu prezintă pericolul social al unei

infracțiuni.

În ce privește achitarea

inculpatului pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului se

apreciază că este consecința unei grave erori de fapt, atâta timp cât probele

administrate în cauză confirmă o altă situație de fapt și anume că fuga

inculpatului de la locul accidentului ar fi precedat acțiunea unuia din martori

care au încercat să-l oprească la fața locului.

Schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen., în raport de care s-a dispus încetarea procesului penal este

considerată ca fiind greșită, motivându-se că procedând astfel instanța a

ignorat caracterul complex al infracțiunii de tâlhărie, pronunțându-se numai cu

privire la una din faptele penale absorbite în conținutul constitutiv al

infracțiunii de tâlhărie, respectiv la actele de violență fără a se pronunța cu

privire la deposedare.

Ca urmare parchetul consideră că se

impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În fine, parchetul consideră, că

încadrarea juridică a faptei inculpatului în infracțiunea de lovire prevăzută

de art. 180 C. pen., prin schimbarea ei din infracțiunea de tâlhărie prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., este greșită.

Astfel, fapta de furt reprezentând componenta

principală a infracțiunii de tâlhărie, constând în speță, în luarea unui

vehicul fără consimțământul posesorului legitim al bunului are caracter infracțional

chiar dacă bunul nu este luat în scopul de a fi însușit pe nedrept de

făptuitor, ci numai în scopul de a fi folosit pe nedrept de acesta.

Ca urmare, în condițiile reținerii

situației de fapt stabilite de instanțe, în sensul că inculpatul nu a

intenționat să-și însușească autoturismul, fapta acestuia de a-l deplasa

constituie luarea bunului în scopul folosirii lui pe nedrept, în condițiile art.

208 alin. (4) C. pen.

Pe de altă parte dovedindu-se în

opinia parchetului, că inculpatul a exercitat violențe pentru a-și asigura

scăparea, rezultă că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

Concluzionând se solicită admiterea

recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

primei instanțe.

Recursul declarat de parchet este

nefondat.

Verificând hotărârile atacate,

respectiv actele și lucrările de la dosar, în raport de criticile invocate dar

și din oficiu în limitele prevăzute de dispozițiile art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că în mod just instanțele au apreciat

că în cauză nu poate fi reținută în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., atâta timp cât

din probele administrate în cauză a rezultat că acesta nu a intenționat să

sustragă autovehiculul respectiv, ci doar să-l mute din locul în care se afla,

deoarece îl deranja fumul degajat de mașină.

A mai rezultat din probe, că în

momentul în care inculpatul a oprit autovehiculul și a coborât, a fost lovit de

conducătorul auto S.I. și de martorul C.C., astfel că inculpatul a încercat să

se apere și speriat fiind a fugit spre blocul unde locuia.

Așa fiind, corect au reținut

instanțele că faptei îi lipsește latura subiectivă și anume intenția specială

de a tâlhări, dispunând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de

lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., infracțiune pentru care a

încetat procesul penal față de inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând, că lipsește

plângerea prealabilă a părții vătămate.

Referitor la infracțiunea de

părăsire a locului accidentului se constată, de asemenea, că soluția de

achitare dispusă și respectiv menținută de instanțe este temeinică și susținută

de probele administrate din care rezultă că inculpatul a fugit spre locuință,

din cauza agresiunii exercitate asupra sa de către conducătorul auto și de

martorul C.C., și în condițiile în care accidentul produs a fost ușor, astfel

că faptei inculpatului îi lipsește latura subiectivă, respectiv intenția.

În ce privește infracțiunea de

conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică

ce depășește limita legală permisă, Înalta Curte apreciază că achitarea dispusă

de instanțe, întemeiată pe dispozițiile art. 18

1

C. pen., și

aplicarea unei amenzi administrative pentru această faptă, reținându-se că nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni este o soluție corectă.

Împrejurarea că inculpatul a condus

autoturismul doar câțiva metri, cu intenția de a o deplasa deoarece fumul

degajat de motorul acesteia era deranjant, neexistând intenția de a o însuși

sau de a o folosi pe nedrept, este confirmată de probele existente și din care

rezultă că anterior acțiunii sale inculpatul i-a solicitat conducătorului auto S.I.

să oprească motorul în momentul în care a parcat mașina însă acesta a refuzat,

lăsând motorul în funcțiune.

Așa fiind, fapta inculpatului care

profitând de împrejurarea că, cheile mașinii se aflau în contact a deplasat

autoutilitara pe o distanță foarte mică pentru ca fumul degajat de aceasta să

nu-l mai deranjeze, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,

astfel că este corectă achitarea în temeiul art. 18

1

C. pen., iar

amenda administrativă aplicată inculpatului în temeiul art. 91 C. pen., este

îndestulătoare.

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte apreciază că hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel

sunt corecte, neexistând motive care să impună reformarea acestora, astfel că

recursul declarat de parchet apare ca nefondat și va fi respins, ca tare, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., menținându-se dispozițiile

hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei

penale nr. 422/ A din 6 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, privind pe

inculpatul F.R.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iunie 2005.