ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5632/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5632/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra conflictului de competență de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1927 din 26 septembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Dorohoi, petiționara, S.L., asistată de mama sa P.E., ambele domiciliate în comuna Sendriceni, au solicitat să se dispună înregistrarea tardivă a nașterii petiționarei S.L. În motivarea cererii petiționara S.L. arată că s-a născut la data de 5 mai 1986 în localitatea Avrig, județ Sibiu, fiind fiica din afara căsătoriei a lui S.E. și a lui A.B. ca după naștere mama sa a omis să îndeplinească formalitățile pentru înregistrarea nașterii în registru stării civile, iar ulterior s-au mutat în localitatea Sendriceni județul Botoșani.
Prin sentința civilă nr. 1310 din 27 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Dorohoi, județul Botoșani s-a declinat competența soluționării privind înregistrarea tardivă a nașterii în favoarea Judecătoriei Avrig județul Sibiu. Cum din actele depuse la dosar de petiționare, instanța a constatat că nașterea petiționarei S.L. a avut loc în localitatea Avrig, județ Sibiu, și a considerat că în această situație competența de a se pronunța cu privire la înregistrarea tardivă a nașterii aparține Judecătoriei Avrig în a cărei rază de activitate se află localitatea în care s-a produs faptul nașterii. Sesizată cu judecarea pricinii prin hotărârea de declinarea competenței, Judecătoria Avrig și-a declinat la rândul ei, prin sentința civilă nr. 877 din 8 decembrie 2003, competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Dorohoi.
Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria Avrig a considerat că potrivit art. 21 din Legea nr. 19/1996 înregistrarea tardivă a nașterii este de competența instanței în a cărei rază de activitate își are domiciliul persoana interesată sau unde își are sediul instituția de ocrotire a copilului. Ivindu-se un conflict negativ de competență între două judecătorii care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, cauza fost trimisă potrivit art. 22 alin. (3) C. proc. civ. pentru soluționare Curții Supreme de Justiție. Potrivit Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, întocmirea actului de naștere trebuie făcut în termen de 15 zile pentru copilul născut viu, pe baza declarației oricărui dintre părinți, medicului sau oricărei persoane (rude sau vecini) care a fost de față la naștere.
Dacă declarația de naștere se face după împlinirea termenului de 15 zile, dar nu mai târziu de un an de la naștere, întocmirea actului de naștere se face în urma aprobării prealabile a primarului localității unde s-a produs nașterea. Dacă declarația de naștere se face după un an de la naștere, competența examinării situației se strămută asupra instanței judecătorești de la domiciliul celui în cauză, întocmirea actului de naștere urmând a se face în termenul hotărârii definitive și irevocabile a acesteia care se va pronunța numai după ce va lua avizul medicului legist cu privire la vârsta celui în cauză și va solicita organelor de poliție să facă cercetările ce se impun. Așa fiind, cum petiționara S.L.
își are domiciliul în circumscripția Judecătoriei Dorohoi, iar de la nașterea sa a trecut mai mult de un an, revine acestei instanțe competența de a se pronunța cu privire la înregistrarea tardivă a nașterii petiționarei, emițându-se regulatorul de competență în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește competența de soluționare a cererii de înregistrare tardivă a nașterii minorei S.L., în favoarea Judecătoriei Dorohoi. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.