ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 293/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C.I.D. împotriva deciziei penale nr. 789 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, la 29 octombrie 2004, în dosarul nr. 3503/2004, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1166 pronunțată la 22 septembrie 2004, în dosarul nr. 2817/2004, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul C.I.D., la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Pentru a pronunța această condamnare, instanța a reținut că la 24 martie 2004, în jurul orelor 17,25, inculpatul a pătruns în casa de schimb valutar a SC A.E.H.

SRL situată la intersecția străzilor Drumul Taberei și Valea Argeșului, de unde a sustras o sumă de bani după ce mai întâi a lovit cu piciorul ușile care demarcau spațiul rezervat operatorului cu numerar, spărgând geamul uneia dintre ele. În același sens au fost avute în vedere și amenințările pe care inculpatul le-a exercitat, inclusiv prin folosirea unei brichete, al cărei design imita cu fidelitate forma unui pistol, împotriva părții vătămate A.A.Șt. care lucra ca operator de schimb valutar. Incidența în cauză a prevederilor art. 37 lit. a) C. pen., a fost reținută întrucât anterior inculpatul fusese condamnat, la 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 351 din 18 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 6 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1168 din 3 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București.

Întrucât executarea acelei pedepse fusese suspendată condiționat, conform art. 88 C. pen., pe timp de 5 ani, iar comiterea infracțiunii de tâlhărie a avut loc înainte de împlinirea respectivului termen de încercare, instanța s-a pronunțat în sensul aplicării în cauza de față a art. 83 C. pen. Ca urmare, prin sentință a fost revocat beneficiului suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 ani de închisoare și s-a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa de 5 ani de închisoare aplicată în cauza de față, rezultând un total de 8 ani de închisoare. De asemenea, instanța de fond a făcut aplicarea art. 71 C. pen., referitoare la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 din același cod, și a menținut starea de arest a inculpatului conform art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. Totodată, s-a luat act că partea vătămată SC A.E.H. SRL București nu s-a constituit parte civilă, a fost confiscată, conform art. 118 lit. c) C. pen., bricheta-pistol folosită de inculpat cu ocazia comiterii infracțiunii și a fost obligat acesta la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 2 500 000 lei. Ulterior, prin decizia penală nr. 789 pronunțată la 29 octombrie 2004, în dosarul nr. 3503/2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de C.I.D. împotriva hotărârii instanței de fond pe care o criticase exclusiv în legătură cu individualizarea pedepsei, apreciate a fi prea severă în raport cu atitudinea sinceră pe care a manifestat-o pe parcursul procesului precum și cu împrejurarea că prejudiciul a fost integral acoperit.

În considerentele deciziei s-a relevat că la pronunțarea sentinței s-a făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și că argumentele evocate de acesta nu justifică o eventuală reducere a pedepsei. La 9 octombrie 2004, inculpatul C.I.D. a declarat, în termen legal, recurs împotriva acestei decizii, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 6429/2004. Recursul nu a fost motivat în scris, însă cu ocazia dezbaterilor desfășurate la 14 ianuarie 2005 s-au reiterat de către inculpat criticile referitoare la caracterul excesiv de sever al pedepsei de 5 ani de închisoare precum și argumentația potrivit căreia sinceritatea manifestată pe parcursul procesului, regretul constant exprimat și acoperirea prejudiciului sunt de natură a reduce cuantumul acelei sancțiuni.

În același sens au fost evocate și prevederile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Recursul este nefondat. Este de amintit astfel că tâlhăria comisă în condițiile prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen., se pedepsește de la 5 la 20 de ani închisoare. Prin urmare pedeapsa de 5 ani de închisoare aplicată în speță în temeiul art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., a fost individualizată le nivelul minim special, astfel încât, cel puțin din acest punct de vedere, nu poate fi calificată ca severă. În același timp, Curtea reține că o diminuare a pedepsei sub minimul special menționat nu poate fi operată decât în situația în care în favoarea inculpatului s-ar reține existența unor circumstanțe atenuante, conform art. 74 și art. 76 C. pen.

Acest aspect a fost pe larg analizat de instanța de apel conchizându-se că, raportat la datele speței, nu se poate lua în considerare ca circumstanță atenuantă sinceritatea inculpatului. Această apreciere este pe deplin justificată deoarece în fapt inculpatul a fost reținut imediat după comiterea infracțiunii a cărei săvârșire nu o putea oricum contesta deoarece era pe deplin confirmată în plan probatoriu prin depozițiile convergente ale mai multor martori. Acoperirea prejudiciul nu poate fi nici ea considerată o circumstanță atenuantă întrucât cea mai mare parte a banilor sustrași au fost recuperați de la inculpat ca o consecință logică și imediată a prinderii lui, iar restul bancnotelor care se risipiseră pe stradă, au fost culese și predate casei de schimb valutar nu de inculpat, ci de martori.

În același timp declarațiile prin care inculpatul și-a exprimat regretul pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie erau de natură a fi primite cu maximă rezervă. În evaluarea lor judecata cauzei în fond și în apel nu putea face abstracție de împrejurarea că săvârșirea tâlhăriei a avut loc după ce instanțele suspendaseră condiționat executarea unei pedepse aplicate pentru infracțiunea de furt calificat. Curtea reține la rândul său că o astfel de dinamică a activității ilicite a inculpatului ilustrează mai degrabă o accentuare a predispoziției sale infracționale, astfel încât căința exprimată de C.I.D. după ce a fost prins nu oferă temeiuri spre a fi considerată o circumstanță atenuantă. Diminuarea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege nu s-ar justifica însă nici în raport cu starea de recidivă postcondamnatorie în care infracțiunea de tâlhărie a fost comisă sau cu împrejurările concrete ale săvârșirii ei.

Curtea are în vedere că folosirea unui fals pistol pentru a da mai multă credibilitate amenințărilor adresate operatoarei de schimb valutar demonstrează existența unui nivel semnificativ de premeditare a faptei. Împrejurarea că operatoarea de schimb valutar a reușit să smulgă falsul pistol, a fugit în afara spațiului comercial, a închis ușa imobilizându-l în interior pe inculpat și i-a alarmat pe martorii aflați în zonă nu reflectă în nici un caz un nivel redus de periculozitate a infracțiunii atâta timp cât nu se datorează unei atitudini ezitante din partea lui C.I.D., ci exclusiv prezenței de spirit a respectivei funcționare. În schimb gesturile prin care inculpatul a forțat mai întâi ușile interioare pentru a pătrunde în spațiul rezervat operatoarei, iar ulterior a forțat și ușa magazinului dinspre interior, pentru a-și asigura scăparea ilustrează o anumită tendința acestuia de a recurge la acțiuni temerate în scopul atingerii obiectivului infracțional.

Toate aceste elemente demonstrează lipsa de temei a criticii recurentului privind caracterul excesiv de sever al pedepsei sau greșita aplicare în cauză a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Constatând totodată că în speță nu își găsesc aplicarea nici alte prevederi ale art. 385 9 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea urmează a respinge recursul, ca nefondat, potrivit art. 385 15 pct. I) lit. b) din același cod. Conform art. 88 C. pen., și art. 385 16 raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va pronunța și în sensul deducerii din pedeapsa aplicată recurentului inculpat a perioadei în care acesta s-a aflat în stare de reținere sau de arestare preventive în cauza de față.

Conform art. 192 alin. (2) recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, cu mențiunea că onorariul pentru avocatul desemnat ca apărător din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.D. împotriva deciziei penale nr. 789 din 29 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 24 martie 2004 la 14 ianuarie 2005. Obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 1 600 000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2005