ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 293/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C.I.D.

împotriva deciziei penale nr. 789 pronunțate de Curtea de Apel București, secția

I penală, la 29 octombrie 2004, în dosarul nr. 3503/2004, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1166 pronunțată la 22

septembrie 2004, în dosarul nr. 2817/2004, Tribunalul București, secția I penală,

l-a condamnat pe inculpatul C.I.D., la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Pentru a pronunța această condamnare, instanța a reținut

că la 24 martie 2004, în jurul orelor 17,25, inculpatul a pătruns în casa de

schimb valutar a SC A.E.H. SRL situată la intersecția străzilor Drumul Taberei și

Valea Argeșului, de unde a sustras o sumă de bani după ce mai întâi a lovit cu

piciorul ușile care demarcau spațiul rezervat operatorului cu numerar, spărgând

geamul uneia dintre ele.

În același sens au fost avute în vedere și amenințările

pe care inculpatul le-a exercitat, inclusiv prin folosirea unei brichete, al cărei

design imita cu fidelitate forma unui pistol, împotriva părții vătămate A.A.Șt.

care lucra ca operator de schimb valutar.

Incidența în cauză a prevederilor art. 37 lit. a) C.

pen., a fost reținută întrucât anterior inculpatul fusese condamnat, la 3 ani

închisoare prin sentința penală nr. 351 din 18 martie 2003 a Judecătoriei

sectorului 6 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1168 din 3

septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București.

Întrucât executarea acelei pedepse fusese suspendată

condiționat, conform art. 88 C. pen., pe timp de 5 ani, iar comiterea infracțiunii

de tâlhărie a avut loc înainte de împlinirea respectivului termen de încercare,

instanța s-a pronunțat în sensul aplicării în cauza de față a art. 83 C. pen.

Ca urmare, prin sentință a fost revocat beneficiului

suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 ani de închisoare și s-a dispus executarea

acesteia pe lângă pedeapsa de 5 ani de închisoare aplicată în cauza de față, rezultând

un total de 8 ani de închisoare.

De asemenea, instanța de fond a făcut aplicarea art. 71

C. pen., referitoare la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 din același cod, și a menținut starea de arest a inculpatului

conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, s-a luat act că partea vătămată SC A.E.H.

SRL București nu s-a constituit parte civilă, a fost confiscată, conform art. 118

lit. c) C. pen., bricheta-pistol folosită de inculpat cu ocazia comiterii

infracțiunii și a fost obligat acesta la plata către stat a cheltuielilor

judiciare în valoare de 2 500 000 lei.

Ulterior, prin decizia penală nr. 789 pronunțată la 29

octombrie 2004, în dosarul nr. 3503/2004, Curtea de Apel București, secția I

penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de C.I.D. împotriva hotărârii

instanței de fond pe care o criticase exclusiv în legătură cu individualizarea

pedepsei, apreciate a fi prea severă în raport cu atitudinea sinceră pe care a

manifestat-o pe parcursul procesului precum și cu împrejurarea că prejudiciul a

fost integral acoperit.

În considerentele deciziei s-a relevat că la pronunțarea

sentinței s-a făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen., și că argumentele evocate de acesta nu justifică o eventuală

reducere a pedepsei.

La 9 octombrie 2004, inculpatul C.I.D. a declarat, în

termen legal, recurs împotriva acestei decizii, cauza fiind apoi înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de

dosar 6429/2004.

Recursul nu a fost motivat în scris, însă cu ocazia

dezbaterilor desfășurate la 14 ianuarie 2005 s-au reiterat de către inculpat

criticile referitoare la caracterul excesiv de sever al pedepsei de 5 ani de

închisoare precum și argumentația potrivit căreia sinceritatea manifestată pe

parcursul procesului, regretul constant exprimat și acoperirea prejudiciului sunt

de natură a reduce cuantumul acelei sancțiuni.

În același sens au fost evocate și prevederile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Este de amintit astfel că tâlhăria comisă în condițiile

prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen., se pedepsește de la 5 la 20 de ani

închisoare.

Prin urmare pedeapsa de 5 ani de închisoare aplicată

în speță în temeiul art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., a fost individualizată

le nivelul minim special, astfel încât, cel puțin din acest punct de vedere, nu

poate fi calificată ca severă.

În același timp, Curtea reține că o diminuare a

pedepsei sub minimul special menționat nu poate fi operată decât în situația în

care în favoarea inculpatului s-ar reține existența unor circumstanțe atenuante,

conform art. 74 și art. 76 C. pen.

Acest aspect a fost pe larg analizat de instanța de

apel conchizându-se că, raportat la datele speței, nu se poate lua în

considerare ca circumstanță atenuantă sinceritatea inculpatului.

Această apreciere este pe deplin justificată deoarece

în fapt inculpatul a fost reținut imediat după comiterea infracțiunii a cărei săvârșire

nu o putea oricum contesta deoarece era pe deplin confirmată în plan probatoriu

prin depozițiile convergente ale mai multor martori.

Acoperirea prejudiciul nu poate fi nici ea considerată

o circumstanță atenuantă întrucât cea mai mare parte a banilor sustrași au fost

recuperați de la inculpat ca o consecință logică și imediată a prinderii lui,

iar restul bancnotelor care se risipiseră pe stradă, au fost culese și predate

casei de schimb valutar nu de inculpat, ci de martori.

În același timp declarațiile prin care inculpatul și-a

exprimat regretul pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie erau de natură a fi

primite cu maximă rezervă.

În evaluarea lor judecata cauzei în fond și în apel nu

putea face abstracție de împrejurarea că săvârșirea tâlhăriei a avut loc după

ce instanțele suspendaseră condiționat executarea unei pedepse aplicate pentru

infracțiunea de furt calificat.

Curtea reține la rândul său că o astfel de dinamică a

activității ilicite a inculpatului ilustrează mai degrabă o accentuare a predispoziției

sale infracționale, astfel încât căința exprimată de C.I.D. după ce a fost

prins nu oferă temeiuri spre a fi considerată o circumstanță atenuantă.

Diminuarea pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege nu s-ar justifica însă nici în raport cu starea de recidivă

postcondamnatorie în care infracțiunea de tâlhărie a fost comisă sau cu împrejurările

concrete ale săvârșirii ei.

Curtea are în vedere că folosirea unui fals pistol

pentru a da mai multă credibilitate amenințărilor adresate operatoarei de

schimb valutar demonstrează existența unui nivel semnificativ de premeditare a

faptei.

Împrejurarea că operatoarea de schimb valutar a reușit

să smulgă falsul pistol, a fugit în afara spațiului comercial, a închis ușa imobilizându-l

în interior pe inculpat și i-a alarmat pe martorii aflați în zonă nu reflectă

în nici un caz un nivel redus de periculozitate a infracțiunii atâta timp cât

nu se datorează unei atitudini ezitante din partea lui C.I.D., ci exclusiv prezenței

de spirit a respectivei funcționare.

În schimb gesturile prin care inculpatul a forțat mai

întâi ușile interioare pentru a pătrunde în spațiul rezervat operatoarei, iar

ulterior a forțat și ușa magazinului dinspre interior, pentru a-și asigura scăparea

ilustrează o anumită tendința acestuia de a recurge la acțiuni temerate în

scopul atingerii obiectivului infracțional.

Toate aceste elemente demonstrează lipsa de temei a

criticii recurentului privind caracterul excesiv de sever al pedepsei sau greșita

aplicare în cauză a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C. proc. pen.

Constatând totodată că în speță nu își găsesc

aplicarea nici alte prevederi ale art. 385

9

alin. (1) din C. proc.

pen., Curtea urmează a respinge recursul, ca nefondat, potrivit art. 385

15

pct. I) lit. b) din același cod.

Conform art. 88 C. pen., și art. 385

16

raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va pronunța

și în sensul deducerii din pedeapsa aplicată recurentului inculpat a perioadei

în care acesta s-a aflat în stare de reținere sau de arestare preventive în

cauza de față.

Conform art. 192 alin. (2) recurentul va fi obligat la

plata către stat a cheltuielilor judiciare, cu mențiunea că onorariul pentru

avocatul desemnat ca apărător din oficiu se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

C.I.D. împotriva deciziei penale nr. 789 din 29 octombrie 2004 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii

și arestării preventive de la 24 martie 2004 la 14 ianuarie 2005.

Obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 1 600

000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2005