ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1994/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 20 noiembrie 2003, la Curtea de Apel București, reclamanta M.V. a chemat în

judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 8333/1504 din 7

octombrie 2003, emisă de pârâtă.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că pârâta a omis să-i acorde drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000, și pentru prima perioadă de refugiu, respectiv 13 septembrie 1940

- 22 iulie 1941, când a început războiul de eliberare a Bucovinei de Nord.

Prin sentința civilă nr. 245

din 10 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 8333/1504

din 7 octombrie 2003, emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă

hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii

nr. 189/2000, pentru perioadele septembrie 1940 - iulie 1941 și 13 noiembrie

1944 - 6 martie 1945, drepturile fiind acordate cu începere de la 1 iulie 2002.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta îndeplinește condițiile

legale pentru a putea beneficia de acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000, și pentru perioada septembrie 1940 - iulie 1941.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând că

reclamanta M.V. nu a făcut dovada primei perioade de refugiu.

Recursul este nefondat .

Din adeverința înregistrată

sub nr. 744 din 13 septembrie 1940, eliberată de Prefectura județului Dorohoi -

Biroul de refugiați și din declarația martorilor L.S. și S.I. rezultă că

reclamanta s-a refugiat, în anul 1940, din comuna Siliștea, județul Cernăuți,

în localitatea Ploiești, până la data de 30 iulie 1941, când s-a întors din nou

în Siliștea.

Potrivit dispozițiilor art.

1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,

beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana care a fost

strămutată sau refugiată în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive

de persecuție etnică. În speța de față, prin persoană persecutată trebuie

înțeleasă persoana strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Înalta Curte de Casație și

Justiție a constatat că instanța de fond a interpretat în mod corect

dispozițiile legale, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 245

din 10 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2005.