ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 991/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 29 martie 2004, sub nr. 525, reclamanta M.E. a chemat în

judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea

hotărârii nr. 10275/8631 din 10 februarie 2004, prin care i s-a admis în parte

cererea privind stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și

obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i fie recunoscut

statutul de refugiată, și pentru perioada iulie 1940 - decembrie 1941.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1293 din 18 mai 2004, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M.E., în contradictoriu cu

pârâta Casa de Pensii a municipiului București. A obligat pârâta să emită o

nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a

Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), începând cu data de 1 mai 2003, pentru

perioada iulie 1940 - decembrie 1941, cu menținerea ca recunoscută, a perioadei

6 aprilie 1944 - 6 martie 1945.

În motivarea soluției s-a reținut că

reclamanta a probat cu declarațiile martorilor, că s-a refugiat din Basarabia –

Chișinău, în România, la Tecuci, în perioada iulie 1940 - decembrie 1941.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în

temeiul art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că actele

depuse de reclamantă sunt contradictorii, în ceea ce privește perioada

refugiului.

Recursul este fondat, pentru considerentele

care se vor prezenta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, a suferit persecuții etnice,

aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.

Intimatei-reclamante îi sunt

incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, modificată și

aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum rezultă din probele aflate la dosarul

cauzei.

Dar instanța de fond a greșit asupra

perioadei: iulie 1940 - decembrie 1941, pentru care a stabilit că reclamanta

are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), întrucât nu

a avut în vedere pe de o parte că, actul normativ sus citat stabilește

acordarea calității de beneficiar al drepturilor, cu începere de la 6

septembrie 1940, iar nu din luna iulie 1940, cum din eroare s-a dispus prin

sentința atacată. Pe de altă parte, instanța a greșit, pentru că din punct de

vedere istoric, la 1 iulie 1941, teritoriul Basarabiei a fost retrocedat

României. Practic, de la această dată, până în martie 1944, nu au mai existat

persecuții etnice, în accepțiunea prevederilor legale, întrucât regimul

instaurat în România, în întregime sub administrație românească, exclude

eventualitatea unor persecuții din motive etnice, aplicate cetățenilor români.

Așa fiind, pentru motivele arătate,

recursul este fondat și va fi admis, sentința atacată va fi modificată, în

sensul că perioadele de refugiu sunt 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1941 și 6

aprilie 1944 - 6 martie 1945, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa de

Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1293 din 18 mai

2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată, în sensul

că perioadele de refugiu sunt: 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1941 și 6 aprilie

1944 - 6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 februarie 2005.