Decizia nr. 1995/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 398/2004 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 9 iulie 2004, reclamantul B.G.

a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 9609/8988 din 11 decembrie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, susținând, în esență, că beneficiază de calitatea de refugiat, și pentru prima perioadă de refugiu, respectiv, 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1942, pârâta recunoscându-i numai a doua perioadă de refugiu, respectiv, 15 martie 1944 - 6 martie 1945. Prin sentința civilă nr. 398 din 25 februarie 2004, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 9609/8988 din 11 decembrie 2003, a pârâtei și a obligat-o pe aceasta, să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1942 și 15 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., susținând, în esență, că intimatul nu a anexat la cererea inițială, înscrisurile necesare în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Recursul este nefondat. Din procesul-verbal din 13 octombrie 1942, întocmit de Administratorul Girant de pe lângă Administrația Bunurilor Statului - Comisia de Constatări, rezultă că intimatul, împreună cu familia, a fost refugiat la data de 28 iunie 1940, din Cercul Recrutare Tighina. Din declarația autentificată a martorilor S.B. și M.A., rezultă că intimatul, în luna iulie 1942, s-a întors din primul refugiu, înapoi în Tighina, de unde s-a refugiat a doua oară, împreună cu familia, în martie 1944, stabilindu-se definitiv în România.

Potrivit art. 1 din legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana care a fost strămutată sau refugiată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, Curtea constată că instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile legii și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței nr. 398 din 25 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.