ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1995/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

9 iulie 2004, reclamantul B.G. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a

municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se

anuleze hotărârea nr. 9609/8988 din 11 decembrie 2003, emisă de pârâtă și

recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, susținând, în

esență, că beneficiază de calitatea de refugiat, și pentru prima perioadă de

refugiu, respectiv, 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1942, pârâta recunoscându-i

numai a doua perioadă de refugiu, respectiv, 15 martie 1944 - 6 martie 1945.

Prin sentința civilă nr. 398

din 25 februarie 2004, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului,

a anulat hotărârea nr. 9609/8988 din 11 decembrie 2003, a pârâtei și a

obligat-o pe aceasta, să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al

Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1942 și 15

martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2003.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că prin înscrisurile depuse la dosarul

cauzei, reclamantul a făcut dovada calității de beneficiar al Legii nr.

189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ., susținând, în

esență, că intimatul nu a anexat la cererea inițială, înscrisurile necesare în

dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Din procesul-verbal din 13

octombrie 1942, întocmit de Administratorul Girant de pe lângă Administrația

Bunurilor Statului - Comisia de Constatări, rezultă că intimatul, împreună cu

familia, a fost refugiat la data de 28 iunie 1940, din Cercul Recrutare

Tighina.

Din declarația autentificată

a martorilor S.B. și M.A., rezultă că intimatul, în luna iulie 1942, s-a întors

din primul refugiu, înapoi în Tighina, de unde s-a refugiat a doua oară,

împreună cu familia, în martie 1944, stabilindu-se definitiv în România.

Potrivit art. 1 din legea

nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana care a

fost strămutată sau refugiată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, Curtea constată că instanța de fond a interpretat în mod

corect prevederile legii și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței nr. 398 din 25

februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2005.