ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4619/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 167/2005, pronunțată de Tribunalului Cluj în dosarul 584/2004, s-a admis acțiunea reclamantului C.L.M.C.N., împotriva pârâtei SC R.I. SRL Cluj – Napoca și s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 25.121.809.740 cu titlu de cotă de asociere și daune interese, aferente. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în baza înscrisurilor de la dosar, că prin contract părțile s-au asociat în vederea exploatării în comun a spațiului situat în Cluj – Napoca Str. Emile Zola. Prin contract pârâta s-a obligat să achite contravaloarea cotei cuvenite reclamantei de la data de 17 ianuarie 2002 (data hotărârii C.L.) privind încheierea contractului deși imobilul a fost predat efectiv la data de 10 aprilie 2002. Că pârâta nu a achitat decât suma de 500.000.000 lei și doar după ce a fost notificată de către reclamantă cu intenția de a revoca contractul.

Tribunalul a interpretat conduita pârâtei neconformă cu obligațiile asumate prin contract iar apărările sale cum că nu a înregistrat profit din culpa reclamantei au fost înlăturate, ca neîntemeiate. Împotriva sentinței a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie atât sub aspectul sumelor la care a fost obligată, la aplicarea în cauză a unor dispoziții normative (O.G. și H.G.) care nu aveau incidență ca și pentru greșita reținere a culpei sale în neîndeplinirea de către reclamantă a unor obligații asumate prin contract ca și nereținerea culpei reclamantei prin nepredarea spațiului ce forma obiectul contractului, la timp.

Prin decizia nr. 159 din 11 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 2287/2005 a fost admis apelul pârâtei împotriva sentinței nr. 162 din 31 ianuarie 2005, pe care a schimbat-o în sensul că a fost admisă în parte acțiunea reclamantei și obligată pârâta să-i plătească 13.416.000.000 lei cu titlu de cotă de asociere pentru perioada 10 aprilie 2002 – 10 august 2004 și 2.665.000.000 lei, reprezentând actualizarea sumei cu rata inflației. A fost obligat intimatul la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 119.735.048 lei. Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta. Prin recursul reclamantului, prin care se invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se critică hotărârea instanței de apel pentru greșita interpretare a clauzelor contractuale, și greșita neaplicare a unor acte normative incidente cauzei a căror aplicare a fost asumată de pârâtă printr-o clauză generică a contractului, toate acestea având ca efect admiterea doar în parte a acțiunii în apel. În ce privește critica vizând greșita interpretare a clauzelor contractuale reclamanta recurentă susține că pârâta trebuia obligată la plata cotei de asociere începând cu data adoptării hotărârii C.L. din 17 ianuarie 2002 și nu de la data predării spațiului. Critica este neîntemeiată. Aceasta deoarece reținând în mod corect că între părți s-a încheiat un contract de asociere în participațiune reglementat de art. 251 – 252 C. proc.

civ. De esența contractului încheiat între părți au fost obligațiile principale asumate. Astfel reclamantul s-a obligat să pună la dispoziție spațiul liber de sarcini și totodată să-l predea cocontractantului (art. 3 lit. a) și b) contract). Ori așa cum corect a reținut Curtea de Apel Cluj predarea spațiului a avut loc la data de 10 aprilie 2002, astfel că anterior acestei date reclamantul nu poate invoca propria culpă în nerealizarea obligațiilor de plată a cotei de asociere de către pârâtă. Nici critica privind incidența unor acte normative neprecizate pe de o parte în art. 21, iar pe de o parte s-a stipulat în baza art. 7 că modificarea clauzelor contractului se poate face numai cu acordul părților, ceea ce nu s-a realizat.

Pe acest temei pârâta nu a fost obligată la plata altor sume ce ar deriva din reglementări străine naturii contractului (T.V.A.) dobânzi penalități specifice unor obligații bugetare. Chiar dacă sumele încasate din astfel de contracte care sunt contracte comerciale se varsă la bugetul local de către reclamantă ele nu constituie obligații bugetare ci dimpotrivă venituri extra - bugetare. Numai astfel printr-o corectă interpretare a tuturor clauzelor contractuale instanța de apel a stabilit în mod just atât perioada pentru care pârâta datorează cota de participațiune cât și cuantumul acesteia, iar recursul reclamantului se va respinge ca nefondat. Cât privește recursul pârâtei. S-a susținut că greșit a fost obligată la plata cotei de participare câtă vreme din culpa reclamantului nu s-a realizat profit.

Critica este neîntemeiată câtă vreme în mod corect instanța de apel a obligat pârâta la plata lor de la data predării spațiului de către reclamant. Prin inserarea clauzei potrivit căruia pârâta, s-a obligat la plata lunară a unei cote de 497.000.000 RON nu se poate susține că s-au încălcat prevederile art. 153 C. civ. și contractul ar fi nul, cel puțin din momentul predării spațiului obligația de a realiza profit revenea pârâtei, iar nu reclamantei care prin punerea spațiului la dispoziție și-a adus cota parte în afacere. O a doua critică se referă la greșita sa obligare la plata cotei după pronunțarea sentinței nr. 4251 din 6 octombrie 2003 prin care reclamantul a fost obligat să încheie cu pârâta contract de vânzare – cumpărare a spațiului în temeiul Legii nr. 550/2001.

Ori pentru executarea acestei hotărâri pârâtele trebuiesc să realizeze acordul de voință prin negociere, ceea ce în speță nu s-a realizat, iar pârâta a rămas în posesia spațiului și după această dată ceea ce instanța de apel prin decizia criticată a reținut în mod corect. Celelalte critici ale pârâtei nu se constituie în nici unul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 (sumă datorată după opinia sa, modalități de calcul) ci vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi examinate neexistând temei legal pentru acestea. Față de considerentele ce preced curtea constată că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică, criticile din cele două recursuri neîntemeiate și urmează să dispună respingerea lor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul C.L.M.C.N. și de pârâta SC R.I. SRL Cluj – Napoca, împotriva deciziei nr. 159 din 11 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 2287/2005, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2005.