ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4407/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4110 din 30 septembrie 2003, Judecătoria Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul K.M., în contradictoriu cu pârâtul F.R.G., a dispus rezoluțiunea convențiilor încheiate de părți în luna august 2000 cu privire la achiziționarea de granit și trepte de lemn și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 4576 Euro sau contravaloarea în lei la data plății, cu titlu de pretenții. S-au respins în rest pretențiile reclamantului și au fost compensate cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în cursul anului 2000, în baza unor contracte de comision s-au derulat unele raporturi comerciale între reclamant și societatea pârâtului, SC W.S.

SRL. Reclamantul a pus la dispoziția societății, prin contul lui H.F., suma totală de 12.526,66 Euro, iar SC W.S. SRL a livrat unor beneficiari externi indicați de reclamant mărfuri în valoare totală de 17.618,30 Euro. După derularea acestor operațiuni comerciale, la data de 15 august 2000, reclamantul a inițiat demersuri în vederea achiziționării unor materiale de construcție (gresie și trepte de lemn) necesare pentru construcția propriei case. Reține instanța de fond că, potrivit corespondenței purtată de părți prin fax, între acestea s-au încheiat 2 convenții prin care pârâtul s-a obligat să achiziționeze pentru reclamant granit și trepte de lemn, iar reclamantul a transferat pârâtului suma de 9002,60 mărci germane, echivalentul a 4576 Euro, la data de 7 septembrie 2000. Din această sumă, 4500 mărci germane au fost folosiți ca avans pentru încheierea de către pârât a unui contract la data de 11 septembrie 2000, în numele reclamantului, cu SC S.N.

SRL pentru achiziționarea granitului, iar 4400 mărci germane au fost folosiți pentru a acoperi o datorie de la un transport precedent. Materialele solicitate nu au fost însă achiziționate, pârâtul neîndeplinindu-și obligațiile asumate prin convențiile încheiate. De aceea, sunt incidente dispozițiile art. 1020 și art. 1021 C. civ., iar ca urmare a rezoluțiunii, conform art. 1082 C. civ. pârâtul trebuie să plătească reclamantului 4576 Euro cu titlu de daune interese compensatorii pentru neexecutarea obligațiilor asumate. Se mai reține, că pârâtul a susținut că suma de 4400 mărci germane a fost folosită pentru a acoperi datoria de la un transport precedent, însă acesta nu putea să schimbe destinația sumei fără acordul reclamantului, iar în lipsa unei cereri reconvenționale nu poate opera compensarea.

Celelalte pretenții ale reclamantului nu sunt întemeiate, deoarece nu s-a făcut dovada încheierii unei convenții în nume personal, anterior datei de 4 august 2000, pentru transferarea sumei de 8.000 mărci germane, echivalentul a 4090 Euro, iar faptul plății unor sume suplimentare pentru achiziționarea materialelor nu a fost dovedit. Înscrisul aflat la fila 135 din dosarul nr. 6087/2002 nu constituie dovada clară a pretențiilor reclamantului pentru suma de 6000 mărci germane, pentru că este un simplu înscris sub semnătură privată și nu o factură fiscală. Nici pretenția privind suma de 7302 mărci germane solicitată de reclamant cu titlu de cheltuieli provocate din culpa exclusivă a pârâtului nu este justificată, pentru că din actele depuse la dosar nu rezultă că pârâtul l-a chemat pe reclamant în România în vederea ridicării mărfurilor.

De asemenea, nu s-a făcut dovada faptului că motostivuitorul pentru care reclamantul pretinde suma de 6000 mărci germane a existat și a fost vândut de pârât unei terțe persoane. Prin decizia civilă nr. 830 din 30 aprilie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile declarate de reclamant și de pârât împotriva acestei sentințe. Instanța de apel a reținut că sentința apelată este legală și temeinică și că susținerile apelantului-reclamant nu sunt întemeiate, pentru că: - Nu s-a făcut dovada trimiterii sumei de 8000 mărci germane (echivalentul a 4090 Euro) prin transfer bancar, așa cum s-a arătat în acțiune. S-a probat cu documente bancare doar transferul sumei de 9002 mărci germane, echivalentul a 4576 Euro.

Anexele 7 și 7 a și faxurile din 30 august 2000 și 7 decembrie 2000 nu sunt probe pertinente și concludente pentru a se reține transferul sumei de 8000 mărci germane. - Întrucât din cuprinsul facturii BB H. + T.G. SRL, depusă la instanța de apel nu rezultă că la această firmă germană s-ar fi comandat aceleași materiale, în aceeași cantitate și de aceeași calitate cu cele comandate pârâtului, nu se poate reține că diferența de 6000 mărci germane achitată în plus de reclamant ar reprezenta prejudiciul cauzat acestuia. - Chiar dacă în apel reclamantul a depus factura emisă de SC M.B.T. nu este întemeiată nici critica privitoare la suma de 7302 mărci germane, pretinsă cu titlu de cheltuieli de deplasare, pentru că nu s-a făcut dovada că pârâtul a determinat deplasarea reclamantului în România.

De altfel, reclamantul-apelant a renunțat la audierea martorului K.K., propus în apel pentru dovedirea acestei împrejurări. - Din conținutul faxurilor trimise de pârât, aflate la filele 139 și 140 din dosarul nr. 6087/2002 și declarația martorului F.E. nu rezultă cu certitudine existența motostivuitorului și înstrăinarea lui de către pârât. În privința apelului declarat de pârât, instanța de apel a reținut că susținerile acestuia privitoare la aprecierea eronată a probelor sunt lipsite de orice temei, deoarece din interpretarea extrasului de cont emis de C. Frankfurt, a extrasului de cont emis de B.T.R., a faxurilor trimise de pârât reclamantului, a contractului de vânzare-cumpărare aflat la fila 120 din dosarul nr. 6087/2002 și a interogatoriului pârâtului, rezultă transferul sumei de 9002 mărci germane, echivalentul sumei de 4576 Euro, la plata căreia a fost obligat pârâtul prin sentința apelată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, ambele părți. Reclamantul, după ce arată la punctul 1 din declarația de recurs că raporturile juridice dintre părți au fost corect stabilite de instanța de fond și apel, la pct. 2, invocând art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susține că în mod greșit s-a reținut că suma de 8000 mărci germane, echivalentul a 4090 Euro, virată la data de 2 august 2000 a fost plătită în contul raporturilor comerciale anterioare, deși din anexele 7 și 7 a rezultă că această sumă a fost trimisă pentru achiziționarea de mobilă și parchet.

Invocând același motiv de recurs (304 pct. 8), la pct. 3, 4 și 5 din declarația de recurs reclamantul formulează următoarele critici: - Greșit instanțele au considerat ca nedovedit prejudiciul de 6000 mărci germane rezultat din neexecutarea contractului de către pârât, în condițiile în care la instanța de apel, în completarea probațiunii, s-a depus o factură în care se precizează clar că factura din 15 decembrie 2000, pentru materialele comandate conform specificației din 15 august 2000, are valoarea de 17.465,54 mărci germane, compusă dintr-un preț paușal de 15.056,50 mărci germane, plus TVA în valoare de 2409,04 mărci germane. - Greșit s-au respins pretențiile privind cheltuielile de deplasare în România, în sumă de 7032 mărci germane, pentru ridicarea materialelor comandate, care s-au făcut din vina pârâtului, deși probele testimoniale confirmă că reclamantul a făcut aceste cheltuieli.

Recurentul indică probele care, în opinia sa, atestă efectuarea cheltuielilor. - Nejustificat s-au respins pretențiile în valoare de 6000 mărci germane pentru motostivuitorul proprietatea sa. Arată recurentul că a depus la dosar înscrisul semnat de pârât, care cuprinde recunoașterea primirii unor sume de bani pentru diferite utilaje, în care este menționat motostivuitorul, înscris care se coroborează cu declarația martorului F.E. Invocând și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamantul mai susține că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, pentru că transferurile bancare considerate ca probe suficiente pentru admiterea pretențiilor în valoare de 9002 mărci germane, echivalentul a 4576 Euro, nu mai sunt considerate probe suficiente pentru admiterea celui de-al doilea capăt de cerere și că i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra motostivuitorului, drept consfințit de art. 480 C. civ.

Pârâtul, invocând art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că s-a interpretat greșit actul de transfer bancar din 6 septembrie 2000 privitor la suma de 9002,60 mărci germane. Arată recurentul că beneficiara sumei a fost SC W.S.C. SRL, iar scopul pentru care s-a transferat suma este plata facturii nr. 4 din 16 mai 2000, emisă de societate, plătitorul făcând mențiunea expresă pe actul de transfer că suma reprezintă plata pentru factura 4/5. De aceea, greșit a fost obligat la plata sumei de 4576 Euro către reclamant. Ambele recursuri vor fi respinse. Deși reclamantul-recurent invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., numai critica privitoare la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Dispozițiile acestui text nu sunt însă incidente în cauză, deoarece hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt contradictorii așa cum susține recurentul. Instanța de apel a reținut că pârâtul datorează reclamantului suma de 4576 Euro, deoarece din interpretarea actelor depuse la dosar și a interogatoriului pârâtului rezultă că reclamantul a transferat suma de 9002 mărci germane către SC W.S.C. SRL, iar cu privire la suma de 8000 mărci germane s-a reținut că nu s-a probat cu documente bancare transferul ei și că anexele 7 și 7 a și faxurile din 30 august 2000 și 7 decembrie 2000 nu sunt probe pertinente și concludente pentru a se reține că s-a efectuat transferul.

Întrucât din unele considerente rezultă temeinicia primului capăt de cerere, iar din altele netemeinicia pretențiilor care fac obiectul celui de al doilea capăt de cerere, motivarea este clară și precisă, considerentele nefiind contradictorii. Declarația de recurs nu cuprinde critici care să facă posibilă încadrarea în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privitor la situațiile în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Recurentul-reclamant precizează că raporturile juridice dintre părți au fost corect stabilite de instanță, fără să facă susțineri că instanța ar fi modificat, înlocuit, schimbat natura actului încheiat de părți sau că au fost stabilite pentru reclamant sarcini care nu au fost avute în vedere la încheierea contractului.

La pct. 1-5 din declarația de recurs se invocă art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă recurentul susține că deși probele administrate în cauză duc neîndoielnic la concluzia că toate pretențiile acestuia sunt întemeiate, din eroare instanța s-a oprit la o altă concluzie. Or, pe calea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se poate invoca aprecierea greșită a probelor. Prin urmare, criticile formulate la punctele menționate, având semnificația unei erori în care s-a aflat instanța datorită aprecierii greșite a probelor administrate în cauză, ca efect al abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ., nu se mai încadrează în vreunul din motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ. De asemenea, nu sunt dezvoltate critici care să facă posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece se susține că recurentului i-a fost încălcat dreptul de proprietate cu privire la motostivuitor, consfințit de art. 480 C. civ., fără să se arate în ce mod s-a încălcat sau aplicat greșit legea. De altfel, prin hotărârea atacată s-a reținut că probele invocate de reclamant nu fac dovada existenței utilajului și a înstrăinării lui de către pârât, iar criticile referitoare la motostivuitor privesc tot modul de apreciere a probelor de către instanță și nu greșita aplicare a legii. Pârâtul-recurent, invocă art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., însă formulează critici care fac posibilă încadrarea doar în art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză, deoarece actul juridic dedus judecății a fost corect interpretat de instanța de fond și cea de apel. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, privește schimbarea naturii ori înțelesului contractului încheiat de părți și nu aprecierea greșită a conținutului înscrisurilor folosite ca probă în dovedirea pretențiilor. Or, în cauză, în raport cu actele depuse la dosar, s-a stabilit corect natura juridică a convenției încheiată de părți. Ampla corespondență purtată de acestea prin fax confirmă faptul că pârâtul și-a asumat obligația să achiziționeze pentru reclamant unele materiale (granit și trepte din lemn).

Pârâtul a recunoscut la interogatoriul luat la instanța de fond că a existat o asemenea înțelege și că a încheiat un contract în numele reclamantului, iar la dosar a fost depus atât contractul încheiat de pârât pentru achiziționarea de granit în valoare de 9546 mărci germane, plătind avans de 4500 mărci germane, cât și faxul trimis de pârât reclamantului, care confirmă existența convenției și modul în care a fost folosită suma primită pentru achiziționarea materialelor. Nu se poate reține că prin modul de apreciere a conținutului actului de transfer bancar invocat de recurent a fost schimbat conținutul actului juridic dedus judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece nota de transfer este o probă administrată pentru dovedirea modului în care a fost executată convenția și nu un act juridic în sens de negotium.

Pentru considerentele expuse, vor fi respinse recursurile declarate de ambele părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de reclamantul K.M. și de pârâtul F.R.G. împotriva deciziei civile nr. 830 din 30 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2005.