ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 87/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 87/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 10371/3/2010,

la data de 26 februarie 2010, reclamantul C.M.N. a solicitat în contradictoriu

cu pârâtul S.R. prin M.F.P., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 Euro, în echivalent lei la data

efectuării plății, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul cauzat prin

condamnarea si executarea pedepsei privative de libertate, din motive politice,

de către statul comunist, a bunicului său, D.Gh.D.

Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 891 din 14 iunie 2010, a respins

acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul, descendent de gradul II

al lui D.D., persoană care a suferit măsuri cu caracter politic și care este

decedată, nu are calitate activă de a solicita aceste despăgubiri, în

condițiile în care mama reclamantului, descendent de gradul I al defunctului

este în viață, aceasta fiind cea care ar justifica legitimare procesual activă

în cauză.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamantul, arătând că sentința este nelegală,

instanța de fond limitând în mod nejustificat persoanele care pot cere

despăgubiri în condițiile Legii nr. 221/2009.

Susține apelantul că

are calitate procesuală activă în cauză, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1),

art. 4 alin. (1) și (2) din această lege, deoarece prin sintagma „precum și

soțul sau descendenții acestuia până la gradul 2”, legea dă posibilitatea unei opțiuni proprii a acestor categorii de persoane, după cum se

consideră lezate sau nu, fără a le cere expres calitatea de moștenitor a

autorului persecutat direct sau calitatea de moștenitori între aceste două

persoane (soț sau descendent).

Prejudiciul ce se

vrea reparat astfel este unul de natură afectivă, socială, care nu s-a oprit în

persoana celui vizat direct de măsuri represive.

De aceea, legiuitorul

nu s-a limitat la calitatea de moștenitor, ci a dat posibilitatea ca oricare

dintre aceste categorii, dacă se consideră lezată moral, potrivit cu conștiința

și înțelegerea sa, să solicite repunerea în drepturile firești ale persoanei

persecutate.

În sfera persoanelor

îndreptățite la reparațiile pentru consecințele negative produse de

restricțiile și privațiunile la care au fost supuse persecuției de dictatura

comunistă, se includ și copiii acestora (în acest sens decizia nr. 2028/1993 a

Curții Supreme de Justiție, decizia nr. 1218/1993 a Curții Supreme de Justiție

date în aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990).

Concluzia este

justificată, de vreme ce măsurile politice aplicate majorilor sunt de natură să

producă consecințe negative și de durată sub aspect material și moral și asupra

copiilor minori care au avut cel mai mult de suferit de pe urma măsurilor

represive.

Apelul a fost respins

ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente.

Legea nr. 221/2009

acordă calitate procesual activă într-o astfel de cauză persoanei condamnate

politic, sau în caz de deces a acesteia descendenților.

Ca atare, vocație la

succesiunea celui condamnat o are mama reclamantului – apelant și nu acesta.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamantul C.M.N. care a susținut următoarele motive de

nelegalitate a hotărârii recurate: este incident motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., respectiv acela că hotărârea a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii.

În mod nelegal, se

susține că, instanța de apel, a soluționat cererea față de deciziile Curții

Constituționale nr. 1354, 1358, 1360 din 2010, apreciind ca în temeiul art. 294

C. proc. civ., în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul acțiunii întrucât

s-ar încălca principiul triplului grad de jurisdicție.

În raport de deciziile

mai sus arătate, general obligatorii pentru viitor, de la momentul publicării

lor în M. Of., instanța de apel ar fi trebuit să stabilească cadrul procesual

în lumina acestor decizii.

Față de dispozițiile art.

129 și art. 292 C. proc. civ., potrivit cu care judecătorul nu este ținut de

temeiul de drept al acțiunii, dar este obligat să pună în discuție orice aspect

de fapt sau de drept, chiar nemenționat în cerere, în vederea aplicării corecte

a legii și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, instanța de apel trebuia

să se pronunțe pe baza motivelor, a mijloacelor de apărare noi invocate prin

apel; instanța de apel, în condițiile în care însăși instanța de fond, văzând

obiectul și motivarea cererii de chemare în judecată precum și probele

administrate, a subliniat necesitatea precizării cadrului procesual, ar fi

trebuit să stabilească textele de lege aplicabile speței, și să trimită cauza

la rejudecare instanței de fond.

Prin stabilirea

corectă a temeiului juridic al acțiunii (care text de lege este aplicabil

speței) de către instanța de control judiciar nu se aduce atingere

dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., și nici principiului disponibilității,

pentru că procedând astfel, nu se schimbă cauza, aceasta fiind și rămânând una

civilă, și nici obiectul acțiunii, întrucât scopul acțiunii civile este același

: reabilitarea morală și îndreptarea consecințelor produse (prejudiciul cauzat

prin lezarea lor drepturi personale) în urma măsurilor represive luate de autoritățile

comuniste.

În aplicarea

principiului devoluțiunii cauzei în apel, instanța ar fi trebuit să dea

eficiență dispozițiilor art. 292 C. proc. civ., potrivit cu care judecata în

apel se face în baza motivelor, mijloacelor de apărare și a dovezilor chiar noi

(s.n.) arătate în cererea de apel, iar prin cererea depusă la data de 11

ianuarie 2011 nu rezultă încălcarea dispozițiilor acestui principiu, de altfel,

neaplicat de instanța de apel.

Astfel, cu privire la

sfera persoanelor care se pot adresa instanței de judecată în temeiul acestei

legi, se au în vedere în primul rând persoanele asupra cărora s-au răsfrânt în

mod nemijlocit efectele condamnărilor politice, în sens larg, ale regimului

comunist, apoi, legea dă posibilitatea ca, în caz de deces al acestor persoane,

să se adreseze instanței și alte categorii de persoane care au resimțit fie în

același timp, ca regulă, fie în timp, ca și urmare, efectele acestor

condamnări.

Se apreciază că,

soluția instanțelor de fond este greșită în privința calității procesual

active, principiul chemării la moștenire în ordinea claselor de moștenitori

trebuind a fi aplicat în ordinea dată de Legea nr. 221/2009, și în raport de

scopul urmărit de aceasta.

Analizând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este

necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea greșită a legii sau să

fie lipsită de temei legal.

În cauză instanța de

apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 4 și

art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Criticile formulate

de recurent nu pot fi primite. În mod corect s-a statuat prin hotărârile

instanței de fond și a instanței de apel că reclamantul nu are calitate

procesuală activă, dată fiind legitimarea procesuală conferită de lege.

Astfel, Legea nr. 221/2009

acordă calitate așa cum a reținut în mod corect instanța de fond, dreptul celui

condamnat la despăgubiri morale. Soțul sau descendenți pot culege aceste

despăgubiri, numai în calitate de moștenitorii ai acestuia.

Faptul că în

articolul mai sus expus se menționează că despăgubirile pot fi solicitate de

descendenți până la gradul II inclusiv nu înseamnă că se dă posibilitatea

obținerii unor despăgubiri în nume propriu a acestor categorii de persoane,

după cum se consideră lezate sau nu, fără a le cere expres calitatea de

moștenitor a autorului persecutat, sau fără a se respecta regulile devoluțiunii

succesorale.

Reclamantul este

descendent de gradul II al defunctului D.Gh.D., iar mama sa C.M. este

descendent de gradul I.

Nici susținerile

relative la efectele deciziilor Curții Constituționale nu pot conduce la

reținerea nelegalității deciziei recurate.

Motivele de recurs

referitoare la aspectele privind îndeplinirea de către reclamant a condițiilor

prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu sunt relevante

în soluționarea cauzei și nu pot fi primite, față de aspectul care se impune a

fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect

al deciziei Curții Constituționale, așa cum a reținut instanța de apel.

Problema de drept

care se pune, în speță, nu este deci cea a faptului dacă reclamanții sunt sau

nu îndreptățiți la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluționat definitiv

de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat

cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).

După cum a reținut și

instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.

câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu

exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantului.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste considerente,

față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca

nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.M.N. împotriva deciziei civile nr. 37/ A din 19

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2012.