ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1115/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Ialomița, prin sentința

penală nr. 441 din 26 octombrie 2005, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. b) C.

pen., a condamnat pe inculpatul C.I., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 211 alin. (1) și (2)

lit. c) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

a condamnat pe inculpatul Z.P., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 C. pen., pe durata

executării pedepsei a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) din același cod.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpaților, iar în baza art. 88 C. pen., a

computat din pedeapsă, timpul reținerii și al arestării preventive de la 19 mai

2005, la zi.

A respins cererea de despăgubiri

civile formulată de partea civilă I.G.M.

A obligat pe inculpați la plata

sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de câte 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a

inculpaților, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în esență, că, în data de 13 mai 2005, cei doi inculpați s-au deplasat

cu o căruță la SC V. SA Fetești de unde au sustras fier vechi. Fiind surprinși

de agenții de pază, pentru a-și asigura scăparea, inculpații au aruncat cu

pietre producând suferințe părții civile I.G.M.

Împotriva sentinței penale, au declarat

apel inculpații C.I. și Z.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

sub aspectul individualizării pedepselor, considerând cuantumul acestora prea

sever având în vedere circumstanțele reale ale faptei, poziția procesuală

avută, cum și persoana inculpaților.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin decizia penală nr. 925 din 30 noiembrie 2005, a respins, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpați, reținând că instanța de fond a făcut o

temeinică examinare a probelor administrate, stabilind cu certitudine situația

de fapt, existența infracțiunilor, circumstanțele comiterii și vinovăția

inculpaților și a stabilit încadrarea juridică legală a faptelor comise,

potrivit dovezilor produse și elementelor care configurează latura obiectivă a

infracțiunilor.

Cu privire la criticile formulate de

apelanții inculpați, sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor,

instanța de control judiciar a reținut că pedepsele aplicate inculpaților sunt

proporționate cu circumstanțele cauzei, împrejurările comiterii faptelor și

modalitatea concretă de comitere, pericolul social al infracțiunilor, natura

acestora, consecințele negative asupra ordinii de drept, cât și în raport de

datele ce caracterizează persoana inculpaților și nu se justifică reducerea

acestora.

Împotriva deciziei penale, în termen

legal, au declarat recurs inculpații C.I. și Z.P., nemotivându-l în scris,

însă, oral, în ședința publică de judecată, prin concluziile apărătorului

desemnat din oficiu, au solicitat admiterea, casarea hotărârilor atacate și în

principal, achitarea inculpaților, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen.,

susținând că faptele comise nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

În subsidiar, apărătorul

inculpaților a solicitat reducerea pedepselor aplicate.

Recursurile declarate de inculpați

nu sunt fondate.

recurenților inculpați de a fi achitați, întrucât faptele lor nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni, se rețin următoarele:

Potrivit art. 18

1

C. pen.,

nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea

minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret,

este lipsită în mod vădit de importanță, neprezentând gradul de pericol social

al unei infracțiuni.

La stabilirea gradului de pericol

social, se arată în alin. (2) al aceluiași articol, se ține seama de modul și

mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, împrejurările în care

fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum

și de persoana și conduita făptuitorului.

În cauză nu se poate reține că fapta

săvârșită de inculpați este lipsită în mod vădit de importanță, față de modul

și de mijloacele în care a fost comisă, de scopul urmărit, de prejudiciul

produs și de persoana și conduita făptuitorilor.

Astfel, semnificativă este

împrejurarea că inculpații s-au aflat alături de alte persoane în căruța cu doi

cai și după ce au demontat ramele metalice de la ferestrele clădirii, le-au pus

în căruță încercând să fugă.

Fiindu-le blocat atelajul de către

partea vătămată I.G.M. cu autoturismul de serviciu ARO, inculpații nu s-au

oprit iar căruța condusă de inculpatul Z.P. a intrat în autoturism.

Inculpații au abandonat căruța, s-au

refugiat în niște râpe din apropiere și au aruncat cu pietre spre partea

vătămată și agenții de pază, încercând să recupereze atelajul. I.G.M. a fost

lovit cu o piatră în zona capului, din biletul de trimitere la Spitalul Fetești

rezultând că acesta a prezentat un politraumatism prin molestare, plagă contuză

regiunea temporală fiind suspectat și cu o ruptură de timpan.

Or, în raport de toate aceste

aspecte, nu se poate aprecia că faptele inculpaților au adus o atingere minimă,

neînsemnată a unei valori ocrotite de lege, ci ele prezintă un vădit pericol

social, evaluate de legiuitor prin incriminarea lor în prevederile art. 211 alin.

(1) și (2) C. pen., și prin urmare, solicitarea inculpaților de a fi achitați,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., nu poate fi primită.

inculpați privind greșita individualizare a pedepselor, nu poate fi primită.

Astfel, la stabilirea și menținerea

pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului C.I., instanțele au luat în

considerare în mod judicios criteriile generale de individualizare a sancțiunii

penale, prevăzute de art. 72 C. pen., în cadrul cărora un loc aparte îl ocupă

aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, care este sporit, dar

și datele ce caracterizează persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente

penale, astfel că prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., i-a fost aplicată acestuia o pedeapsă

situată sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.

Aceleași criterii de individualizare

au fost avute în vedere de instanțe și la stabilirea pedepsei de 7 ani

închisoare aplicată inculpatului Z.P., care, deși a adoptat o poziție

procesuală relativ sinceră, a comis fapta în stare de recidivă, având

condamnări anterioare pentru furt.

Așa cum a reținut, în mod corect,

instanța de control judiciar având în vedere că pedeapsa de 4 ani închisoare

aplicată de prima instanță inculpatului C.I., este coborâtă în mod substanțial,

sub minimul special, iar pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului Z.P.

se situează la limita minimă prevăzută de textul încriminator, a reduce și mai

mult aceste pedepse, astfel cum se solicită de către recurenții inculpați, ar

însemna să nu se mai realizeze scopul preventiv-educativ, cerut de dispozițiile

art. 52 C. pen.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite condițiile

referitoare la cazurile de recurs invocate prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen. și nici a celor privind motivele care se

iau în considerare din oficiu, astfel cum menționează dispozițiile art. 385

9

alin. (3) din același cod, conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpații C.I. și Z.P.,

ca nefondate și va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.I. și Z.P. împotriva deciziei penale nr. 925 din 30

noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul reținerii și al arestării preventive, de la 19 mai 2005,

la 21 februarie 2006, pentru fiecare.

Obligă pe recurenți la plata sumei

de câte 220 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 februarie 2006.