ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1101/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

pârâților la restituirea sumelor încasate lunar prin reținerea cotelor de 7 %

din salariul brut lunar, cu titlu de contribuție la fondul asigurărilor de

sănătate, începând cu 1 martie 2000 până la data introducerii acțiunii (10

martie 2003).

Tribunalul Hunedoara, prin sentința

civilă nr. 420 din 11 iunie 2003 a admis în parte acțiunea pentru perioada 1

martie 2000-20 noiembrie 2002, cu actualizarea sumelor cu indicele de inflație

până la data executării și a respins chemarea în garanție, ca rămasă fără

obiect.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia civilă nr. 2039 din 13 octombrie 2003 a respins recursurile pârâților.

Ambele instanțe au reținut, în

esență, că din interpretarea art. 9 alin. (1) lit. b) Legea nr. 80/1995 privind

Statutul cadrelor militare, art. 26 alin. (1) lit. c), din Legea nr. 360/2002

și art. 3 H.G. nr. 270/1999, acordarea asistenței medicale este gratuită și

necondiționată de plata unor contribuții la fondul de asigurări sociale de

sănătate, iar actele normative indicate au caracter special și derogatoriu față

de Legea nr. 145/1997.

Prin recursul în anulare,

înregistrat la 15 septembrie 2004, se preiau apărările din întâmpinările

Ministerului de Interne și se califică în sfera strictă a art. 330 C. proc.

civ.

inadmisibil.

Potrivit art. 330 alin. (1) C. proc.

civ. „Procurorul general…poate ataca cu recurs în anulare…, hotărârile

judecătorești irevocabile…”.

Textele art. 330 C. proc. civ. au

fost abrogate prin dispozițiile art. I pct. 17 O.U.G. nr. 58/2003, care a

intrat în vigoare la 28 august 2003.

Jurisprudența instanței supreme a

admis că, după abrogarea acestor texte și diminuarea căii de atac a recursului

în anulare, acesta este admisibil numai pentru hotărârile irevocabile

pronunțate în anul anterior datei de 26 august 2004.

Cum rezultă din art. 330 alin. (1) C.

proc. civ. obiectul recursului în anulare îl constituia „hotărârile

irevocabile” și nu hotărârile supuse căilor de atac, apelul și recursul;

așadar, prin hotărâri irevocabile nu se poate înțelege altceva decât acele

hotărâri calificate ca atare în art. 377 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

„1. hotărârile date în primă

instanță, fără drept de apel, nerecurate;

instanță, care nu au fost atacate cu apel;

nerecurate;

dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii;

potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs”.

În speță, sentința civilă nr. 420

din 11 iunie 2003 a fost atacată cu recurs, soluționat prin decizia civilă nr. 2039

din 13 octombrie 2003, irevocabilă.

Așadar, obiectul recursului în

anulare nu poate fi decât decizia civilă nr. 2039 din 13 octombrie 2003, căci

numai aceasta constituie o „hotărâre irevocabilă” în sensul dat de art. 377

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Or, această decizie a fost

pronunțată la 13 octombrie 2005, dată când este socotită ca irevocabilă, adică

ultima dată de 28 august 2003, când a fost abrogat recursul în anulare, astfel

că ea nu poate fi supusă unei căi de atac inexistente la data când a fost

pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 420 din 11 iunie 2003

pronunțată de Tribunalul Hunedoara și deciziei civile nr. 2039 din 13 octombrie

2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, ca inadmisibil.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.