ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6674/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6674/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 382 din 20 mai 2005 a Judecătoriei Drăgășani, s-a respins cererea formulată de petiționara L.F.O., împotriva Rezoluției date în dosarul nr. 1484/P/2004, în contradictoriu cu intimata B.E. În baza art. 192 C. proc. pen., petenta a fost obligată la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rezoluția din 15 decembrie 2004, dată în dosarul nr. 1484/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, a fost confirmată propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva intimatei B.E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 259 C. pen., motivat de faptul că nu au fost îndeplinite cerințele legale privind latura subiectivă a acestei infracțiuni.
Totodată, s-a reținut că plângerea petiționarei a fost tardivă, nefiind introdusă în termenul de 20 zile prevăzut de dispozițiile legale. A apreciat că rezoluția parchetului este legală și temeinică. Recursul declarat de petiționara L.O. împotriva sentinței penale nr. 382 din 20 mai 2005 a Judecătoriei Drăgășani a fost respins, ca nefondat, de către Tribunalul Vâlcea, secția penală, prin decizia nr. 932/ R din 19 septembrie 2005. Deși decizia fiind pronunțată în recurs, este definitivă, împotriva ei, a declarat recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție, petiționara L.F.O., susținând că în soluționarea cauzei nu s-a ținut seama de probele din dosar și că, este necesară casarea hotărârilor pronunțate în cauză și dispunerea începerii urmăririi penale împotriva intimatei B.E., pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută și pedepsită de art. 259 C. pen.
Recursul de față este inadmisibil. În sistemul nostru procesual-penal, legea indică în mod expres căile de atac precum și momentul în care o hotărâre judecătorească este definitivă. Conform acestui sistem, decizia penală nr. 932/ R din 19 septembrie 2005 a Tribunalului Vâlcea este definitivă neputând fi atacată, cu un alt recurs. Legea romanească procesul-penală, nu permite recurs la recurs, respectiv, atacarea unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, cu un alt recurs formulat la o instanță ierarhic superioară. În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul de față ca inadmisibil și să-l respingă, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara L.F.O. împotriva deciziei penale nr. 932/ R din 19 septembrie 2005 a Tribunalului Vâlcea. Obligă recurenta petiționară să plătească suma de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.