ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 963/2005

Asupra recursului cererii de intervenție și a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Prahova, la 28 noiembrie 2000 reclamanta N.E. a chemat în judecată pe pârâții M.L., G.S. și B.D.M. pentru obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 2270 mp situat în Bușteni, Poiana Țapului. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a dobândit imobilul prin cumpărare de la N.C.(contract încheiat la 22 noiembrie 1945 și autentificat la nr. 3690/1945 transcris la nr. 4784 la Tribunalul Prahova), teren situat în Bușteni punctul „Cumpătu” obținut terenul prin secția civilă 584 din 30 iunie 1999 a Judecătoriei Sinaia în urma unui partaj succesoral de pe urma defunctului N.C.

decedat la 2 ianuarie 1953. Tribunalul Prahova prin sentința nr. 73 din 15 februarie 2002 a admis în parte acțiunea. A obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate terenul în suprafață de 1529,6 mp situat în Bușteni, cartier Poiana Țapului, identificat potrivit raportului de expertiză topometrică întocmită de ing. P.A. pentru aliniamentul 1 c bd c 31. Au fost obligați pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 21.831.480 lei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele: N.C., autorul pârâților a fost împroprietărit în 1925 cu teren 10.000 mp în Poiana Țapului punctul „Cumpătu” și acesta, în timpul vieții, a înstrăinat succesiv acest teren mai multor persoane, suprafața de 9510 mp Înstrăinările au fost făcute la 25 iunie 1945, lui G.Ș.

(teren de 510 mp), lui P.S.(teren de 2.000 mp), lui Ș.A.(teren de 2000 mp), iar la 22 noiembrie 1945 către M.G.A.(teren de 1.000 mp), către O.A.(teren de 1.000 mp), și către N.E. (teren de 3.000 mp). Ca urmare, la momentul decesului lui N.C., în 1953, în masa de împărțit nu putea fi menționată nici o suprafață de teren. S-a mai reținut că în 1999 a avut loc o partajare între comoștenitori a terenului de 3840 mp despre care Primăria Bușteni a arătat că provine din împroprietărirea făcută defunctului în 1925. Această atribuție nu poate fi opusă reclamantei, ea dovedind cu înscrisuri autentice că autorul ei a înstrăinat încă din timpul vieții sale suprafața de teren cu care a fost împroprietărit.

În prezența titlurilor invocate pentru terenul revendicat de reclamantă: actul de vânzare-cumpărare din 1945 și respectiv de pârâți pentru terenul deținut, sentința civilă nr. 584/1994 a Judecătoriei Sinaia, instanța a cumpărat titlurile. Constatând că ele provin de la același autor s-a dat prioritate titlului mai vechi. Împotriva acestei soluții pârâții B.D.M., G.S. și M.L. au declarat apel. Curtea de Apel Ploiești din decizia 54 din 5 iunie 2002 a respins ca nefondat apelul. Criticile formulate în apel: - nulitatea acțiunii cu care a fost investită instanța prin aceea că reclamanta nu a semnat și nu și-a indicat nici domiciliul nici datele de stare civilă. - ignorarea dispozițiilor privind necesitatea supralegalizării actelor străine folosite în proces (procură) potrivit art. 165 Legea 195/1992, a dispozițiilor art. 112 și art. 133 alin. (1) C. proc.

civ.; - neidentificarea terenului revendicat; au fost respinse ca nefondate. S-a reținut că sub aspectul formal nu au fost invocate criticile pe parcursul procesului, motive de anulare invocate putând fi acoperite. S-a mai constatat că în cuvântul de fond apelanții au cerut respingerea acțiunii ca nedovedită și nu constatarea nulității cererii. Analizând însă acțiunea și din perspectiva condițiile de formă supus de regulile de procedură s-a constatat că acesteia nu i se pot reține neajunsuri care să atragă sancțiunea nulității la dosar existând dovada că reclamanta a dat procură numitei S.R.M. S-a mai reținut că în cauză nu se aplică Legea nr. 105/1992 reclamanta formulând acțiunea prin avocat ales cu mandat valabil ceea ce face de prisos examinarea procurii.

S-a mai constatat că deplasarea în România a reclamantei a fost împiedicată de rațiuni medicale și rezolvarea pe fond a cauzei a fost confirmată de instanța de apel. Nu s-au primit nici criticile cu privire la efectuare expertizei neindicându-i dispozițiile procedurale nerespectate, admiterea sau respingerea unui supliment de expertiză fiind de atributul instanței. Împotriva acestei soluții pârâții au formulat recurs întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Sub primul aspect invocat tot pentru nerespectarea dispozițiilor art. 82 și art. 112 modificate de O.G. nr. 59/2002, acțiunea trebuind să fie anulată pentru că nu întrunește condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1) C. proc.

civ. S-a mai arătat că nu s-au respectat dispozițiile art. 165 din Legea nr. 105/1992 în sensul că nu s-a respectat cerința supralegalizării documentelor străine. Pe fond s-a arătat că soluția e nelegală pentru că terenul nu s-a identificat iar expertiza nu a fost corect întemeiată. Recursul este nefondat și se va respinge pentru considerentele următoare: Critica privind nerespectarea art. 165 Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raportului de drept internațional privat este nefondată. Pârâții s-au referit la procura dată numitei S., de către reclamantă care s-ar putea nici să nu mai fie în viață, ea nefiind niciodată legitimate. Se reține că prin acțiune reclamanta și-a ales domiciliul procesual la numita S.R., acțiunea fiind semnată de avocat, cu dezlegare în dosar.

Pe parcursul procesului s-au prezentat 3 procuri date de reclamantă numitei S. la 3 decembrie 2001 (dosar de fond), 22 ianuarie 2004 și 28 octombrie 2003 (în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție). În raport de modalitatea aleasă de reclamantă pentru formularea acțiunii, cu domiciliu ales și angajarea unui avocat nu era nevoie să prezinte procură pentru persoana la care și-a ales domiciliul pentru a-i fi comunicate actele în proces. În al doilea rând se constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 165 din Legea nr. 105/1992. Aplicarea acestei legi este exclusă, potrivit art. 10, în cazul în care convenții internaționale la care România este parte, stabilesc o altă reglementare.

În speță reclamanta, folosindu-se de acte eliberate pe teritoriul SUA, pentru puterea lor probatorie, ar putea fi incidente dispozițiile Convenției de la Haga 1961 cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine. La această convenție sunt părți atât SUA cât și România (aceasta din urmă a adoptat Convenția prin O.G. din 24 august 1999). Potrivit acestei convenții, art. 2, fiecare stat scutește de supralegalizare actele cărora li se aplică această convenție și care urmează să fie prezentate pe teritoriul său. Potrivit art. 3 al aceleiași Convenții, singura formulată care ar putea fi cerută pentru a atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarului actului, identitatea sigiliului sau ștampilei este aplicarea unei apostile.

În cazul concret, dedus judecății fiind însă vorba de o procură dată de reclamantă la New York în fața și autentificată de un consul român de la Consulatul României la New York (în dosarul de recurs), o asemenea formalitate nu mai este necesară, documentele întocmite de agenții diplomatici sau consulari ieșind de sub incidența Convenției de la Haga [potrivit dispozițiilor exprese prevăzute în art. 1 alin. (3) al aceleiași Convenții]. Potrivit consemnării agentului consular, reclamanta a fost identificată cu pașaportul SUA nr. 157451746 eliberat de Passport Agency National CTR la 17 februarie 1998. Actul întocmit de diplomația română are puterea unui act autentic în temeiul art. 8 lit. b) din Legea nr. 36/1995.

Nici pe fond, criticile formulate de pârâți nu sunt întemeiate. Instanțele au făcut o corectă apreciere a faptelor deduse judecății, când au constatat că asupra terenului pretins atât reclamanta cât și pârâții au prezentat titluri valabile care au avut ca autor pe aceeași persoană. Instanța prin compararea titlului în mod corect a dat preferință actului reclamantei, având în vedere vechimea actului reclamantei (1945) în raport de actul pârâților (1999) precum și în raport de probele administrate și având în vedere dovezile proprietarului inițial al terenului, N.C., a vândut, cât era în viață, cu acte autentice cca 9500 mp din cei 10.000 mp teren cu care a fost împroprietărit în 1925. Nici critica în sensul că terenul pretins de reclamantă nu a fost identificat nu poate fi reținută.

La instanța de fond s-a efectuat o expertiză topografică de către expert A.P. care a răspuns și la obiecțiunile formulate de pârâți. S-a reținut că expertul a analizat titlurile părților, în raport de constatările de pe teren a individualizat terenul conform schiței de la filele 49 și 118 din dosarul 9079/2000 în cadrul suprafeței totale măsurată de 3506 mp a identificat atât terenul revendicat de reclamantă, 2262 mp (în perimetrul a BCbdef) cât și terenul ocupat de pârâți 1938 mp conform sentinței civile 584/1999 (în perimetrul 1C23). Instanța a scăzut din terenul măsurat, terenul deținut de pârâți și a constatat suprafața de 1568 mp. Din această suprafață a fost exceptată porțiunea de teren constatată a fi deținută de A.M., persoană care nu figurează în proces.

A fost astfel admisă acțiunea numai pentru 1529,6 mp situată, conform schiței amintite, în perimetrul 1cbde31. În sfârșit instanța de recurs urmează a se pronunța și asupra cererii de intervenție în interesul pârâtei S.G., de către Liga Democratică pentru Dreptate. Cu privire la această cerere se constată următoarele: La 7 aprilie 2003 înainte de primul termen de judecată în recurs intimata mai sus amintită a formulat o cerere de intervenție în interesul unuia din pârâți, S.G. Prin cererea de intervenție care nu a fost motivată în drept, a fost supusă în atenția instanței situația pârâtei G.S. care este totodată și membră a Ligii și care a dat acesteia procură de reprezentare în proces (autentificate la nr. 404 din 6 martie 2003). S-a arătat că Liga are „deplină încredere în completul de judecată fiind convinși că în baza probelor administrate acesta va pronunța o hotărâre temeinică și legală.

În notele scrise depuse la dosar la 17 ianuarie 2005 Liga și-a argumentat calitatea de intervenient pe următoarele acte: - sentința civilă 2312/1990 a Judecătoriei sectorului 1 prin care i s-a acordat personalitate juridică; - autorizație de funcționare; - certificatul de înscriere a persoanei juridice și pe dispozițiile din Statutul Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euro-Atlantică din România. În proces pârâții B.D.M. și M.L. au dat procură de reprezentare pârâtei G.S.(filele 51 – 52 dosar de recurs). Potrivit art. 67 C. proc. civ. părțile pot să exercite drepturile procesuale personale sau prin mandatar, iar mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.

Liga Democratică pentru Dreptate a fost mandatată în mod expres de pârâta G.S., prin procura 404 din 6 martie 2003 (fila 17 din dosar), să reprezinte și să-i susțină interesele acestei părți în fața instanțelor naționale și internaționale, în condițiile art. 67 alin. (2) C. proc. civ. Ca urmare Liga participă în proces în calitate de parte în reprezentarea pârâtei G.S. Această calitate exclude introducerea în cadrul aceluiași proces și în numele părților reprezentate o cerere de intervenție în interesul părților pe care de fapt și de drept (procedural) le reprezintă. Ca urmare, cererea de intervenție se va respinge ca neîntemeiate condițiile prevăzute de art. 49 C. proc. civ. impunând ca intervenția să fie făcută, într-o „pricină ce urmează între cele două părți”.

Ca atare, nu se poate identifica intervenientul cu una din părți, cum este cazul în procesul de față. Cât privește apărările pârâților s-a răspuns la acestea în analizarea motivelor de recurs. Pentru considerentele arătate se va respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge cererea de intervenție formulată de Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în favoarea recurentei-pârâte G.S. Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâții B.D.M., M.L. și G.S. împotriva deciziei nr. 54 din 5 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.