ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4924/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea din 17 decembrie 1999, reclamanta A.D.P. București a chemat în judecată SC R.E.S.B.R. SA, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000.000 lei contravaloarea lipsei de folosință a mijloacelor fixe pentru perioada 1 aprilie 1999 – 1 decembrie 1999 și predarea mijloacelor fixe din anexă sau contravaloarea lor. Tribunalul București prin sentința nr. 1193 din 16 februarie 2001, pronunțată în dosarul nr. 8849/1999, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis acțiunea majorată și a obligat pârâta la 8.194.538.000 lei contravaloarea lipsei de folosință a mijloacelor fixe, precum și la restituirea acestora către reclamantă.

Pârâta a fost obligată și la 324.441.600 lei daune cominatorii, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București, care prin decizia nr. 1460 din 13 noiembrie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâtei. Împotriva deciziei Curții de apel a declarat recurs pârâta SC R.E.S.B.R. SA, iar Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 6921/2002 în urma admiterii recursului a modificat decizia nr. 1460/2001, a admis apelul declarat de aceeași parte, a desființat sentința nr. 1193 din 16 februarie 2001 și a trimis cauza Tribunalului București pentru rejudecare.

În rejudecare, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 13871 din 5 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost precizată la termenul din 1 octombrie 2003 și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 8.194.538.000 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru utilajele proprietatea reclamantei pentru perioada 1 aprilie 1999 – 10 februarie 2001 și 1.331.494.920 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru aceleași utilajele până la data de 8 aprilie 2002. Prin aceeași sentință pârâta a fost obligată să restituie reclamantei următoarele bunuri: 8 autostropitoare, 10 tractoare dotate fiecare cu câte o remorcă, 2 autocamioane, 2 autogunoiere, 1 încărcător, un autogreder, 6 barăci metalice, 76 tomberoane, 3 barăci metalice cu 2 module, 39 containere, curte cu clădire situată în București, 173 lopeți, 61 târnăcoape, 10 sobe, 18 bănci lemn, 12 birouri cu un corp, 5 dulapuri metalice cu trei uși, 3 scaune cu spătar, 5 scaune taburet, 3 sobe, 8 greble, 3 bănci tip spații verzi, un dulap cu o ușă, 2 bănci suport metal, un dulap metalic, s-au la plata contravalorii acestora în cuantum de 136.566.000 lei.

Tribunalul a admis și capătul de cerere prin care au fost solicitate daune cominatorii în sumă de 13.341.882.240 lei calculate pentru perioada aprilie 2002 – septembrie 2003, precum și cererea pentru plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 248.200.862 lei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin H.C.G.M.B. nr. 58 din 22 aprilie 1997 s-a decis transformarea A.D.P. ale celor 6 sectoare din București în societăți comerciale, astfel încât A.D.P. a devenit alături de celelalte instituții din celelalte sectoare SC A.D.P.B. SA (reclamanta). În urma acestei reorganizări reclamanta a preluat drepturile și obligațiile existente în patrimoniul A.D.P. Anterior hotărârii consiliului general, A.D.P.

sector 3 a predat pârâtei în custodie, în baza H.P.G. nr. 721/1997, până la H.C.L., bunurile înscrise în procesul verbal încheiat la acea dată. Întrucât pârâta a refuzat nejustificat încheierea unor contracte de închiriere pentru utilajele inventariate, dar a continuat să le folosească fără un titlu legal deși acestea erau trecute în patrimoniul reclamantei în baza H.C.G.M.B. în nr. 58 din 22 aprilie 1997 instanța a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată. La data de 27 februarie 2005, prin sentința nr. 2915, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamanta SC A.D.P.B. SA în contradictoriu cu pârâta SC R.E.S.B.R.

SA și a dispus completarea dispozitivului sentinței comerciale nr. 13871 din 5 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în sensul că a obligat pârâta și la plata sumei de 746.245.680 lei pe lună cu titlu de daune cominatorii de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la predarea efectivă a bunurilor sau a contravalorii acestora, în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. Împotriva sentinței comerciale nr. 13871 din 5 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a declarat apel pârâta SC R.E.S.B.R.

SA criticând-o sub următoarele aspecte: - instanța de fond s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut; astfel intimata și-a motivat acțiunea pe art. 1026, 1073 și 1079 C. civ., care reglementează răspunderea contractuală iar instanța și-a întemeiat hotărârea pe instituția îmbogățirii fără justă cauză; - expertiza contabilă administrată în cauză este în mod vădit absurdă, eronată, netemeinică și tendențioasă; - contravaloarea lipsei de folosință reprezintă prețul fructelor bunurilor astfel că, modalitatea de stabilire a contravalorii de către expert nu respectă prevederile legale în materie, respectiv art. 40 C. com. - daunele cominatorii stabilite de instanța de fond sunt nelegale și netemeinice întrucât art. 580 3 C. proc.

civ., stabilește unica modalitate de sancționare a părții vinovate de neexecutarea unei obligații de „a face” ca fiind amenda civilă. - obligația de restituire a bunurilor sau de plată a contravalorii acestora a fost îndeplinită prin consemnarea la C.E.C. a sumei de 67.750.000 lei pe numele intimatei la data de 8 iulie 2002; - obligația de restituire a fost îndeplinită pentru o parte din bunuri; Apelul a fost soluționat prin decizia nr. 249 din 1 iunie 2004, prin care criticile aduse sentinței nr. 13871/2003, au fost înlăturate ca neîntemeiate. Curtea de Apel a stabilit că soluția pronunțată a ținut seama de faptul că prin decizia de casare, Curtea Supremă de Justiție a stabilit limitele reinvestirii primei instanțe numai în ce privește determinarea bunurilor care urmau să fie restituite, celelalte chestiuni fiind definitiv stabilite.

Împotriva deciziei nr. 249/2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, în dosarul nr. 675/2004 a declarat recurs, pârâta SC R.E.S.B.R. SA, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (1), (5), (6) și (9) C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare. În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ., întrucât doi judecători au soluționat aceeași pricină, în apel, atât în primul ciclu procesual cât și în rejudecare. Prin cea de-a doua critică s-a invocat încălcarea principiului oralității și al dreptului la apărare prin faptul că dosarul s-a luat la prima strigare fără concluziile apărătorului pârâtei și, fără ca dezbaterile să fie consemnate în încheiere, fiind astfel încălcat art. 127 C. proc.

civ. Prin celelalte motive, recurenta a susținut că instanța a schimbat temeiul juridic încălcând în acest mod principiul disponibilității, că a pronunțat o hotărâre care nu respectă cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, în fine că, a încălcat prevederile art. 580 3 din același cod prin care se stabilește că amenda civilă este sancțiune unică pentru neexecutarea unei obligații de „a face”. Recursul este fondat. Înalta Curte a luat în examinare motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia instanța nu a fost alcătuită în conformitate cu dispozițiile legale, întrucât acest motiv de casare este de ordine publică. Din argumentarea acestei critici rezultă că recurentul a invocat în sprijinul greșitei compuneri a instanței, încălcarea normelor privind incompatibilitatea întrucât doi judecători au pronunțat decizia din apel în primul ciclu procesual (decizia nr. 1460/2001) precum și decizia nr. 249/2004 în rejudecare.

Din analiza cazului de incompatibilitate învederat de recurent rezultă că, în adevăr, acesta se încadrează în prevederile art. 24 alin. (1) C. proc. civ., care dispune că „judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau recurs și nici în caz de rejudecare după casare”. Întrucât normele referitoare la incompatibilitate sunt imperative, încălcarea acestora atrage nulitatea absolută a deciziei pronunțată de judecătorii pe care legea îi oprește să ia parte la judecată. În consecință, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul se va admite, decizia Curții de Apel va fi casată, iar apelul va fi trimis pentru rejudecare urmând ca celelalte motive care s-au invocat în recurs să fie examinate ca apărări în fața instanței de rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R.E.S.B.R. SA București, împotriva deciziei nr. 249 din 1 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2005.