ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5523/2005

Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată la 4 noiembrie 2002 la Judecătoria Miercurea Ciuc reclamantul H.V. a chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului Miercurea Ciuc, D.G.M.M.S. Harghita și D.S.P. Harghita, cerând a se constata o stare de fapt, anume, că în perioada 1983 la zi a fost lipsit de libertate, ca urmare a reținerii pentru cercetări penale ori a punerii sale sub interdicție, invocând incidența art. 1 alin. (1) lit. a) și b) din Decretul-lege nr. 118/1990. Instanța a calificat cererea dedusă judecății ca fiind o acțiune în ridicarea interdicției judecătorești, măsura aplicată reclamantului în baza Decretului nr. 313/1980 privind asistența bolnavilor psihici.

În raport de calificarea dată cererii, prin sentința civilă nr. 223 din 26 noiembrie 2002, Judecătoria Miercurea Ciuc a admis excepția necompetenței sale materiale de a soluționa pricina, în raport de dispoziția art. 2 pct. 1 lit. g) C. proc. civ. și și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita. Tribunalul Harghita, față de lucrările dosarului și precizările aduse de reclamant cererii de chemare în judecată (f. 9 dosar apel) a calificat cererea dedusă judecății ca fiind o acțiune în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., acțiune prin care reclamantul solicită să se constate că începând cu data de 26 iulie 1983 și până în prezent a fost pus sub interdicție.

În raport de noua calificare dată cererii, prin sentința civilă nr. 427 din 19 martie 2003, Tribunalul Harghita, în baza art. 1 pct. 1 și 3 C. proc. civ. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc. Învestită cu soluționarea conflictului de competență ivit între cele două instanțe, prin încheierea nr. 7 din 17 aprilie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș, calificând cererea dedusă de reclamant judecății ca fiind o cerere de punere a sa sub interdicție a stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. g) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Harghita a constatat că prin cererea dedusă judecății reclamantul a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) și b) din Decretul-lege nr. 118/1990, motivat de faptul că în perioada 14 iunie 1983–26 iulie 1983 a fost arestat și persecutat, din motive politice și că, după 26 iulie 1983, este supus în continuare interdicției judecătorești, supravegherii continue și unor persecuții politice. Prin sentința civilă nr. 1339 din 9 septembrie 2003 Tribunalul Harghita a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Reține instanța că reclamantul nu a probat că ar fi fost arestat politic în perioada 14 iunie 1983–26 iunie 1983, iar în perioada 26 iulie 1983–2 noiembrie 1987 a fost internat, urmare a încadrării sale în categoria persoanelor ce cădeau sub incidența Decretului nr. 313/1980 pentru asistența bolnavilor psihici periculoși, perioadă pentru care s-a stabilit însă în favoarea sa indemnizație în baza Decretului-lege nr. 118/1990 art. 1 lit. c), prin hotărârile 3877/1991, 7073/1996 și 7177/1997 ale Comisiei de Aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990. Prin decizia civilă nr. 99/A din 20 februarie 2004 Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței menționate.

În motivarea deciziei, în esență, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada reținerii ori arestării sale sau supunerii sale unor persecuții politice, caz în care în mod just prima instanță i-a respins cererea dedusă judecății. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând incidența art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor, în esență, reclamantul arată că a dedus judecății o acțiune în constatare, întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., acțiune prin care solicită să se constate că a fost pus sub interdicție la data de 14 iunie 1983. Susține recurentul că instanțele de fond au calificat greșit cererea dedusă judecății, cu consecința analizării îndeplinirii condițiilor ce se impun pentru a-i putea fi acordate drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 și, respectiv, a respingerii, în mod nelegal, a pretențiilor deduse judecății.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: În drept, acțiunea în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., se judecă, în afara unor reguli speciale, în primă instanță, de judecătorie. Or, prin cererea dedusă judecății, în scopul de a beneficia de măsurile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) și b) din Decretul-lege nr. 118/1990, reclamantul a cerut pronunțarea unei hotărâri în constatarea faptului că în perioada 1983 la zi a fost lipsit de libertate, ca urmare a reținerii pentru cercetări penale ori a punerii sale sub interdicție.

Cererea dedusă judecății, în raport de susținerile constante ale reclamantului, nu poate fi calificată a fi o contestație formulată în procedura reglementată prin Decretul-lege nr. 118/1990, care, de altminteri, ar fi trebuit să fie îndreptată împotriva unei hotărâri/decizii pronunțată de organele administrative cu competențe în această procedură, și cu atât mai puțin, o cerere de punere sub interdicție, cum greșit s-a procedat în cauză, cu consecința stabilirii greșite a competenței materiale a instanțelor învestite cu judecata acesteia. Fiind vorba de o cerere în constatare, formulată în procedura de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., competența de soluționare a acesteia revenea, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc.

civ. coroborat cu art. 5 C. proc. civ., Judecătoriei Miercurea Ciuc. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în baza ar. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată precum și sentința civilă nr. 1339 din 9 septembrie 2003 a Tribunalului Harghita, încheierea nr. 7/17 aprilie 2003 (dosar nr. 567/c/2004) a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, și sentința civilă nr. 2231 din 26 noiembrie 2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, și va trimite cauza, spre competentă soluționare, în primă instanță, Judecătoriei Miercurea Ciuc. Cu ocazia rejudecării judecătoria va analiza și susținerile invocate sub formă de apărări de reclamant prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul H.V. împotriva deciziei civile nr. 99/A din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr. 1339 din 9 septembrie 2003 a Tribunalului Harghita, încheierea nr. 7 din 17 aprilie 2003 (dosar nr. 567/c/2004) a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, precum și sentința civilă nr. 2231 din 26 noiembrie 2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc și trimite cauza spre competentă soluționare la aceeași judecătorie, ca instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2005.