ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7240/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11

iunie 1998 reclamantele D.V. și D.M. au chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor, Municipiul Constanța, Consiliul local Constanța și RA

E.D.P.P. Constanța pentru obligarea pârâtelor să-i lase în proprietate

imobilele proprietatea lor situate în Constanța, compuse din 576 mp și trei

corpuri de casă și dependințe.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. și normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 112/1995.

În proces a rămas ca unica

reclamantă, D.M. care a succedat-o pe D.V. decedată la 3 august 1998.

Reclamanta și-a completat acțiunea solicitând în contradictoriu cu N.A. și N.F.

pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.

28262 din 27 decembrie 1996 și nr. 2835 din 27 decembrie 1996 încheiate de RA

E.D.P.P. Constanța și acești din urmă pârâți.

După decesul lui N.A. au fost introduși

în cauză succesorii acestuia N.M., M.N., G.B. și T.D.

Tribunalul Constanța prin sentința

civilă nr. 920 din 3 decembrie 1999 a admis acțiunea, a obligat pârâta să lase

în proprietatea reclamantei imobilul compus din 576 mp și trei corpuri de casă.

Prin aceeași hotărâre s-a anulat ca

netimbrată cererea pentru constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

Instanța a reținut în considerentele

sentinței că reclamanta D.V. decedată la 3 august 1998 a fost unica

moștenitoare a lui A.D. decedat la 15 mai 1985 care dobândise proprietatea

imobilelor revendicate prin cumpărare, de la D.C.

S-a mai constatat că în anexa la

Decretul nr. 92/1950 de naționalizare nu figurează în Constanța imobilul nr. 28

din str. Ș.M. și, ca urmare, statul nu justifică proprietatea asupra acestui

imobil, înstrăinările ulterioare fiind făcute de un neproprietar. S-a constatat

și că pârâtele nu dețin titlu asupra imobilului.

Sentința nr. 920/1999 a fost

rectificată, urmare admiterii cererii reclamantei, prin încheierea nr. 76 din

14 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 2925/1998,

s-a completat dispozitivul sentinței în sensul că imobilele restituite se află

situate în Constanța, str. Ș.M. nr. 28, 28 A, 28 B și 28 C.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții.

Curtea de Apel Constanța prin

decizia nr. 94/c din 23 septembrie 2003 a admis apelurile pârâților N.M., M.N.,

G.B., T.D.M., N.F. și Statul Român prin Direcția Finanțe Publice Constanța în

reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice. Ca urmare a respins acțiunea

față de Statul Român ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate și față

de pârâții-cumpărători.

Au fost respinse recursurile

formulate de pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin

primar și RA E.D.P.P. Constanța.

În motivarea hotărârii instanța a

reținut nefondate criticile formulate de pârâții Consiliul Local Constanța,

Municipiul Constanța și RA E.D.P.P. Constanța, referitoare la legitimarea

reclamantei ca proprietar, legalitatea titlului statului și identitatea între

bunul revendicat și bunul descris cu titlul de proprietate prezentat.

S-a constatat că s-a făcut dovada că

imobilul a aparținut tatălui său, D.A., a cărei unică moștenitoare este

reclamanta D.M., fiica, sora și mama ei fiind străine de succesiune prin

neacceptare acesteia în termen. De asemenea s-a dovedit că tatăl era comerciant

și mama casnică, profesii exceptate de la naționalizare.

S-a constatat că expertiza efectuată

în cauză a stabilit identitatea dintre imobilul revendicat și cel descris în

actele de proprietate prezentate de reclamantă în susținerea revendicării. Ele

sunt situate în str. Ș.M. nr. 28, 28 A, 28 B și 28 C colț cu str. S., imobil

divizat în prezent în patru unități locative.

S-a considerat întemeiată critica

formulată de pârâții persoane fizice în sensul că obligându-i pe aceștia să

restituie reclamantei apartamentele cumpărate de ei, a acordat mai mult decât

s-a cerut, ei fiind introduși în cauză numai pentru cererea de constatare a

nulității absolute a contractelor lor de vânzare-cumpărare. Această cerere a

fost anulată ca netimbrată, soluție neatacată de reclamantă.

Sub acest aspect s-a constatat că în

mod greșit instanța a dat preferință titlului reclamantei în raport de

titlurile pârâților persoane fizice cu ignorarea dispozițiilor art. 1898 C.

civ. sub aspectul principiilor prevăzute de acesta.

S-a mai constatat că în stabilirea

priorității titlurilor prezentate de părți nu s-a făcut o analiză a bunei

credințe a pârâților chiriași cumpărători care nu aveau obligația să cerceteze

titlul statului.

Față de împrejurarea că bunul nu

face parte din domeniul public al statului ci din domeniul privat al

Municipiului Constanța, Statul prin Ministerul Finanțelor Publice nu se

regăsește în raportul juridic creat între părți.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs criticând soluția în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

În fapt reclamanta a arătat că

instanța de apel în mod greșit a respins acțiunea față de pârâții cumpărători

deoarece aceștia au rămas pârâți în cauza de revendicare, chiar dacă s-a

respins cererea de anulare a contractelor încheiate de aceștia.

S-a criticat faptul că deși s-a

considerat că nu au calitate procesuală pasivă s-a respins acțiunea față de

aceștia ca nefondată.

În sfârșit, reclamanta a mai

criticat hotărârea pentru faptul că s-a făcut aplicarea Legii nr. 10/2001 prin

aprecierea că pârâții sunt ocrotiți de buna-credință în consolidarea titlului

lor și s-a făcut această constatare fără să se administreze probe pentru

reaua-credință

Reclamanta a mai susținut că în

procesul declanșat de ea, acțiunea în revendicare buna sau reaua credință era

irelevantă singurele probe fiind compararea de titluri, sub aspectul

provenienței.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs în termen legal și de pârâta RA E.D.P.P. Constanța care a

invocat în drept art. 304 pct. 9 și 10, iar în fapt a reluat criticile din apel

în sensul că reclamanta nu și-a dovedit calitatea de moștenitor, că imobilul a

trecut legal în proprietatea statului, că autorii reclamantei erau exploatatori

de locuințe și nu s-a făcut identificarea clară a imobilului revendicat.

Recursurile sunt nefondate și se vor

respinge pentru considerentele ce urmează.

Instanța de apel a corectat soluția

dată de instanța de fond față de situația de fapt constatată în urma probelor

administrate, și respectând raporturile juridice create între părți, în limita

cererilor cu care a fost investită instanța și având în vedere poziția acestora

în raport de imobilul revendicat.

Reclamanta a chemat în judecată pe

pârâții N. și N.F. pentru constatarea nulității absolute a titlului lor de

proprietate. Cererea completatoare a reclamantei nu a avut nici un subsidiar

pentru situația că acest capăt de cerere nu se va admite.

Acțiunea în anularea contractului de

vânzare-cumpărare a fost anulată ca netimbrată. Efectul procesual al acestei

soluții este dispariția în întregime a acțiunii nici un efect al acesteia

neputându-se extinde asupra părților din acțiunea anulată, în lipsa altor

cereri exprese formulate împotriva pârâților din acțiunea anulată.

Interpretarea reclamantei, că prin anularea acțiunii în anulare pârâții au

rămas în proces în acțiunea în revendicare este excesivă și nelegală, regulile

procedurii civile fiind ferme sub acest aspect. Ca urmare titlul pârâților

rămânând în ființă măsura obligării lor să predea proprietatea imobilului

pentru care au un titlu valabil, este nelegală.

Valabilitatea titlului pârâților

cumpărători și lipsa investirii instanței cu o operație de comparare de titluri

face posibilă respingerea acțiunii în revendicare ca nefondată în raport de

dobânditorii ulteriori. Ca urmare aprecierile făcute de instanța de apel în

considerente asupra bunei credințe a pârâților cumpărători excede cadrului

procesual, urmând a fi înlăturată.

Nici criticile formulate în recursul

pârâtei RA E.D.P.P. Constanța nu sunt întemeiate și ca urmare nu se pot primi.

Criticile, aceleași ca cele formulate în apel, nu se raportează la

considerentele primei instanțe de control judiciar, curtea de apel, care le-a

examinat și respins motivat.

Instanțele au făcut o corectă

apreciere a situației de fapt, constatând că imobilul a trecut nelegal în

proprietatea statului Decretul nr. 92/1950 nefiind corect aplicat în situația

proprietarului A.D. comerciant cu soție casnică și având doi copii. S-a

constatat în mod corect că faptul de avea în proprietate mai multe imobile nu este

de natură să determine prin această simplă situație calificare drept

„exploatator de locuințe” din termenii decretului, sintagmă discutabilă din

perspectiva reglementărilor în vigoare și la momentul apariției decretului

prezent cu privire la proprietate (numărul acesteia nefiind limitat) și la

posibilitatea închirierii proprietății, chiriașilor.

Cât privește aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, în lipsa opțiunii exprese a reclamantei, s-a constatat că nu

se aplică în cauză dispozițiile acestei legi, motivarea sub acest aspect fiind

înlăturată

Referitor la recursul pârâtei

întemeiat pe art. 304 pct. 10 se constată că nu s-a arătat care este proba

administrată și neavută în vedere de către instanțe, și a cărei apreciere ar fi

condus la schimbarea soluției.

Constatând că soluția instanței de

apel este legală și temeinică se vor respinge cele două recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâta RA E.D.P.P. Constanța și reclamanta D.M. împotriva deciziei

civile nr. 94/c din 23 septembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2005.