ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9517/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 3503 din 10 mai 2004 Judecătoria sectorului 2 a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins cererea formulată de

reclamanții S.I. și S.S. împotriva pârâtei R.V. ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru

a admite excepția, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana

pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății,

reclamantul având obligația legală de a justifica atât calitatea procesuală

activă, cât și pe cea pasivă.

Pe

fondul cauzei a reținut că potrivit art. 1837 C. civ., uzucapiunea este un mod

de a dobândi proprietatea, iar principalul său efect este acela de a

transforma, cu titlu retroactiv, pe posesorul imobilului, pe perioada cerută de

lege, în proprietarul acestuia. Odată cu dobândirea proprietății de către

posesor se stinge dreptul fostului proprietar. Rezultă astfel că uzucapiunea

este o sancțiune civilă pe care o suportă adevăratul proprietar pentru

pasivitatea sa timp îndelungat, deși bunul nu se găsește în posesia sa.

În

speță, reclamanții nu au făcut dovada că pârâta este proprietara imobilului

pentru a se reține că aceasta are calitate procesuală pasivă.

Împotriva

sentinței au declarat apel reclamanții.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin încheierea din data de 25 aprilie

2005 a reținut că obiectul litigiului a fost evaluat la aproximativ 50.000.000

lei, a calificat calea de atac recurs și a declinat competența soluționării

recursului în favoarea Tribunalului București, conform dispozițiilor art. 282

1

raportate la art. 299 alin. (2) și (3) C. proc. civ. astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 195/2004.

Împotriva

încheierii instanței de apel au declarat recurs reclamanții, în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

-

în mod greșit calea de atac a fost calificată drept recurs, întrucât la data

pronunțării sentinței de fond era pe deplin aplicabilă O.U.G. nr. 58/2003, iar

Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea cu modificări a O.U.G. nr. 58/2003 prevede

la art. I pct. 11 alin. (2) că hotărârile pronunțate înainte de intrarea în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac, motivelor

și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.

Recursul

este nefondat.

Art.

I pct. 11 alin. (2) din Legea nr. 195/2004, la care se face referire în

motivarea recursului, prevede expres că numai hotărârile pronunțate înainte de

intrarea în vigoare „a prezentei ordonanțe de urgență” (adică O.U.G. nr.

58/2003, care a intrat în vigoare la 27 august 2003 ) rămân supuse căilor de

atac prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Or, în speță, sentința

instanței de fond a fost pronunțată la 10 mai 2004, după data de 27 august 2003

când a intrat în vigoare O.U.G. 58/2003.

Ca

atare, Curtea de Apel București, în mod corect, a calificat calea de atac drept

recurs, în funcție de valoarea obiectului litigiului și a declinat competența

de soluționare în favoarea Tribunalului București conform normelor de procedură

imperative și de imediată aplicabilitate în vigoare la data pronunțării

încheierii recurate, respectiv art. 282

1

raportat la art. 299 alin.

(2) și (3) C. proc. civ. astfel cum au fost modificate de Legea 195/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.I. și S.S. împotriva încheierii

din data de 25 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, în dosarul nr. 2245/2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 18 noiembrie 2005.