ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9517/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3503 din 10 mai 2004 Judecătoria sectorului 2 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins cererea formulată de reclamanții S.I. și S.S. împotriva pârâtei R.V. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a admite excepția, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente: calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantul având obligația legală de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă.

Pe fondul cauzei a reținut că potrivit art. 1837 C. civ., uzucapiunea este un mod de a dobândi proprietatea, iar principalul său efect este acela de a transforma, cu titlu retroactiv, pe posesorul imobilului, pe perioada cerută de lege, în proprietarul acestuia. Odată cu dobândirea proprietății de către posesor se stinge dreptul fostului proprietar. Rezultă astfel că uzucapiunea este o sancțiune civilă pe care o suportă adevăratul proprietar pentru pasivitatea sa timp îndelungat, deși bunul nu se găsește în posesia sa. În speță, reclamanții nu au făcut dovada că pârâta este proprietara imobilului pentru a se reține că aceasta are calitate procesuală pasivă. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin încheierea din data de 25 aprilie 2005 a reținut că obiectul litigiului a fost evaluat la aproximativ 50.000.000 lei, a calificat calea de atac recurs și a declinat competența soluționării recursului în favoarea Tribunalului București, conform dispozițiilor art. 282 1 raportate la art. 299 alin. (2) și (3) C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004. Împotriva încheierii instanței de apel au declarat recurs reclamanții, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - în mod greșit calea de atac a fost calificată drept recurs, întrucât la data pronunțării sentinței de fond era pe deplin aplicabilă O.U.G.

nr. 58/2003, iar Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea cu modificări a O.U.G. nr. 58/2003 prevede la art. I pct. 11 alin. (2) că hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Recursul este nefondat. Art. I pct. 11 alin. (2) din Legea nr. 195/2004, la care se face referire în motivarea recursului, prevede expres că numai hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare „a prezentei ordonanțe de urgență” (adică O.U.G. nr. 58/2003, care a intrat în vigoare la 27 august 2003 ) rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Or, în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la 10 mai 2004, după data de 27 august 2003 când a intrat în vigoare O.U.G.

58/2003. Ca atare, Curtea de Apel București, în mod corect, a calificat calea de atac drept recurs, în funcție de valoarea obiectului litigiului și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București conform normelor de procedură imperative și de imediată aplicabilitate în vigoare la data pronunțării încheierii recurate, respectiv art. 282 1 raportat la art. 299 alin. (2) și (3) C. proc. civ. astfel cum au fost modificate de Legea 195/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.I. și S.S. împotriva încheierii din data de 25 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 2245/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2005.