ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5247/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5247/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanta R.A.D.E.T. București a
chemat în judecată pe pârâta SC Ș.Ș.A. SA București, pentru ca prin hotărârea
ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtei din spațiul deținut, fără
titlu, în București.
Pârâta a formulat cerere de chemare
în garanție a S.R. prin M.F. pe motiv că cei 1615 acționari au dobândit un
drept de proprietate de la S.R. și în situația admiterii acțiunii principale
chematul în garanție să acopere prejudiciul suferit de acești acționari.
Prin sentința nr. 8829 din 26 iunie
2002 a fost anulată acțiunea reclamantei ca insuficient timbrată și a fost
respinsă cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe
reclamanta a declarat recurs.
Prin decizia nr. 1698 din 3
decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis
recursul reclamantei, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la
aceiași instanță.
Pârâta și-a precizat cererea de
chemare în garanție în privința raportului juridic obligațional dedus
judecății, apreciind că prin modul în care acesta s-a constituit și având în
vedere scopul și finalitatea urmărite la momentul nașterii raportului juridic,
natura sa este una contractuală, iar temeiul cererii de chemare în garanție îl
reprezintă răspunderea civilă contractuală (art. 1336, art. 1352 și art. 1360 C.
civ.).
Prin sentința civilă nr. 15403 din
28 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins
acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel reclamanta.
Prin decizia nr. 252 din 3 iunie
2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul
reclamantei și a schimbat în tot sentința atacată în sensul admiterii acțiunii
reclamantei și evacuării pârâtei din spațiul situat în București, format din
teren, construcții și dotări.
Totodată, s-a respins cererea de
chemare în garanție pentru lipsa calității procesuale pasive a M.F.P.
S-a luat act că apelanta nu a
solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei s-a reținut,
în esență, că apelantei-reclamante i s-a constatat printr-o sentință
irevocabilă dreptul de proprietate asupra mijloacelor fixe – teren, construcție
și dotări (sentința civilă nr. 5027 din 16 decembrie 1996 a Tribunalului
București, secția comercială, dos. nr. 6900/2002, rămasă definitivă prin decizia
civilă nr. 1305 din 17 septembrie 1997 a Curții de Apel București, secția comercială
și irevocabilă prin decizia nr. 1891 din 13 mai 1999 a Curții Supreme de
Justiție, secția comercială.
Ca urmare, s-a reținut că hotărârea
judecătorească irevocabilă de constatare a dreptului de proprietate a
R.A.D.E.T. se bucură de autoritate de lucru judecat și că în mod eronat
instanța de fond a apreciat că reclamanta are la îndemână acțiunea în
revendicare.
Deasemenea, s-a reținut că în mod
eronat a apreciat instanța de fond că într-o acțiune în evacuare nu se pot
compara titlurile din moment ce evacuarea se pronunță ca urmare a analizei
existenței sau inexistenței titlului.
Considerând că proba dreptului de
proprietate se poate face atât prin actele juridice translative de proprietate cât
și prin cele declarative de drepturi, instanța de apel a reținut că
intimata-pârâtă nu a fost în măsură să prezinte probe în susținerea titlului
său.
Constatând că din probele
administrate în cauză rezultă că intimata-pârâtă nu a avut în proprietate niciodată
spațiul format din teren, construcții și dotări instanța de apel a reținut că
aceasta nu-l putea înscrie în capitalul social în momentul constituirii sale ca
societate comercială prin decizia organului administrației locale și ca atare
îl deține fără titlu.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a
declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenta susține, în esență, că
hotărârea a fost pronunțată cu neobservarea dispozițiilor legale procedurale
privind obiectul cauzei (temeiul juridic) și a celor privind obligativitatea
verificării corectei investiri a instanței, sub aspectul competenței materiale,
că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și că
instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea
pricinii.
Recurenta susține că acțiunea în
evacuare nu era de competența secției comerciale a tribunalului întrucât
reclamanta nu putea formula decât o acțiune în revendicare, iar competența de
soluționare a acesteia revenea instanței civile.
Deasemenea, susține că anterior
reorganizării realizată potrivit dispozițiilor Legii nr. 15/1990 SC Ș.Ș.A. SA a
avut un drept de administrare și de folosință asupra imobilelor în discuție,
iar prin reorganizarea în societate comercială pe acțiuni a dobândit dreptul de
proprietate asupra bunurilor respective, care au intrat în capitalul social,
deținut inițial de stat și ulterior de acționari.
Pentru susținerea motivelor de
recurs, se face trimitere la o întâmpinare depusă în dosarul nr. 6940/1999 al
Tribunalului București, secția comercială.
La data de 27 iulie 2005 recurenta
depune un recurs împotriva aceleiași decizii întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., care cuprinde dezvoltarea acestui motiv precizat în
recursul declarat în termen.
Examinându-se susținerile recurentei
se constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor și
lucrărilor se constată că instanța a fost sesizată cu o acțiune în evacuare și
că părțile în proces sunt societăți comerciale, situație în care competența de
soluționare revine instanței comerciale și nu instanței civile cum susține
recurenta nesocotind principiul disponibilității.
Reclamanta s-a adresat instanței cu
o cerere de evacuare pentru lipsă de titlu a pârâtei, existența dreptului de
proprietate al acesteia fiind stabilită prin sentința civilă nr. 5027 din 16
decembrie 1996 a Tribunalului București, secția comercială, rămasă definitivă
prin decizia civilă nr. 1305 din 17 septembrie 1997 a Curții de Apel București,
secția comercială și irevocabilă prin decizia nr. 1891 din 13 mai 1999 a Curții
Supreme de Justiție, secția comercială.
Existența dreptului de proprietate
fiind stabilită nu mai era necesară o acțiune în revendicare care ar fi pus în
discuție un drept recunoscut.
Față de această situație și având în
vedere că din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta a avut în
proprietate spațiul format din teren, construcții și dotări, situație în care
nu putea să-l înscrie în capitalul social în momentul constituirii sale,
instanța de apel a considerat în mod corect că decizia nr. 1213 din 17
decembrie 1990 a P.M.B., prin care s-a înființat SC Ș.Ș.A. SA cu un capital
social de cca. 33 mil. lei, din care nu făceau parte bunurile în litigiu, (dosar
nr. 220/2004 Curtea de Apel București) nu constituie titlu de proprietate care
să poată fi opus reclamantei.
Susținerea recurentei că după
reorganizarea în societate comercială pe acțiuni a dobândit dreptul de
proprietate asupra bunurilor respective care au intrat în capitalul său social
prin cumpărarea de acțiuni de către acționari nu poate fi reținută întrucât pe
de o parte aceste imobile nu făceau parte din capitalul social, iar pe de altă
parte contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 30 aprilie 1999 nu
constituie titlu de proprietate, acțiunile constituind o fracțiunea din
capitalul social format din aportul acționarilor.
Dealtfel, din conținutul
contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni (art. 7.6 și art. 8.10) rezultă că
societatea nu deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor și că la încheierea acestui contract se cunoștea existența
litigiului cu R.A.D.E.T.
În consecință, recursul urmează să
fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
SC Ș.Ș.A. SA București, împotriva deciziei nr. 252 din 3 iunie 2004 a Curții de
Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 3 noiembrie 2005.