ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6907/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6907/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7 din 19

mai 2005 pronunțată de Curtea Militară de Apel, în dosarul nr. 22/2005, s-a

respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul V.V. împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul Militar de pe

lângă Curtea Militară de Apel la data de 10 decembrie 2004 în dosarul nr. 30/P/2004.

A fost obligat petentul la 1.000.000

lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată la 28

august 2004, adresată Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel,

petentul V.V. a sesizat săvârșirea infracțiunii de calomnie prevăzută de art. 206

alin. (1) C. pen., de către colonelul magistrat B.G.V., procuror militar în

cadrul Parchetului Militar Cluj Napoca.

În motivarea plângerii s-a arătat că

procurorul militar l-a făcut mincinos atunci când a redactat rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale și considerentele acesteia în dosarul nr. 148/P/2003

la 16 iunie 2004 și, în special, atunci când s-a reținut de același procuror

concluzia că faptele sesizate de petent „sunt nereale”.

Cu ocazia verificărilor efectuate în

cadrul urmăririi penale a rezultat că deținutul V.V. se află în executarea unei

pedepse, de 9 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de

omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit.

a) și i) C. pen. În perioada 2001 – 2003, petentul a formulat mai multe

plângeri și memorii în legătură cu faptul condamnării sale ori cu executarea

pedepsei. Într-o asemenea din urmă plângere adresată Parchetului Militar Cluj

Napoca, ce a constituit obiectul dosarului nr. 148/P/2003, deținutul a reclamat

săvârșirea unor fapte penale de către șeful S.E.D. din Penitenciarul Gherla.

Procurorul militar colonel magistrat B.G.V., în soluția de neîncepere a

urmăririi penale [(în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.)] adoptată

prin rezoluția din 16 iunie 2004, a ajuns la concluzia că „nici una dintre

pretinsele fapte nu se confirmă”.

În același sens a fost comunicată

soluția către petentul deținut, ocazie cu care s-a menționat că „aspectele

sesizate nu s-au confirmat”.

Această comunicare, datată la 16

iunie 2004, a fost primită la Penitenciarul Gherla în vederea înmânării ei

deținutului V.V. la 23 iunie 2004.

Din cercetările efectuate la

urmărirea penală mai rezultă că nota procurorului militar colonel magistrat B.G.V.

este în sensul că faptele imputate de către petent șefei biroului „Evidență

deținuți”, locotenent R.A., cât și altor cadre militare din Penitenciarul

Gherla nu au suport probator și, în consecință, sunt nereale.

Din întregul material probator

administrat în cauză în faza procesuală a urmăririi penale s-a constatat că

fapta de calomnie prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., sesizată de petentul

deținut V.V. nu a fost comisă, iar motivarea soluției în sensul deja arătat nu

are nici o relevanță în sensul pretins de persoana care a reclamat.

Împotriva rezoluției din 10

decembrie 2004 de neîncepere a urmăririi penale față de colonel magistrat B.G.V.

urmare a plângerii petentului V.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

calomnie prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., acesta din urmă a formulat

plângere adresându-se direct Curții Militare de Apel.

Potrivit art. 278

1

C.

proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de

procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de

prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție.

Din înscrisul existent din dosarul

acestei instanțe rezultă că petentul V.V. nu a formulat plângere la procurorul

ierarhic superior împotriva rezoluției din 10 decembrie 2004 prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul nr. 30/P/2004.

Art. 278

1, 2

C. proc.

pen., prevede că persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere la instanța căreia i-ar

reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, numai în

cazurile în care a fost respinsă plângerea formulată conform art. 275 – art. 278,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de încetare a urmăririi penale, date de

procuror.

Cum din actele dosarului nu rezultă

că petentul deținut ar fi procedat potrivit art. 278

1

C. proc. pen.,

Curtea a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale din 10 decembrie 2004 emisă în dosarul nr. 30/P/2004

de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petentul V.V., criticând-o sub aspectul

greșitei respingeri a plângerii ca inadmisibilă.

Examinând recursul declarat de

petent conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Soluția adoptată de instanța de fond

este corectă întrucât petentul nu s-a adresat cu plângere procurorului ierarhic

superior celui care a adoptat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 30/P72004,

neparcurgând procedura prealabilă obligatorie la care face referire art. 278

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În consecință, plângerea împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale era inadmisibilă iar recursul

împotriva soluției instanței de fond care a constatat acest aspect este

nefondat.

Pentru aceste considerente, văzând

și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va

respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod,

va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul V.V. împotriva sentinței nr. 7 din 19 mai 2005 a

Curții Militare de Apel.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

decembrie 2005.