ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5874/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 11

august 2004, Judecătoria Ploiești a admis cererea de executare silită formulată

de Biroul executorului judecătoresc M.S. și a încuviințat executarea silită a

titlului executoriu, constând în biletul la ordin emis la 29 martie 2002 de SC

D. SRL pentru suma de 5614,42 dolari SUA, în favoarea creditoarei SC A. SRL.

În motivarea încheierii, judecătoria

a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 371

1

, art. 373

1

,

art. 374-379 C. proc. civ.

Apelul declarat de debitorii SC D. SRL

și J.I. împotriva încheierii a fost admis de Curtea de Apel Ploiești prin

decizia civilă nr. 2746 din 29 octombrie 2004, care a schimbat în tot

încheierea și pe fond a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a

executării silite, obligând creditoarea intimată să plătească debitorilor suma

de 3.088.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În justificarea soluției, instanța a

învederat că, în vederea executării silite, era necesară emiterea prealabilă a

unei somații, prevăzută de lege în materia biletului la ordin nefiind

suficientă comunicarea cu debitorul a somației prevăzută în art. 387 alin. (1) C.

proc. civ.

Împotriva deciziei a declarat recurs

creditoarea SC A. SRL.

Se reține că încheierea primei

instanțe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit

dispozițiilor art. 373

1

alin. (2) C. proc. civ., procedura în

materia încuviințării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.

Conform art. 721 C. proc. civ. „Dispozițiile

codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă (...)”,

iar Cartea a III-a (art. 331-339) C. proc. civ. cuprinde „Dispoziții generale

privitoare la procedurile necontencioase”, astfel încât norma din art. 373

1

C. proc. civ. se interpretează potrivit celei din art. 331-339 din același cod.

Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc.

civ. „Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă

de tribunal (...)”, iar art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanța

de executare este judecătoria (...)” care „încuviințează executarea silită prin

încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților” [art. 373

1

alin. (2)].

Norma imperativă privitoare la

compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută de art. 56

din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data

judecării în primă instanță și în apel.

Textul cuprins la art. 56 alin. (1)

pct. 1 lit. a) din aceeași lege atribuie și judecătorului stagiar competența

soluționării cererii de încuviințare a executării silite și a celei de

investire cu formulă executorie.

Ambele proceduri intermediare, între

faza judiciară a procesului civil și faza executării silite, sunt

necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu

printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.

Așadar, soluționarea cererii de

către un judecător (chiar și stagiar) nu poate să atribuie competența judecării

apelului curții de apel, iar când cererea se soluționează de către președintele

instanței apelul să rămână de competența tribunalului [art. 339 alin. (3) teza

I C. proc. civ.].

O asemenea divizare a competenței

judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită, fiind în contradicție

cu principiul unicității căilor de atac, astfel că formularea din art. 339

alin. (3) C. proc. civ., „apelul împotriva încheierii date de președintele

judecătoriei” trebuie interpretată nu exclusivist literar, ci, în primul rând,

sistematic și teleologic.

În consecință, apelul a fost judecat de o instanță necompetență, în

speță Curtea de Apel Ploiești, ceea ce atrage casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei Tribunalului Prahova, conform art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. pentru judecarea apelului declarat împotriva încheierii din 11 august 2004

a Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat

de creditoarea SC A. SRL împotriva deciziei nr. 2746 din 29 octombrie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza

Tribunalului Prahova, pentru competentă soluționare în apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.