ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4112/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 42/2004, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de către intimații C.Ș., C.P., F.D.D., F.M.L. împotriva încheierii nr. 5268/2003 dată de către Biroul de carte funciară de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, menținând soluția de admitere a acestei cereri. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că între părțile din proces, au existat mai multe litigii determinate de faptul că, pentru terenul pe care fiecare și-a ridicat casa și anexele gospodărești, ca urmare a faptului că a fost dobândit prin intermediar, anterior anului 1989, fiecare dintre ei are pretenții fie în despăgubiri, fie în revendicare.

În cele din urmă, prin sentința civilă nr. 2605/2002, Judecătoria Turnu Severin a stabilit dreptul de proprietate al numitei B.C. asupra terenului în suprafață de 44 mp situat în Turnu Severin. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă astfel încât, cererea petentei B.C. de notare a interdicției de înstrăinare a acestui teren, determinat de faptul folosirii ilegale a acestuia de către familia C., a fost apreciată ca fiind fondată. Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs numiții C.Ș. și P., F.D.D. și F.M.L. criticând-o pentru faptul că, prin menținerea încheierii de notare a interdicției de înstrăinare a terenului, a fost încălcat dreptul lor de proprietate.

Pe de altă parte, aceeași instanță, nu a analizat cu suficientă atenție hotărârile judecătorești, prin care, o suprafață de 260 mp teren, a fost atribuit în mod irevocabil reclamanților care pot dispune de el după bunul plac astfel încât, notarea din c.f. ar reprezenta o nouă îngrădire a prerogativelor dreptului de proprietate. Este criticat și faptul că, instanțele nu se ocupă de analiza raportului de expertiză care constată același drept al reclamanților asupra suprafeței de teren în litigiu. Pentru faptul că, prin sentința civilă nr. 2605/2002 care stabilește dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafață de 44 mp, nu s-a dispus interdicția de înstrăinare, încheierea judecătorului de carte funciară, trebuie modificată în sensul respingerii cererii.

Această suprafață de 44 mp face parte din terenul reclamantei și nu din terenul recurenților așa încât interdicția de înstrăinare asupra terenului recurenților, nici nu este de natură a proteja proprietatea pârâților, fiind nejustificată și sub acest aspect, soluția pronunțată. Examinând recursul reclamanților prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat iar hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice. Așa după cum corect a reținut și instanța de apel, criticile aduse încheierii prin care s-a dispus notarea în cartea funciară a interdicției de înstrăinare a terenului, vizează fondul litigiului. Prin această încheiere, măsura dispusă, nu este de natură a stabili căreia din părțile litigante îi revine dreptul de proprietate și din acest motiv, aspectele legate de fondul cauzei, sunt irelevante.

Această măsură vizând interdicția vânzării, are doar scop de conservare a bunului în așa fel încât el să nu poată face obiectul unor transmisiuni succesive tocmai în perioada soluționării pe cale judecătorească, a litigiului prin care se stabilește beneficiarul dreptului de proprietate asupra aceluiași bun. Pe cale de consecință, rațiuni legate de ușurarea executării unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit titularul dreptului de proprietate, precum și nevoia împiedicării unor eventuale acțiuni judecătorești suplimentare și succesive cu dobânditorii ulteriori ai bunului ce formează obiectul disputei, justifică nevoia și posibilitatea efectuării operațiunii de carte funciară privind notarea interdicției înstrăinării.

Chiar susținerea recurenților C. în sensul că, ei au înstrăinat deja imobilul în beneficiul recurenților F., demonstrează utilitatea măsurii dispuse, interesul reclamantei în a o cere, cât și legalitatea măsurii văzută prin prisma dispozițiilor prevăzute în art. 50 din Legea nr. 7/1996. Prin urmare, fiind o măsură de conservare a bunului în mâinile deținătorului bunului și al cărui drept asupra aceluiași bun este contestat, nu se poate susține că, prin această măsură sunt lezate prerogativele dreptului de proprietate. Ele vor putea fi exercitate pe deplin dar, numai după ce se va stabili cu certitudine, persoana care este îndreptățită a le exercita, în virtutea calității de proprietar. În speță, recurenților li se contestă chiar acest drept de exercițiu a prerogativelor dreptului de proprietate, de vreme ce nu li se recunoaște calitatea de proprietar.

Faptul că cei 44 mp, teren în litigiu, ar face parte din terenul intimaților și nu din cel al recurenților așa după cum acesta este delimitat prin hotărârea judecătorească de sistare a indiviziunii, așa după cum susțin recurenții, nu este real. De vreme ce dreptul asupra acestei suprafețe formează obiectul unui litigiu ulterior sistării indiviziunii, rezultă că, tocmai incertitudinea sau riscul înstrăinării, au determinat și justifică legalitatea măsurii dispuse. Pentru faptul că, prin criticile aduse nu sunt invocate nici unul din motivele de casare ori modificare a deciziei Curții de Apel și nici la examinarea din oficiu a cauzei nu au fost găsite astfel de motive, urmează ca, în temeiul art. 312 coroborat cu art. 304 C. proc.

civ., recursul să fie respins. Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimați, constând în onorariul pentru avocat și cheltuieli de deplasare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de F.D.D., F.M.L., C.Ș., C.P. împotriva deciziei nr. 42 din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Obligă recurenții la plata către intimată a 1.356.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2005.