ÎCCJ, Decizia nr. 175/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată:

Prin sentința civilă nr. 821 din 27 aprilie 2005,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea formulată de reclamanta P.L., în contradictoriu cu

Ministerul Educației și Cercetării, ca fiind introdusă împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă, cu privire la organizarea concursului pentru

postul de profesor universitar în cadrul Universității Politehnice București.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs,

reclamanta și, prin decizia nr. 5565 din 22 noiembrie 2005, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

recursul, ca nefondat.

Instanța de recurs a reținut în considerentele

deciziei astfel pronunțate, că, în mod legal, instanța de fond a apreciat că

pârâtul Ministerul Educației și Culturii nu are calitate procesuală pasivă în

cauză, în condițiile în care organizatoarea concursului pentru ocuparea

postului de profesor universitar a fost Universitatea Politehnică București, și

nu pârâta.

Se reține, totodată, că cererea accesorie formulată

de către reclamantă, cu privire la obligarea pârâtei, la plata sumei de

99.800.000 lei, reprezentând drepturi bănești aferente postului de profesor

universitar, despăgubiri și daune morale, în mod legal instanța de fond a

reținut că acest petit nu intră sub incidența legii contenciosului

administrativ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta P.L.

a declarat un nou recurs, criticând decizia pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de recurs a soluționat

pricina, fără a intra în cercetarea fondului, drept pentru care se impune

casarea deciziei, iar pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția României,

revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot

apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită

imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului

civil.

În raport cu principiul statuat prin textul

menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129

(1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate,

exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele

stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația

de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile,

aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond

a unei cereri formulate sau căi de atac, în alte condiții, decât cele

determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu

un nou recurs declarat împotriva deciziei prin care secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat

asupra recursului formulat de reclamanta P.L. împotriva sentinței de fond.

Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă

că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea

oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca

atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Hotărârea recurată de către reclamantă a dobândit

caracter irevocabil odată cu soluționarea recursului și, prin urmare, nu mai

poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă

instanță, fără drept de apel.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse

hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 C. proc. civ.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. (2)

C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din

același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul

unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin

exercitare.

Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai

multor recursuri este exclusă.

De altfel, hotărârea atacată nu face parte nici din

categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet, în condițiile art. 24

alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, potrivit căruia „Completul de 9

judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit

legii speciale, așa încât excepția pusă în discuție se constată a fi

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta P.L., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta P.L.

împotriva deciziei nr. 5565 din 22 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2233/2005,

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibil.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie

2006.