ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5372/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11 mai

2005, reclamanta T.F. a solicitat anularea deciziei nr. 1005 din 10 mai 2002,

emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 209 din 20 iunie

2005, a respins acțiunea, ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că decizia Casei Județene de Pensii Timiș a fost comunicată

reclamantei, la 30 mai 2002, fapt dovedit cu confirmarea de primire, iar

conform susținerilor din acțiune, aceasta a luat cunoștință de decizie oricum,

la 21 octombrie 2003.

Cum acțiunea prin care se contestă

decizia pârâtei, a fost introdusă la 11 mai 2005, rezultă că reclamanta a

depășit cu mult termenul de 30 de zile pentru contestație, prevăzut de art. 6

alin. (5) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta, cu motivarea că a luat cunoștință de decizia emisă

de pârâtă, la data de 15 aprilie 2005, când i-a fost comunicată de aceasta, cu

adresa nr. 5614 din 14 aprilie 2005.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin.

(5) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii Caselor teritoriale de pensii,

„persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30

de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit legii contenciosului

administrativ”.

Din probele aflate în dosarul cauzei

rezultă că recurentei i-a fost comunicată decizia intimatei, la 31 mai 2002,

fapt atestat de mandatul poștal și confirmarea de primire.

Mai rezultă, de asemenea, că i-a

fost comunicat conținutul acesteia și prin adresele intimatei nr. 13902 din 29

octombrie 2003 și nr. 8966 din 27 ianuarie 2004, emise ca urmare a solicitării

reclamantei, împrejurare în care aceasta a luat din nou cunoștință de decizia

pe care o contestă.

În acest context este lipsit de

relevanță faptul că la cererea recurentei, intimata i-a răspuns și a patra

oară, la 21 octombrie 2003, informând-o, ca și în celelalte două adrese

anterioare, că decizia a rămas definitivă, nefiind contestată în termen.

Cum este evident că decizia emisă de

intimată a fost comunicată recurentei-reclamante, la 31 mai 2002, conform

mandatului cu confirmare de primire depus în copie, iar acțiunea prin care s-a

contestat această decizie, a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la

11 mai 2005, demersul recurentei este, evident, tardiv, încălcând dispozițiile

art. 6 alin. (5) din Legea nr. 189/2000.

Față de considerentele expuse și

constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu există

motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond,

Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.F. împotriva

sentinței civile nr. 209 din 20 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 noiembrie 2005.